Realitatea cursului valutar

Zilele acestea, odata cu votarea noului Consiliu de Administratie al BNR, toata lumea buna a emis comentarii legate de cursul valutar. Opiniile in general se subscriu aceleiasi idei si anume: cursul trebuie sa fie intre 4 si 5 lei. Cum ecartul este enorm din moment ce in ultimele 10 luni cursul a stationat intr-un ecar de 4,1 - 4,3 lei pentru 1 Euro ma intreb si ca mine, probabil ca multi altii, ce semnificatie au aceste opinii vagi si, mai important, pe ce se bazeaza ele?
Pentru ca, in opinia mea, ele nu se bazeaza pe niste evaluari fundamentate ale potentialului de export. Pentru ca pe o piata monetara libera adica fara interventii de la BNR (singura interesata de acest curs, leul fiind o valuta neinteresanta pe plan international iar pe plan local inlocuita din ce in ce mai mult de Euro) cursul de schimb leu/Euro ar reflecta corect cererea de Euro din partea detinatorilor de lei. Dar sa o luam cronologic. Prin 2007 daca va aduceti aminte cursul mediu a fost de 3,3 lei/Euro! Se intampla acum 2 ani. Si opiniile acelorasi indivizi care astazi sustin un curs intre 4 si 5 lei, atunci considerau ce 3,3 - 3,6 lei ar fi un ecart ideal. S-a petrecut vreo schimbare majora in economia romaneasca care sa justifice noul curs? Nu, in Romania totul se intampla cu viteza melcului sau deloc. Doar guvernantii nostri au crezut ca acele intrari de capital din perioada 2006 - 2008 (cateva miliarde) vor tine la infinit si vor produce ca in piramida lui Madoff alte cateva zeci de miliarde de Euro, o parte din acestea ramanand in contul proprietarilor de teren din Romania. Socoteala de acasa insa nu s-a potrivit deloc cu cea din targ. Cei care se visau miliardari doar pentru ca devenisera peste noapte proprietari de terenuri sau de foste fabrici de stat care aveau in compunere si terenuri s-au trezit brusc deposedati de averile iluzorii prin lipsa de cumparatori de terenuri iar exportatorii care la un curs de 3,1 lei/Euro acuzau BNR de subminarea economiei nationale, acum la un curs de 4,3 lei/Euro nu mai exporta nici jumatate din volumul lui 2007!
Pe scurt intrari de capital nu mai sunt iar potentialul nostru de export este total neclar daca la un curs depreciat cu 25% noi exportam cu 50% mai putin! Numai importurile s-au dovedit elastice, un curs mai mare inseamna importuri mai mici.
Cineva scria astazi intr-un articol in dorinta de a salva onoarea BNR ca banca centrala a actionat perfect. A cumparat 10 miliarde Euro in perioada 2005 - 2007 si acum vinde din ei ca sa sustina cursul. Intrebarea este de ce a cumparat numai 10 miliarde Euro si nu 20 sau 30 in perioada 2005 - 2007 lasand leul sa se supraaprecieze, determinand astfel explozia creditelor de pe piata romaneasca? De ce nu a actionat pentru diminuarea perceptiei ca leul este o moneda asa de puternica si ca un curs de 3 lei/Euro chiar ar reflecta realitatea. Pentru ca achizitionand doar 10 mld. Euro si mentinand un curs in jurul valorii de 3,3 Lei/Euro, BNR recunostea indirect ca pe acolo ar trebui sa fie plasat. Ceea ce era complet fals. Intrarile de valuta din perioada respectiva nu erau adresata unor ramuri economice producatoare de valoare adaugata (agricultura, industrie, constructii etc.) ci erau directionate catre crearea balonului imobiliar si catre sectorul bancar pentru a fi imprumutate cu dobanzi camataresti de catre filialele bancilor straine active in Romania.
In conjunctura creata, guvernantii dar si BNR nu mai aveau timp sa se intereseze si de economia reala. Toti erau preocupati doar de aranjamente de culise si de cheltuit banii publici cu ambele maini. Inversarea brusca a fluxurilor de capital din intrari masive in iesiri masive de Euro a determinat deprecierea semnificativa a monedei nationale in perioada oct - dec 2008. Economia Romaniei nu a avut nicio contributie la aprecierea sau deprecierea leului iar angoasele bancii centrale vis-a-vis de atacuri speculative la adresa monedei nationale au sens doar pentru guvernator si cativa colegi fosti si ei pe la IEM. Doar ei s-ao fi simtit mai tari si mai mari pentru ca au dejucat respectivele atacuri. Economia Romaniei a ramas la fel de vulnerabila precum era si cu 2-3-4-5 ani in urma. Pentru ca astazi singurul exportator credibil care a mai ramas in balanta comerciala este Dacia, filiala Renault, tranzactie realizata cu 10 ani in urma. Toti ceilalti mari au scazut productia la minimum:otel, aluminiu, textile etc.
Criza financiara transformata in criza economica a fost pentru noi o salvare. Daca balonul imobiliar nu se spargea, ajungeam sa ne indatoram pe 50 de ani nu doar pe 30 de ani. Iar in privinta cursului de schimb real, cred ca singurul mod de il afla ar fi ca BNR sa se abtina de la a mai interveni in piata mai ales ca interventiile ei de pana acum nu au dat rezultatele pozitive asteptate. Cred ca am invata cu totii mai multe daca am avea ocazia sa vedem in sfarsit piata in actiune, fortele pietei lasate sa lucreze independent de vointa unui grup foarte restrans de indivizi.

Liberalizarea pietei de energie din Romania - Un esec

Au trecut deja 2 ani de la liberalizarea totala a pietei de energie adica de la momentul cand orice persoana fizica si juridica isi putea alege furnizorul de energie electrica. Dar de atunci nu s-a intamplat nimic, procesul nici macar nu a debutat pentru gospodarii iar pentru persoane juridice situatia astazi este mai putin promitatoare comparativ cu cea de acum 2 ani. Dar sa o luam pe rand explicand pe scurt care este traseul formarii pretului energiei electrice. Astfel exista ca pentru oricare alta marfa lantul producator - transportator - distribuitor. In plus mai exista si furnizorul de energie electrica deoarece distribuitorul doar asigura legatura intre transportator (Transelectrica) si consumator, furnizorul este compania care se ingrijeste de curba de consum si factura consumatorului pe scurt consumatorul comanda o anumita cantitate orara de energie electrica la un pret in teorie negociat cu furnizorul iar acesta din urma o furnizeaza in baza contractelor incheiate direct cu producatorii sau cu alti furnizori sau o cumpara de pe bursa de energie spot sau o combinatie a acestor variante. Aceasta ar fi teoria si aceasta este constructia pietei de energie. Dar orice constructie noua pentru a fi functionala si durabila are nevoie de o fundatie care in cazul pietei de energie electrica din Romania nu exista. Sa clarific, masurarea energiei electrice se face atat in Romania cat si in alte parti, orar iar pentru a efectua aceasta masuratoare orara sunt necesare contoare orare instalate exact acolo unde incepe punctul de consum. Or dupa cum bine se cunoaste, cele aproape 8 milioane de gospodarii din Romania sunt dotate cu contoare ce nu permit masurarea orara decat daca ne asezam un scaunel langa ele si la fiecare ora notam indexul. Ceea ce este evident imposibil asa ca in absenta acestor contoare sau a unui algoritm de repartizare orara a consumului lunar/anual in cazul gospodariilor si al IMM-urilor, piata este blocata. Acesta este un prim element de blocaj.
Sa luam in discutie acum consumatorii mari si cei mijlocii care si-au permis montarea de contoare cu masurare orara si la care distribuitorul local asigura transmiterea datelor astfel obtinute pentru calculul consumului real. Ce se intampla cu acestia? Pentru a beneficia de tarife mai avantajoase in comparatie cu cele oferite de agentia de reglementare care ia in consideratie un pret mediu al energiei electrice de la producator (adica amesteca ponderat in cosul de consum atat energie ieftina cat si scumpa de la Termoelectrica spre exemplu), consumatorul ar trebui sa incheie contracte de furnizare direct cu producatorii ieftini (Hidroelectrica, Nuclearelectrica si Complexul Energetic Rovinari) sau cu furnizori care la randul lor cumpara de la acesti producatori. Numai ca accesul la energia ieftina se face in functie de afinitati. Daca nu ar exista aceste afinitati si toata energia s-ar vinde pe bursa atunci s-ar produce o egalizare a preturilor avand in vedere ca balanta energetica a Romaniei este oarceum echilibrata, se consuma atat cat se produce cu exceptia unui interval de 6 ore (00 -06 noaptea) cand consumul scade dramatic si multe grupuri trebuie oprite (dar acest cost este inclus in pretul de vanzare). Evident producatorii cu costuri mici ar obtine astfel profituri uriase avand in vedere ca vand la nivelul valorii utilitatii marginale din sistem adica la valori apropiate de costurile Termoelectrica. Prin incheierea de contracte preferntiale cu unii consumatori (ex. industria aluminiu, otel, unii frunizori) s-a realizat un transfer de profituri de la producatori la acesti intermediari si consumatori, in paguba statului. Acest sistem de organizare nu poate fi numit piata avand in vedere ca toti producatorii sunt de stat. Faptul ca acum, la 2 ani de la liberalizare, Ministerul Economiei isi pune problema crearii a 2 entitati de producere a energiei electrice, cu costuri relativ egale este o dovada clara a esecului acestui proces.
Fara concurenta reala pe partea de productie a energiei dar si fara infrastructura corespunzatoare pe partea de consum liberalizarea va ramane doar pe hartie si doar o teorie. Prin 2013 sunt asteptata sa intre in functiune primele entitati private de producere a energiei electrice. In acest interval de timp, statul trebuie sa implementeze un program de stimulare a consumatorilor casnici si a celor mici de montare a contoarelor cu masurare orara si cu posibilitate de transmitere a datelor la distanta adica la distribuitorul local astfel incat, in functie de preturile orare, consumatorul sa aleaga in cunostinta de cauza. Pana atunci ramanem in continuare captivi tarifului reglementat mereu in crestere si victimele ineficientei din sistem.

Cum mai sta economia Romaniei?

Nu am mai scris vreun articol de mai bine de 2 luni pentru simplul motiv ca in economia si, in general, in societatea romaneasca nu s-a mai intamplat nimic nou. Au fost 2 luni de vacanta urmate de o mica izbucnire de orgoliu al primului ministru care a dorit sa fie si el pentru o clipa in lumina reflectoarelor, asumandu-si brusc raspunderea pe 3 proiecte de lege: cea a educatiei, cea a salariilor bugetarilor si cea de a treia legata de reorganizarea unor agentii guvernamentale.
Dar sa le luam pe rand. In primul rand Legea Educatiei Nationale careia in mod ridicol i s-au adus amendamente pana in ziua asumarii raspunderii!!! Cred ca toti vom fi de acord ca ao asemenea lege ar trebui mai intai discutata, vorbita, spusa si abia apoi adoptata de catre Parlament. ma indoiesc ca in noaptea dinaintea zilei de asumare a raspunderii a existat un cap atat de limpede la volanul legii, care sa fi reusit sa integreze cele cateva zeci de amendamente (potrivit unora) poate ca numai zece ar spune autorii ei, fara sa intre in conflict cu alte dispozitii ale aceleiasi legi asau ale altora din domeniu. Poate ca premierul a dorit ca in mod demonstrativ si electoral sa faca un pas inainte chiar daca legea are lacume sau este conflictuala etc. Asa s-a spus si la legea de salarizarea a profesorilor. Sa o votam ca gasim noi dupa aceea resursele. Nu a fost chiar asa, resursele nu s-au gasit iar profesorii au trait o iluzie. La fel se va intampla si cu aceasta lege pompos denumita a educatiei nationale, adoptata in graba fara o minima pregatire si evaluare a infrastructurii si a costurilor aplicarii ei.
Cea de a doua lege a salarizatii personalului bugetar, este hilara in contextul in care potrivit declaratiilor premierului nimeni nu va pierde la salariu. Nu sunt sigura ca el face diferenta intre salarii si venituri insa presupun ca toti bugetarii asteapta sa le fie mentinute veniturile intacte. Cum bugetul public este in faliment cred personal ca si cu pretul alocarii tuturor resurselor bugetare catre plata de salarii si pensii, tot nu vor fi bani pentru a plati acele venituri imense de care au ajuns sa se bucure bugetarii avand in vedere ca salariul mediu din sectorul privat reprezinta doar 70% din salariul mediu al unui bugetar. In aceste conditii, dupa alegerile prezidentiale bugetarii vor fi confruntati cel mai probabil cu o reducere de venituri dar cu mentinerea salariilor asa cum a promis premierul. Si oricum termenul de intrare in vigoare a acestei legi este neclar, putand fi sine die, adoptarea ei facandu-se de fapt la presiunea FMI.
Cea de a treia lege nu merita atata atentie, o ordonanta ar fi fost arhisuficienta pentru ca guvernul sa ia ce i se cuvine de la propriile agentii care ajunsesera stat in stat. Si cu toata "vointa politica", cele mai bogate au scapat semn ca sistemul are fisuri inca din faza de conceptie. BNR, CNVM si cele 2 comisii care supervizeaza asigurarile si pensiile isi pot gestiona in continuare singure veniturile uriase colectate prin perceperea unor taxe pe cifrele de afaceri ale jucatorilor din sectoarele respective. Altfel spus, bresa odata facuta s-ar putea mari considerabil prin ordonante de urgenta. ca doar la inceputuri aceleasi agentii se aflau pe palier de salarizare egal cu alti functionari publici. Cu timpul, pas cu pas, fiecare si-a"tras" propria ordonanta de urgenta, si-a impus propriile taxe si a inceput sa imparta cu darnicie salarii uriase.
Insa premierul, avand in vedere ca ne aflam intr-o perioada de acuta criza economica, nu si-a asumat raspunderea pentru niciun act normativ care sa conduca la vreo revigorare a economiei sau la impulsionarea spre exemplu a productiei agricole luand in consideratie si faptul ca Romania aspira la postul de comisar pe agricultura.
Deci ce mai face economia? Economia romaneasca este exact in acceasi stare in care se afla si anul trecut si poate si acum 2, 3 si mai multi ani. Un domn roman, sef local de filiala banca straina opina corect intr-un interviu ca Romania nu a facut altceva in acesti ultima 20 de ani decat a mimat economia de piata. Si mai adauga el, romanii au o capacitate de guvernare limitata, dovada fiind guvernul din perioada 2005 - 2008 care a avut toate resursele la indemana dar nu a reusit sa puna bazele unei economii solide. Sunt perfect de acord cu afirmatiile acestui domn, insa in calitatea pe care o are si a avut-o din 2006 ar fi trebuit sa se exprime mai demult in acest sens. Pe vremea cand creditele se acordau pe banda rulanta de catre toate bancile, isi freca bucuros mainile la gandul bonusului si se gandea mai putin la fundamentele economiei romanesti care de fapt nu existau. Acum ca bonusul s-a evaporat se poate gandi liber la economie si poate observa cruda realitate. Avem asa cum am mai afirmat de-a lungul seriei mele de articole, o economie nefunctionala cu piete care nu mai functioneaza nici macar pe hartie. Avem si cateva exemple ilustrative cum ar fi piata energiei electrice, piata financiara, piata imobiliara denumite impropriu piete. Pentru ca piata inseamna un loc unde cererea se inatlneste cu oferta, unde sunt multi actori si de o parte si de alta, unde pretul se formeaza la piata si niciun actor nu il influenteaza in mod decisiv, unde toata lumea beneficiaza de acces egal la informatie si in general totul se inatmpla in mod transparent adica la vedere. Pe piata de energie statul impune pretul fie direct la producator avand in vedere ca oti producatorii sunt 100% ai statului, fie prin intermediul ANRE cand se simuleaza existenta unei oarecare piete, pe piata financira, BNR a incremenit cursul de schimb in asteptarea renumirii guvernatorului si a alegerilor prezidentiale si a stabilit si un ecart major intre dobanda la creditele in lei si la cele in Euro astfel incat pe nimeni nu mai intereseaza vreun imprumut in lei chiar daca la un credit in euro se mai adauga si costul riscului valutar. Iar pe acest fundal mai sunt unii care sustin amanarea adoptarii Euro!!! Cred ca tocmai adoptarea monedei europene ar fi pentru Romania un colac salvator. Am mai scris si cu alte ocazii, noi nu vom indeplini criterrile de convergenta in ritmul in care ne miscam nici peste 10 ani cum nu am ideplinit nici criteriile de aderare la UE. Am avut noroc de vointa politica a unor tari din UE pentru a deveni membri. Asa se va intampla si cu Euro. Oricat am amana tot nu vom ajunge la inflatie sub 3% si deficit bugetar de 2,5%. numai compensarea deficitului curent ne va lua ani buni, ce sa mai discutam de reducerea lui. Presupunand ca mentinem cheltuielile publice la nivelul de anul acesta si cu o crestere economica anul viitor de 1-2% ajungem la un deficit de 6% iar prin 2011 daca vom inregistra iarasi crestere de doar 1-2% vom ajunge la un deficit de 4% iar apoi urmeaza din nou 2 ani electorali cu cheltuieli bugetare enorme care ne vor arunca inapoi la un deficit de 4-5%.

Deci la intrebarea Cum mai sta economia Romaniei, raspunsul este la fel cum statea si in 2004 inainte de a se declansa balonul imobiliar. Practic s-a dat reset iar 2009 a fost doar anul trezirii din euforie, un an de mahmureala chiar daca nu ar fi fost an electoral. Din 2011 romanii vor face cunostinta cu adevarata recesiune, noul guvern ce va fi instalat dupa alegerile prezidentiale avand sarcina de a restrucra din temelii sistemul economic desuet si expirat mentinut artificial in viata timp de 20 de ani.

Prima Casa - Primul Epilog

Revin la subiectul Prima Casa. De fapt revin la scris. Nu am mai postat niciun articol de peste o luna pentru simplul motiv ca nu s-a mai intamplat nimic semnificativ in economia noastra. baltim tot acolo unde eram acum o luna si acum doua si acum noua luni. Guvernul este in ceata si nicio initiativa anuntata la inceput de mandat si de criza nu s-a materializat prin vreun act normativ care sa stimuleze cresterea. Cu orice pret se incurajeaza descresterea. S-a introdus un nou impozit impozitul forfetar si pe unde s-a mai putut fara zgomot s-a mai marit cate o acciza. Inainte de termen pentru ca exista un calendar de crestere a accizelor pana prin 2012. In lipsa de bani s-a decis devansarea acestuia. Cum descresterea economica asa cum a fost calculata si anuntata de INS pentru primul trimestru a fost de peste 6,2% iar cheltuielile bugetare au ramas cel putin la nivelul din 2008 iar in domeniul salariilor se pare ca au fost mai mari, deficitul bugetar s-a adancit si s-a finantat, in absenta banilor de la UE si BM, prin imprumuturi de la bancile locale. Iar bancile locale posesoare de titluri de stat se duc la BNR unde le depun ca garantie si obtin lei, pe care din nou ii imprumuta Ministerului Finantelor s.a.m.d. Din acest cerc vicios castiga numai bancile pentru ca orice astfel de operatiune inseamna niste comisioane pentru banci. Si, in plus, acestea scapa si de grija de a mai imprumuta bani catre sectorul privat care in lipsa de finantari si de piete de desfacere are toate premisele sa nu mai prinda urmatorul ciclu de crestere economica.
Pe acest fundal, programul electoral Prima Casa a venit bancilor ca o manusa. S-au inghesuit sa depuna oferte de participare 20 de astfel de entitati la costuri chiar si cu 50% mai reduse decat cele practicate pe piata libera de aceeasi actori. Iar sumele anuntate depasesc miliardul de Euro pus la bataie de guvern. Doar ca acele sume probabil ca nici nu se afla inca in balantele bancilor pentru simplul motiv ca nu vor fi acordate niciodata. Pentru ca programul sa functioneze este nevoie de clienti care sa nu detina case si care sa dispuna de un venit net de cel putin 600 Euro disponbil pe familie. Dar fiecare roman mediu are deja contractat un credit la banca si mai are si alte cheltuieli obligatorii pentru a-si duce existenta ceea ce diminueaza valoarea finantelor disponibile pentru un nou imprumut. Daca la acest tablou mai adaugam si conditiile legate de vechimea la locul de munca, industria in care activeaza, istoricul de bun platnic, numarul de romani eligibili scade dramatic. Si avand in vedere ca soldul creditelor ipotecare pe ultimii 5 ani de boom economic si imobiliar se ridica la circa 5 mld Euro, este clar ca in urmatoarele 6 luni acest program nu va putea produce 1 miliard de Euro echivalent de imprumutati. Adica 20.000 de romani care sa se adreseze agentiilor bancare si sa devina beneficiari ai acestui program. Iar cu cat se lungeste timpul cu atat atractivitatea ofertelor bancilor se va diminua. Guvernul a impus o dobanda de 5% iar bancile au oferit Euribor + 4 % pentru ca dobanda la Euro se afla acum la cel mai scazut nivel de la introducerea monedei europene adica 1%. Odata cu semnele iesirii din recesiune, acest nivel se va modifica, spre exemplu anul trecut era de 4% ceea ce ar trimite dobanda din programul Prima Casa la o cota de 9%, dubland practic costurile fata de varianta actuala. Iar o refinantare ulterioara la dobanzi mai atractive ar determina iesirea creditului din programul Prima Casa implicand marirea gradului de risc pentru ca garantia nu ar mai fi de stat. Un risc mai mare ar compensa o eventuala reducere a dobanzii obtinuta prin mecanismul refinantarii. Va fi insa important atat pentru banci cat si pentru guvern sa atraga totusi cativa clienti in acest program. Bancile ca sa isi dovedeasca bunavointa si sa arunce vina pentru sistarea creditarii pe umerii economiei romanesti iar guvernul sa arate ca se preocupa de iesirea din criza dar si de conditiile de trai al romanilor.

Prima Casa la prima intalnire cu bancile

De 20 de ani de cand merge la banci comerciale, romanul plateste de cel putin doua ori mai mult decat alt cetatean din Europa mai bogata. Cand era criza profunda in anii '90, bancile nu acordau credite decat cunoscutilor sau celor care putea garanta cu active de cel putin 2-3 ori mai valoroase decat creditul luat, iar activele la vremea respectiva erau foarte ieftine. Drept consecinta, foarte putini romani au avut acces la credite in acea perioada. A venit si cresterea economica, inceputa cu anul 2000, riscul de tara a inceput sa descreasca si creditul sa se dezghete. Tot mai multe banci comerciale straine si-au deschis agentii in Romania si, la fata locului, au inteles cum din putin se putea face foarte mult, mizand pe dorinta normala dar reprimata decenii la rand a romanului de a se dota cu o masina de spalat automata, cu televizor color, cu automobil, cu excursii in strainatate si cu multe altele. Cu o dobanda la lei care ajungea cu tot cu comisioane pe la vreo 35% chiar si mai mult in unele cazuri, creditul a inceput sa fie acordat pe banda rulanta. Corelarea bonusului angajatilor din banci mai ales a sefilor de agentii cu volumul creditelor acordate i-a transformat pe acestia in consilieri de clientela in sensul inselarii vigilentei bancii. Daca te duceai la banca sau la un broker de credite sa soliciti un imprumut pentru o masina de spalat erai incurajat sa cumperi si un frigider, daca vroiai o casa de 75.000 Euro erai incurajat sa cauti una de 100.000 Euro sau daca nu, sa mai faci totusi un imprumut pentru amenjarea ei. Si tot asa. Staruie in amintirea noastra reclama obsedanta a creditului doar cu buletinul. Nu mai conta daca aveai sau nu carte de munca, cat de stabil erai la locul de munca, cat de solida era firma unde lucrai, cat de matura era sectorul in care activai. Creditarea se transformase intr-o cursa din care disparusera ca prin farmec toate obstacolele, important era ca fiecare banca, pe culoarul ei sa atraga cat mai multi romani la finis. Singurele obstacole fiind doar dobanda si comisioanele bancare. Daca pentru creditele de nevoi personale o dobanda de 20% poate fi de intels in anumite conditii avand in vedere ca, in caz de neplata, respectivul obiect electrocasnic cu greu mai poate fi recuperat, in cazul creditelor ipotecare o dobanda de 10% este de neconceput intr-un stat occidental. Iar aceeasi dobanda eventual redusa cu un procent atunci cand se acorda garantia statului este hilara.

Un articol pertinent este publicat astazi in Ziarul Financiar. Autorul arata ca ofertele de finantare ale bancilor pentru programul Prima Casa lansat de guvern prevad reducerea cu maximum un punct procentual a dobanzii. Adica, de la orata lunara de 450 Euro pentru un credit ipotecar contractat in valoare de 60.000 Euro contractat pe o perioada de 25 ani, se ajunge la orata de 410 - 420 Euro. La fel de imens ca si fara garantia statului avand in vedere ca salariul mediu pe economie este de 350 Euro net. Deci ogospodarie castiga net 700 Euro din care 420 Euro s-ar duce pe rata la banca. Evident, in aceste conditii programul Prima Casa va ramane pe hartie iar deblocarea mult trimbitata a pietei imobiliare nu se va realiza. In acelasi articol se precizeaza ca o dobanda de 3-4 % ca in vest ar duce rata lunara la o valoare acceptabila de 200 - 220 Euro/luna care ar avea sens luand in consideratie impartirea riscului intre banca si stat. Ce este suprinzator in aceasta oferta a bancilor o reprezinta faptul ca mare parte din proiectele rezidentiale inghetate de criza sunt finantate de acestea si o deblocare a creditelor le-ar imbunatati si lor calitatea portofoliului. Sau prin pozitia adoptata, bancile vor sa creeze o presiune asupra guvernului pentru a mari plafonul de garantare avand in vedere ca proiectele rezidentiale nu se doresc a fi valorificate cu 60.000 Euro. Cu acesti bani s-ar asigura un profit normal dar inacceptabil de mic pentru dezvoltatorii obsinuiti cu dublarea sau triplarea sumelor investite la fiecare 6-12 luni depinzand de viteza de constructie si de acordare a creditelor de catre bancile partenere. Poate daca guvernul se va indupleca si va ridica garantia la 100.000 Euro atunci si bancile vor veni cu oferte de dobanzi la valori normale pentru creditele ipotecare. Pentru ca asa isi vor salva ele investitiile. Este binecunoscut faptul ca multi bancheri locali, sefi de sucursale bancare sunt personal implicati in proiecte imobiliare de amploare. Si atunci cum sa fie bancile pe care le reprezinta interesate sa participe la programul Prima Casa in conditii avantajoase pentru marele public? Important este interesul personal nici macar al bancii.Iar interesul personal spune ca nu se pot accepta reduceri de preturi pe metrul patrat construit care sa nu asigure cel putin 40-50% profit. La un randament de 7-8% programul Prima Casa nu prea are sens. El trebuie sa salveze in primul rand dezvoltatorii care cereau cel putin 1500 Euro/mp pentru un pret de cel mult 1000 Euro/mp. Iar suprafete nou construite de numai 40 mp nu exista mai ales ca in calcul se ia suprafata bruta adica si grosimea zidurilor dar si spatiile comune. Ceea ce inseamna poate cel mult 25 mp neti adica o garsoniera. La un plafon de 100.000 Euro ne-am putea achizitiona o garsoniera intr-un ansamblu rezidential nou, fara canalizare, fara scoli sau gradinite, fara trotuare dar cu costuri mari de operare.
Sa vedem cum vor evolua discutiile dintre banci si guvern si daca se va ajunge la vreun punct de vedere comun astfel incat programul sa devina functional. Citeam intr-un studiu ca in tari precum SUA, Marea Britanie, Germani, regula de baza in stabilirea preturlui mediu a unei locuinte este ca acesta sa nu depaseasca 3 salarii medii anuale. Considerand ca in Romania salariul mediu anual este de 24.000 lei, o locuinta de 3 camere intr-un bloc vechi situat intr-un cartier rezidential obisnuit gen Militari, Berceni, rahova ar trebui sa coste 72.000 lei adica 20.000 Euro. Ceea ce inseamna ca cei 60.000 Euro ai guvernului sunt suficienti pentru a-l achizitiona. Nu si in viziunea dezvoltatorilor care construiesc blocuri de 8 etaje in Tuneri, langa soseaua de centura si calea ferata.

Programul Prima Casa

Guvernul a anunutat lansarea unui program menit sa revitalizeze sectorul imobiliar si prin aceasta si industria orizontala conexa, materiale de constructii, amenajari interioare etc. Insa obiectivul principal asa cum a fost descris de primul ministru este sprijinirea visului oricarui cetatean roman, acela de a avea propria casa. Pe scurt, prin acest program, guvernul urmeaza sa garanteze 80% din valoarea de achizitie a unei locuinte pentru orice cetatean interesat, indiferent de varsta, cu conditia sa nu mai fi beneficiat de un credit ipotecar si, la data solicitarii creditului, sa nu detina in proprietate nicio locuinta.

Cum se va derula acest proiect. Potrivit prezentarii facute la un port de televiziune de primul ministru, guvernul va aloca o prima transa de 100 milioane Euro catre Fondul pentru garantarea IMM-urilor care isi va extinde astfel obiectul de activitate. Acesta la randul lui va putea oferi garantii catre bancile care vor lua parte la acest proiect in limita maxima a 1 miliard Euro, fara ca individual ipoteca sa valoreze mai mult de 60.000 Euro. Un calcul simplu arata ce pe baza acestei garantii, se vor putea imprumuta la limita maxima aprox. 20.000 de romani. Cum avansul a fost stabilit la 5% iar gradul de indatorare este fixat in functie de veniturile pe gospodarie cel mai probabil vor beneficia de acest program tot cei care dispun de suficiente fonduri si care in mod cert detin o locuinta pe care, pentru a intra in program, o vor instraina catre persoane apropiate daca nu chiar catre sot/sotie/mama/tata/copii. Pentru ca important, asa cum a fost detaliat proiectul, este ca aplicantul sa nu detina vreun imobil in proprietate si nu sotul/sotia aplicantului sau alte rude ale acestuia. In aceste conditii, deblocarea creditului imobiliar prin preluarea riscului de catre guvern se va face pentru persoanele care isi pot permite plata unei sume de 60.000 Euro, adica cele cu venituri mult peste salariul mediu pe economie. Dar adevaratii beneficiari ai acestui program vor fi vanzatorii de imobile, care acum isi contempla investitiile perdante. Asa cum guvernul redusese TVA-ul pentru locuintele mai ieftine de 100.000 Euro si toti dezvoltatorii redusesera suprafetele apartamentelor pentru a se incadra in aceasta suma, tot asa acum, aceeasi dezvoltatori vor recompartimenta apartamentele transformandu-le eventual in garsoniere pentru a se incadra in acesti 60.000 Euro.

Mai mult, dupa ce au imprumutat pe oricine doar cu buletinul, intr-un dispret total fata de riscuri posibile (un test de stres efectuat de BNR arata ca sistemul bancar local are nevoie de cel putin 1 mld Euro capital suplimentar pentru a indeplini cerintele de solvabilitate) de data aceasta nici nu mai este nevoie de vreo evaluare elaborata a riscului aferent acestor credite ipotecare garantate de stat. Daca debitorul intra in incapacitate de plata, banca executa garantia si, in acest moment este neclar cine se va ocupa de recuperarea creantei adica a imobilului si, mai departe, de vanzarea acestuia pentru recuperarea pagubei. Sa speram ca, prin contractele ce se vor incheia intre guvern si bancile selectate sa faca parte din program, se va stipula in clar obligatia bancilor de a trata cu responsabilitate acest tip de credite. Pentru ca asa cum se cunoaste deja, programe de acest tip au fost promovate prin celebrele Fannie Mae si Freddy Mac ale SUA unde, avand in spate garantia statului, bancile au acordat credite ipotecare oricui si oriunde indiferent de capacitatea de plata a imprumutatului. Si care a fost rezultatul? Un dezastru national si ulterior global. Este adevarat, influenta unui dezastru financiar in Romania nu va avea nicio consecinta globala. Salvarea pe moment a dezvoltatorilor care nu au apucat sa isi vanda investitiile cu fabuloasele preturi de 1500 Euro/mp catre fonduri de investitii straine, va veni acum de la guvern, prin intermediul banilor publici iar guvernul va ramane cu proprietati de 500 Euro/mp dar pe care le va primi de la rau platnici cu preturi de peste 3 ori mai mari. Doar ca atunci va fi alt guvern care, poate, la randul lui, va suplimenta programul cu noi facilitati la plata ca sa ii salveze pe rau platnici de executii silite avand in vedere ca este vorba de Prima Casa. Ce poate fi mai rau decat sa fii dat afara din casa chiar daca nu este prima casa ci poate a treia sau a patra, celelalte fiind plasate pe numele parintilor sau copiilor?

Asteptam cu incredere (inca) detaiile acestui program aparent generos si social.

Solvabilitatea bancilor din Romania - secret de stat

Scriam in luna ianuarie ca in perioada urmatoare, bancile vor fi supuse unuor teste de stres pe baza carora se va stabili necesarul lor de (re)capitalizare. Atunci opinasem ca bancile mama vor fi de acord si vor finanta aceasta operatiune. Astazi am alta parere bazata pe deductie logica comportamentala. Cred ca fiecare dintre noi putem afla raspunsul daca ne punem intrebarea: Ce trebuie sa fac vazand ca portofoliul meu de credite se degradeaza rapid, ca din ce in ce mai multi romani si firme romanesti nu isi mai platesc la timp ratele la credite si ca banca a carei filiala sunt nu este interesata sa imi mai trimita bani ci, dimpotriva, doreste sa ii trimit eu bani dupa ce pentru acele sume pe care mi le-a imprumutat in perioada 2005 - 2008, eu i-am achitat o dobanda de 3-4 ori mai mare decat cea la care s-a imprumutat ea pentru acei bani?

Sa mai adaugam la aceasta intrebare si faptul ca, la presiunea UE, BNR a decis desfiintarea Rezervei Minime Obligatorii la resursele atrase in valuta pentru scadente mai mari de 2 ani ceea ce va conduce la un disponibil de valuta pe piata bancara. La care se adauga si informatia potrivit careia, in ultimele 2 luni bancile austriece si grecesti au retras din Romania aprox. 2,4 mld Euro, desi in ianuarie, la solicitarea UE si FMI, promisesera nu numai ca nu vor repatria capital ci dimpotriva, vor finanta in continuare acordarea de credite in Romania.
Promisiunea nu a fost evidenta tinuta, cu o singura exceptie, Societe Generale care beneficiaza in continuare de finantare suplimentara din partea bancii-mama probabil din ratiuni politico-strategice decat din calcule economice.

Cat priveste calculele economice si raspunsul la intrebarea retorica de mai sus, o privire atenta asupra sectorului bancar romanesc ne poate releva 2 aspecte:
1. portofoliile bancilor sunt formate preponderent din credite de consum neasigurate, unele cu garantii imobiliare si cele mai multe fara nicio garantie si din credite imobiliare garantate cu imobilul respectiv si pentru care debitorii au achitat in medie un avans de 20 -30%.
2.Recesiunea economica este un fapt implinit ceea ce va conduce in urmatoarea perioada la o reducere semnificativa a veniturilor populatiei. Deficitul public nu mai permite nici sustinerea salariilor publice la nivelul actual iar restrangerea consumului si a investitiilor determina o reducere a activitatii in sectorul privat ceea ce implica concedieri masive si crestere a somajului.

In aceste conditii, este evident ca romanii vor incepe, intr-un numar din ce in ce mai mare sa aiba probleme in a-si achita la timp ratele bancare. Daca ar trebui sa recunoasca toate creditele cu intarzieri la plata ratelor ca si credite neperformate atunci solvabilitatea fiecarei banci s-ar deteriora rapid antrenand necesitatea de recapitalizare. Dar cum bancile - mama nu intentioneaza sa mai investeasca in aceasta parte a Europei - singura alternativa ramane rescadentarea creditelor inainte ca debitorii sa inceapa sa nu isi mai achite ratele la timp. Dar ce inseamna aceasta rescadentare botezata refinantare deoarece refinantarea implica un nou credit pentru aceeasi suma ramasa de plata dar pentru o perioada de timp extinsa. Ceea ce se traduce prntr-un castig si mai mare pentru banca. Un nou comision de evaluare dosar, dobanda mai mare pentru ca si termenul de rambursare este mai mare. Altfel spus, bancile isi vor ingheta finantarea la nivelul prezent, vor acorda credite in continuare in masura in care li se achita creditele acordate deja. Daca, prin absurd, nimeni nu ar mai achita rate la credite persoane fizice pentru 1 luna atunci in acea luna nici bancile nu ar mai acorda vreo finantare.
Si pentru persoane juridice, comportamentul va fi acelasi. Inghetarea finantarii la nivelul creditelor in circulatie. Nimic mai mult pana cand cresterea economica nu se restabileste astfel incat bancherii sa fie siguri ca salariile vor creste de la an la an, la fel si preturile imobilelor. Nu am inteles afirmatia premierului Romaniei legata de supra-impozitarea profiturilor anormal de mari ale bancilor din Romania. Cum taxarea nu se poate face retroactiv, pentru viitor nu cred ca este cazul sa discutam de profituri mari. Bancile au inceput sa anunte pierderii, dar oricum nu conteaza ce anunta, pentru ca profitul nu se inregistreaza in bilantul romanesc ci numai in cel al bancii mama, intr-un mod indirect si anume prin diferenta enorma intre dobanda activa si cea pasiva. Bancile mama s-au imprumutat in perioada de glorie la niste costuri extrem de mixi si si-au plasat resursele astfel obtinute, in Romania la niste dobanzi uriase. Acelea sunt adevaratele profituri si nu cifra care apare in contul de profit si pierderi in bilantul romanesc.

Pe scurt, bancile straine din Romania vor continua sa obtina profituri uriase in Romania pe seama acelorasi bani din trecut. Cum riscul de tara a crescut si dobanda la credite va creste. Iar din extinderea perioadelor de creditare pentru sumele imprumutate in perioada 2003 - 2008 se vor obtine beneficii suplimentare nesperate avand in vedere ca banii raman aceiasi, doar ca vor fi remunerati suplimentar.

In aceste conditii ramane intrebarea Cat este solvabilitatea bancilor din Romania? Capitalul propriu este trecut in bilant insa activele ajustate cu riscul asociat reprezinta un secret de stat bine pazit de catre fiecare banca in parte. Poate si BNR sa cunoasca acest secret insa este in interesul ei sa pastreze tacerea si implicit misterul in jurul acestui subiect. Oricum urmatoarele 2 luni sunt decisive pemtru bilantul bancilor. Se incheie primul semestru iar auditorii vor trebui sa isi exprime o opinie in kegatura cu calitatea portofoliilor bancare. Voi reveni.