In general criza economica este asociata cu o crestere a somajului, inflatiei, diminuarea puterii de cumprare a cetateanului, intr-un cuvant cu scaderea nivelului de trai. Si totusi pentru Romania, dincolo de aceste aparente, aceasta criza economica la al carei debut asistam pe fundalul campaniei electorale si al sfarsitului de an 2008, perioada care urmeaza va insemna in sfarsit maturizarea pietelor si cernerea, pe cat posibil in societatea romaneasca de astazi a graului de neghina.
Ultimii 8 ani de crestere economica spectaculoasa bazata in principal sau mai bine spus exclusiv pe consum, consumul finantarilor externe au scos la vedere nu ce are Romania mai bun ci o mediocritate absoluta de diversi privilegiati ai tranzitiei care beneficiind de informatii din interior au reusit sa manipuleze bursa, sa dobandeasca prin varii metode mai putin ortodoxe diverse bunuri imobiliare si sa repartizeze prin companiile straine diverse personaje care sa constituie cu reaua de transmisie pentru contracte publice preferentiale. Este adevarat, spaga nu s-a inventat la Bucuresti dar din nefericire, in ultimii 20 de ani natia noastra nu prea a produs singura mare lucru. Cercetarea a implodat, investitorii autohtoni s-au dovedit un balon de sapun iar profesorii universitari chemati sa formeze noile capete luminate au ales minima rezistenta, aceea de a se purta cat mai frumos si amabil cu studentii pentru a nu isi pierde catedrele. Din nefericire si generatia tanara de profesori este la fel de cenusie si apatica precum mentorii lor. Pe termen scurt nu pot aparea prea mari imbunatatiri in aceasta zona.
Si totusi criza va stopa angajarea multimilor folosind criterii gen tupeu si mediocritate. Pentru ca, in conditii de criza, actionarii devin brusc constienti ca supravietuirea afacerilor lor poate avea loc numai cu un management si cu niste angajati competenti adevar ce ii va determina sa treaca la o evaluarea obiectiva a performantelor angajatilor. Mai mult si acestia din urma nu isi vor mai putea permite sa solicite cresteri salariale ridicol de mari si nici sa ofere in schimbul remuneratiilor lor doar iluzia unor prestari de munca. In toata lumea, constructorii sunt cunoscuti prin neseriozitatea lor dar in Romania s-au atins culmi nebanuite in ceea ce priveste salariul unui muncitor din constructii versu calitatea prestatiei acestuia. Este momentul ca in 2009, lucrurile sa schimbe. Scapate de balonul preturilor ametitoare, constructiile isi vor reveni la o evolutie normala unde castigul unui zidar trebuie sa se situeze in zona venitului salarial mediu pe economie si nu in zona remuneratiei unui profesor universitar.
O reforma este necesara si in zona cheltuielilor publice. Am mai scris pe aceasta tema, s-a ajuns ca un functionar anonim din ministere, a carui singura grija este sa isi petreaca cat mai placut cele 8 ore din contractul de munca intr-un birou din centru sa vastige cel putin dublu comparativ cu salariul mediu pe economie. O situatie care trebuie corectata de urgenta. Inventarea unei game variate de sporuri care se acorda in functie de dorintele nestiute ale directorului acelui functionar submineaza ideea de remuneratie bazata pe competenta, evaluarea acesteia fiind exclusiv la latitudinea directorului sau partidului care l-a numit in functie.
Criza economica va determina schimbarea radicala a atitudinii bancilor. De la o autosuficienta agresiva care a distrus toate magazinele de cartier ridicand artificial chiriile al caror cost a fost evident inclus in dobanzile si comisionale de tip camataresc practicate de acestea, vor intra si ele in rand cu celelalte firme, si isi vor restrange raza de actiune concomitent cu imbunatatirea calitatii serviciilor oferite. Subscriu si eu opiniei conform careia, avand in vedere evolutia lor si etapele crizei financiare, bancile pot fi asimilate unor companii publice de utilitati si, ca atare, activitatea lor poate fi reglementata prin impunerea unor plafoane pentru comisioane si dobanzi. Este anormal ca guvernele din tarile dezvoltate sa investeasca masiv bani public pentru salvarea unor banci dar sa ezite sa faca acealsi gest pentru companii din industrie!
In concluzie, criza economica ofera Romaniei ocazia unica de maturizare.
joi, 27 noiembrie 2008
vineri, 14 noiembrie 2008
Cat ne costa criza?
Scriam in articolul anterior, la inceputul lunii octombrte ca vom fi direct afectati de criza in cel mai scurt timp. Deja, dupa 1 luna, primele efecte dure se fac simtite si in tara noastra. Nu pun in discutie sectorul bancar deoarece in Romania acesta nu prea exista cu adevarat. Exista doar niste filiale ale unor banci straine care s-au comportat pe parcursul ultimilor 4 ani ca niste camatari, bancile mama le-au pompat bani ieftini pe care filialele romanesti ni i-au vandut la niste preturi astronomice care, la randul lor, au alimentat spirala preturilor la locuinte, asigurari, masini, salarii, constructii, fara nicio legatura cu nivelul nostru real de dezvoltare.
Ma refer la celelalte sectoare economice care depindeau de exporturi sau/si de credite in aceasta categori intrand in primul rand industria de automobile. Dupa 8 ani de crestere neintrerupta , Dacia a fost nevoita sa recurga la solutia sistarii temporare a productiei din lipsa de comenzi. La fel si multi furnizori. O a doua industrie lovita de recesiune este cea metalurgica unde principalii producatori locali si ei filialele unor multinationale au inchis temporar in absenta pietelor de desfacere. Sidex, Alro, Mechel, Petrotub si multi altii anunta in fiecare zi intreruperi de activitate.
S-a creat astfel o situatie paradoxala. Cu 2-3 luni in urma, constructorii romani se lamentau ca le lipseste forta de munca si din aceasta cauza nu pot onora comenzi. La fel angajatori din industria bancara se plangeau ca tinerii absolventi solicita la angajare salarii de cel putin 1000 Euro si, din lipsa de forta de munca, sunt obligati sa le implineasca cererile. Agentiile teritoriale de somaj afisau la panou disponibilitati mari de locuri de munca indemnandu-i si pe pensionari sa se reangajeze.
Ce s-a intamplat in aceste 2 luni? Ne confruntam sau nu cu o criza similara cu cea din SUA sau tarile din zona Euro si Marea Britanie. As spune ca nu. In acele tari criza financiara s-a transformat intr-una de supraproductie. Disperate dupa castiguri fabuloase, bancile americane au atras in circuitul consumului si pe americanii neeligibili dupa nicio norma bancara oricat de relaxata ar fi ea. Sau i-au incarcat si mai mult cu credite pe cei care erau deja la limita maxima. Insa societatea in rest a continuat sa produca, sa inventeze, sa genereze valoare adaugata.
Prin contrast, in Romania, societatea nu a mai produs. Doar pe ici pe colo, investitorii straini in cautarea profiturilor au mai incercat sa fabrice cate ceva. In schimb, romanii s-au transformat peste noapte in consumatori. Daca pana in 1990, toti eram producatori de marfuri de slaba calitate, dupa anul 2000 am devenit consumatori uitand ca americanii, britanicii, germanii au fost in primul rand producatori de bunuri si servicii, patente si marci si abia apoi consumatori. Doar ca romanii nu au mai vrut sa astepte si sa parcurga in etape durmul de la productie la consum, au vrut sa devina peste noapte consumatori. Ceea ce s-a si intamplat cu ajutorul neprecupetit al strainatatii sustinuta de atitudinea pasiva a guvernantilor romani si a BNR.
In concluzie, Romania nu se confrunta cu o criza ci cu o revenire la realitate. Noi nu putem discuta decat poate peste 15 - 20 de ani de o criza de supraproductie. Deocamdata in Romania este o criza de subproductie. Pentru a produce competitiv bunuri si servicii este nevoie de cel putin 2 factori importanti: forta de munca si capital. Aparent nu ne lipseste niciunul dar in realitate ne lipsesc amandoua. Forta de munca este mediocra si scumpa cat despre capital, nu am reusit sa fim prea convingatori si sa atragem atat cat ne-ar trebui.
Ce este de facut? (Continuarea in articolul urmator)
In sfarsit, in ceasul al doisprezecelea, de data aceasta prea tarziu, BNR s-a inviorat brusc incercand, incepand cu luna august a.c sa reteze aripile creditarii. Nu stiu daca ar fi reusit sau nu prin masurile impuse, cert este ca aceste aripi s-a frant brusc atunci cand americanii au inchis robinetul si au trimis in faliment pe langa bancile proprii si bancile fanion ale Europei: Fortis, Dexia, ING, Barclay's si multe altele au cazut una dupa alta, unele dintre ele fiind salvate in extremis de catre guvernele europene.
Altfel spus, noi ca romani ne-am intors de unde am plecat prin 2002 - 2003. In absenta creditarii, nu vom mai achizitiona bunuri de consum ceea ce se va reflecta pozitiv in balanta comerciala. Tot din lipsa de bani nu ne vom mai construi case si nici nu vom mai cumpara sau amenaja locuinte la preturi mai mari decat intr-o tara dezvoltata in decenii de munca sustinuta. Partea buna este ca ne vom intoarce la costurile reale iar muncitorii din constructii vor fi platiti cu acele salarii care sa reflecte corect munca lor, partea mai putin buna este franarea avantului industriei constructiilor si a celor conexe, materiale de constructii, mobila, chimie. Doar ca in acest caz exista posibilitatea compensarii prin investitii publice in constructia de infrastructura de transport.
Ma refer la celelalte sectoare economice care depindeau de exporturi sau/si de credite in aceasta categori intrand in primul rand industria de automobile. Dupa 8 ani de crestere neintrerupta , Dacia a fost nevoita sa recurga la solutia sistarii temporare a productiei din lipsa de comenzi. La fel si multi furnizori. O a doua industrie lovita de recesiune este cea metalurgica unde principalii producatori locali si ei filialele unor multinationale au inchis temporar in absenta pietelor de desfacere. Sidex, Alro, Mechel, Petrotub si multi altii anunta in fiecare zi intreruperi de activitate.
S-a creat astfel o situatie paradoxala. Cu 2-3 luni in urma, constructorii romani se lamentau ca le lipseste forta de munca si din aceasta cauza nu pot onora comenzi. La fel angajatori din industria bancara se plangeau ca tinerii absolventi solicita la angajare salarii de cel putin 1000 Euro si, din lipsa de forta de munca, sunt obligati sa le implineasca cererile. Agentiile teritoriale de somaj afisau la panou disponibilitati mari de locuri de munca indemnandu-i si pe pensionari sa se reangajeze.
Ce s-a intamplat in aceste 2 luni? Ne confruntam sau nu cu o criza similara cu cea din SUA sau tarile din zona Euro si Marea Britanie. As spune ca nu. In acele tari criza financiara s-a transformat intr-una de supraproductie. Disperate dupa castiguri fabuloase, bancile americane au atras in circuitul consumului si pe americanii neeligibili dupa nicio norma bancara oricat de relaxata ar fi ea. Sau i-au incarcat si mai mult cu credite pe cei care erau deja la limita maxima. Insa societatea in rest a continuat sa produca, sa inventeze, sa genereze valoare adaugata.
Prin contrast, in Romania, societatea nu a mai produs. Doar pe ici pe colo, investitorii straini in cautarea profiturilor au mai incercat sa fabrice cate ceva. In schimb, romanii s-au transformat peste noapte in consumatori. Daca pana in 1990, toti eram producatori de marfuri de slaba calitate, dupa anul 2000 am devenit consumatori uitand ca americanii, britanicii, germanii au fost in primul rand producatori de bunuri si servicii, patente si marci si abia apoi consumatori. Doar ca romanii nu au mai vrut sa astepte si sa parcurga in etape durmul de la productie la consum, au vrut sa devina peste noapte consumatori. Ceea ce s-a si intamplat cu ajutorul neprecupetit al strainatatii sustinuta de atitudinea pasiva a guvernantilor romani si a BNR.
In concluzie, Romania nu se confrunta cu o criza ci cu o revenire la realitate. Noi nu putem discuta decat poate peste 15 - 20 de ani de o criza de supraproductie. Deocamdata in Romania este o criza de subproductie. Pentru a produce competitiv bunuri si servicii este nevoie de cel putin 2 factori importanti: forta de munca si capital. Aparent nu ne lipseste niciunul dar in realitate ne lipsesc amandoua. Forta de munca este mediocra si scumpa cat despre capital, nu am reusit sa fim prea convingatori si sa atragem atat cat ne-ar trebui.
Ce este de facut? (Continuarea in articolul urmator)
In sfarsit, in ceasul al doisprezecelea, de data aceasta prea tarziu, BNR s-a inviorat brusc incercand, incepand cu luna august a.c sa reteze aripile creditarii. Nu stiu daca ar fi reusit sau nu prin masurile impuse, cert este ca aceste aripi s-a frant brusc atunci cand americanii au inchis robinetul si au trimis in faliment pe langa bancile proprii si bancile fanion ale Europei: Fortis, Dexia, ING, Barclay's si multe altele au cazut una dupa alta, unele dintre ele fiind salvate in extremis de catre guvernele europene.
Altfel spus, noi ca romani ne-am intors de unde am plecat prin 2002 - 2003. In absenta creditarii, nu vom mai achizitiona bunuri de consum ceea ce se va reflecta pozitiv in balanta comerciala. Tot din lipsa de bani nu ne vom mai construi case si nici nu vom mai cumpara sau amenaja locuinte la preturi mai mari decat intr-o tara dezvoltata in decenii de munca sustinuta. Partea buna este ca ne vom intoarce la costurile reale iar muncitorii din constructii vor fi platiti cu acele salarii care sa reflecte corect munca lor, partea mai putin buna este franarea avantului industriei constructiilor si a celor conexe, materiale de constructii, mobila, chimie. Doar ca in acest caz exista posibilitatea compensarii prin investitii publice in constructia de infrastructura de transport.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)