Ce inseamna avutia la romani?

Ziarele de astazi preiau un studiu efectuat de o banca referitor la avutia per capita la romani. Discutam despre doua categorii de avutii:(i) avutia financiara si, (ii) avutia imobiliara. Situatia la romani este cea la care ne asteptam cu totii, avutia imobiliara reprezinta aproximativ 90% din avutia totala. Cu alte cuvinte averea unui roman este compusa din apartamentul datand din epoca comunista in care locuieste la oras sau din casa mostenita de la parinti daca ne referim la romanii care traiesc in mediul rural. Studiul amintit cuantifica aceasta avutie la nivelul sumei de 1441 Euro dar adauga si faptul ca, fiecare roman a consumat mai mult decat a produs cu 888 Euro adica altfel spus pe langa avutie, fiecare dintre noi, mai poarta si datoria respectiva.

Trecand peste faptul ca toate articolele din presa care prezinta studiul respectiv sunt pline de contradictii si idei contradictorii (nu stiu cum arata de fapt studiul), sa ne oprim totusi la comparatia ponderii 90% - 10% inregistrata in Romania cu cea din UE-13 (cele 13 tari din UE care au adoptat moneda unica Euro) si care este 50% - 59%. Faptul ca in Romania, raportul este puternic dezechilibrat in favoarea valorii locuintei indica pretul exagerat de mare al apartamentelor de pe piata locala care nu are niciun fundament economic, nici macar al cererii mult mai mare ca oferta. Pentru ca la astfel de preturi si la un salariu mediu pe economie de 1000 lei/luna adica 300 Euro rezulta ca media romanilor nu poate sa isi achizitioneze o locuinta. Pentru ca un alt studiu indica valoarea de 500 Euro ca fiind venitul minim pentru obtinerea unui credit necesar achizitionarii unei garsoniere in Bucuresti.

Cum romanul mediu nu isi poate cumpara o locuinta atunci trebuie sa ne indreptam atentia catre romanii bine platiti adica cei care castiga cel putin 1000 Euro/luna.Potrivit afirmatiilor diversi oficiali de la Ministerul Finantelor numarul acestora nu depaseste la nivel de tara 100000 de persoane. Probabil ca in Bucuresti ar putea fi aprox. 50000 de persoane care sa isi permita un credit pentru o garsoniera sau un apartament de 2 camere si poate ca 20 - 30% din acestia sunt in masura sa contracteze credite cu valori ce depasesc 200000 Euro pentru a-si cumpara asa zisele apartamente de lux, luxul fiind reprezentat de fapt de o suprafata mai mare si nu neaparat de o calitate mai buna a dotarilor sau de vecinatati mai verzi si mai putin aglomerate.

Tinand cont si ca multi romani cu bani isi construiesc singuri casa atunci ma intreb din nou care este motivul cresterii preturilor? Unii opineaza ca accesul facil la finantare. dar accesul la finantare se face pe baza acceptarii de catre banci, in mod concertat a acestor preturi exagerate. Avand in vedere si ca, daca o banca imprumuta un olandez prin credit ipotecar atunci dobanda reala perceputa de aceasta nu va depasi 5-6% in timp ce in Romania este de 12%, gasim imediat si motivul pentru care bancile au inchis ochii si au acceptat si accepta in continuare preturile exagerate avansate de dezvoltatorii avizi de profituri peste noapte.

Socoteala este simpla. Chiar daca aceeasi garsoniera s-ar vinde cu 50.000 Euro in loc de 100.000 Euro, bancile nu ar beneficia de mult mai multi clienti, nu ar avea loc o dublare a numarului de clienti si implicit a veniturilor. Se repeta fenomenele anilor '90 din sectorul bunurilor de larg consum cand orice aparat electrocasnic costa dublu fata de alte tari din Europa. Pentru ca daca ar fi costat mai putin nu s-ar fi marit baza de clienti dar in schimb importatorul si-ar fi redus la jumatate castigurile.

In plus cresterea preturilor la case este alimentata si de dorinta de profit a noastra a tuturor care, confruntati cu dobanzi foarte mici la depozitele bancare, preferam sa ne investim banii in imobiliare. Practic persoanele cu bani si bancile au marit artificial preturile la imobiliare si nu cei care, in mod real, au nevoie de un spatiu de locuit. Astfel ca, daca aceste preturi vor continua sa creasca, avutia unui roman ar putea sa o depaseasca pe cea a unui italian cu deosebirea ca, toata aceasta avutie va fi reprezentata de un apartament de 40mp, aflat pe o strada plina de gropi, vechi de 30 -40 de ani si fara sanse de a fi renovat curand, ce nu respecta normele privind mediul inconjurator.

Populatia se imprumuta din ce in ce mai mult

Acesta este doar unul din titlurile presei de astazi. Ingrijorarea pare sa creasca la nivelul BNR avand in vedere adancirea deficitului de cont curent, record in 2007, peste 14 mld. Euro dar si faptul ca, peste 60% din creditele contractate de populatie sunt in valuta. Iar cursul de schimb este din ce in ce mai volatil. La aceasta se adauga si volatilitatea pietelor externe datorata crizei creditelor ipotecare din SUA. In Romania, insa, avansul creditarii pare de neoprit. Economisirea este de neconceput pentru romani. Potrivit reprezentantilor bancilor comerciale, economiile romanilor se afla la cel mai scazut nivel din Europa si anume 14% din PIB in timp ce in alte tari cota este de peste 20%. Dar oare sunt interesate bancile comerciale majoritar straine din Romania de atragerea economiilor populatiei. Cu certitudine ca nu. Este mult mai avantajos avand in vedere diferenta de rate ale dobanzilor, ca bancile straine active in Romania sa se imprumute in conditii ultra avantajoase de la bancile mama si sa plaseze banii prin intermediul creditelor de consum sau a celor ipotecare (in multiplele lor versiuni) pe piata romaneasca la dobanzi astronomice comparativ cu situatia existenta in UE-15.

In aceasta conjunctura nici populatia si nici bancile nu prea sunt interesate de economisire. De altfel tentatiile sunt mari, dupa perioada de saracire accentuata din anii '90. Toti vrem mai mult si, dupa 7 ani de crestere economica continua, am uitat ce inseamna criza economica. Bancile si marii comercianti ne imprumuta din ce in ce mai mult. Ce conteaza ca, recent, urmare a crizei financiare americane, bancile comerciale din Romania au marit dobanzile. Oricum suntem obisnuiti cu dobanzi mari asa ca 30 -50 Euro in plus pe luna nu ne afecteaza. Calculele bancilor ne arata ca rata medie la creditul ipotecar este de 500 Euro/luna mai mare aproape de 2 ori decat salariul mediu pe economie. In tarile UE-15, rata este de 1000 Euro la un salariu mediu de aproape 2 ori mai mare decat acest nivel.

Si acesta este tabloul valabil numai pentru poate o treime din populatia Romaniei, adica acea treime care domiciliaza in orase. Raman in continuare un izvor de crestere a activitatii bancare romanii din mediul rural spre care se indreapta cea mai mare parte a celor 3 miliarde Euro care sunt trimisi in tara de romanii ce lucreaza in strainatate. Or "la tara" bancile inca nu si-au deschis filiale, singura reprezentare bancara fiind asigurata de CEC. Din aceasta cauza, Romania se plaseaza in general pe ultimul loc din Europa in materie de ATM-uri sau de agentii bancare pe locuitor. Pentru exemplificare, Romania figureaza in statisticile europene cu 20 ATM-uri la 100.000 de locuitori la polul opus aflandu-se Spania cu 125. Dar daca am dispune de ATM-uri si in mediul rural atunci evident, numarul acestora ar creste cu 25% - 50%.

Altfel spus, populatia se va imprumuta din ce in ce mai mult pentru ca, in momentul de fata se imprumuta orasenii si, din acestia orasenii ale caror venituri depasesc salariul mediu pe economie. Dar acesta este in crestere, bancile relaxeaza conditiile de creditare marind perioada de contractare a creditului (s-a ajuns in cazul creditului ipotecar si la 40 de ani) astfel ca, tot mai multi romani isi vor putea permite cel putin un credit de nevoi personale. Ideal ar fi, ca in paralel cu aceasta isterie a creditarii, sa aiba loc asa cum scriam intr-unul din articolele anterioare si o modificare structurala a economiei romanesti in sensul angajarii acesteia in industrii cu o mai mare valoare adaugata si cu un mai mare potential de export. Oficialii BNR ne acuza mereu ca am ajuns sa cheltuim mai mult decat producem. Problema, asa cum am mai explicat, este ca, si daca turam la maximum motoarele tot nu reusim sa acoperim acest deficit pentru simplul motiv ca nu dispunem de suficienti actori. Ne mai trebuie un producator de autoturisme la fel ca in Polonia, Ungaria si Cehia, avem nevoie de cel putin 2 producatori de echipamente electronice si electrice, avem nevoie de un sector petrochimic puternic etc. Si avem nevoie de reluarea cercetarii si dezvoltarii astfel incat sa generam local valoare adaugata. Asta inseamna ca avem nevoie de un aflux de investitii straine directe care sa genereze investitii noi. Cu investitiile existente putem cel mult sa plafonam deficitul de cont curent dar nu sa il reducem. Daca nu vom reusi sa atragem investitii noi atunci populatia nu se va mai putea imprumuta atat de mult. Din contra, s-ar putea sa aiba probleme in a returna creditele contractate in acesti ani de crestere economica pe datorie.

Viitorul IMM-urilor romanesti in UE

Am citit astazi o declaratie a unui presedinte de banca in legatura cu rata de supravietuire a IMM-urilor romanesti in UE. Potrivit declaratiei, numai 50% din aceste firme vor avea resursele necesare efectuarii investitiilor de conformare cu directivele europene. Astazi as vrea sa dezbat pe scurt acest subiect. Probabil ca o ancheta statistica executata cu rigoare stiintifica ar conduce catre aceeasi afirmatie. Pe care eu insa nu o consider integral corecta. Situatia actuala a IMM-urilor romanesti trebuie evaluata mai mult calitativ decat cantitativ adica din punct de vedere al resurselor financiare de care dispun acestea.

In primul rand ce intelegem prin IMM? Potrivit legislatiei romanesti, un IMM este o firma cu o cifra de afaceri mai mica de 9 milioane Euro, cu maximum 250 de angajati si care nu are ca asociati/actionari cu detineri mai mari de 25% din capitalul social, persoane juridice ce nu se incadreaza la randul lor in categoria IMM. In al doilea rand sa ne amintim cand si cum au aparut masiv IMM-urile. La inceputul anilor '90 urmare a liberalizarii comertului si serviciilor. Practic, peste noapte s-au infiintat zeci de mii de societati cu raspundere limitata cu obiect principal de activitate comert cu amanuntul si cu ridicata. Fiecare chiosc era un IMM. Cum legislatia legata de mediu, de protectia muncii, de igiena etc. la timpul respectiv ori lipsea ori era evident precara, acele IMM-uri au prosperat deoarece nu trebuiau sa efectueze investitii colaterale, de fapt neproductive dar care asigura angajatului conditii civilizate la locul de munca, protejeaza clientii vis-a-vis de produsele si serviciile de calitate necorespunzatoare si mentin un echilibru cu mediul inconjurator. Cum legislatia lipsea cu desavarsire, atunci nici intreprinzatorii nu aveau motive sa-si bugeteze in planul de afaceri aceste cheltuieli.

In februarie 2000, Romania a deschis negocierile de aderare la UE si incet dar sigur, pe parcursul celor 5 ani de negocieri (incheiate in octombrie 2004), directivele europene au fost preluate in legislatia romana unele cu efecte imediate adica incepand cu data aderarii (1 ianuarie 2007), altele cu perioade de tranzitie incluse in Tratatul de aderare. Astfel ca, pe parcursul ultimilor 7 ani, toate IMM-urile au avut posibilitatea sa afle cand si cat trebuie sa investeasca pentru a se conforma noilor reglementari. Sa presupunem ca nu 50% ci 100% din IMM-urile romanesti au suficiente resurse financiare pentru astfel de investitii. Dar oare este nevoie sa le faca? Este oare nevoie ca IMM-urile sa supravietuiasca toate in forma in care functioneaza astazi? Eu cred ca nu. Asaltul marilor retele comerciale va inchide cu siguranta si in viitor multe IMM-uri din zona comertului cu amanuntul chiar daca acestea respecta toate standardele posibile dar duc lipsa de clientela. In domeniul productiei alimentare, intr-adevar va costa mai mult sa ambalezi branza care se vinde acum direct din butoi dar oare, un consumator informat in legatura cu pericolele care ii pandesc sanatatea va mai cumpara la fel de entuziast acest tip de branza? In plus, prevederea legislativa se aplica in egala masura tuturor actorilor de pe piata asa ca aceeasi branza, in cazul in care dispune de piata, se va putea vinde la un pret superior astfel incat sa poata fi asigurata returnarea creditului contractat pentru realizarea investitiei.

Sa ne aducem aminte, ca in anii '90, in mediul rural s-au inmultit ca ciupercile, pe baza de finantari europene nerambursabile mici centre de morarit si panificatie. In conditiile in care marile centre de profil si-au format retele de distributie, nu cred ca are sens sa mai discutam de resursele financiare necesare IMM-urilor pentru conformarea cu noile reglementari. Cred ca, in primul rand, ar trebui sa ne punem intrebarea in ce masura vor rezista actualele IMM-uri asaltului marilor investitori si ce categorii de IMM-uri vor aparea in viitor. Evident aceste noi IMM-uri vor fi obligate inca de la infiintare sa respecte prevederile legale in materie. Ce sens are sa ne plangem de soarta IMM-urilor cand poate sub 50% din firmele existente in Romania in 1990 au dat faliment fara ca in locul lor sa apara investitii noi (de ex. industria de masini agricole, camioane, industria electronica si de aparate electrocasnice, mecanica fina, optica etc.). Mult mai important ar fi sa dezbatem oportunitatea sprijinirii formarii de IMM-uri competitive (noi sau vechi nu conteaza) in sectoarele unde, in tari cu traditie industriala si economii competitive, se regasesc majoritar IMM-uri. Este cunoscut faptul ca, in aceste tari, in jur de 70% din IMM-uri deservesc marile firme si sub 30% se adreseaza direct populatiei. In Romania raportul acesta este invers.

In acest context, consider ca esenta discutiei despre IMM-uri in Romania ar trebui sa fie in primul rand modificarea in sus a pregului cifrei de afaceri (de la 9 milioane catre 30 milioane Euro) si, in al doilea rand, sa ne intrebam care sunt motoarele care pot tracta acest sector, in jurul caror firme vor gravita aceste IMM-uri? Poate un IMM cu venituri de 9 milioane Euro sa comercializeze produse la scara nationala in anul 2008? Cel mai probabil ca nu. In 1990 se putea, 18 ani mai tarziu situatia este radical diferita. Iar daca se vinde doar in judetul in care se produce branza nu mai trebuie ambalata.

Romania va beneficia de 2,5 mld. Euro fonduri europene in 2008

Aceasta este declaratia ministrului roman al finantelor chestionat in legatura cu proiectul de buget pentru 2008. Potrivit negocierilor de aderare, Romania va primi de la UE in perioada 2007 - 2013, aprox. 20 mld. UE avand obligatia de a contribui la randul sau la bugetul comunitar in cuantum de 1% din PIB. Rezulta astfel intrari medii de capital de 2,8 mld. Euro anual de la bugetul UE si iesiri de 1,1 mld. Euro adica o balanta pozitiva de 1,7 mld. Euro care insa va contribui intr-o mica masura la echilibrarea deficitului de cont curent avand in vedere ca, integrarea economiei romanesti in spatiul UE presupune si intensificarea comertului exterior. Care se afla in prezent la o cota de alarma comparativ cu alte state din regiune.

La inceputul anului 2007, toate publicatiile au preluat stirea potrivit careia, in 2006, PIB-ul Romaniei a depasit pentru prima oara PIB-ul Ungariei. Scorul a fost de 97 la 89 miliarde Euro dar trebuie insa mentionat ca leul romanesc s-a apreciat in 2006 iar forintul unguresc s-a depreciat. Ierarhia s-ar putea inversa din nou la sfarsitul anului 2007 pe fondul deprecierii puternice a leului care va face ca avansul de 6% al PIB-ului raportat in lei de catre statistica sa se transforme intr-o stagnare atunci cand PIB-ul ba fi exprimat in Euro printr-o simpla divizare la cursul mediu ROL/Euro inregistrat in 2007. Dar dincolo de faptul ca Ungaria are o populatie jumatate cat Romania, altfel spus PIB-ul per capita este dublu in tara vecina, ar fi interesant sa analizam cat de sunt de globalizati vecinii nostri cu alte cuvinte cat importa si cat exporta, la un PIB aproximativ egal cu cel al Romaniei.

O incursiune pe site-urile UE ne arata ca, in 2005, Romania si Ungaria inregistrau deficite comerciale snesibil egale: 6,9 mld. Euro respectiv 6 mld. Euro. Daca insa ne uitam la volumele de import/export vom constata ca Ungaria a exportat in 2005 de 64,3 mld. Euro in timp ce noi abia am reusit sa atingem 31,7 mld. Euro. Este adevarat ca balanta comerciala este mai dinamica in cazul in care piata este mai mica insa in Romania nu putem inca vorbi de 20 de milioane de consumatori ci, avand in vedere populatia rurala cat si gradul de saracie raportat prin statisticile internationale, probabil ca 10 milioane ar fi o cifra mai apropiata de realitate. In aceste conditii, diferenta de la simplu la dublu a volumelor de export indica o competitivitate superioara a bunurilor fabricate in tara vecina. De altfel in clasamentul intocmit de World Economic Forum privind indexul competitivitatii globale pentru anul 2006, Ungaria ocupa locul 41 fata de Romania locul 68. Merita in acest context, sa il citam pe Michel Didier un reputat profesor francez de economie potrivit caruia competitivitatea unei natiuni este egala cu initiativa si rigoarea conducatorilor de intreprinderi la care se adauga eficacitatea administratiei si disciplina muncitorilor. Mai mult, un studiu OECD (organizatie din care Romania inca nu face parte) arata ca 32% din exporturile ungare sunt cu un inalt grad tehnologic fata de 23% media UE-15.

In acest context ce influenta vor avea fondurile structurale adica acele 2,5 miliarde Euro asupra economiei romanesti, cel putin in 2008? Dincolo de faptul ca deficitul de cont curent a depasit 12 mld. Euro in 2007 si ca acesti bani care intra de la UE abia vor acoperi 10 - 15% din deficitul pe 2008. Cred ca singurul efect palpabil va fi ca autoritatile locale si centrale vor trebui sa investeasca in proiecte vizand asigurarea unui nivel de trai decent in toate localitatile Romaniei. Potrivit negocierilor de aderare, Romania s-a angajat ca intr-o perioada de 15 ani de la integrare, satele, comunele si orasele tarii sa dispuna de apa potabila curenta, canalizare, statii de epurare a apelor uzate etc. O parte din fondurile structurale sunt directionate catre aceste tipuri de proiecte ce vor fi co-finantate de autoritatile locale si centrale prin contractarea de imprumuturi de la diverse banci comerciale sau institutii financiare internationale. Dar sa ne pastram realisti, o buna parte din aceste fonduri se va intoarce catre tarile capabile sa produca bunurile si serviciile necesare modernizarii infrastructurii unei tari prin importuri in crestere.

Leul atinge minimul ultimelor 16 luni

Aceasta este stirea zilei. Si cel mai probabil va continua sa se deprecieze dar nu pentru ca in Romania s-ar fi intamplat ceva deosebit in aceasta perioada. De fapt si cand leul nostru se aprecia peste masura la sfarsitul lunii iunie si inceputul lunii iulie, nu aparuse vreun eveniment deosebit in economie care sa justifice tendinta respectiva. Doar increderea investitorilor si decalajul economic fata de media UE care alimentau sperantele acelorasi investitori de castiguri rapide si substantiale. Doar ca, intre timp, s-a declansat criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc din SUA iar investitorii brusc si-au amintit ca trebuie sa fie prudenti. Or prudenta inseamna sa ai o expunere cat mai mica in tarile cu stabilitate economica precara cum ar fi Romania. Astfel ca, a inceput marcarea profiturilor obtinute la Bursa iar tendinta s-a inversat, capitalurile speculative pleaca fie mai departe fie in tarile de origine.

Se adauga astfel o noua presiune asupra leului, suplimentar fata de nevoia de valuta pentru importurile in crestere. Daca ne uitam la cifrele publicate de banca nationala constatam dintr-o privire o reducere substantiala a investitiilor straine directe. La 30 septembrie 2007, stocul de FDI crescuse doar cu 5,2 mld. Euro in timp ce deficitul de cont curent se adancise cu 12,3 mld. Euro, fata de 7,3 mld. Euro in aceeasi perioada a anului trecut cand si fluxul de investitii directe la 31 decembrie 2006 se ridicase la 9 mld. Euro. Comparand cifrele, se poate constata usor ca, anul trecut deficitul de cont curent a fost integral acoperit de investitiile straine directe si subliniez directe pentru a evidentia ca si acestea chiar daca reprezinta tot o datorie cel putin sunt o datorie cu scadenta pe termen lung. Dar o datorie scumpa deoarece investitorii asteapta un randament ridicat, mai mare decat daca ar fi plasat aceleasi sume la banci.

Si atunci, din ce finantam deficitul anul acesta? O parte adica aprox. 50% din aceleasi investitii straine directe. Pentru o alta parte, ne bazam pe romanii din strainatate care trimit bani acasa. Nu trebuie sa ne asteptam la un echilibru in luna decembrie. Chiar daca romanii din strainatate vor mari transferurile, si importatorii vor fi ocupati sa importe cat mai mult avand in vedere multitudinea de oferte de finantare existente in fiecare magazin in care intram. Si, mai mult, avansul preconizat de 6% al economiei romanesti in anul 2007 este in buna parte datorat industriei constructiilor atat industriale cat si rezidentiale ceea ce indirect determina si o crestere a importurilor avand in vedere asa cum am explicat in alta analiza practic nu exista producatori de bunuri electrocasnice (cu cateva exceptii dar care nu modifica imaginea de ansamblu). Mai ramanem astfel, cu o parte a deficitului de cont curent pentru care trebuie gasita finantare. Sau daca nu se gaseste atunci leul se depreciaza. Iar daca leul se depreciaza prea mult, atunci poate interveni BNR care, poate utiliza rezerva valutara tocmai pentru a calma piata valutara.

Dar ce inseamna ca leul se depreciaza prea mult? Exista limite inferioara sau superioara pentru deprecierea monedei nationale. In declaratii recente atat guvernantii cat si guvernatorul BNR opinau ca nivelul 3,6 lei/Euro este mai sustenabil comparativ cu 3,1 lei/Euro inregistrat in iulie. Cred ca in actuala conjunctura nu putem spune ca un curs este mai bun ca celalalt si voi explica pe scurt de ce. La momentul noiembrie 2007, Romania nu este o tara atractiva pentru investitori. Calificarea fortei de munca este superficiala insa pretentiile acesteia depasesc calificarile. Altfel spus suntem in continuare mai ieftini decat media UE dar si calificarile sunt pe masura, iar pentru a ne aduce abilitatile la standardele cerute de sectoarele pe care le-am dori la noi in tara (echipamente electronice si mijloace de transport), investitorul trebuie sa efectueze cheltuieli suplimentare. Sau sa convinga statul roman sa aloce acesti bani pentru a-l convinge sa investeasca in Romania. Mai departe, singura zona mai competitiva din Romania este regiunea Bucuresti unde insa, datorita manipularii pietei, pretul la terenuri a explodat asa incat investitorii care au nevoie pentru fabricile lor de zeci de hectare de teren nu se mai pot apropia. Raman atunci in ecuatie doar zonele din vestul tarii (pentru industriile de export) unde, chiar daca infrastructura lipseste, cel putin drumul pana la granita dureaza doar 3-4 ore si nu trebuie traversate regiuni muntoase. Sau poate dura doar 1 ora daca statul roman intervine prin constructia unei autostrazi in zona. Dar un teren accesibil ca pret si suprafata poate fi gasit numai in afara zonelor urbane ceea ce face dificila gasirea fortei de munca si transportul acesteia la fabrica. Caz in care iarasi statul poate interveni si finanta constructia unei cai ferate si a unei statii in zona.

In aceste conditii de ce sa investesti in Romania? Motivatia oricarei investitii o reprezinta castigul, un castig mai mare decat in tara de origine sau in alte tari din regiunea considerata. Altfel spus, si avand in vedere situatia din Romania, nu prea are sens sa discutam de un curs sustenabil pentru simplul motiv ca Romania in prezent nu exporta. Cehia, cu 10 milioane de locuitori exporta valoric de 3 ori mai mult ca Romania, balanta comerciala fiind relativ echilibrata. Daca lohn-ul textil dispare (ca o curiozitate, Polonia, Cehia si Ungaria inregistreaza deficite comerciale pe sectorul textil!) iar petrolul continua sa se scumpeasca atunci exportul Romaniei se va plafona avand in vedere absenta unor locomotive de export.

Pana in prezent, batalia s-a dat pe privatizarea fabricilor comuniste. Cele care au supravietuit dar care si-au redus oricum productia. De acum inainte singura alternativa este ca guvernul sa se implice activ alaturi de capitalul privat pentru sprijinirea crearii de industrii cu valoarea adaugata orientate catre export si satisfacerea pietei interne. Pana atunci finantarea deficitului de cont curent se va face prin vanzarea proprietatii de stat: CEC, Electrica Transilvania Sud, Electrica Transilvania Nord, Electrica Muntenia Nord, Romgaz, Transgaz, Petrom, Romtelecom etc., din sumele trimise de romaniii care muncesc in strainatate si din imprumuturi externe. Numai ca apetitul romanilor pentru importuri este in crestere iar resursele valutare enumerate sunt limitate.

De ce se scumpeste energia electrica? (IV)

Nu sunt vesti noi astazi de pe taramul economic al Romaniei. Moneda nationala continua sa se deprecieze, pretul petrolului in schimb se apreciaza pana aproape de 100 USD/baril iar bursa noastra cade in continuare. Asa ca voi incheia scurta prezentare a pieteti de energie electrica si ma voi concentra in zilele urmatoare pe celelalte subiecte de actualitate permanenta.

Si acum sa recapitulam. Avem producatori de energie organizati in functie de combustibilul utilizat pentru producerea de energie electrica astfel: pe baza de carbune, gaz natural, hidro so energie nucleara. Pretul de vanzare a unitatii de energie electrica (de regula megawattul) variaza de la producator in functie de costurile de operare care inseamna majoritar costul combustibilului si amortizarea investitiei adica costul reprezentat de deprecierea activelor. Daca aceste componente principale de cost ar fi calculate corect iar activele energetice indiferent daca sunt din zona nucleara, termo sau hidro s-ar afla in faze oarecum similare de depreciere, atunci costul total si implicit pretul de vanzare ar fi intr-o plaja de valori destul de stransa. In sprijinul acestei afirmatii, exista cateva argumente solide si anume: in cazul energiei hidro si nucleare, costurile de constructie sunt foarte mari, implicit si valoarea deprecierii activelor va fi mare in timp ce costurile de operare sunt foarte mici. Exact invers sta situatia in cazul termocentralelor pe carbune si gaz natural. Investitia este mult mai mica dar costurile de operare semnificativ crescute.

Toata aceasta teorie isi pierde valoarea avand in vedere ca, in practica, toti producatorii romani se afla integral in proprietatea statului reprezentat in prezent de catre AVAS. In aceste conditii nu se poate vorbi de concurenta, astfel ca, din start, notiunea de piata liberalizata de energie electrica isi pierde din continut. In plus, sa presupunem ca nu ar exista contracte preferentiale de achizitie intre anumiti furnizori si anumiti producatori adica cei mai ieftini. Sa consideram 1 ianuarie 2008 un moment zero cand toti producatorii, furnizorii si consumatorii pornesc de la zero. Sa nu uitam ca in Romania, tot ce se produce in materie de energie electrica se si consuma, iar capacitatea de import/export este limitata la cca 10% din consum. In aceste conditii, evident producatorii scumpi sau ieftini ar oferi la vanzare energia electrica la pretul cel mai mare posibil adica la nivelul celei mai scumpe energii din sistem. In acest mod, evident producatorii mai ieftini ar fi avantajati iar consumatorii ar plati pretul pentru aceasta restructurare neinspirata a sistemului energetic national.

Confruntata cu aceasta situatie, autoritatea de reglementare incearca (desi piata in teorie este liberalizata pentru toti consumatorii) sa protejeze consumatorii casnici si societatile comerciale care inregistreaza consumuri reduse prin formarea unui cos care sa cuprinda energie electrica de la toti producatorii, la preturi negociate cu autoritatea in functie de costurile de productie asa cum sunt acestea raportate de catre producatori. Nu am auzit ca producatorii sa fi fost supusi vreunui audit extern al costurilor. In acest mod, total artificial pretul la consumatorii captivi este tinut oarecum sub control adica nu se afla la discretia producatorilor in prezent de stat. Cum privatizarea producatorilor este departe, cel putin 3-4 ani vom ramane cu acest sistem hibrid in care vom asista neputinciosi la o crestere continua, la fiecare 6 luni, a pretului energiei electrice. Justificarea este mereu aceeasi, trebuie facute investitii. Dar Transelectrica face investitii de cel putin 10 ani si nu se intrevede o stagnare a maririi tarifului de transport. In retelele de distributii la fel, tariful evident creste desi atat la transport cat si la distributie ne bucuram de unele din cele mai inalte tarife din UE. Producatorii afiseaza mai nou niste preturi comparabile cu cele de la bursele europene de profil fara sa fi inceput masiv investitiile pentru protectia mediului care vor aduce numai costuri suplimentare nu si castiguri de eficienta.

In concluzie, in acest domeniu, se simte nevoia asa cum s-a intamplat in telecomunicatii la nivel UE, a unei autoritati de reglementare capabila sa controleze mai bine costurile din sistem si sa impuna un actorilor principali din piata un comportament care sa genereze concurenta iar daca aceasta nu este posibila atunci trebuie recunoscuta ca atare aceasta situatie si adaptate regulile astfel incat sa nu existe jucatori favorizati asa cum se intampla in prezent.

De ce se scumpeste energia electrica?(III)

Am enumerat deja primele 2 componente ale pretului la consumator al energiei electrice si anume: pretul de vanzare al producatorului si tariful de transport in reteaua nationala, ambele fiind calculate in lei/MWh. A treia componenta este cea reprezentata de tariful de distributie. In Romania exista 8 societati de distributie a energiei electrice care cuprinde statiile de pana la 110KV si reteaua de stalpi si cabluri care este astfel proiectata incat fiecare locuinta ce face parte din asezari urbane si rurale sa poata fi racordata la reteaua de energie electrica. Celor 8 societati de distributie le-au fost arondate regiuni geografice iar 5 dintre acestea au fost deja privatizate. Astfel zona Olteniei este deservita de Electrica Oltenia aflata majoritar in proprietatea grupului CEZ, firma cotata la bursa din Praga dar in care statul ceh detine pachetul de control, zona Muntenia Sud (inclusiv Bucuresti), Banatul si Dobrogea sunt deservite de 3 societati de distributie aflata majoritar in proprietatea Enel, firma cotata pe diverse burse dar la care statul italian este deasemenea actionar semnificativ, zona Moldovei este deservita de catre Electrica Moldova detinuta de compania germana EoN. Celelalte 3 societati de distributie care asigura serviciul de distributie catre populatie a energiei electrice in Transilvania si centrul Romaniei se afla inca in proprietatea statului reprezentat de firma Electrica SA. Tot Electrica SA este actionar semnificativ si la cele 5 societati de distributie deja privatizate.

As vrea sa subliniez ca privatizarea nu a adus cu sine beneficii vizibile in acest domeniu. Si aceasta in primul rand datorita contractelor de privatizare care au prevazut un calendar de crestere continua a tarifelor de distributie, usor diferentiate pe regiunile amintite. Cresterea fiind justificata de catre investitori prin investitiile ce urmau a fi relaizate in reteaua de distributie. Care investitii poate au fost efectuate, poate nu. Acesta este un secret bine pazit de catre cei care aproba tarifele propuse de societatile de distributie. Daca in cazul Petrom, exista o comisie parlamentara care verifica contractul de privatizare, mai precis legalitatea fixarii redeventei datorate statului roman pentru petrolul de provenienta locala, in cazul societatilor de distributie nu este clar pe ce platim aproape doua treimi din pretul final al kilowattului adica distributia. Mai ales in Bucuresti unde data fiind densitatea de locuinte consumul de matriale pentru asigurarea alimentarii cu energie este mult redus comparativ cu zona rurala. Cu toate acestea, tarifele continua sa creasca ceea ce nu este de mirare daca asa a fost stipulat in contractul de privatizare. Mai ales ca la vremea respectiva s-a speculat ca Enel a achitat o suma exagerata pentru 51% din actiunile Electrica Muntenia Sud. Enel achizitionase deja 2 distributii (Electrica Banat si Electrica Oltenia) inainte de a oferta pentru Muntenia Sud asa incat eu consider ca, firma italiana avea informatii din interior legate de posibilitatile directe si indirecte de recuperare a investitiei intr-o perioada rezonabila de timp (7 - 10 ani).

A patra componenta o reprezinta adaosul comercial pentru marfa vanduta de catre furnizor consumatorului final si care se aplica pretului marfii adica energiei electrice vandute de producatori., transportul si distributia fiind tarife fixate prin negocieri cu autoritatea de reglementare. In cazul populatiei, chiar daca in teorie, piata s-a liberalizat adica orice consumator poate sa isi aleaga furnizorul (ca in cazul telefoniei fixe si mobile), in practica, datorita consumului redus si absentei contoarelor digitale cu inregistrare orara, persoanele fizice raman in continuare captive furnizorului traditional adica acelor 8 societati de distrbutie. Care, intre timp si absolut formal, au infiintat cate o firma de furnizare care se ocupa in principal de facturare pentru ca de citirea contoarelor se ocupa, prin lege, tot societatile de distributie.

De ce se scumpeste energia electrica?(II)

Vorbeam ieri despre primul cost care intra in componenta energiei electrice si anume pretul cerut de catre producatorii de energie electrica. Concurenta din import nu prea exista, in orice caz nu pe segmentul destinat populatiei. Importul este realizat de obicei de cativa furnizori care identifica pentru perioade limitate, volume de energie electrica la un pret care nu intotdeauna este inferior celui de achizitie de la producatorii interni. Motivatia in acest caz fiind de completare a cosului pe care il au deoarece nu este posibil sa cumpere de pe piata locala aceasta diferenta. Iar aceasta majorare a cerererii catre un furnizor poate aparea de la diversi consumatori aflati in portofoliul furnizorului respectiv care, pe o perioada limitata, au nevoie de un surplus de energie derivat dintr-un consum peste prognoza sau dintr-o productie suplimentara (perioade secetoase cand Hidroelectrica produce un volum mai mic, perioade foarte calduroase sau foarte friguroase cand procesele in general consuma mai mult curent electrica sau pur si simplu consumatorul respectiv isi mareste productia).

Revenind la componentele pretului final al energiei electrice, al doilea cost este cel al transportului energiei electrice prin reteaua nationala gestionata in prezent de societatea comerciala Transelectrica a carei listare la bursa in vara anului 2006 a fost un adevarat succes, oferta initiala fiind suprasubscrisa de cateva ori nu numai pe segmentul persoanelor fizice ci si pe cel al investitorilor institutionali. Si aceasta in conditiile in care veniturile Transelectrica sunt reglementate prin acte normative care indica foarte clar si care este profitul maxim pe care il poate obtine aceasta entitate. Tariful pentru transportul in reteaua nationala a unui megawatt energie electrica se stabileste sau se revizuieste la fiecare 6 luni impreuna cu autoritatea de reglementare si, in Romania, este de aprox. 10 ori mai mari decat in tarile dezvoltate. Motivatia teoretica a acestui paradox (o populatie cu putere de cumparare mai redusa plateste mai scump transportul energiei electrice) a reprezentat-o in anii '90, nevoia de investitii semnificative si de aici necesitatea rambursarii acestora pe seama consumatorilor (evident!). Cum nu sunt semne cel putin de stagnare a acestei cresteri de tarif (caci de scadere cred ca managementul Transelectrica nici nu vrea sa auda), cred ca s-ar impune o discutie si un control serios la aceasta societate dar si la autoritatea de reglementare din partea protectiei consumatorilor si a Ministerului Finantelor. Pentru un control al costurilor in principal dar si pentru stabilirea unui calendar de reducere a acestui tarif, pe masura descresterii investitiilor si a cresterii volumului de energie electrica transportata prin reteaua nationala. Este adevarat ca, la randul ei, Transelectrica aloca o parte din profit (sau din venituri) unor producatori ale caror costuri de productie depasesc media pietei. Aceasta alocare se face indirect prin achizitia de la aceste entitati a unor cantitati de energie electrica necesare acoperirii pierderilor in retea dar si functionarii statiilor proprii, la preturile respective. In conditiile unor licitatii deschise, este evident ca Transelectrica ar putea beneficia de preturi mai avantajoase din partea altor producatori.

In conditiile de reglementare prezente (nivelul anului 2007), Transelectrica joaca un rol foarte important pe piata de energie electrica, una din filialele sale fiind OPCOM (OPeratorul COMercial) prin intermediul caruia sunt operate Piata pentru Ziua Urmatoare (PZU) o piata de tip spot, Piata Centralizata a Contractelor Bilaterale (PCCB) care are un corespondent operat si de Bursa Romana de Marfuri (BRM), precum si Piata Certificatelor Verzi (PCV) si Piata Centralizata a Contractelor Futures (PCCF). Toate aceste piete se autofinanteaza prin contributia participantilor.

De ce se scumpeste energia electrica? (I)

La fiecare sfarsit de an sau sfarsit de iunie, incepem sa fim bombardati de stiri legate de posibilitatea scumpirii energiei electrice sau gazelor pentru consumatorii casnici. Asa se intampla si acum. Ieri s-a evocat totusi si optiunea ca pretul energiei electrice sa stea pe loc in timp ce pretul la gaze va creste cu siguranta. Daca la gaze exista un calendar al scumpirii avand in vedere ca productia interna de gaze se vinde in prezent sub pretul pietei internationale, la energie electrica se aplica regula arbitrariului.

Ca in orice alt domeniu reglementat (voi discuta tema reglementarii intr-un alt articol), pentru gaze si energie electrica exista o autoritatea deumita Autoritatea Nationala pentru Reglementare in domeniul energiei electrice si gazelor naturale. Aceasta are rolul de a stabili regulile de functionare a pietelor si de protectie a consumatorilor "captivi". Am folosit ghilimele pentru termenul de captivi pentru ca, in teorie, niciun consumator nu mai este captiv. Adica, tot in teorie, oricare dintre noi are dreptul sa discute cu orice furnizor activ pentru furnizarea de gaze sau energie electrica. In practica, situatia este cu totul alta si cel mai probabil asa va ramane cel putin pe termen mediu. Vom vedea mai departe de ce fac aceasta afirmatie.

Dar pentru a intelege ce se intampla in aceasta zona, trebuie in primul rand sa va familiarizati cu modul de formare a pretului energiei electrice (regula este valabila si pentru gaze si pentru energia termica) la consumator. Astfel, primul pret este cel al producatorului iar in Romania producatorii sunt toti de stat (ma refer la producatorii care conteaza). Al doilea pret sau mai bine zis tarif (deoarece este in totalitate reglementat adica stabilit de autoritatea in domeniu la propunerea societatii de transport energie electrica Transelectrica) este cel de transport, a treia componenta de pret este tariful de distributie si a patra este adaosul comercial al furnizorului care factureaza in final catre consumator cantitatea de energie electrica consumata de acesta, exprimata in KWh pentru gospodarii si MWh pentru societati comerciale.

Practic acest traseu al energiei electrice cuprinde 4 tipuri de entitati: producatorii, transportatorul, distribuitorii si furnizorii. Sa ii luam pe rand, incepem cu prima veriga producatorii. In Romania producatorii sunt detinuti de stat prin intermediul AVAS. Cei principali sunt: Hidroelectrica, Complexul energetic Rovinari, Complexul energetic Turceni, Complexul energetic Craiova, Electrocentrale Deva (toate patru pe carbune), Nuclearelectrica, Electrocentrale Bucuresti (pe gaz), Termoelectrica (pe gaz si carbune). Iar ecuatia energetica a Romaniei este in echilibru. Ce se produce se si consuma, nu trebuie nici sa importam si nici sa exportam. Totusi se exporta si se importa cantitati limitate datorita unor oportunitati temporare de pret care mai apar pe piata regionala. Practic nu exista concurenta la nivel de producator sau poate mai bine zis exista un fel de concurenta neloiala avand in vedere structura costurilor la fiecare producator in parte. In ordine, energia produsa de Hidroelectrica este cea mai ieftina, urmeaza Nuclearelectrica, Rovinari, Turceni, Electrocentrale Deva si Electrocentrale Bucuresti si, in sfarsit, Termoelectrica. Cum tot ce se produce se si vinde, pretul are tendinta de uniformizare si atunci concurenta neloiala deriva din costurile mai scazute pe care le au unii producatori, ceea ce le permite obtinerea unor profituri mai mari si, implicit resurse financiare semnificative care implica efectuarea de investitii pentru retehnologizare si, care la randul lor, conduc la micsorarea costurilor.

Avand in vedere ca resursele primare sunt autohtone in majoritate (carbune, apa, combustibil nuclear) cu singura exceptie gazul natural dar care intra intr-un procent foarte mic in componenta cosului energiei electrice destinata consumatorilor captivi, atunci cresterea preturlui la producator s-ar datora cresterii salariilor sau a preturilor materiilor prime. In cazul materiilor prime, redeventa nu s-a schimbat, poate eventual salariile si asa mari ale minerilor sa fi crescut si mai mult. Desi, in mod normal, numarul minerilor ar trebui sa scada ceea ce inseamna ca fondul de salarii sa ramana constant. Numai ca in Romania, preturile nu scad, ci urca mereu iar cei care ar avea dreptul si indatorirea sa verifice structura costurilor sunt cei de la autoritatea de reglementare care dau impresia, prin deciziile pe care le iau, ca doar pun stampila pe documentatiile de costuri aduse de catre reprezentantii celor trei mari componente de cost: producatori, transportator si distribuitor. (Va urma).

Leul continua sa se deprecieze

Leul continua sa se deprecieze fara aplauze din partea exportatorilor. Cu trei ani in urma cand a inceput aprecierea semnificativa a leului fata de moneda europeana, exportatorii cereau demisia guvernatorului BNR considerat responsabil pentru falimentul exportului romanesc. Astazi, vocile lor nu se mai fac auzite. Nu se mai bucura nimeni ca leul se depreciaza. In perioada 1990 - 2004, patronii lohn-ului textil au facut parte din categoria de privilegiati ai tranzitiei. Aduceau valuta in tara si plateau salarii numai din diferentele de curs valutar. Imi amintesc lunile ianuarie - martie 1997 cand leul se deprecia cu cate 10 - 20% pe saptamana. Cu incasari in valuta (dolarul era rege atunci) exportatorul roman era ferit de grija inflatiei de 100% pe an iar salariile de 50 dolari/luna achitate salariatilor, textilistii se bucurau de aprecierea statisticilor. Pe primul loc si la importuri si la exporturi. Dupa 10 ani, lucratorii romani si-au abandonat patronii care se plang acum de lipsa fortei de munca, si au plecat in Spania si Italia, initial la cules capsuni sau menaj, ulterior in constructii sau agenti comerciali, mici intreprinzatori etc.

Industria lohn-ului in special cel textil este in restrangere. Cand si cand, ministerul responsabil cu strategii comerciale inclusiv export mai iese la rampa si arata cu mandrie ca inregistreaza cresteri la export industria mijloacelor de transport. Dar omisiunea persista. Oare ce exportam? Ce investitii noi s-au mai realizat capabile de export? Practic doar si-au marit productia capacitatile existente. Adica acelea privatizate dar realizate inainte de 1990. In industria mijloacelor de transport, Romania nu a reusit sa atraga nicio investitie noua de anvergura considerand aceasta anvergura la minimum 100 milioane Euro/USD. Desi aceasta cifra este mica in raport cu volumul de investitii necesar unei productii de automobile sau camioane sau tractoare sau combine sau orice altceva pe roti. Si totusi Polonia, Cehia si Ungaria au cel putin 2 producatori de autovehicule din clasa medie, plus un producator de autobuze sau camioane sau masini agricole. Prin anii '90, un studiu al Ministerului Agriculturii arata ca Romania avea un necesar de 340.000 de tractoare. Pentru stimularea achizitionarii de tractoare, respectivul minister a primit alocatii bugetare pentru subventionarea la cumparator in limita a 50% din pret. Rezultatul a fost nul. Odata ca taranii nu prea dispuneau de primii 50% si, in al doilea rand, ca subventia ministerului sosea prea tarziu la fabricile care livrau acele tractoare. Intre timp fabricile au falimentat devenind tinte imobiliare iar taranii rebotezati fermieri s-au orientat catre masinile agricole de import mai scumpe dar mai fiabile si comode. Mai ales ca intre timp s-a dezvoltat pe scara larga finantarea prin leasing.

Toata lumea se agita, deficitul de cont curent adica diferenta dintre exporturi si importuri se apropie de limita nesustenabilitatii. Aceasta diferenta nu este cu mult mai mare comparativ cu anul trecut. Insa in 2006, statul roman a incasat banii din vanzarea Bancii Comerciale Romane si a altor active scoase la vanzare plus ce s-a mai adaugat de la alte investitii straine plus banii transferati de romanii din strainatate si astfel s-a finantat acest deficit comercial. Anul acesta lipsesc privatizarile, statul nu a mai vandut nicio banca, nicio distributie de energie electrica sau gaz, iar din investitiile straine directe au scazut semnificativ. Si atunci singura alternativa de franare a deficitului comercial este scumpirea importurilor prin deprecierea monedei nationale. Pentru ca de cresterea exporturilor nu poate fi vorba deoarece exportam anul acesta cam ce am exportat si anul trecut cu o crestere fireasca de productie. Doar ca deprecierea leului alimenteaza inflatia prin scumpirea spre exemplu a carburantilor, energiei electrice si gazului natural al caror consum creste in mod natural in perioadele de iarna. Iar inflatia marita si deficitul comercial nesustenabil creaza senzatia unei economii in impas, motiv pentru care agentiile care evalueaza riscul de tara pentru investitori sunt pe punctul de a ne retrograda. Ceea ce, pe termen scurt ar putea determina scumpirea creditului si o mai mare prudenta a investitorilor straini. Daca adaugam la toate acestea si faptul ce ne aflam la inceputul unui an electoral cand, de obicei, investitorii sunt reticenti, preferand sa astepte noua configuratie parlamentara si, eventual niste legi care sa le stimuleze apetitul investitional.

De ce avem deficit comercial? (IV)

Spuneam zilele trecute ca numai 40% din investitiile straine directe efectuate in Romania au fost directionate catre industria prelucratoare. Daca insa mergem mai in profunzime cu analiza noastra vom constata ca din acestea circa 50% sunt in domeniul metalurgiei (8,3%), industriei alimentare, a bauturilor si tutunului (5,5%), produse chimice, prelucrare titei, cauciuc si mase plastice(4,5%) si industria mijloacelor de transport (4,1%). Practic numai 20% din total investitii straine pot genera exporturi de bunuri si acelea cu valoare adaugata discutabila, cu exceptia industriei mijloacelor de transport unde din nefericire se inregistreaza o situatie dezastruoasa comparativ cu tarile din regiune si cu tarile membre UE in general. De fapt aceasta industrie a disparut in totalitate dupa 1990 cand, in decurs de 10 ani, s-a sistat productia de camioane, autobuze si masini agricole. Doar investitia firmei Renault la uzina Dacia Pitesti a salvat de la faliment intregul sector avand in vedere ca, incepand cu 1997, cand s-a inregistrat oficial falimentul firmei Daewoo in Coreea de Sud, devenise evident ca si uzina de la Craiova se va confrunta cu dificultati de supravietuire.

Putini au observat poate ca in ultimii 18 ani, eforturile autoritatilor nu s-au concentrat pe stimularea aparitiei unor sectoare ale industriei manufacturiere capabile sa produca si pentru export. In schimb, toate guvernele perindate pe la Palatul Victoria si de fapt toate fortele politice participante la actul guvernarii s-au axat doar pe vanzarea patrimoniului statului punand diferite conditii mai mult sau mai putin formale. Asa s-a ajuns ca cele doua industrii ce genereaza in toate tari;le dezvoltate cea mai mare contributie la export si anume industria echipamentelor electrice si electronice si industria mijloacelor de transport sa dispara si sa nu mai apara ca sectoare private. Altfel spus, investitorii straini nu au fost interesati sa investeasca in Romania de la zero avand in vedere folclorul romanesc cu forta de munca bine calificata si ieftina. Desi aceiasi investitori straini au investit in aceste domenii in tari precum Ungaria, Polonia si Cehia. Sa ne intrebam de ce nu au fost investitorii straini atrasi de forta noastra de munca ieftina si inalt calificata, de cota unica, de terenurile relativ ieftine in compensatie cu o infrastructura de transport sub orice standard de calitate?

Raspunsul la aceasta intrebare il puteti afla daca vizitati site-uri de profil din Cehia sau Ungaria unde sunt prezentate politicile guvernamentale de incurajarea a sectoarelor capabile sa genereze valoare adaugata. Si aceste tari sunt membre ale UE si se supun aceleiasi legislatii privind ajutorul de stat si libera concurenta. Cu toate acestea, ele au gasit calea legala de a stimula productia in aceste domenii. Este evident ca investitorii autohtoni nu pot genera astfel de investitii deocamdata pentru simplul motiv ca piata autohtona nu este suficienta pentru asigurarea recuperarii investitiei intr-o perioada rezonabila de timp iar accesul la pietele externe se face prin intermediul unei marci recunoscute. Concluzia se impune singura, Romania are nevoie de investitii noi in echipamente electrice si electronice si in mijloace de transport. Investitia firmei Nokia de langa Cluj este un bun exemplu in acest sens dar nu suficient. Cu o floare nu se face primavara. Este nevoie de un efect de bulgare de zapada ceea ce inseamna, uitandu-ne din nou in jurul nostru ca ar mai fi nevoie de cel putin 3-4 astfel de investitii in domeniul echipamentelor electronice sau bunurilor de consum care sa exporte nu numai limitat, in regiune, ci si pe pietele mature.

Nu trebuie sa uitam de anuntata investitie Ford de la Craiova. Din pacate echipa de negociatori romani nu si-a facut temele, motiv pentru care finalizarea discutiilor a fost amanata, Comisia Europeana suspectand ca s-ar fi acordat ajutoare de stat. Intrebarea este doreste Guvernul aceasta investitie? Sau reformuland merita sa platim pentru aceasta investitie? Eu consider ca da, merita sa platim o penalitate in cazul in care s-ar fi acordat un ajutor de stat. Problema principiala este vis-a-vis de anuntarea intentiei acordarii acestui ajutor. Daca, inca de la debutul procesului de negociere nu investitorii selectati, s-ar fi facut cunoscuta intentia Guvernului de a contribui cu resurse financiare atunci poate in cursa ar fi rams si alte firme. Cert este ca, ne aflam in situatia unui blocaj pagubos, din care am putea iesi asumandu-ne riscul de a plati niste penalitati pe care eu le evaluez ca fiind mionre comparativ cu efectele pozitive ale investitiei respective. Sperand bineinteles ca Ford va aduce, intocmai ca si Renault si furnizorii proprii care sa investeasca local. Iar cele 300.000 masini preconizate a fi produse la Craiova vor fi evident exportate ceea ce nu poate avea decat un efect pozitiv asupra balantei comerciale.

Ieri, toata mass media anunta deprecierea leului la nivelul din noiembrie 2006. In mod normal o astfel de depreciere ar trebui sa salte exporturile. Problema este ca Romania nu prea exporta. Volumul exporturilor Romaniei este de 3 ori mai mic in comparatie cu al Cehiei, tara cu o populatie de 2 ori mai mica decat a Romaniei. In aceste conditii, deprecierea leului va sustine doar cresterea inflatiei prin scumpirea importurilor si nu va determina un avant al exporturilor atata timp cat Guvernul nu va stimula aparitia industriilor generatoare de bunuri exportabile cu valoare adaugata ridicata. Cresterea salariala nu mai permite exportul indirect de forta de munca slab calificata si ieftina prin intermediul activitatii de lohn indiferent daca industria era textila sau asa-zis electronica (cablaje auto, asamblare de echipamente electronice etc.). Aceasta forta de munca s-a exportat in ultimii ani direct adica a parasit fizic Romania. Practic epoca acestui tip de export s-a incheiat. Problema este ca nu a fost inlocuit de exportul de bunuri cu valoare adaugata ridicata pentru simplul motiv ca acestea inca nu se produc in Romania.

De ce avem deficit comercial? (III)

Astazi, 12 noiembrie, este plina de evenimente statistice. Ca de obicei, deficitul comercial s-a accentuat si in luna octombrie adica avansul importurilor l-a depasit pe cel al exporturilor iar Banca Nationala a Romaniei a dat publicitatii un studiu despre Investitiile Straine Directe (ISD) in Romania in 2006.

Sa incepem analiza cu statistica ISD de la care vom putea desprinde concluzii dar si motivatii pentru adancirea deficitului comercial. BNR impreuna cu Institututl National de Statistica ne informeaza ca in 2006, investitiile straine s-au cifrat la 9 miliarde Euro din care 46% participatii la capital, 2,6 miliarde profit net reinvestit si 2,2 miliarde Euro credit net primit de la investitorii straini. Este mult, este putin? Nu vom sti decat daca ne raportam la alte tari similare cu noi. Si nu trebuie uitat ca aceasta cifra, 9 miliarde este un record pentru Romania ultimilor 18 ani.

Dar sa ne uitam la situatia Republicii Cehe, o tara cu 10 milioane de locuitori, lipsita de resursele naturale ale Romaniei, asezata insa cel putin din punct de vedere economic, strategic, avand frontiera comuna cu Germania, principalul ei partener comercial. In primul rand site-urile agentiilor guvernamentale cehe sunt pline de informatii la zi. De altfel va invit sa vizitati site-ul de comert exterior al ministerului roman de export. Exista uitate de vreme niste statistici de prin luna mai (cea mai recenta) si altele cateva din 2006 sau chiar mai vechi.Pentru a afla la zi situatia exporturilor si importurilor Romaniei pe grupe de produse CAEN este o adevarata aventura consumatoare de timp si rabdare. Dar revenind la Cehia, aflam de pe site-ul CezchInvest ( agentia de dezvoltare a Cehei - responsabila cu atragerea de investitii straine) ca, in 2006, stocul de ISD per capita se situa la 7320 USD, in timp ce in Ungaria acesta era de 6570 USD si in Polonia de 2660 USD. Cum BNR, prin comunicatul sau de presa ne informeaza ca stocul total de ISD in Romania la sfarsitul anului 2006 era de 35 miliarde Euro adica aprox. 45 mld. USD, rezulta ca nivelul ISD in tara noastra era de 2000 USD per capita adica de aproape 4 ori mai mic decat la Cehiei, de 3 ori mai mic decat la Ungariei dar comparabil cu al Poloniei, tara cu o populatie dubla comparativ cu Romania.

Mai departe, lecaturand cu atentie comunicatul BNR, ce remarcam? Ca aprox. 60% din investitiile straine realizate in Romania in ultimii 18 ani s-au efectuat in sectoare fara prea mare legatura cu exportul, menite doar sa deserveasca piata interna la standarde corecte de calitate. Astfel, 1,3 mld. Euro s-au investit in energie electrica, termica, gaze si apa care se vor traduce in servicii mai bune pentru cetateni dar nu in exporturi de gaze, apa si energie electrica ci in importuri de echipamente si know - how, alte 7,6 mld. Euro s-au investit in intermedieri financiare si de asigurari adica in traducere banci care sa ne finanteze afacerile si achizitiile personale si firme de asigurari cu ajutorul carora sa ne asiguram achizitiile, altfel spus zero exporturi, alte 4,2 miliarde Euro s-au investit in comert cu amanuntul si ridicata ceea ce inseamna ca in viiotrul apropiat fiecare roman domiciliat la sat sau la oras va fi in masura sa mearga la cumparaturi la un hypermarket aflat la mai putin o ora distanta de mers cu masina de casa, deci tot zero export, alte aproape 3 miliarde Euro s-au investit in telecomunicatii adica in operatorii pe care ii cunoastem, telefonie fixa, mobila, televiziune prin cablu, transmisii date etc. dar al caror potential de export este deocamdata limitat etc. Din totalul celor 34 miliarde Euro numai 14 miliarde ar avea in teorie potential de export, dar avem nevoie de o analiza detaliata a sectoarelor respective pentru a trage concluzii .(Va urma)

De ce avem deficit comercial? (II)

Analizand cu atentie tari precum Polonia, Ungaria si Cehia, constatam ca in perioada 1990 - 2000, adica in anii pierduti de Romania printr-o tranzitie de genul un pas inainte, doi pasi inapoi, acestea au beneficiat de investitii straine record in domeniul constructiilor de autovehicule si in cel al manufacturarii de echipamente electronice. Mai mult, modelele dezvoltate nu s-au adresat segmentului economic adica ci exportului in tarile dezvoltate ceea ce a determinat inregistrarea de excedente comerciale pe cele doua categorii de bunuri. Pentru exemplificare vreau sa subliniez ca in expoturile tarilor amintite cele 2 sectoare ocupa primele 2 locuri in timp ce in Romania primele locuri sunt, de 15 ani, dominate de industria textila si de petrochimie. Iar singura investitie de anvergura in domeniul constructiei de autovehicule se adreseaza segmentului economic!

Mai mult, spre deosebire de alte tari printre care sau poate mai ales Polonia, Cehia si Ungaria, niciun guvern postdecembris nu si-a asumat importanta unor sectoare industriale catre care sa directioneze resurse financiare pentru infrastructura sau instruirea personalului. Stimulente fiscale s-au acordat haotic, pompieristic, iar pe principiul gresit aplicat al tratamentului egal au fost tratate la egalitate investitii de 1 dolar alaturi de investitii de 50 milioane de dolari, vorbind de anii '90. Urmarea s-a vazut. Foarte putini investitori romania sau straini care sa puna bazele unor afaceri prospere si foarte multi investitori din tari mai putin dezvoltate decat Romania care au prosperat pe seama exploatarii lacunelor legislative, prin falimentarea societatilor comerciale privatizate pe cai oculte si transformarea acestora in investitii imobiliare. Cred ca am fost unica tara candidata la integrarea in Uniunea Europeana care am acordat stimulente fiscale generoase pentru activitati din domeniul comertului sau al unei productii formale de genul impachetarii puilor importati, al prajirii boabelor de cafea sau al asamblarii de diverse echipamente dezasamblate exact inainte de a fi importate pe teritoriul Romaniei. Si aceasta numai pentru ca firmele respective erau inregistrate in nou infiintatele zone defavorizate delimitate in general in jurul exploatarilor minierele falimentare, incepand cu anul 1997.

Odata insa cu anul 2000, prin deschiderea capitolelor de negociere a integrarii in UE (celebrul acquis comunitar) toate aceste stimulente fiscale acordate cu dedicatie dar in aparenta tuturor au fost eliminate din legislatie in ideea alinierii acesteia la directivele europene privind ajutorul de stat. Astfel incat, in perioada 2001 - 2006, practic in Romania nu s-a realizat nicio investitie noua de anvergura in afara celor realizate in cadrul privatizarilor efectuate inainte de 2001. Iar recordul de investitii straine raportate cu mandrie de fiecare guvern s-a datorat in buna masura privatizarii unor entitati viabile de genul Petrom, Banca Comerciala Romana, distributiile de gaz si energie electrica, acordarii de licente de telecomunicatii si de exploatare resurse naturale etc. Asa cum se poate observa, cum privatizari nu s-au mai facut si fluxurile de investitii straine au scazut ingrijorator. Singurele investitii noi anuntate fiind Nokia si Ford ambele implicand un substantial ajutor de stat, direct sau indirect.

As vrea sa insist pe aceasta idee aducand din nou in discutie experienta unor tari precum Polonia si Ungaria care au furnizat constant ajutor de stat pentru marii investitori. Un exemplu elocvent in acest sens il reprezinta investitia Peugeot/Citroyen din Cehia, motiv pentru care redau mai jos un mic studiu de caz pe aceasta tema pe care l-am intocmit pentru o lucrare personala dar care cred eu merita sa fie adus in atentia cititorilor Analizei Zilei.

"Cele două corporaţii care reunite formează concernul TPCA (Toyota Peugeot, Citroen Automobiles ) sunt Toyota Motor Corporation din Japonia şi Peugeot Citroen Automobiles SA (PSA) din Franţa. Cooperarea dintre cele două firme a condus la realizarea unei investiţii comune în localitatea Kolin din Republica Cehă. Fabrica are o capacitate de 300.000 de automobile pe an din care 200.000 pentru mărcile Peugeot şi Citroen şi 100.000 pentru marca Toyota.

Dar ce se află în spatele acestei investiţii? Cum a ales concernul japonezo-francez mica localitate Kolin pentru efectuarea acestei investiţii?

În selecţia finală concernul franco-japonez a inclus câteva locaţii din Republica Cehă, Polonia şi Ungaria evaluate pe parcursul anului 2001.Un Memorandum special a fost semnat în februarie 2002 între Toyota şi PSA şi diferite ministere din Cehia. Un Memorandum similar a fost semnat şi cu Primăria oraşului Kolin (50 km este de Praga) deoarece în decizia luată, au contat semnificativ şi facilităţile oferite de guvenul central şi de municipalitate. Cele două documente stabileau obligaţiile părţilor printre care, în afara facilităţilor fiscale generale de tip scutire de impozit pe profit pe o anumită perioadă, scutire de TVA la importul de echipmente pentru investiţii, guvernul şi municipalitatea se mai angajau să:
· Pună la dispoziţia fabricii 800 de apartamente având în vedere că aceasta urma să aibă 3000 de angajaţi mulţi aduşi din alte regiuni ale Cehiei dar şi din Polonia şi Slovacia;
· Elibereze în regim de urgenţă toate permisele necesare funcţionării fabricii;
· Construiască toate utilităţile necesare potrivit proiectului de execuţie;
· Construiască tronsoanele de legătură rutieră şi feroviară de la fabrică până la autostradă şi respectiv magistrala feroviară, ş.a.
Mai mult, Memorandumul cu municipalitatea includea şi o clauză potrivit căreia Primăria oraşului urma să se ocupe de orice reclamaţie formulată de terţe părţi privind proprietatea asupra terenului sau protecţia mediului şi care ar fi pus în pericol finalizarea proiectului sau ar fi determinat creşterea costurilor acestuia.

Investiţia celor două firme urma să ajungă la 1,3 mld. USD cea mai mare efectuată în ţările EC într-un proiect de tip greenfield. Producţia a început în februarie 2005, planul fiind să atingă o capacitate de 300.000 de autoturisme pe an. În funcţie de model autoturismele vor fi vândute separat pe fiecare din cele trei mărci, peste 90% din producţie fiind exportată.

Având în vedere anvengura investiţiei dar şi a facilităţilor promise de guvern nemulţumirile nu au întârziat să apară de ambele părţi. Astfel mai multe organizaţii neguvernamentale au acuzat că, datorită construcţiilor auxiliare şi exproprierile care au avut loc, viaţa locuitorilor din zona respectivă s-a degradat constant, rezervele de apă au scăzut, fântânile au început să sece. S-a constatat că studiul privind impactul de mediu al investiţiei a fost superficial întocmit şi nu a inclus şi impactul drumurilor şi căii ferate nou construite.
De cealaltă parte, investitorul străin acuză guvernul că nu şi-a onorat promisiunile incluse în Memorandum, începând în primul rând cu cele 800 de apartamente din care au fost livrate doar 136 ceea ce a determinat o lipsă acută de angajaţi.

În pofida acestor dificultăţi inerente în cazul unor investiţii de magnitudinea celei realizate de TPSA în Cehia, există o certitudine: fabrica a fost pusă în funcţiune, dispune deja de 2400 de angajaţi, produce 200.000 de autovehicule pentru PSA şi 100.000 pentru Toyota iar investiţia totală se ridică la 1,3 miliarde Euro. Indirect, investiţia va genera alte 7.000 de locuri de muncă în servicii auxiliare. Mai mult, 80% din componentele necesare producerii automobilelor sunt manufacturate local."

Toate tarile indiferent ca fac parte din categoria celor dezvoltate sau nu se lupta sa atraga investitii care sa genereze locuri de munca si venituri la bugetele locale si centrale. In acest scop fiecare utilizeaza un intreg arsenal de seductie, arma principala fiind ajutorul de stat sub diverse forme. (Continuare luni 12 noiembrie 2007)

De ce avem deficit comercial? (I)

La fiecare inceput de luna, sunt publicate statisticile privind situatia comertului exterior din luna anterioara. Care nu aduc nimic nou, deficitul creste in continuare eventual cu o viteza record. In mod automat, Banca Nationala a Romaniei emite un comunicat prin care atrage atentia cetatenilor si guvernului ca se consuma prea mult din import si avertizeaza bancile sa franeze avantul creditarii pentru ca cetatenii sa nu mai dispuna de finantare pentru achizitia produselor de import. Guvernul riposteaza si el printr-un comunicat similar cu al bancii doar ca pe sens invers aratand ca de fapt importurile sunt reprezentate majoritar de echipamente ce vor fi utlizate pentru manufacturarea pe viitor de produse competitive ce vor fi exportate asa incat in 2-3 ani balanta comerciala se va echilibra. Si, de fiecare data, guvernul nu uita sa adauge ca deficitul comercial este integral finantat de investitiile straine directe si de transferurile in valuta ale romanilor care muncesc in strainatate.

Realitatea insa, nu este chiar asa de roza. Cred ca trebuie sa privim in profunzime statisticile, mai ales ca Romania inregistreaza deficite comerciale in crestere in ultimii 7 ani, timp suficient sa se fi produs acele categorii de bunuri pentru export despre care face vorbire guvernul in comunicatele sale. Or realitatea este alta. Multe importuri s-au realizat pentru ca investitorii straini sa fie in masura, prin intermediul activelor de care dispun local sa deserveasca piata locala, un exemplu concludent in acest sens fiind chiar investitiile franceze de la si din jurul fabricii Dacia. Obiectivul principal fiind producerea unui automobil ieftin capabil sa acopere cererea interna. Sa nu uitam ca exportul acestei fabrici va fi unul limitat avand in vedere ca firma Renault intentioneaza sa realizeze investitii similare in tarile in care, in teorie, am fi putut noi exporta. Iar daca ne uitam in statisticile romanesti la importul si exportul de autovehicule vom descoperi un deficit suficient de mare cat sa nu poata fi acoperit din exportul de Logan-uri. Altfel spus este suficient sa facem un calcul simplu: cate Logan-uri de 5000 Euro trebuie sa exportam pentru a contrabalansa importul unei Skoda, a unui Renault Megane, a unui Volkswagen sau a unui camion Iveco, sau a unui autobuz Citaro sau a unui autocar Volvo etc.? Investitia de la Pitesti este un succes insa total insuficient comparativ cu nevoile economiei si cu gusturile romanilor.

Putem merge mai departe cu un mic test pe care sa il facem fiecare dintre noi. Acasa, cand suntem in bucatarie sau sufragerie, sa ne uitam in jur si sa ne intrebam cate din obiectele aflate in raza noastra vizuala sunt produse in Romania, sau macar asamblate. Televizorul fie cu tub catodic, sau mai nou LCD/plasma, sistemul audio, calculatorul, frigiderul, cuptorul cu microunde, filtru de cafea si exemplele ar putea continua sunt fara exceptie din import. Chiar daca, din patriotism, am dori sa achizitionam numai produse electrocasnice romanesti nu am reusi pentru ca nu exista nici macar o singura categorie din cele enuntate. Si pentru ca citim mereu in statistici ca avansul Produsului Intern Brut al Romaniei se datoreaza in buna masura cresterii accentuate inregistrate de sectorul constructii inclusiv cele rezidentiale ne putem lesne imagina ca importurile de produse electrice si electronice vor continua cel putin in acelasi ritm. Or daca ne uitam la tarile din jur (Polonia, Cehia, Ungaria) dar si la tarile dezvoltate din Europa de vest, vom observa ca tocmai pe aceste doua categorii de bunuri mijloace de transport si echipamente electrice si electronice acestea inregistreaza excedente comerciale. Si atunci cum am ajuns noi in situatia aceasta si ce se poate face pe viitor? (Continuarea maine).

Cuvant inainte

De ceva vreme observ pe Internet ca toata lumea mai mult sau mai putin cunoscatoare de economie, sociologie, politologie si alte stiinte mai mult sau mai putin exacte, posteaza comentarii pe blog-urile personale. Si exista chiar si legaturi catre acestea, semn ca persoana este importanta, cel putin pentru proprietarul site-ului, asa incat navigatorul pe Internet sa le intalneasca si eventual sa lectureze textele respective, multe dintre ele usor incoerente sau scrise intr-un limbaj atat de colocvial incat te intrebi cam de cate clase dispune autorul.

In plus, toata lumea se pricepe la economie si politica si foarte important, are timp de scris. Sau poate tocmai am gasit explicatia acestor texte colocviale, lipsa de timp care nu ne permite sa ne depasim conditia vorbirii intr-o scriere academica. Nu mai discut de esenta mesajului scris care nu prea exista. Este adevarat, pe de alta parte, ca aceste blog-uri pot fi considerate reflectii ale gandurilor fiecaruia dintre noi si, nu-i asa, din lipsa de timp, ne asternem gandurile direct fara sa le mai cernem prin site ceva mai dese.

Acestea fiind spuse, am considerat ca este momentul oportun sa imi lansez si eu blog-ul la apa, si sa incerc sa ma ridic deasupra multora existente deja pe web. Mi-am intitulat blogul Analiza zilei, pentru ca mi-as dori foarte mult sa reusesc sa postez cate o analiza pe zi cu predilectie din domeniul economic. Entuziasmul este mare la inceput dar scade in intensitate odata ce dispare noutatea. Si nici nu este asa usor sa creez idei zilnic sau sa caut argumente prin care sa-mi sustin ideile. Vom vedea.

Cum astazi este doar zi de teste, ma opresc aici. Nu stiu inca spre ce imi voi indrepta atentia pentru Analiza zilei de maine. Fiind la inceput ma voi opri cel mai probabil la o tema de actualitate si nu la un eveniment actual.

Dar pana maine, va urez o seara linistita.