Energetica romaneasca, incotro?(2)

Zilele acestea in presa au aparut cateva articole mai bine documentate despre energia eoliana si furnizorii de energie electrica din Romania. Dar totusi inca departe de miezul real al chestiunilor in discutie. Astfel, intr-o conferinta de presa, Transelectrica a anuntat in sfarsit ca numarul de proiecte eoliene exprimate in capacitati de producere a energiei electrice depaseste cu mult posibilitatile de preluare in retea de care dispune Transelectrica si, mai mult, daca toate s-ar concretiza, ar depasi cu mult necesarul de consum al tarii noastre. Dar nu es prea explica si de ce pentru ca cititorul sa inteleaga ca nu este o rea-vointa la nivelul companiei mentionate ci o limitare tehnologica. Astfel, daca energia produsa din surse eoliene este declarata de catre producator ca fiind prioritara atunci sistemul energetic national are obligatia sa o preia oricand la un pret fix cunoscut de catre ambele parti. In acest mod, producatorul isi poate calcula cu precizie veniturile luand in consideratie un volum mediu de energie. In oglinda, pentru ca energie electrica reprezinta un produs ce nu se poate (inca) stoca in Romania, Transelectrica trebuie sa aiba in rezerva niste capacitati flexibile de productie care sa compenseze existenta sau inexistenta in retea a energiei eoliene. Cine achita insa nota de plata pentru aceste capacitati si care sunt acestea reprezinta intrebari ale caror raspuns nu este deocamdata prea clar. Dar acesta este aspectul care limiteaza utilizarea energiei eoliene presupunand ca proiectele anuntate chiar se vor realiza ceea ce este de fapt putin probabil. Daca rationam prin reducere la absurd, si consideram ca Romania dispune de suficient vant sa ne imaginam ca intreg necesarul la nivel national, teoretic s-ar putea acoperi din capacitatile eoliene. Dar ce ne facem cand nu bate vantul? Atunci ar trebui sa dispunem de o capacitate de productie echivalenta care sa intre in functiune cand nu bate vantul. Ceea ce este chiar absurd. Sau nu daca am avea in oglinda generatoare hidro care sunt flexibile, usor de oprit si de pornit. Insa cine ar suporta in acest caz costurile? Normal ar fi ca un generaot de energie eoliana sa se asocieze cu un generator de energie electrica din surse conventionale adica sigure ce pot functiona indiferemt de anotimp si de starea vremii. Numai ca in Romania investitorii eolieni nu prea exista la ora actuala. Exista doar investitori imobiliari care s-au repezit sa achizitioneze terenurile cu potentia eolian in vederea revanzarii acestora catre posibilii producatori de energie eoliana. Cred ca in prezent, asistam mai degraba, la un razboi intre acesti proprietari, dornici sa scape cat mai repede si la preturi cat mai mari de terenurile respective, prin vanzarea lor catre marile firme internationale obligate de legislatie sa produca si energie verde. Doar ca numarul acestora este limitat.

Cat despre situatia furnizorilor privati de energie, asa cum scriam intr-un alt articol prin noiembrie anul trecut, acestia vor disparea treptat, pe masura ce expira contractele preferentiale cu Hidroelectrica si daca, bineinteles, acestea nu vor fi reinnoite. Daca tot prin reducere la absurd, toate contractele incheiate intre producatorii si furnizorii de energie electrica s-ar abroga iar vanzarea de energie s-ar realiza numai prin licitatii competitive pe baza pretului cel mai mare atunci am asista la o uniformizarea a preturilor avand in vedere ca balanta energetica a tarii noastre este echilibrata adica atat cat producem consumam iar capacitatile de import - export sunt suficient de limitate astfel incat importul sa nu produca un dezechilibru in piata. In aceasta situatie ar castiga firmele de distributie care, avand un portofoliu mare de consumatori mostenit din perioada monopolista, prezinta si dezechilibre mici. Or tocmai dezechilibrele de consum pe fiecare consumator (adica diferenta intre consumul orar planificat si anuntat de catre consumator furnizorului de energie si cel realizat efectiv) sunt cele care fac diferenta intre profit si pierdere in cazul unui furnizor de energie electrica. Companiile de distributie din care s-au desprins firmele de furnizare au preluat fiecare cate un portofoliu de peste 1,5 milioane de abonati ceea ce face ca dezechilkibrele sa se compenseze reciproc astfel incat pierderile rezultate sa fie minime. Altfel spus, sistemul romanesc asa cum este conceput la ora actuala nu prea lasa loc de concurenta sau competitivitate. S-a inlcouit de fapt un monopol integrat pe verticala cu o suma de monopoluri mai mici aflate sub controlul mai multor entitati care conlucreaza bine intre ele cand este vorba de profit pe seama consumatorului final.