Solvabilitatea bancilor

Solvabilitatea este o notiune pe care multi o invoca dar putini ii cunosc cu adevarat definitia. In zona bancara ea defineste capacitatea unei banci de a acorda imprumuturi. Potrivit normelor BNR solvabilitatea unei banci in Romania trebuie sa se situeze peste 8% adica raportul intre capitalurile proprii ale institutiei de credit si activele ponderate la risc este obligatoriu sa depaseasca acest prag. Daca fondurile proprii sunt mai usor detectabile pentru ca reprezinta in termeni aproximativi ceea ce detine efectiv banca, banii adusi de acasa de actionari plus diferitele fonduri obtinute de institutie pe parcursul functionarii (profituri reinvestite, rezerve etc.), la capitolul active ponderate la risc situatia nu mai este deloc clara.

In terminologie bancara, activele sunt preponderent reprezentate de creditele acordate persoanelor fizice si juridice dar si de bunurile detinute in proprietate precum cladiri, calculatoare autovehicule s.a. Cum de regula bancile isi defsasoara activitatea in sedii inchiriate iar activele IT sunt bunuri cu depreciere rapida rezulta ca singurele active ale bancilor sunt de fapt creditele acordate pentru care banca primeste dobanzi. Numai ca pragul minim de 8% se calculeaza raportand fondurile proprii la totalul activelor ponderate la risc ceea ce lasa la latitudinea bancilor evaluarea riscului asociat fiecarui credit acordat.

Sigur, exista proceduri de incadrare pe categorii de riscuri ale activelor, in functie de serviciul datoriei, de calitatea garantiilor, de bonitatea imprumutatului in cazul persoanelor juridice. Dar peste tot exista loc de interpretare si numai daca ne referim la calitatea garantiilor. Pana la declansarea crizei financiare si ulterior a celei economice, bilanturile bancilor aratau extrem de solid. Suma totala imprumutata era mai mica decat valoarea totala a colateralelor adica in caz de neplata, prin executarea garantiilor, bancile isi recuperau integral sumele restante mai ales daca debitorii achitasera un avans de cel putin 20% pentru achizitionarea bunurilor respective si deci apelasera numai pentru 80% din valoare la un credit bancar.

Teoria aceasta functioneaza atat timp cat preturile colateralelor merg numai in sus, vorbind de cazul creditelor ipotecare. Cand tendinta se inverseaza si foecare zi in plus aduce cu sine reducerea valorii garantiilor atunci riscul asociat fiecarui activ bancar adica fiecarui credit acordat creste exponential. Altfel spus si solvabilitatea bancilor scade accentuat iar pentru corectarea acestei situatii, trebuie crescut capitalul propriu al bancii ceea ce presupune atragerea de catre actionari de noi fonduri de pe piata in cazul in care acestia nu dispun de sumele necesare. Cum de regula acestia nu dispun iar piata financiara internationala este blocata si chiar daca nu ar fi blocata cine ar mai investi intr-o banca al carei portofoliu de credite este de o calitate incerta, singura alternativa (in afara de insolventa) este un ajutor de stat.

Asa s-a intamplat in diferite tari precum SUA, Marea Britanie, Germania, Belgia, Olanda unde statul a capitalizat diverse bani primind in schimb pachete consistente de actiuni sau devenind pur si simplu actionar majoritar avand de fapt loc o nationalizare a respectivelor institutii de credit. Acest mecanism de interventie este solicitat de catre filialele bancilor straine care activeaza in tara noastra, guvernului Romaniei. Numai cei care au solicitat un astfel de ajutor au uitat ca fiecare tara si-a ajutat propriile banci iar in cazul unor institutii de credit precum Dexia si Fortis au intervenit pro rata mai multe guverne, fiecare contribuind in functie de ponderea detinuta in capitalurile proprii de catre investitorii tarilor respective.

Numai ca nici rationamentul de mai sus nu poate fi urmat pentru simplul motiv ca banci romanesti nu mai sunt (cu exceptia CEC, Eximbank care oricum sunt de stat si Carpatica si Banca Transilvania care sunt jucatori de nisa) iar cele straine au acordat credite ipotecare sau de consum intr-o maniera total netransparenta si in plus lipsita de orice prudenta in evaluarea riscului. Mai mult, dobanzile camataresti practicate sugereaza de fapt o recuperare a finantarilor acordate, numai ca cifrele se consolideaza in bilantul bancilor mama aceasta operatiune nefiind accesibila autoritatilor romane.

Din perspectiva solvabilitatii probabil ca vom asista in perioada urmatoare la suprize sau mai bine spus la un moment al adevarului daca bancile se vor decide sa isi reevalueze garantiile pretuindu-le la noile valori de piata mai mici chiar si cu 50% comparativ cu cea de la momentul acordarii creditelor. Declinul solvabilitatii unei filiale din Romania va deteriora imaginea bancii mama obligand-o pe aceasta in final sa acorde in continuare finantare filialei cu probleme. Care finantare este astazi solicitata de catre bancile austriece prezente in Romania statului austriac. La randul sau statul austriac conditioneaza acordarea acestui ajutor de o colaborare si cu pietele internationale de capital astfel incat sa aiba loc o impartire a riscului. Vom vedea in urmatoarea perioada in ce masura pietele financiare sunt dispuse sa imprumute banci ca Erste, Reiffeisen sau Volksbank pentru ca acestea la randul lor sa isi sustina operatiunile din tarile CEE.

Vesti proaste de pe toate fronturile

Parca niciodata nu am auzit atatea vesti proaste la inceput de an ca in aceasta perioada din 2009. Mi se parea in anii '90 ca mai rau nu se poate, probabil si din cauza ca toti o duceau bine in jurul nostru, ma refer la Ungaria, cehia, Polonia si tot vestul dezvoltat, numai noi parca inotam contra curentului. Orice vizita in strainatate o priveam atunci ca pe o gura de oxigen. Si, in sfarsit, din 2000 s-a intamplat si la noi minunea, s-a inversat tendinta, din descrestere accentuata si oarecum inexplicabila am basculat intr-o crestere navalnica oarecum la fel de inexplicabila sau mai bine exprimat, nesustenabila doar prin eforturile noastre. Iar astazi dupa 9 ani de crestere neintrerupta s-a rupt firul intins prea tare si am basculat din nou, adica suntem pe o panta nu de stagnare ci chiar de descrestere.
In fiecare dimineata citesc cum diversi asa zisi analisti - de prin banci de regula - isi exprima din pacate in mod public varii opinii care difera de la banca la banca si de la zi la urmatoarea zi nu in functie de vreo logica sau rationament ci exact dupa cum bate vantul, nu importa care vant. Din exprimarile lor deducem ca ne asteapta sau se apropie o catastrofa. Probabil ca nici ei nu se inteleg pe sine. Dar un prim pas spre a face ceva activ si pozitiv este sa intelegem unde ne aflam si care este realitatea.

Ori si cu privire la realitate exista dileme. Imi spunea cineva astazi ca drumul nostru nu poate fi decat in sus, in ideea ce exista in continuarea un decalaj de consum intre Romania si spatiul european asa incat criza ne va afecta doar marginal sau altfel spus tangential. Eu una nu impartasesc aceasta convingere din mai multe perspective. In primul rand exista un decalaj si pe partea de productie, nomenclatorul de bunuri si servicii pe care le produce Romania este mult mai redus decat al oricarei alte tari cu o medie de consum spre care tindem si noi. In al doilea rand fiecare natiune are o anumita cultura a consumului formata pe parcursul a zeci de generatii sau formata pur si simplu datorita unor accidente ale istoriei. Daca in tarile dezvoltate devenirea economiei s-a bazat in prima faza pe consumul local, la noi situatia a fost exact opusa, am devenit consumatori pentru producatori straini care doreau o extindere a pietei de desfacere. De aici si impresia unora ca am devenit piata de desfacere pentru straini. Statutul de consumator il avem fiecare dintre noi, daca lucram in industria alimentara sau a abunurilor de consum exista probabilitatea chiar sa consumam ceea ce producem efectiv daca nu consumam ce produc altii in tara sau strainatate. problema nu este ca am devenit consumatori pentru firmele straine ci ca prea putine firme romanesti au consumatori straini adica depasesc granitele tarii sub forma de exporturi. Din aceasta perspectiva eu am impresia iar cifrele nu fac decat sa o evidentieze ca parctic nu ne-am miscat tot pe loc din 1989, adica am gravitat in jurul aceleiasi ancore pe care nu am reusit inca sa o deplasam din punctul mort in care ne aflam la 22 decembrie 1989.

Mi se spune mereu pe post de contra-argument la expozeul de mai sus ca acum fabricam Logan-uri, Arcticul are o oferta bogata de bunuri de consum iar Electrolux fabrica frigidere la Satu-Mare. Iar eu cred mereu ca aceste afirmatii nu sunt decat o confirmare a teoriei mele. Arcticul exista si la 22 decembrie 1989 si fabrica frigiderele epocii respective si congelatoare si avea coada de asteptare, adica erau prea multi consumatori fata de capacitatea de productie, iar investitia Electrolux nu este noua ci s-a facut la fabrica Samus care exista si ea la 22 decembrie 1989 fabricand aragazele epocii. Mai mult, exista o fabrica de masini da calcat, mixere si alte aparate elctrocasnice la Tg Mures si o sectie de aspiratoare, uscatoare de par, onludlatoare etc. la Curtea de Arges. Plus ca mai produceam si ceva componente electronice tot in aceeasi zona dar si in Bucuresti la Banseasa. Problema nu este ca toate acestea au disparut ci ca nu au fost inlocuite de aparitia altor producatori. A plecat dintre noi producatorul de televizoare cu tub cinescop, nicio paguba pentru ca oricum ieseau din fabricatie, din pacate nu a aparut producatorul de televizoare LCD sau plasma. Nu mai avem calculatoare Coral si nici servere la fabrica de profil din Pipera, nicio pierdere pentru ca se schimba oricum arhitectura. Paguba este ca nicio noua generatie de tehnica de calcul nu se produce in Romania. Iar investitia Ford spre exemplu, ia locul investitiei Daewoo care a aparut de fapt pe fundalul fabricii Oltcit care exista si ea la 22 decembrie 1989 cand mai existau si 3 producatori de tractoare, unul de camioane, unul de masini de teren s.a.m.d.

Iar acum a sosit criza, despre care toata lumea vorbeste ca si cand nu ar exista decat in povesti. Guvernul se imprumuta in fiecare zi de la banci la dobanzi din ce in ce mai mari, nu pentru investitii ci pentru plata salariilor enorme ale bugetarilor iar deficitul public se mareste neincetat in timp ce incasarile bugetare descresc continuu. Moneda nationala isi continua si ea deprecierea lovind adanc in buzunarele romanilor imprumutati pentru un frigider achizitionat la pret triplu sau pentru un concediu intr-o statiune exotica pentru care vor trebui sa achite rate 10 ani. Dar cel putin o natiune intreaga a trait momentul si are ce sa isi aduca aminte daca supravietuieste decent urmatorii 2-3 ani cat este asteptata sa dureze aceasta criza nascuta dintr-o crestere fara precedent pe datorie. Poate ca aceasta criza reprezinta totusi sansa unei cresteri sanatoase si viguroase in urmatorul ciclu economic.

Industria automobilului - Incotro?

Am scris si cu alte ocazii ca actuala criza are doar aparenta unei crize financiare ea fiind de fapt o criza economica datorata supraproductiei combinata cu o criza de incredere in sistemele de valori aflate in functiune in statele dezvoltate cu precadere in SUA. Daca institutiile financiare americane nu ar fi acordat, in goana lor dupa profit, credite oricarei persoane care doar isi exprima dorinta dar nu si demonstra sustenabilitatea cererii, probabil ca am fi ajuns in acelasi punct unde ne aflam astazi dar peste cativa ani. Si asta pentru ca oferta este aceeasi, de la automobile la mancare, de la locuinte la modalitatile de petrecere a timpului liber. Insa in continuare producatorii acestor bunuri si servicii doresc crestere in conditiile in care numarul de consumatori ramane constant, noii veniti iau locul celor iesiti din schema de consum. Si atunci de unde aceasta crestere? Fie de la falimentul concurentului, fie de la un nou consumator care daca nu exista il inventam.

Ceea ce au si facut marile banci americane dar nu direct ci prin intermediari adica acei brokeri de credite cu abilitati de vanzatori.Sau cu nicio abilitate pentru ca de fapt ce poate fi mai placut si usor decat sa vinzi pe datorie unor persoane care vor fi fost multumite ca au trait la nivelul mult visat chiar si numai 1-2 ani. Va fi fost ca un vis minunat din care cand te trezesti la realitate constati ca nu ai pierdut nimic, din contra ai castigat niste amintiri frumoase, ancora pentru mai departe in viata. La randul lor marile si ravnitele banci de investitii de pe Wall Street au colectat de la brokeri toate aceste credite, le-au impachetat in ambalaje stralucitoare, cu complicitatea agentiilor de rating le-au atribuit calificative de risc foarte scazute si le-au vandut in lumea larga asigurand plasamente considerate deseori ca avand risc zero, bancilor europene si poate in mai mica masura bancilor din Asia, acelea preferand traditional obligatiunile emise de guvernul american.

Odata cu falimentul intregului sistem descris mai sus a aparut o dubla criza, criza de incredere, un rating AAA stabilit de o agentie de rating nu mai reprezinta nicio garantie pentru banca si o criza de supraproductie deoarece industria a continuat sa functioneze cu aceeasi cadenta dar bancile, oprind creditarea consumatorilor (din lipsa de incredere, de lichiditate sau faliment), au determinat indirect disparitia unei mari parti din piata. In aceste conditii a aparut o discrepanta uriasa intre ceea ce poate produce si ceea ce poate vinde industria avand in vedere asa cum spuneam mai sus, ca gama de produse si servicii a ramas constanta in ultimii 10 ani (cel putin).

Domeniul industria vizibil cel mai afectat este sectorul constructiei de automobile poate si pentru ca actioneaza de peste 100 de ani de cand a fost inventat ca un integrator al unei palete extrem de variate de alti producatori punand in miscare industrii precum: metalurgie, chimie, electronica, mase plastice, textile dar si activitati de cercetare cu o puternica componenta inovativa. In plus, traditional, aceasta industrie angajeaza direct sau indirect sute de mii de persoane fapt ce o face sa se bucure in permanenta de atentia autoritatilor. Un ultim anunt a sosit din Franta, guvernul Frantei este dispus sa ajute financiar cei doi mari producatori in schimbul cedarii unor pachete de actiuni. Cereri similare sau oferte similare le intalnim si prin SUA, Germania etc. Intrebarea care se pune acum se refera la oportunitatea continuarii activitatii ca inainte de declansarea crizei actuale.

In Romania obisnuinta este sa punem ambuteiajele de pe sosele in sarcina absentei autostrazilor. Dar ambuteiaje, blocaje in trafic, cozi imense la intrarea pe autostrazi sau in marile orase exista si in tarile cu mii de kilometri de autostrada. Ce se va intampla daca fiecare om nu de pe planeta, ci doar din tarile Europei si Americii de Nord isi va achizitiona cate o masina? Dincolo de poluare care oricum ne va omori pe toti la un moment dat daca nu se iau masuri imediate, nu vom mai avea loc sa circulam nici cu masina si nici pe jos. Deja in Romania trotuarele sunt pline de automobile si intre vecini au loc altercatii pe seama ocuparii locului de parcare. In strainatate, tocmai pentru a contracara aparitia unor fenomene de acest gen, din ce in ce mai multe municipalitati introduc suprataxe pentru acces in oras sau, cazul Japoniei, la achizitionarea unui autoturism nou, cumparatorul este obligat sa faca dovada posesiei unui loc de parcare. Altfel spus, pe de o parte autoritatile restrictioneaza cum pot circulatia cu automobilul dar de pe de alta parte utlizeaza banii contribuabililor pentru salvarea acestei industrii in forma actuala. Cu promisiunea ca acesti producatori ar putea trece la constructia unui automobil electric ceea ce ar presupune o intreaga infrastructura diferita de cea a distributiei produselor petroliere. Nu exista insa pentru moment nicio strategie coerenta pentru viitorul acestei industrii. Probabil ca una din solutii, la indemana guvernelor tarilor puternic industrializate ar fi o consultare publica menita sa constientizeze in primul rand cetatenii planetei in legatura cu limitarile acestui mijloc de transport si, in al doilea rand printr-un efort de gandire colectiv, moderat de mediul academic, sa putem pune bazele unei strategii adaptate secolului 21 ai provocarilor pe care ni le pune planeta.

Leul romanesc, incotro?

Nu am abandonat scrisul dar parca la sfarsit de an nu mai era nimic nou de spus. Dupa exuberanta campaniei electorale, cand toate partidele au promis mariri de salarii pentru toti bugetarii, mii de kilometri de autostrada si multe asemenea a urmat tragismul crudei realitati pe care fostii guvernanti o cunosteau deja inca de la inceputul lunii noiembrie. Cu speranta ramanerii la putere, s-au opus vehement cresterii salariilor profesorilor anticipand datorita accesului la informatii, dezastrul care urma sa se abata asupra Romaniei. Poate ca dezastru nu este termenul potrivit si nu prin prisma caracterului sau puternic ci mai mult prin faptul ca acesta este asociat de obicei cu un fenomen natural caruia omul nu i se poate opune. De data aceasta discutam de un dezastru provocat de mana omului mai precis de fostii guvernanti care au cheltuit bugetul public fara discernamant si fara niciun obiectiv de viitor. Dovada concreta o constituie rezultatele obtinute - doar pe hartie o crestere economica record obtinuta pe seama consumului realizat din surse imprumutate din exterior. Si care brusc au disparut si, mai mult, creditorii vor si banii inapoi. Cum bunurilor achizitionate de romani pe datorie le-a scazut valoarea deja pe la jumatate este evident ca intre creditori si debitori va aparea un blocaj. Debitorii vor intra in incapacitate de plata iar creditorii neputand sa isi recupereze decat partial paguba, nu se vor mai pacali a doua oara - cel putin pe termen scurt. Adica vor tempera creditarea pana la limita supravietuirii afacerilor lor, pentru ca totusi obiectul de activitate al oricarei banci presupune intr-o mare masura activitatea de creditare pe langa cea de intermediere financiara din care se extrag renumitele comisioane.

Este adevarat, partial si bancile poarta vina situatiei de fata. Dotate cu departamente de risc, cu proceduri menite sa testeze capacitatea de rambursare a ratelor la credite si cu evaluarea bonitatii imprumutatilor si cu o pleiada de asa zisi analisti economici grupati prin departamentele de prognoze economice, bancile au acordat de fapt haotic credite oricui cerea fie prin intermediul unor brokeri de credite platiti in functie de volumul de imprumuturi acordate mai ales credite de consum sau prin intermediul firmelor de constructii carora le finantau realizarea de ansambluri rezidentiale pe diverse campuri din jurul Bucurestiului care vor ramane la stadiul de camp inca cel putin 20 de ani.

Dar mai presus de toti, vinovate sunt toate guvernele care s-au succedat la carma Romaniei precum si partidele politice mai ales in ultimii 8 ani care s-au imbatat cu apa rece si au considerat ca avansul economic al tarii noastre poate dura la infinit in absenta unei industrii functionale la parametrii competitivi care sa reuseasca prin exporturile sale sa echilibreze balanta importurilor. Asistam zilele acestea la corectia dura a acestui dezechilibru prin singurul mod posibil pe termen scurt si anume deprecierea puternica a monedei nationale. Cu remiterile muncitorilor din strainatate reduse drastic datorita recesiunii din Italia si Spania, cu un volum al investitiilor straine directe aflat pe traiectorie descendenta si cu o banca centrala ce trebuie sa isi apere cu inversunare putina rezerva valutara de care dispune (echivalenta a 6 luni de import) numai deprecierea cursului de schimb poate determina pe termen scurt echilibrarea balantei de plati.

Va urma ca o cascada, un lant al scumpirilor atat in sectorul alimentar unde in mod normal industria romaneasca de profil ar trebui sa fie capabila sa ne furnizeze toata mancarea de care avem nevoie si unde inregistram un dezechilibru net in favoarea importurilor cat si in cel al serviciilor de tipul telecomunicatiilor unde toate cotatiile sunt in Euro, transport unde peste 50% din combustibil este importat la un curs valutar marit. Si in serviciile medicale vom asista la scumpiri. Va creste pretul la medicamente, o buna parte din acestea fiind de import, dar si la produse gen tigari la care potrivit calendarului de armonizare cu legislatia UE, creste nivelul accizei exprimate in Euro.

Intrebarea fireasca este unde se va opri crestetea cursului de schimb adica deprecierea leului. Raspunsul este simplu in teorie. Deprecierea va continua pana la echi,ibrarea balantei de plati adica pana la momentul cand exporturile plus investitile straine plus remiterile din strainatate vor egaliza importurile. Fiind inceput de an, remiteri nu prea sunt, investitiile sunt in blocaj datorita crizei internationale de fapt globale, asa ca deprecierea poate continua la pas pana pe la inceputul lunii martie cand presiune pe importuri se va mai reduce datorita reducerii achizitiilor de combustibili din import. Putem astfel asista la un curs de 4,4 - 4,5 lei/Euro. Cu o inghetare a consumului datorita atat reticentei bancilor de a mai acorda credite de consum dar si incetinirii activitatii economice la inceput de an, dar si cu putin noroc leul isi va reveni pana in iunie - iulie la un nivel de 4-4,1 lei/Euro.

In acest context, prioritatea noului guvern trebuie sa devina nu stimularea IMM-urilor asa cum am auzit niste declaratii recente, ci stimularea crearii unor industrii capabile sa satisfaca cerintele de consum locale si, in acelasi timp sa dispuna si de potential de export. La fel agricultura si industria alimentara au nevoie de programe speciale care sa le promoveze la export atat prin cresteri de volume de productie cat si prin ridicarea nivelului calitatii acesteia. Si, in sfarsit, dupa 4 ani de stagnare, guvernul trebuie sa relanseze constructia de lucrari de infrastructura dar nu prin locuinte ANL menite doar sa satsifaca o clientela politica ci prin programe de constructie de autostrazi, de impadurire, de protectie a mediului care ar conduce indirect si la cresterea incasarilor din turism