Zilele acestea in presa au aparut cateva articole mai bine documentate despre energia eoliana si furnizorii de energie electrica din Romania. Dar totusi inca departe de miezul real al chestiunilor in discutie. Astfel, intr-o conferinta de presa, Transelectrica a anuntat in sfarsit ca numarul de proiecte eoliene exprimate in capacitati de producere a energiei electrice depaseste cu mult posibilitatile de preluare in retea de care dispune Transelectrica si, mai mult, daca toate s-ar concretiza, ar depasi cu mult necesarul de consum al tarii noastre. Dar nu es prea explica si de ce pentru ca cititorul sa inteleaga ca nu este o rea-vointa la nivelul companiei mentionate ci o limitare tehnologica. Astfel, daca energia produsa din surse eoliene este declarata de catre producator ca fiind prioritara atunci sistemul energetic national are obligatia sa o preia oricand la un pret fix cunoscut de catre ambele parti. In acest mod, producatorul isi poate calcula cu precizie veniturile luand in consideratie un volum mediu de energie. In oglinda, pentru ca energie electrica reprezinta un produs ce nu se poate (inca) stoca in Romania, Transelectrica trebuie sa aiba in rezerva niste capacitati flexibile de productie care sa compenseze existenta sau inexistenta in retea a energiei eoliene. Cine achita insa nota de plata pentru aceste capacitati si care sunt acestea reprezinta intrebari ale caror raspuns nu este deocamdata prea clar. Dar acesta este aspectul care limiteaza utilizarea energiei eoliene presupunand ca proiectele anuntate chiar se vor realiza ceea ce este de fapt putin probabil. Daca rationam prin reducere la absurd, si consideram ca Romania dispune de suficient vant sa ne imaginam ca intreg necesarul la nivel national, teoretic s-ar putea acoperi din capacitatile eoliene. Dar ce ne facem cand nu bate vantul? Atunci ar trebui sa dispunem de o capacitate de productie echivalenta care sa intre in functiune cand nu bate vantul. Ceea ce este chiar absurd. Sau nu daca am avea in oglinda generatoare hidro care sunt flexibile, usor de oprit si de pornit. Insa cine ar suporta in acest caz costurile? Normal ar fi ca un generaot de energie eoliana sa se asocieze cu un generator de energie electrica din surse conventionale adica sigure ce pot functiona indiferemt de anotimp si de starea vremii. Numai ca in Romania investitorii eolieni nu prea exista la ora actuala. Exista doar investitori imobiliari care s-au repezit sa achizitioneze terenurile cu potentia eolian in vederea revanzarii acestora catre posibilii producatori de energie eoliana. Cred ca in prezent, asistam mai degraba, la un razboi intre acesti proprietari, dornici sa scape cat mai repede si la preturi cat mai mari de terenurile respective, prin vanzarea lor catre marile firme internationale obligate de legislatie sa produca si energie verde. Doar ca numarul acestora este limitat.
Cat despre situatia furnizorilor privati de energie, asa cum scriam intr-un alt articol prin noiembrie anul trecut, acestia vor disparea treptat, pe masura ce expira contractele preferentiale cu Hidroelectrica si daca, bineinteles, acestea nu vor fi reinnoite. Daca tot prin reducere la absurd, toate contractele incheiate intre producatorii si furnizorii de energie electrica s-ar abroga iar vanzarea de energie s-ar realiza numai prin licitatii competitive pe baza pretului cel mai mare atunci am asista la o uniformizarea a preturilor avand in vedere ca balanta energetica a tarii noastre este echilibrata adica atat cat producem consumam iar capacitatile de import - export sunt suficient de limitate astfel incat importul sa nu produca un dezechilibru in piata. In aceasta situatie ar castiga firmele de distributie care, avand un portofoliu mare de consumatori mostenit din perioada monopolista, prezinta si dezechilibre mici. Or tocmai dezechilibrele de consum pe fiecare consumator (adica diferenta intre consumul orar planificat si anuntat de catre consumator furnizorului de energie si cel realizat efectiv) sunt cele care fac diferenta intre profit si pierdere in cazul unui furnizor de energie electrica. Companiile de distributie din care s-au desprins firmele de furnizare au preluat fiecare cate un portofoliu de peste 1,5 milioane de abonati ceea ce face ca dezechilkibrele sa se compenseze reciproc astfel incat pierderile rezultate sa fie minime. Altfel spus, sistemul romanesc asa cum este conceput la ora actuala nu prea lasa loc de concurenta sau competitivitate. S-a inlcouit de fapt un monopol integrat pe verticala cu o suma de monopoluri mai mici aflate sub controlul mai multor entitati care conlucreaza bine intre ele cand este vorba de profit pe seama consumatorului final.
luni, 25 august 2008
miercuri, 6 august 2008
Energetica romaneasca, incotro? (1)
Nu exista zi in care in mass media locala sa nu existe articole referitoare fie la bursa de energie, fie la oportunitatea crearii companiei nationale de energie, sau la viitorul energiei eoliene. Cu toate acestea de o buna perioada de timp in acest sector nu s-a mai intamplat nimic notabil. Dincolo de vorbe avem aceeasi capacitate de productie a energiei electrice pe care o aveam si acum 20 de ani cu exceptia nou construitului reactor doi de la Cernavoda. Adica un plus teoretic de 700 MW pentru ca in practica au disparut alte capacitati fie din cauza varstei fie din cauza de faliment financiar si ma refer aici in primul rand la celebrele CET-uri locale din care s-au salvat doar cateva in marile orase unde numarul de apartamente racordate a justificat mentinerea lor.
In rest, in 2004, la presiunea Bancii Mondiale si a altor organizatii americane s-a mai reorganizat un pic sectorul de productie prin comasarea unor exploatari miniere cu producatorii clienti de energie electrica rezultand cele trei complaxuri energetice din Oltenia adica Rovinari, Turceni si Craiova. Nu este clar ce criterii au stat la baza acestei reorganizari deoarece la nivel de complex energetic nu s-a realizat independenta fata de producatorii externi de carbune. Pentru exemplificare, la Turceni numai 50% din necesarul de carbune este extras din exploatarile proprii restul este achizitionat de la Compania de lignit Oltenia care livreaza si celorlalte doua entitati energetice mentionate anterior. Mai mult, desi cele 3 complexuri sunt detinute integral de stat, acesta nu a inclus in bugetele lor fondurile necesare pentru ecologizare care trebuie facuta pana in anul 2012. Din acest motiv, exista pe piata diferite analize care sustin ca ar fi mai fezabil ca cel putin Rovinari si Turceni sa se inchida si sa se creeze un nou grup energetic in zona care din start s-ar conforma standardelor de mediu utilizand cele mai bune tehnici disponibile pe plan mondial.
In paralel se discuta deja de 4 ani de constructia de noi reactoare nucleare. La inceput a fost douar unul singur adica al treilea, ulterior criza energetica mondiala si-a facut aparitia iar calculele financiare au aratat ca este mai profitabil sa construiesti doua reactoare in loc de unul. Asa ca toate discutiile despre un al treilea reactor s-au anulat si s-a pornit din nou la drum cu doua noi reactoare. De data aceasta, in plina criza energetica, greii Europei s-au prezentat cu scrisori de intentie, fiecare dorind sa detina cel putin 15%. Initial si statul roman reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor a fost de acord, doar ca ulterior, dupa semnarea Protocolului cu investitorii, aceslasi stat s-a razgandit si a decis prin Hotarare de guvern ca va detine 51%. Nu este clar ce anume s-a intamplat dupa momentul semnarii acordului cu investitorii, cert este ca, pentru a doua oara s-a anulat tot ce s-a discutat in ultimii 4 ani. Cum alegerile parlamentare sunt pe drum, evident ca in perioada ramasa de 5 luni nu se va mai intampla nimic semnificativ in aceasta zona. Vom intra in anul 2009 asa cum eram in 2004 doar cu niste bani in plus cheltuiti pe o consultanta si cateva planuri de afaceri devenite intre timp inutile. Si cu niste functionari ministeriali bine remunerati pentru prezenta lor in comisia de negocieri care a functionat si probabil inca mai functioneaza pe langa SNN.
Mai departe se discuta de ceva vreme de infiintarea unei companii nationale de energie electrica in care sa fie incluse entitatile din distributie ramase neprivatizate, Hidroelectrica partial sau integral, Termoelectrica si eventual unul din complexurile energetice. Cred ca in privinta ascestora din urma se impune o analiza in legatura cu viitorul tehnologiei de care dispun inainte de a mai face orice reorganizare in privinta lor. Dotate fiind cu tehnica anilor 60 -70, avand o durata de viata expirate, orice retehnologizare inseamna un castig de maximum 15 ani dar la randamentele impuse de tehnologia primara ramasa mult in urma fata de standardele actuale in primul rand ca randamente si protectie a mediului. S-ar putea ca aceasta analiza sa releve ceea ce aminteam mai sus si anume ca cel mai fezabil ar fi construirea unor gruprui noi echivalente intr-o locatie optima fata de exploatarile miniere astfel incat sa se minimizeze costurile de transport.
In ceea ce priveste cuplarea Termoelectrica si Hidroelectrica intr-o entitate aceasta idee nu este o noutate si, in opinia mea, are sens. Iar faptul ca am mai adauga si trei companii de distributie care pot functiona ca filiale in firma nou creata nu reprezinta un impediment, din contra am mai face economii la capitolul structuri de conducere platite din bani publici. Mai mult, in prezent, cele trei distributii sunt detinute de fapt de catre Electrica, care la randul sau este detinuta de statul roman prin intermediul AVAS. S-a creat chiar o situatie ridicola in care cele 4 entitati adica Electrica si cele 3 detineri ale sale isi fac concurenta reciproc pe piata de energie electrica. Electrica aflata in cautarea obiectului de activitate s-a transformat intr-un furnizor activ de energie electrica dar si intr-un prestator de servicii de echilibrare pe care le presteaza in functie de afinitatile de pe piata. In aceste conditii includerea celor 3 distributii in compania nationala si crearea unei filiale separate de furnizarea ar avea un sens mai bun decat situatia actuala. Si in plus, daca ne uitam in jurul nostru, fiecare tara membra a UE dispune de o astfel de entitate care domina piata in tara respectiva CEZ, ENEL, EdF etc. Altfel spus alegatiile potrivit carora s-ar distorsiona piata de enrgie nu au niciun sens in primul rand pentru ca aceasta piata nu exista. Nici macar pe hartie!
Am prezentat in alte articole situatia pietei de energie electrica din Romania. Dincolo de faptul ca se tranzactioneaza un volum mic, furnizorii privati semnificativi (nu cei proveniti prin privatizare) au captat procente importante din piata in baza contractelor incheiate la preturi preferntiale cu producatorii ieftini Hidroelectrica, Nuclearelectrica si Rovinari. Acesti furnizori domina si tranzactiile bursiere pentru ca au nevoie de energie de completare pe care isi pot permite sa o cumpere mai scump, adica la pretul pietei, deoarece o combina cu cea ieftina cumparata preferential la preturi confidentiale.
Conitnuarea in urmatorul articol.
In rest, in 2004, la presiunea Bancii Mondiale si a altor organizatii americane s-a mai reorganizat un pic sectorul de productie prin comasarea unor exploatari miniere cu producatorii clienti de energie electrica rezultand cele trei complaxuri energetice din Oltenia adica Rovinari, Turceni si Craiova. Nu este clar ce criterii au stat la baza acestei reorganizari deoarece la nivel de complex energetic nu s-a realizat independenta fata de producatorii externi de carbune. Pentru exemplificare, la Turceni numai 50% din necesarul de carbune este extras din exploatarile proprii restul este achizitionat de la Compania de lignit Oltenia care livreaza si celorlalte doua entitati energetice mentionate anterior. Mai mult, desi cele 3 complexuri sunt detinute integral de stat, acesta nu a inclus in bugetele lor fondurile necesare pentru ecologizare care trebuie facuta pana in anul 2012. Din acest motiv, exista pe piata diferite analize care sustin ca ar fi mai fezabil ca cel putin Rovinari si Turceni sa se inchida si sa se creeze un nou grup energetic in zona care din start s-ar conforma standardelor de mediu utilizand cele mai bune tehnici disponibile pe plan mondial.
In paralel se discuta deja de 4 ani de constructia de noi reactoare nucleare. La inceput a fost douar unul singur adica al treilea, ulterior criza energetica mondiala si-a facut aparitia iar calculele financiare au aratat ca este mai profitabil sa construiesti doua reactoare in loc de unul. Asa ca toate discutiile despre un al treilea reactor s-au anulat si s-a pornit din nou la drum cu doua noi reactoare. De data aceasta, in plina criza energetica, greii Europei s-au prezentat cu scrisori de intentie, fiecare dorind sa detina cel putin 15%. Initial si statul roman reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor a fost de acord, doar ca ulterior, dupa semnarea Protocolului cu investitorii, aceslasi stat s-a razgandit si a decis prin Hotarare de guvern ca va detine 51%. Nu este clar ce anume s-a intamplat dupa momentul semnarii acordului cu investitorii, cert este ca, pentru a doua oara s-a anulat tot ce s-a discutat in ultimii 4 ani. Cum alegerile parlamentare sunt pe drum, evident ca in perioada ramasa de 5 luni nu se va mai intampla nimic semnificativ in aceasta zona. Vom intra in anul 2009 asa cum eram in 2004 doar cu niste bani in plus cheltuiti pe o consultanta si cateva planuri de afaceri devenite intre timp inutile. Si cu niste functionari ministeriali bine remunerati pentru prezenta lor in comisia de negocieri care a functionat si probabil inca mai functioneaza pe langa SNN.
Mai departe se discuta de ceva vreme de infiintarea unei companii nationale de energie electrica in care sa fie incluse entitatile din distributie ramase neprivatizate, Hidroelectrica partial sau integral, Termoelectrica si eventual unul din complexurile energetice. Cred ca in privinta ascestora din urma se impune o analiza in legatura cu viitorul tehnologiei de care dispun inainte de a mai face orice reorganizare in privinta lor. Dotate fiind cu tehnica anilor 60 -70, avand o durata de viata expirate, orice retehnologizare inseamna un castig de maximum 15 ani dar la randamentele impuse de tehnologia primara ramasa mult in urma fata de standardele actuale in primul rand ca randamente si protectie a mediului. S-ar putea ca aceasta analiza sa releve ceea ce aminteam mai sus si anume ca cel mai fezabil ar fi construirea unor gruprui noi echivalente intr-o locatie optima fata de exploatarile miniere astfel incat sa se minimizeze costurile de transport.
In ceea ce priveste cuplarea Termoelectrica si Hidroelectrica intr-o entitate aceasta idee nu este o noutate si, in opinia mea, are sens. Iar faptul ca am mai adauga si trei companii de distributie care pot functiona ca filiale in firma nou creata nu reprezinta un impediment, din contra am mai face economii la capitolul structuri de conducere platite din bani publici. Mai mult, in prezent, cele trei distributii sunt detinute de fapt de catre Electrica, care la randul sau este detinuta de statul roman prin intermediul AVAS. S-a creat chiar o situatie ridicola in care cele 4 entitati adica Electrica si cele 3 detineri ale sale isi fac concurenta reciproc pe piata de energie electrica. Electrica aflata in cautarea obiectului de activitate s-a transformat intr-un furnizor activ de energie electrica dar si intr-un prestator de servicii de echilibrare pe care le presteaza in functie de afinitatile de pe piata. In aceste conditii includerea celor 3 distributii in compania nationala si crearea unei filiale separate de furnizarea ar avea un sens mai bun decat situatia actuala. Si in plus, daca ne uitam in jurul nostru, fiecare tara membra a UE dispune de o astfel de entitate care domina piata in tara respectiva CEZ, ENEL, EdF etc. Altfel spus alegatiile potrivit carora s-ar distorsiona piata de enrgie nu au niciun sens in primul rand pentru ca aceasta piata nu exista. Nici macar pe hartie!
Am prezentat in alte articole situatia pietei de energie electrica din Romania. Dincolo de faptul ca se tranzactioneaza un volum mic, furnizorii privati semnificativi (nu cei proveniti prin privatizare) au captat procente importante din piata in baza contractelor incheiate la preturi preferntiale cu producatorii ieftini Hidroelectrica, Nuclearelectrica si Rovinari. Acesti furnizori domina si tranzactiile bursiere pentru ca au nevoie de energie de completare pe care isi pot permite sa o cumpere mai scump, adica la pretul pietei, deoarece o combina cu cea ieftina cumparata preferential la preturi confidentiale.
Conitnuarea in urmatorul articol.
luni, 4 august 2008
Scad preturile la imobiliare, se apropie recesiunea?
Titlurile din presa ultimelor saptamani se circumscriu acelorasi doua subiecte: Criza imobiara mai bine zis ipotecara din SUA si recesiunea economica care aparent a cuprins SUA si se apropie incet-incet si de Europa desi oficialii europeni resping aceasta idee. Nu prea inteleg in contextul globalizarii de care se face atata caz cum ar putea fi criza intr-un sistem deschis si o crestere economica sustinuta in sistemul vecin care este conectat prin multiple axe cu primul sistem. Reformuland, SUA are un deficit comercial record, mai bine zis toata lumea profita de societatea de consum americana astfel incat si China dar si UE se lauda cu excedente comerciale in relatia cu America. Daca sistemul de consum american se restrange fiind afectat de aceasta criza economica, atunci evident interactiunea cu exteriorul se va reduce, ceea ce inseamna o diminuare a fluxurilor comerciale dinspre Europa si China catre SUA. In aceste conditii, primii afectati vor fi exportatorii europeni, cei mai putini competitivi din cauza costurilor de productie ridicate ce vor fi nevoiti sa isi reduca productia daca nu o vor putea reorienta catre alte piete. Dar care ar fi acestea? Ce alta piata poate absorbi excedentul comercial german sau puzderia de articole "made in China"?
Raspunsul zilelor noastre cred ca apare evident adica niciuna. Asa ca alternativa este reducerea productiei, or volume mai mici necesita si forta de munca mai putina sau, la aceeasi forta de munca, salarii/venituri mai mici. Iar veniturile mai mici antreneaza o reducere a consumului sau o rata de economisire mai mica sau investitii imobiliare sau bursiere mai mici. Dincolo de faptul ca bancile vor acorda credite cu mai multa atentie si precautie nici clientela nu se va mai inghesui pe la ghiseele bancare pentru a se indatora pe 30 - 40 de ani pentru un apartament a carui valoare este neclara chiar si pentru cel mai avizat specialist in constructii si finante. Pentru ca nu-i asa toti cunoastem teoria, capitalul investit intr-o afacere trebuie sa produca un randament mai mare decat daca l-am plasa in depozite bancare. Cum un depozit pe termen lung pentru valori mari ne-ar aduce la Euro poate 10%, cu prima de risc pe care o insumam la acest randament putem atinge 15-16% poate chiar 20%. Si atunci de unde preturi la apartamente de 1500 Euro/mp in zone precum Pipera sau Stefanesti sau Domnesti sau in blocuri de 25 de etaje in Colentina? Evident in aceste cazuri, investitorul doreste sa atinga randamente de cel putin 50% ceea ce este spectaculos pentru o tara membra a UE.
Poate confruntati cu aceasta ecuatie dar si traind din bani munciti, tinerii si maturii din ziua de astazi se vor gandi de mai maulte ori pana cand isi vor investi finantele excedentare achizitionand apartamente la pret dublu prin credite bancare. Pentru ca nu banca va pierde. Solicitand un avans de 20 -30%, banca s-a acoperit in eventualitatea unor dimuari a valorii activului cu acest procent. Exact acelasi procent va constitui insa pierdere pentru clientul bancii. Este nepermis ca sectorul imobiliar in Romania sa produca randamente de peste 50% in timp ce in productie randamentele sunt de 15% sau chiar mai mici. Cum s-a ajuns aici este un fenomen care merita o atentie speciala din partea institutelor de cercetari economice. Liberalizarea comertului a condus inca din anii '90 la o invazie de bunuri de import care practic au desfiintat productia autohtona marcata nu atat de costuri mici sau mari cat de calitate necorespunzatoare. Incepand din anul 2000, un oarecare influx de investitii straine corobarat cu scaderea riscului de tara ce a favorizat emisiuni favorabile de tilturi de stat pe pietele internationale a mascat deficitul de cont curent care s-a adncit continuu pe parcursul ultimilor 8 ani.
Acum, in ceasul al 13 lea, BNR incearca sa corecteze aceasta tendinta. Doar ca in opinia mea o face ca de obicei cu o mare intarziere. In orice perioada de recsiune, investitorii straini sunt mai prudenti, se orienteaza catre consolidarea a ceea ce detin deja, astfel ca fluxurile de ISD vor avea o rata de crestere mai mica sau chiar neglijabila. Criza imobiliara determina si o rata mai mica de angajare in constructii ceea ce inseamna ca si remiterile din strainatate ale muncitorilor romani vor ramane constante sau eventual vor descreste. Si atunci cu ce acoperim deficitul de cont curent? Fie restrictionam importurile prin scumpirea lor adica deprecierea monedei nationale, fie marim productia interna, fie vindem obligatiuni ale statului roman pe pietele internationale indatorandu-ne astfel in asteptarea unui viitor mai bun adica in asteptarea unor minuni care insa nu se vor intampla fara concursul nostru. Pe de alta parte, teoria o stim cu totii, moneda mai slaba inseamna inflatie mare care automat conduce la erodarea puterii de cumparare si la anularea castigului de crestere economica obtinut in ultimii ani.
Imi amintesc si acum teoria lansata de BNR cu ani in urma potrivit careia rolul autoritatilor este de a crea climatul necesar pentru ca afacerile sa infloreasca. Ce a uitat banca centrala din aceasta ecuatie este ca in Romania, afacerile nu infloresc de la sine iar cei mai cunoscuti oameni de afaceri romani si de fapt cei mai avuti nu au facut avere din productie ci din imporuturi si distributia acestor importuri, din imobiliare de fapt afaceri cu retrocedari si schimburi de terenuri in defavoarea statului si din afaceri cu statul in care acesta din urma a iesit mereu in pierdere. Inca nu am in fata ochilor un milionar din productie. Dar din imobiliare, importuri si comert, tranzactii neclare pe bursa avem cu totii.
In aceste conditii, am mai scris intr-un alt articol, criza creditelor ipotecare din SUA ne face un bine. Ne trezeste din starea euforica in care intraseram cu totii deopotriva guvernanti si cetateni. A venit timpul sa ne intrebam ce suntem noi capabili sa producem si ma refer aici atat la bunuri cat si la servicii. Cat priveste comertul, pe acesta l-am dat deja firmelor globale care vor avea grija sa isi repatrieze constant dividende consistente. Si ocupand cele mai bune locatii adica vad comercial nu sunt in pericol de concurenta cu vreun roman cu exces de spirit antreprenorial. Productia in schimb este deocamdata teren aproape viran. Cat despre agricultura, nici nu ma mai refer la ea, pentru ca fragmentarea terenurilor impiedica deocamdata crearea de ferme industriale. Asadar, prezentul Romaniei inseamna investitii in productie si nu in imobiliare. Dar cine sunt sau cine ar trebui sa fie investitorii? Romanii sau strainii? Si sunt bancile dispuse sa finanteze productia locala?
Raspunsul zilelor noastre cred ca apare evident adica niciuna. Asa ca alternativa este reducerea productiei, or volume mai mici necesita si forta de munca mai putina sau, la aceeasi forta de munca, salarii/venituri mai mici. Iar veniturile mai mici antreneaza o reducere a consumului sau o rata de economisire mai mica sau investitii imobiliare sau bursiere mai mici. Dincolo de faptul ca bancile vor acorda credite cu mai multa atentie si precautie nici clientela nu se va mai inghesui pe la ghiseele bancare pentru a se indatora pe 30 - 40 de ani pentru un apartament a carui valoare este neclara chiar si pentru cel mai avizat specialist in constructii si finante. Pentru ca nu-i asa toti cunoastem teoria, capitalul investit intr-o afacere trebuie sa produca un randament mai mare decat daca l-am plasa in depozite bancare. Cum un depozit pe termen lung pentru valori mari ne-ar aduce la Euro poate 10%, cu prima de risc pe care o insumam la acest randament putem atinge 15-16% poate chiar 20%. Si atunci de unde preturi la apartamente de 1500 Euro/mp in zone precum Pipera sau Stefanesti sau Domnesti sau in blocuri de 25 de etaje in Colentina? Evident in aceste cazuri, investitorul doreste sa atinga randamente de cel putin 50% ceea ce este spectaculos pentru o tara membra a UE.
Poate confruntati cu aceasta ecuatie dar si traind din bani munciti, tinerii si maturii din ziua de astazi se vor gandi de mai maulte ori pana cand isi vor investi finantele excedentare achizitionand apartamente la pret dublu prin credite bancare. Pentru ca nu banca va pierde. Solicitand un avans de 20 -30%, banca s-a acoperit in eventualitatea unor dimuari a valorii activului cu acest procent. Exact acelasi procent va constitui insa pierdere pentru clientul bancii. Este nepermis ca sectorul imobiliar in Romania sa produca randamente de peste 50% in timp ce in productie randamentele sunt de 15% sau chiar mai mici. Cum s-a ajuns aici este un fenomen care merita o atentie speciala din partea institutelor de cercetari economice. Liberalizarea comertului a condus inca din anii '90 la o invazie de bunuri de import care practic au desfiintat productia autohtona marcata nu atat de costuri mici sau mari cat de calitate necorespunzatoare. Incepand din anul 2000, un oarecare influx de investitii straine corobarat cu scaderea riscului de tara ce a favorizat emisiuni favorabile de tilturi de stat pe pietele internationale a mascat deficitul de cont curent care s-a adncit continuu pe parcursul ultimilor 8 ani.
Acum, in ceasul al 13 lea, BNR incearca sa corecteze aceasta tendinta. Doar ca in opinia mea o face ca de obicei cu o mare intarziere. In orice perioada de recsiune, investitorii straini sunt mai prudenti, se orienteaza catre consolidarea a ceea ce detin deja, astfel ca fluxurile de ISD vor avea o rata de crestere mai mica sau chiar neglijabila. Criza imobiliara determina si o rata mai mica de angajare in constructii ceea ce inseamna ca si remiterile din strainatate ale muncitorilor romani vor ramane constante sau eventual vor descreste. Si atunci cu ce acoperim deficitul de cont curent? Fie restrictionam importurile prin scumpirea lor adica deprecierea monedei nationale, fie marim productia interna, fie vindem obligatiuni ale statului roman pe pietele internationale indatorandu-ne astfel in asteptarea unui viitor mai bun adica in asteptarea unor minuni care insa nu se vor intampla fara concursul nostru. Pe de alta parte, teoria o stim cu totii, moneda mai slaba inseamna inflatie mare care automat conduce la erodarea puterii de cumparare si la anularea castigului de crestere economica obtinut in ultimii ani.
Imi amintesc si acum teoria lansata de BNR cu ani in urma potrivit careia rolul autoritatilor este de a crea climatul necesar pentru ca afacerile sa infloreasca. Ce a uitat banca centrala din aceasta ecuatie este ca in Romania, afacerile nu infloresc de la sine iar cei mai cunoscuti oameni de afaceri romani si de fapt cei mai avuti nu au facut avere din productie ci din imporuturi si distributia acestor importuri, din imobiliare de fapt afaceri cu retrocedari si schimburi de terenuri in defavoarea statului si din afaceri cu statul in care acesta din urma a iesit mereu in pierdere. Inca nu am in fata ochilor un milionar din productie. Dar din imobiliare, importuri si comert, tranzactii neclare pe bursa avem cu totii.
In aceste conditii, am mai scris intr-un alt articol, criza creditelor ipotecare din SUA ne face un bine. Ne trezeste din starea euforica in care intraseram cu totii deopotriva guvernanti si cetateni. A venit timpul sa ne intrebam ce suntem noi capabili sa producem si ma refer aici atat la bunuri cat si la servicii. Cat priveste comertul, pe acesta l-am dat deja firmelor globale care vor avea grija sa isi repatrieze constant dividende consistente. Si ocupand cele mai bune locatii adica vad comercial nu sunt in pericol de concurenta cu vreun roman cu exces de spirit antreprenorial. Productia in schimb este deocamdata teren aproape viran. Cat despre agricultura, nici nu ma mai refer la ea, pentru ca fragmentarea terenurilor impiedica deocamdata crearea de ferme industriale. Asadar, prezentul Romaniei inseamna investitii in productie si nu in imobiliare. Dar cine sunt sau cine ar trebui sa fie investitorii? Romanii sau strainii? Si sunt bancile dispuse sa finanteze productia locala?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)