Exporturile companiilor romanesti de IT de 5 ori mai mici ca importurile

Cifrele reci ale statisticii nu lasa loc de indoieli. Importam masiv produse hardware in valoare de 850 milioane Euro si exportam la nivel de 150 milioane Euro. In ceea ce priveste software, aici dezastrul este total. potrivit statisticii citate de Wall Street, firmele romanesti au reusit sa vanda in exterior in valoare de 0,1 milioane Euro!!! S-ar putea sa fie o eroare sau, absolventii nostri de tehnologia informatiei se multumesc daca reusesc sa puna in functiune produsele hardware importate. Cum toata tara are nevoie de informatizare incluzand aici administratia publica integral, sistemul de sanatate, sistemul de pensii dar si firmele mari si mici si de stat si private, este de asteptat ca importurile de acest gen sa creasca continuu in absenta oricaror producatori autohtoni.

Nu am inteles niciodata de ce s-a creat in Romania iluzia ca suntem buni la IT si, mai ales, ca am putea deveni exportatori semnificativi pe acest segment. Este adevarat ca statistica nu poate cuprinde si software-ul care se exporta "la negru" adica acel soft care se trimite pe e-mail sau pe care autorul lui il duce la purtator printr-o simpla excursie in strainatate. Dar nici nu ar avea sens sa ne referim la acesta pentru ca un produs este competitiv daca pentru obtinerea lui se achita toate taxele si impozitele legale. De fapt, in Romania nu este asa dificil sa generezi legende. Pentru noi este o mare realizare daca intelegem cat de cat produsele hardware care se fabrica prin lumea larga si pe care marile firme ni le vand cu placere si noua in Romania, fara a mai fi nevoie sa calatorim prin strainatate ca sa le achizitionam. Deasemenea, punerea lor in functiune reprezinta pentru noi o adevarata victorie. Parintii se uita cu admiratie la copiii lor care stiu sa creeze o pagina web. In mod normal, as zice eu ca aceste cunostinte ar trebui deprinse pana in calsa a X a. Asa cum in clasele primare se invata scrisul, cititul si tabla inmultirii, tot asa in clasele a VII -X, informatica trebuie sa devina disciplina obligatorie. Din pacate situatia este cu total alta. Nu numai ca in clasele I-VIII informatica nu figureaza in programa scolara dar nici la liceu nu este bine reprezentata si ma refer nu numai la partea de soft dar si la cea de hard. Imi este greu sa cred ca exista absolventi de electronica, automatica si cibernetica doritori sa devina profesori de liceu. Poate de la Universitate, facultatea de matematica-informatica sa produca profesori de liceu care sa impartaseasca elevilor din tainele informaticii.

In aceste conditii, un absolvent de clasa a XII a este prea putin pregatit pentru acest domeniu. Bagajul lui de cunostinte informatice se compune mai mult din ce a prins singur lucrand acasa pe calculatorul personal si in retea cu prietenii dar aceasta practica inseamna doar stiinta de a utiliza ce au produs altii si in foarte mica masura stimuleaza creativitatea. Daca discutam despre software. In termeni de hardware, situatia este mai trista deoarece piata romaneasca este insuficienta pentru a asigura o eventuala investitie in productie. In consecinta sansa oricarui producator local o reprezinta exportul. dar pentru a exporta este nevoie de o marca si de sustinerea acesteia prin retea de service, componente, marketing, publicitate etc. Si mai presus de toate de o activitate intensa de cercetare si dezvoltare care sa genereze produse noi (chiar daca in realitate multe sunt variatiuni pe aceeasi tema) la fiecare 6 luni. Asa cum explicam si in cateva articole anterioare, in Romania acest sector adica cel al echipamentelor electronice lipseste cu desavrasire in timp ce Polonia, Cehia si Ungaria exceleaza la acest capitol, prin intermediul investitiilor straine. Si ce este absolut notabil pentru aceste tari, este ca au reusit sa inregistreze un excedent compercial semnificativ pe aceasta grupa de produse.

Marea confuzie care s-a facut si se face in continuare este aceea intre a sti sa utilizezi si a sti sa produci. Asta cand discutam de hardware. Iar in materie de software, parintii se uita cu admiratie la copii pentru ca acestia din urma stiu cum sa descarce, in mod gratuit, de pe Internet cele mai noi filme produse la Hollywood si cum sa foloseasca videotelefonul si, eventual sa vorbeasca gratuit cu rudele sin Spania si Italia. Important nu este ca aceasta confuzie sa se risipeasca la nivelul parintilor ci la cel al autoritatilor de care depinde actualizarea programei scolare, dotarea scolilor elementare cu facilitatile necesare pentru ca scolarii sa deprinda abilitatile minime de programare alaturi de tabla inmultirii dar si atragerea de investitori straini in domeniul producerii de echipamente electronice dupa modelul polonez, ceh si ungar.

Washington Post: Romania tot mai aproape de o criza financiara

Acesta este unul din principalele titluri ale presei economice de astazi. Washington Post sustine in acelasi articol semnat de Fredrik Erixon ca deficitul comercial al Romaniei nu va mai fi sustinut de investitii straine ca anul trecut cand deficitul a fost de 10 mld. Euro iar investitiile de 9 miliarde Euro. Cresterea salariilor in Romania (pe primul loc la dinamica in UE si pe penultimul in valoare absoluta) si relaxarea creditelor acordate de institutiile financiare au apasat pedala importurilor care au explodat. Nu si exporturile pentru ca, asa cum am mai prezentat si in alte articole pe aceasta tema, in economie nu s-a intamplat nimic nou. Chiar anul acesta, primul dupa integrare, nu prea este nimic nou de povestit, in afara unor cresteri de venituri in sfera bugetara. S-a ajuns in situatia hilara ca salariile functionarilor bugetari sa concureze cele mai mari salarii din sectorul privat. Si pentru ca nu era suficient, au crescut la sfarsit de an si pensiile cu 40%. In aceste conditii nu mai mira pe nimeni consumul exploziv al romanilor, si nici lanturile de hypermarketuri de import care se deschid magazine concurente dar vecine in goana dupa clientii ale caror venituri s-au marit substantial.


Washington Post prevesteste, in cadrul aceluiasi articol, o criza financiara daca banca centrala nu mantine rata dobanzilor inalta pentru a descuraja creditul si incuraja economisirea, existand temerea unor banci in dificultate. In acest punct as spune eu, autorul articolului nu a luat in consideratie situatia concreta din Romania, unde sectorul bancar este dominat in proportie de 90% de banci straine care daca intra in dificultate, aceasta se datoreaza activitatii lor de prin alte tari dezvoltate de unde provin Austria, Italia, Franta si nicidecum faptului ca au imprumutat prea multor romani bani la niste dobanzi uriase de neimaginat in tarile enumerate. Dar dificultatile vor aparea prin prisma deprecierii monedei nationale care, in abesnta investitiilor straine si a exporturilor, lasata libera de catre banca centrala, isi va mentine o tendinta de depreciere.

Asa cum scriam in articolele precedente, lipsa oricarei strategii economice pe termen mediu si lung a condus la absenta investitiilor straine noi, de anvergura, care sa genereze cifre de afaceri de peste 1 miliard lei. Noi ne zbatem de 18 ani sa vindem ce a mai ramas din zestrea comunista, rezultatele acestei zbateri fiind sub-mediocre datorita unei combinatii paguboase de lacomie si prostie. Avem si un exemplu recent in privatizarea Transgaz unde nu te poti opri sa te intrebi ce se afla in spatele unei suprasubscrieri de 30 de ori: prostie adica un raport de evaluarea defectuos intocmit prin care s-a subevaluat societatea sau lacomia intermediarului care, intentionat, a redus pretul pe actiune fiind preocupat doar de o subscrierea integrala sigura pentru a-si incasa comisionul urias?

Cert este ca, in absenta investitiilor straine de anvergura, in obiective noi generatoare de bunuri exportabile, transferurile romanilor care muncesc in strainatate nu sunt suficiente pentru acoperirea deficitului comercial. Astfel ca, guvernul se va gasi in situatia de a fi obligat sa mai instraineze niste active care sa atraga volume mari de valuta si investitii ulterioare ca de exemplu: complexurile energetice, CEC, alti producatori importanti de energie electrica, companiile nationale de transport pe cale ferata, concesiuni de aeroporturi etc. Sau vom asista la o depreceiere continua a monedei nationale ceea ce ar conduce la cresterea inflatiei si implicit erodarea cresterilor salariale fara acoperire acordate in ultimii 2 ani. Ar avea loc astfel o ajustare automata, o revenire la situatia din ianuarie 2006. Avand in vedere ca 2008 este un an electoral, putem presupune ca guvernul va continua seria cheltuielilor bugetare si implicit deficitul de cont curent se va adanci si va aparea probabil si un deficit bugetar semnificativ. Astfel ca, o privatizare de anvergura pe bani straini se va impune pentru contracararea efectelor adverse ale cheltuielilor electorale.

Cresterea creditului de consum afecteaza averea romanilor

Acesta este unul din principalele titluri ale ziarelor de astazi, inspirat dintr-un raport al BNR dat publicitatii cu 2 zile in urma. De fapt aceasta este concluzia raportului dupa ce expertii bancii centrale au analizat structura creditelor pentru populatie acordate de bancile comerciale care activeaza in Romania. Aceiasi experti opineaza ca bunurile achizitionate se depreciaza mai rapid decat se amortizeaza creditele contractate de la institutiile financiare. Insa nu dinamica i-a ingrijorat pe functionarii BNR ci structura acestuia care releva ca din 18 miliarde Euro total credite retail la sfarsitul lui septembrie 2007, un procent de 78% este reprezentat de creditul de consum. In plus, a crescut ponderea creditelor pe termen lung, de la 62% in sep 2006 la 74,4% in sep 2007.

Evident, daca balanta comerciala a Romaniei si-ar mai fi temperat dezechilibrul in loc sa il creasca cu 2 miliarde Euro (2007 versus 2006), BNR nu ar mai fi criticat in termeni asa duri apetitul pentru consum al romanilor. Mai mult, bancile accepta din partea viitorilor consumatori de credite de consum price documente care sa ateste formal indeplinirea conditiilor de eligibilitate in ceea ce priveste veniturile. O simpla adeverinta de salariu care sa ateste un anumit nivel pe ultimele 3 luni este suficienta pentru a contracta creditul de consum dorit la o dobanda pe care banca mama din UE nu ar putea-o obtine de la creditele plasate prin Austria, Franta, Italia, sau Grecia. Probabil ca sefii sucursalelor/filialelor locale ale bancilor straine raporteaza niste profitabilitati invidiate de omologii lor din tarile dezvoltate, incasand evident bonusuri corespunzatoare.

In aceste conditii, ingrijorarile exprimate de BNR vor ramane cel mai probabil fara ecou atat la nivelul bancilor comerciale dar mai ales la nivelul consumatorului adica populatia care se va indatora din ce in ce mai mult la dobanzi in continua crestere. Toata lumea spera ca salariilor se vor mari tot cu ratele fabuloase ale ultimilor 3 ani (24%), rate nemaintalnite in Europa de vest probabil de prin anii '50. Evident ca veniturile romanilor trebuie sa le prinda din urma pe cele ale cehilor, polonezilor si ungurilor unde salariul mediu se afla in zona 700 - 1000 Euro in timp ce la noi acesta a atins 300 Euro. Dar datele economice ne arata ca salariile romanesti au luat-o inaintea maririi competitivitatii ceea ce inseamna ca vom asista in urmatoarea perioada la o aplatizare a curbei de crestere a acestora. Dar cum pentru bancile straine randamentele obtinute in Romania la plasamentele in lei sau Euro (peste 10%) reprezinta un magnet, acestea vor continua sa crediteze cu usurinta populatia in ciuda usoarei inrautatiri a climatului macroeconomic. Imaginatia lor nu are limite astfel incat banca centrala va fi pusa in situatia de a lua masuri ferme pentru limitarea creditarii.

De asemenea o modificare in structura creditelor prin marirea procentului detinut de creditele ipotecare este putin probabila pe termen scurt datorita preturilor prohibite ale locuintelor. Desi eu cred ca si indatorarea pentru o casa la pretul speculativ la care au ajuns locuintele in Romania este la fel de nesanatoasa ca si contractarea unui credit de consum pe 5 ani pentru achizitionarea unui frigider mai mare sau a unei masini de spalat cu uscator sau, eventual, a unei masini de spalat vase. Enumerarea ar putea continua si cu un automobil dintr-o clasa superioara, daca ne gandim la viteza medie de deplasare din Romania. La dobanzile de astazi, pretul achitat pentru o locuinta se dubleaza in cazul unui credit pe 10 ani. Or daca ne uitam la tarile dezvoltate este greu de imaginat ca peste 10 ani, o garsoniera din Piata Unirii va costa mai mult decat una in centrul Parisului. Pe scurt, cu o probabilitate mare, ne vom confrunta si noi, asa cum s-a intamplat si in alte tari, cu o criza a creditelor care va genera o stagnare (nu neaparat o scadere) a preturilor cel putin in materie de locuinte. Iar multi romani vor regreta ca si-au amanetat o treime din salariul pe urmatorii 5 ani pentru un moft de moment inutil si nevandabil. Pentru ca se stie, orice bun electrocasnic se depreciaza cu 25% la facturare. Dupa maximum 3 ani el nu mai are nicio valoare, de fapt mai are o mica valoare reziduala care acopera eventual transportul la o noua locatie. Insa romanii, prin creditele de consum ale caror dobanzi ajung si la 40-50% pe an, il vor achita in 5 ani la pret cel putin triplu. De fapt banca isi recupereaza costul real inca din primul an, daca romanul continua sa-si achite ratele, atunci banca isi tripleaza profitul corespunzator creditului respectiv.

ARIS o agentie care exista doar pe hartie

ARIS (Agentia Romana pentru Investitii Straine) cred ca este o necunoscuta pentru majoritatea celor care mai urmaresc ce se intampla in economia noastra. Din cand in cand, cate un angajat cu biografie neclara convoaca o conferinta de presa in urma careia auzim diverse platitudini ca de exemplu "dupa aderare volumul investitiilor straine va continua sa creasca" fara sa ni se ofere argumente care sa sprijine afirmatiile respective. La ultima intalnire cu presa, conducerea agentiei a mentionat ca in 2008 se intentioneaza atragerea de investitori din tari non UE adica India, China, Coreea, Japonia, Israel si Turcia iar cuantumul investitiilor straine in perioada 2008 - 2013 va fi de 6 mld. Euro. Cum s-a ajuns la aceasta cifra nu s-a explicat.

Insa conducerea ARIS a omis, ca de fiecare data, sa ne informeze sau cel putin sa isi exprime propria opinie in legatura cu sectoarele catre care se doreste atragerea de investitii straine. ARIS este o institutie publica adica finantata de la bugetul public. Menirea ei este de a promova investitiile straine in general insa, in particular, ce sens ar avea spre exemplu cheltuirea banului public pentru atragerea unui investitor orientat catre domeniul imobiliar? Sau a unor investitori care doresc sa achizitioneze o distributie de energie electrica atunci cand este coada la cumparare? Si exemplele pot continua. Aceeasi conducere ARIS ne informeaza ca "domeniile privilegiate sunt sectorul energetic, sectorul constructiilor, cel farmaceutic si telecomunicatiile". Poate ca privilegiat in viziunea ARIS se poate traduce prin favorit, adica domeniile spre care se indreapta investitorii straini. Intrebarea este ce face ARIS? Aceste domenii sunt profitabile, in crestere si din pacate, nu genereaza bunuri sau servicii exportabile decat in mica masura.

Prioritatea numarul 1 a Romaniei in momentul de fata este cresterea exporturilor. Iar cresterea exporturilor in Romania nu se poate face doar pe seama cresterii competitivitatii ci, obligatoriu, trebuie sa apara actori noi care sa produca pentru export ingloband la maximum posibil manopera si subansamble de provenienta locala. Important ar fi fost ca ARIS sa ne mentioneze care sunt sectoarele prioritare unde ar trebui incurajate investitiile romane sau straine. Ce sens are sa se aloce resurse publice pentru atragerea de investitori din India, China si Turcia? Sectoarele amintite de responsabilii ARIS nu au nevoie de promovare, investitorii vin singuri atrasi de randamentele mari. Iar Japonia, este un fapt binecunoscut deja, investeste cu mare prudenta sau deloc, guvernul Japoniei in schimb, acorda cu usurinta credite cu garantia statului roman. Si singurele investitii de anvergura anuntate anul acesta au fost din partea a 2 companii din UE, Renault din Franta respectiv Nokia din Finlanda.

Cred ca mai important este sa stabilim sectoarele catre care dorim sa atragem cu prioritate investitii straine. Daca ne uitam pe site-ul agentiei similare din Cehia vom lectura imediat care sunt acestea. Nu stim care sunt ale Romaniei. In 1990 era de inteles ca se acordau stimulente fiscale pentru investitii noi in toate sectoarele. In 2007, nu mai acordam nimic, iar agentia guvernamentala responsabila de politicile in domeniul investitiilor straine se orienteaza catre investitori non UE mai precis din China, India, Turcia etc. Nu inteleg de ce non UE nu inseamna si SUA, Canada, Norvegia, Elvetia, Australia etc. tari recunoscute ca generatoare de tehnologie si cu un inalt nivel de competitivitate. Iar site-ul ARIS este ca de obicei ramas in urma cu un semestru, pe alocuri si cu 1 an. In aceste conditii ne intrebam pe ce se cheltuie banii in aceasta agentie ? Sau mai bine spus, de ce mai exista aceasta agentie?

Inflatia anuala se apropie de 7%

Aceasta este una din principalele stiri economice de astazi, alaturi de traditionala veste ca se adanceste deficitul comercial. Astfel supa primele 10 luni, acesta a depasit cu 2 miliarde Euro comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.Altfel spus viteza de crestere a importurilor a fost anul acesta mai mare decat cea a exporturilor desi, in ultimii ani ne-am bucurat de o marire a atentiei investitorilor straini tradusa printr-un volum crescut al investitiilor straine directe.

Dar asa cum am explicat in alte articole, daca analizam numai cifrele agregate fara sa coboram in structura, putem lesne ajunge la concluzii nesustinute. Cand ne uitam cu atentie peste structura acelor investitii record inregistrate in perioada 2004 - 2007, constatam ca acestea au provenit din privatizarea unor companii profitabile din domeniul serviciilor neexportabile. Iar in contractele de privatizare, investitorii cumparatori au avut grija sa includa (cu largul concurs al autoritatilor romane care s-au ocupat de privatizarile respective) clauze bine formulate si greu ajustabile, prin care acestia si-au asigurat o crestere continua a veniturilor fie prin marirea tarifelor aprobate de autoritatile de reglementare din domeniile respective, fie prin mentinerea costurilor la niveluri ridicol de mici ca in cazul redeventei petroliere pentru petrolul provenit din zacaminte autohtone. In plus, avand in vedere ca mare parte din firmele straine care au investit in ultimii ani, prin preluarea companiilor romanesti din domeniul serviciilor au, potrivit contractelor de privatizare, obligatia sa mai investeasca si in mijloace fixe sume importante, mai exista si pericolul cresterii artificiale a preturilor de import ale echipamentelor necesare modernizarilor ce vor fi realizate. Pe scurt, contributia la exporturi a acestor privatizari va fi cvasi inexistenta insa, in materie de importuri s-ar putea ca o parte din cresterea de 2 miliarde de Euro a deficitului comercial din 2007 fata de 2006, sa se datoreze si acestor investitori care insa vor incasa venituri din ce in ce mai consistente datorita contractelor de privatizare intocmite in defavoarea consumatorilor locali.

In aceste conditii nu este de mirare ca inflatia a crescut. Si daca nu era seceta severa din aceasta vara, preturile la energie electrica, gaze si telefonie ar fi crescut oricum. Si oricat s-ar jongla cu cosul de consum pe baza caruia se calculeaza inflatia, tot nu s-ar mai putea ascunde aceasta crestere vizibila a inflatiei, indiferent ca toamna aceasta dam vina pe pretul alimentelor iar la primavara vom acuza eventual inundatiile sau lipsa de precipitatii si, in mod permanent cursul leu/Euro care a devenit o necunoscuta pentru toata lumea.

Leul slab nu cred ca avantajeaza pe nimeni. Nu avem o economie competitiva astfel incat exporturile sa creasca semnificativ daca moneda nationala se depreciaza cu 10 -15%. In schimb se scumpesc imediat nu numai importurile ci majoritatea serviciilor si unele bunuri in al caror proces de productie intra o proportie semnificativa de subansamble de import. Pe de alta parte un leu puternic, ieftinind importurile, determina o crestere a consumului. Cu acelasi salariu in lei, romanii pot cumpara mai multe televizoare si frigidere de import, pot calatori in strainatate mai mult deoarece vor castiga mai multi Euro, si pot contracta credite mai multe si mai mari in Euro pentru achizitionarea unei locuinte. Evident in cazul unui leu tare, BNR are sanse mult mai mari sa mentina o inflatie scazuta care sa "dea bine in poza". Insa un leu tare, in abesnta unei economii competitive, este la mana politicilor monetare ale BNR si a romanilor care lucreaza in strainatate si trimit bani in tara. Prin dobanda de referinta tinuta la un nivel marit (mult fata de cea a BCE la Euro), se asigura investitorilor straini un randament suificient de atractiv fata de orice tara din zona Euro. Astfel BNR se asigura ca, investitorii speculativi vor acoperi o parte a deficitului comercial si, in egala masura vor contribui la mentinerea inflatiei in anumite limite.

Dar tot acest joc de glezne nu merge la infinit, poate cel mult asigura o perioada de respiro pentru ca economia sa capete un plus de competitivitate. Romaniei ii sunt necesare niste motoare in economie capabile sa genereze venituri de peste 1 miliard Euro din productie. Faptul ca marile lanturi de magazine, furnizorii de servicii de telefonie fixa si mobila, bancile sau companiile petroliere au depasit acest prag, nu ne-a ajutat cu nimic balanta comerciala, doar ne-a crescut nivelul de trai. Dar dupa cum se vede, rata cresterii nivelului de trai a depasit rata cresterii productivitatii. Aceasta diferenta de rate se oglindeste in cresterea ratei inflatiei. Chiar daca anul viitor, vom avea noroc de vreme perfecta astfel incat preturile la produsele alimentare sa scada determinand in scripte o scadere a inflatiei, sau mai bine zis o incadrare a acesteia in limite care suna bine, nu inseamna ca ne-am rezolvat problemele de competitivitate. Acestea nu vor mai exista cand vom avea un echilibru al balantei comerciale.

Subscriere record la Transgaz

Peste 1 miliard de euro s-au subscris pentru actiuni Transgaz valorand in jur de 65 milioane Euro adica de 15 ori mai mare a fost cererea de titluri de valoare comparativ cu oferta.Bineinteles, in majoritatea cazurilor, cel putin la nivel de investitori institutionali au fost emise scrisori de garantie tocmai pentru ca se anticipa un oarecare grad de suprasubscriere dar nu de dimensiunea mentionata. Unii brokeri s-au grabit sa concluzioneze ca statul ar fi obtinut sume semnificativ mai mari daca multe privatizari strategice ar fi avut loc prin vanzarea pe bursa. Nu vom sti deoarece nu putem da timpul inapoi. Ceea ce insa merita facut este o analiza calitativa a companiilor considerate cele mai atractive de la bursa.

Sa incepem cu acest Transgaz care exact ca si Transelectrica listata in iulie anul trecut cu acelasi succes, este o companie de stat. Mai important este insa caracterul de monopol nu de jure ci de facto. Este improbabil ca in viitorii cel putin 10 ani, sa existe investitori dornici sa sape tevi pentru transportul gazelor pe teritoriul Romaniei. Daca nu gandim numai la procesul de achizitie a terenurilor si orice astfel de initiativa dispare si reapare numai daca, prin implicarea statului, investitia respectiva devine de importanta strategica/nationala etc. si se trece la exproprieri. Mai departe, si Transgaz si Transelectrica, fiind monopoluri de facto, veniturile lor sunt reglementate prin lege. Chiar lecturam intr-un comentariu legat de subscrierea de la Transgaz, ca se asteapta o crestere cu 50% a pretului actiunii chiar din primele zile de tranzactionare deoarece societatea a inregistrat pe primele 9 luni profituri record. Eu personal nu inteleg prea bine ce inseamna profituri record in cazul unui monopol ce are venituri reglementate. Se poate deduce si ca autoritatea de reglementare nu si-a facut datoria, fie stabilind o rata a profitului exagerata, fie analizand superficial documentatia depusa de firma rezultand in ambele cazuri un tarif de transport artificial marit. Altfel spus, consumatorul final achita un cost mai mare decat normal la gaze care se traduce si prin acest profit record inregistrat de Transgaz. Similar este si cazul Transelectrica pe care l-am descris intr-un articol precedent.

Mai mult, discutam de fapt de o subscriere record, in conditiile in care toti ne asteptam la acest fenomen, drept urmare investitorii institutionali, dornici sa apuce o felie cat mai mare, au subscris mai mult decat si-ar fi dorit tocmai pentru a ramane cu cat si-au dorit. Daca am fi discutat de o privatizare atunci s-ar fi vandut 50-60% din actiuni adica nu 65 milioane Euro ci 650 milioane Euro si, in acest caz, subscrierea poate ca nu ar fost record ci numai de 1,5 - 2 ori mai mare. Mai ales daca ar fi avut loc dupa vanzarea a 50 -70 % din actiunile Transelectrica. Dar pentru ca nu exista istoric de privatizare prin Bursa de Valori Bucuresti este loc de supozitii. Intr-adevar privatizarea distributiilor de energie electrica si gaz natural se putea face in 2 transe pe bursa. Sunt deasemenea activitati reglementate si cu venituri sigure, de fapt in crestere avand in vedere cresterea de consum pe segmentul rezidential. Sa nu uitam ca in Romania, populatia consuma doar 20% din energia electrica de la consumatorul final in timp ce in tarile dezvoltate acest procent este de 40 - 50%. Cum in zona industriala, tariful de distributie este redus, iar cresterea plafonata daca ne gandim ca pentru unitatea de produs intern brut in Romania se consuma de 3 ori mai multa energie electrica decat media UE, atunci rezerva de crestere se gaseste pe segmentul rezidential unde tariful de distributie este exorbitant.

Este dificil de estimat retroactiv daca pe bursa s-ar fi obtinut sume mai mari pentru Petrom. Sa nu uitam ca privatizarea acestei companii a avut loc in 2004 inainte de incheierea negocierilor de aderare si acceptarea Romaniei ca membru UE de la 1 ianuarie 2007. In plus, deficienta principala a privatizarii Petrom se refera la cuantumul redeventei si proiectiile pe urmatorii 10 ani a pretului petrolului. Cand se negocia contractul de privatizare pretul era in jur de 27 USD/baril iar prognoza intocmita de o reputata banca de investitii americana, nu depasea 35 USD/baril. Intre timp respectiva banca s-a dovedit cu probleme de reputatie si deontologie profesionala in ceea ce priveste proiectele de privatizare din Romania, pretul pe baril a ajuns aproape de 100 USD. Cu toate acestea redeventa datorata statului roman, potrivit contractului de privatizare, a ramas si va ramane constanta (in cazul in care nu se va renegocia cu acordul ambelor parti) pana in 2014. Sigur, pe viitor, prin listarea la bursa, astfel de probleme ar fi evitate.

Dar de ce avem nevoie de privatizare? Primul raspuns este ca firmele de stat au nevoie de bani pentru a-si realiza programul de investitii mai ales cele de mediu, pentru care cele mai multe au obtinut perioade de tranzitie pana in anul 2012 (cele mai extinse dar exista si termene mai scurte). Dar si statul roman are nevoie de bani pentru acoperirea cheltuielilor publice in crestere accentuata. In aceste conditii, prin listarea la bursa a unui procent din actiunile existente dar si prin emiterea de noi actiuni, si statul si societatea respectiva s-ar alege in teorie cu niste sume consistente. In practica se naste intrebarea: Oare ar avea investitorii suficienta incredere in managementul companiei, pentru a ii incredinta 1 miliard Euro care sa fie investiti potrivit unui plan de afaceri bine intocmit de niste consultanti specializati? Pana acum s-au listat cu succes la bursa 10% din actiunile a 2 companii cu venit garantat prin diverse legi, de fapt 2 monopoluri naturale.

Este timpul sa listam la bursa si societati de stat mai putin favorizate de lege dar care pot avea un viitor plin de succes si ma refer la societatile de transport feroviar in special cel de calatori. In alte tari, toata lumea calatoreste cu trenul. La noi mai putin. Sa fie oare de vina numai starea sinelor de cale ferata? Sau aspectul garilor? Oricum dupa succesul listarii Transelectrica si Transgaz a devenit evident ca societati precum cele 3 distributii de energie electrica ramase in proprietatea statului trebuie privatizate la pretul corect, prin bursa. Si ma refer aici si la faptul ca, Electrica Oltenia a fost achizitionata de CEZ, companie ceha integrata pe verticala (include si producatori si distribuitori dar si furnizori) controlata de statul ceh dar listata intocmai ca Transgaz pe bursa din Praga. Altfel spus, statul roman a vandut, statul ceh a cumparat, iar pretul la consumatorul final al energiei electrice a continuat sa creasca pentru ca investitia trebuie amortizata intr-un timp cat mai scurt.

80% dintre romani au propria casa

Asa rezulta din diverse studii si sondaje in piata dar si din recensamantul locuintelor efectuat de INS in 2002. Este unul din cele mai mari procente daca nu cel mai mare din UE. In tarile dezvoltate, majoritatea populatiei traieste cu chirie. Cert este ca acest procent nu ne avantajeaza mai ales daca analizam geneza lui. In 1989, populatia rurala a Romaniei traia in propria casa, in schimb orasenii erau mai mult chiriasi la stat, stat care imbraca diverse forme. Dupa 1990, in mediul urban, statul a vandut locuintele construite dupa razboi la preturi modice, fara ca locatarii respectivi sa simta efortul respectivei achizitii si fara ca acestia sa inteleaga indatoririle pe care le au ca proprietari. Pentru ca, orice proprietate necesita fonduri pentru intretinere, dincolo de plata lunara a consumurilor de apa, canal si gaz. Materialele de constructie de calitate discutabila utilizate inainte de 1990 (in multe cazuri si dupa) precum si poluarea industriala au determinat inegrirea fatadelor, ce ar trebui revopsite dar nu inainte ca toate aceste blocuri sa treaca prin faza de reabilitare termica adica de aplicarea pe suprafata exterioara a unui strat de izolatie termica menit sa reduca pierderile de caldura si implicit sa conduca la conservarea energiei.

Dar cine sa organizeze si sa finanteze toate aceste activitati? Evident asociatiile de locatari care, insa, abia daca reusesc sa instaleze in fiecare apartament sisteme de masura a consumurilor de apa si energie termica. Numai ca romanii s-au vazut peste noapte proprietari de apartamente, aceleasi care au fost primite cvasi-gratis dar care dupa 15 ani au ajuns sa pretuiasca tot atat cat cele din Berlin sau alte orase europene. Romanii nu sunt obisnuiti sa investeasca in afara curtii lor, ba de multe ori chiar arunca gunoiul in strada chiar daca acesta le va ingusta accesul si la curtea lor. La fel se intampla cu apartamentele pe care acum, cu sprijinul bancilor, romanii le utileaza cu toate electrocasnicele pe care le gasesc prin magazine (obiecte de import desigur) si viseaza, potrivit unui alt sondaj ale carui rezultate au fost data astazi publicitatii ca, in urmatorii 2-3 ani sa isi achizitioneze o locuinta.

De altfel, in fiecare zi, presa economica ne asediaza cu stiri bomba imobiliare. Toata lumea se ocupa de real estate. Zilele trecute eram anuntati ca Piraeus Bank a achizitionat peste 100 hectare in Crevedia in scopul construirii unui cartier rezidential.Celebra banca Rotshild a venit in sfarsit si in Romania. dar nu pentru a finanta vreo investitie productiva ci pentru a achizitiona prin intermediul unei firme cateva proiecte de cartiere rezidentiale. Sa nu uitam si de fondul Africa Israel care a cumparat tot cea a fost de vanzare in materie de proprietati mari in Bucuresti. Si cum acestea erau doar fostele fabrici comuniste sau capitaliste atunci pe acestea le-a cumparat. Astfel fosta fabrica de motoare electrice UMEB va deveni potrivit anunutlui fondului respectiv, cel mai mare mall din Europa centrala sau din sud-estul Europei. oricum nu conteaza. Se va afla la 2 statii de tramvai distanta de alt mall deja in functiune Plaza Mall. Probabil ca in zona respectiva nimeni nu va mai munci deoarece circulatia va fi blocata total, toata lumea va sta la mall. Acelasi fond a achizitionat si fabrica Laromet unde la fel va dezvolta un alt cartier rezidential.

Generosi, toti investitori anunta ca vor construi si gradinite, scoli, sectii de politie, malluri etc. insa uita sa adauge ca, in cazul in care proiectul va fi dus la bun sfarsit, atunci toate aceste facilitati publice vor fi construite la final, eventual prin atragerea in proiect a primariei locale. Pana atunci copiii locatarilor respectivi vor invata la aceleasi scoli si licee ca si pana acum doar ca, se vor plimba numai cu autoturismul deoarece noile cartiere rezidentiale anuntate nu beneficiaza de transport in comun. De fapt ele se regasesc pe camp. Avand insa in vedere ca mai toti romanii au case si totusi, 4 milioane viseaza sa isi cumpere o casa noua, daca ne mentinem la nivel macro deductiile, fara a intra in detalii, inseamna ca se va ajunge in situatia in care romanii activi vor detine 2 case, nu neaparat in aceeasi localitate. Exista deja o tendinta de migrare catre localitati mai mari decat cea de origine. Tot prin deductie logica, va aparea un fond de apartamente ce nu isi vor gasi chiriasi la un nivel de chirie care sa asigure intretinerea proprietatii, plata taxelor si profitul proprietarului. Deocamdata pe nimeni nu deranjeaza aceasta situatie pentru ca taxele locale sunt inca foarte reduse si nu sunt corelate cu valoarea de piata a imobilului. Deasemenea cresc costurile de intretinere, apa, canal, energie electrica, incalzire, transport etc. In Occident, putini sunt cei care isi permit sa locuiasca in afara oraselor, pe camp. Si aceia nu fac parte din clasa medie. Sper sa nu asistam peste cativa ani la o revenire in interiroul cetatii a celor plecati acum pe camp

Romania, tara tinerilor someri

In mass media de ieri si astazi a aparut o stire prea putin comentata, statistica respectiva este doar preluata ca atare. Astfel, Eurostat a dat publicitatii un studiu statistic din care rezulta ca Romania se plaseaza pe locul al doilea in UE-27 in ceea ce priveste somajul in randul tinerilor sub 25 ani cu o rata care, in octombrie a.c. atingea 20,7% fiind devansata doar de Grecia a carei rata s-a situat la 22,9%. Pe locul al treilea era clasata Franta cu 19,3%. Am putea spune ca suntem in ton cu lumea buna daca totusi prin contrast, firmele din diferite industrii nu s-ar plange ca nu dispun de personal si ca trebuie sa importe forta de munca din tari asiatice precum China, India, Pakistan. Iar daca rasfoim anunturile de angajare constatam ca toate firmele vor doar tineri asa ca nu putem spune ca respectivele locuri de munca ar fi ocupate de persoane mai mature. Media la nivel UE-27 se cifra la 14,7%.

In aceste conditii ce se intampla in Romania? Potrivit afirmatiilor patronilor din constructii, numai in acest sector exista un deficit in jur de 250000 de persoane. Zona comerciala absoarbe deasemenea un numar ridicat de tineri (nu iti trebuie prea multa pregatire ca sa indici ca un anumit produs se afla pe cutare raft iar restul se poate invata la locul de munca). Sectorul bancar inghite anual zeci de mii de tineri absolventi de liceu iar anul acesta a inregistrat un deficit de personal. Si atunci, cine sunt acesti tineri someri?

Studiul amintit nu prezinta si o structura in functie de pregatire: 8-10 clase, 12 clase, 12 clase cu bacalaureat, studii superioare economice, tehnice, meserii liberale. Pana vom lectura si o astfel de clasificare voi incerca sa emit niste supozitii. In mod teoretic un absolvent de studii superioare are, la terminarea facultatii in medie intre 22 si 24 de ani. Si, de obicei a mai lucrat in facultate pe pozitii unde sunt necesare doar studii medii. Este greu de crezut, ca acesti tineri nu si-au gasit un loc de munca chiar daca nu neaparat la nivelul pe care l-ar considera ei potrivit cu studiile urmate. Este binecunoscut faptul ca posturile de secretara din companiile multinationale sunt ocupate de absolvente de facultate in general o facultate privata. Deasemenea si meseria de contabil se adreseaza atat absolventilor cu studii medii cat si celor cu studii superioare. Si este un fapt obsinuit ca un absolvent de studii tehnice sa se orienteze catre orice altceva dupa terminarea facultatii dovedind astfel o mare flexibilitate in ocuparea unui loc de munca. In plus, facultatile sunt de regula localizate in orase suficient de mari ce au capacitatea sa ofere de lucru absolventilor chiar daca initial pe un nivel poate inferior studiilor urmate.

Atunci in continuare ne intrebam cine sunt acei someri adica 20% dintre tinerii cu varste pana in 25 de ani? Cred ca pentru a raspunde la aceasta intrebare intr-un mod cat mai pertinent posibil, trebuie sa punem aceasta cvifra in relatie cu rata de abandon scolar care in Romania a depasit de mult cota de alarma. Si ma refer aici numai la acei copii care nu reusesc datorita abandonului scolar sa termine scoala generala adica cele 8 clase obligatorii. Am realizat odata un studiu despre stadiul dezvoltarii societatii informationale in Romania. Cu acea ocazie, din discutiile purtate cu responsabilii din Ministerul educatiei dar si din datele puse la dispozitie de catre acestia, a reiesit ca rata abandonului depaseste 10% in timp de in Cehia si Polonia abia daca atinge 2-3 %.

In aceste conditii mi se pare cel mai probabil ca acesti copii care abandoneaza scoala generala sa constituie marea parte a acelor tineri someri sub 25%. Cineva tragea concluzia ca numai cei care nu vor sa munceasca sunt someri. Eu cred ca aceasta concluzie este discutabila si, de fapt, nu isi are locul in context. pentru ca vinovat de abandonul scolar este in primul rand parintele si, in al doilea rand sau poate in egala masura societatea. Fara cele 8 clase elementare ce sanse sunt, mai ales in mediul rural sau in orasele mici, inchise unde nu exista inca investitii care sa concentreze forta de munca, sa te poti angaja? Practic niciuna. Daca abandonul s-a produs din cauza lipsei de resurse financiare ale parintilor atunci societatea poarta intreaga responsabilitate. Este rusinos pentru Romania sa se afle intr-o asemenea situatie in conditiile unei cresteri economice neintrerupte de 8 ani si bineineteles in conditiile apartenentei la UE.

Dar sa mergem mai departe cu supozitiile vis-a-vis de intrebarea cine sunt somerii sub 25 de ani? Poate ca cei care au 8 clase finalizate dar nicio alta specializare gen cel putin 2 ani de scoala profesionala care sa le dea o orientare teoretica. Daca aceasta este situatia inseamna ca ne confruntam cu o carenta a sistemului nostru educational care nu asigura posibilitatea unei pregatiri profesionale concrete si ancorate in prezent pentru tinerii cuvarste cuprinse intre 14-16 ani. Si atunci Ministerul Educatiei poarta raspunderea pentru aceasta situatie.

Si, in sfarsit, imi este greu sa cred ca, un absolvent de liceu sau scoala profesionala cu un specific racordat in economia prezentului nu isi poate gasi de lucru in decursul unui an, cu conditia de a fi flexibil in ceea ce priveste localizarea angajatorului. Este drept ca natia romana nu este prea mobila si ca schimbarea resedintei implica niste costuri greu de acoperit pentru o familie care traieste la limita subzistenteti. Poate ca in acest punct, statul prin intermediul Ministerului Muncii ar putea acorda niste prime de instalare tocmai pentru stimularea tinerilor de a accepta locuri de munca ce se afla la distante mari fata de localitatea natala. Stiu ca astfel de programe erau in derulare pentru locuitorii zonelor defavorizate. Nu stiu in ce masura sunt aplicabile la nivelul intregii tari.

Strategia nationala?

O stire din mass media de astazi ne prezinta o declaratie al lui Michael Porter, renumitul consultant de strategie de la Harvard, autor al binecunoscutei teorii a competitivitatii (cei 5 factori) ce se regaseste in toate cartile de economie. Acesta, la conferinta sustinuta saptamana trecuta in Bucuresti, a afirmat ca poate vorbi despre strategia nationala a Finlandei, Suediei si a altor tari dar nu poate spune nimic despre strategia nationala a Romaniei. Pentru ca de fapt aceasta nu exista. Se referea bineinteles la strategia nationala in plan economic, menita sa determine cresterea competitivitatii produselor si serviciilor autohtone. In rest, aceleasi avertizari ca ale tuturor institutiilor financiare internationale: risc de supra-incalzire a economiei in principal datorita cresterii economice pe seama cresterii consumului si nu din cauze de competitivitate sporita. Michael Porter ne avertizeaza de asemenea ca exista riscul pierderii de investitori pentru ca salariile sau mai bine zis pretentiile salariale nu mai reprezinta un avantaj pentru investitori iar mediul de afaceri nu este suficient de stabil si atractiv cat sa ofere altfel de avantaje care sa compenseze scumpirea fortei de munca.

Daca acum 18 ani, speram ca in viitoarele 2 decenii infrastructura se va imbunatati substantial, astazi constatam ca aceasta nu s-a imbunatatit mai deloc. Caile ferate sunt abia la inceputul modernizarii si orice canicula sau precipitatii abundente micsoreaza pana la zero viteza trenurilor aruncand in aer mersul acestora, autostrazile lipsesc cu desavarsire, exista doar un program in derulare cu viteza melcului de asfaltare si eventual largire a drumurilor nationale existente iar traficul in capitala a devenit un cosmar care descurajeaza orice investitii noi. Cu toate acestea, economia creste si, potrivit statisticilor acest avans se datoreaza, cel putin anul acesta, constructiilor. Care constructii nu sunt neaparat mai multe ci mai scumpe pentru ca creditul ipotecar si apetitul pentru castiguri ale unor fonduri straine au determinat o marire artificiala a preturilor la cumparator.

Am facut zilele trecute o excursie pe langa centura capitalei noastre. Dincolo de peisajul plin de reziduuri menajere, de asfaltul valurit, de aglomeratia infernala de camioane, betoniere, automobile, pe campurile nesfarsite se mai pot observa mici aglomerari de case/vile si un lung sir de depozite localizate adiacent soselei de centura. Toti stim ca in Romania structura economiei nu a atins inca proportia ideala intre servicii (70%), agricultura (3-5%) si industrie inclusiv constructii (25%). Dar eu nu mai inteleg in ce consta industria noastra? Ca pe langa soseaua de centura cu greu poti descoperi cateva unitati de productie. Iar in Bucuresti, evident toata industria s-a transformat in viitoare ansambluri rezidentiale. In care eu nu mai inteleg cine va locui. Pentru ca numarul de romani scade de la an la an iar preturile noilor unitati locative nu sunt accesibile salariului mediu. Si atunci cei care dispun de resurse financiare achizitioneaza noile resedinte in scopul revinderii acestora catre cei care astazi nu au bani dar vor avea maine. Asta inseamna ca, daca un individ care castiga astazi net 2500 Euro isi permite sa achizitioneze in scop investitional un apartament/casa de 200.000 Euro pentru ca peste 5-6 ani sa il poate vinde cu cel putin 300.000 Euro, acest individ trebuie sa gaseasca un nou cumparator care sa castige cel putin 3000 Euro s.a.m.d. Extrapoland aceste calcule la populatia activa a Romaniei putem ajunge la concluzia ca toti vom avea salarii de 2000 Euro in cel mult 10 ani. Adica in Romania se va trai mai bine decat in Germania sau Franta chiar in lipsa autostrazilor, canalizarii, trenurilor de mare viteza sau a unei administratii publice informatizate si eficientizate. Evident ca asa ceva nu se poate intampla ceea ce, in mod logic, inseamna ca undeva pe parcurs va avea loc o corectie.

Or tocami acesta este unul din rolurile guvernantilor. Sa genereze o strategie nationala de dezvoltare economica prin care sa anticipeze astfel de fenomene si sa stabileasca din timp masuri de corectie dar si de stimulare a investitiilor care sa conduca la o ajustare structurala in economie. Pe site-urile de profil din Cehia, Ungaria si Polonia oricine se poate informa in legatura cu sectoarele pe care guvernele respective le considera prioritare nu numai teoretic dar si practic, prin alocarea de importante resurse bugetare care sa sprijine efectiv atragerea de investitori si cresterea competitivitatii. La noi, fiecare guvern are ambitia de a reforma sectorul energetic si timp de 1-2 ani se chinuie sa proiecteze o strategie in domeniu. Care este ulterior aprobata de Executiv si atat, ramane ca referinta pentru urmatorul guvern care o ia de la capat. Pana in 2004, Banca Mondiala era de obicei forta motrice in realizarea pe hartie si uneori chiar si in implementarea practica a unei astfel de strategii. De la incheierea negocierilor de aderare, a ramas la latitudinea noastra exclusiva ce facem in toate domeniile conditia fiind respectarea directivelor comunitare. Motiv pentru care nu s-a mai gandit nimeni la vreo strategie nationala. Daca UE nu o cere iar BM si-a cam pierdut obiectul muncii in Romania (in mod normal programele promovate de BM se adreseaza tarilor in curs de dezvoltare) atunci ce sens ar mai avea pentru guvernanti un asemenea document?

Ce inseamna avutia la romani?

Ziarele de astazi preiau un studiu efectuat de o banca referitor la avutia per capita la romani. Discutam despre doua categorii de avutii:(i) avutia financiara si, (ii) avutia imobiliara. Situatia la romani este cea la care ne asteptam cu totii, avutia imobiliara reprezinta aproximativ 90% din avutia totala. Cu alte cuvinte averea unui roman este compusa din apartamentul datand din epoca comunista in care locuieste la oras sau din casa mostenita de la parinti daca ne referim la romanii care traiesc in mediul rural. Studiul amintit cuantifica aceasta avutie la nivelul sumei de 1441 Euro dar adauga si faptul ca, fiecare roman a consumat mai mult decat a produs cu 888 Euro adica altfel spus pe langa avutie, fiecare dintre noi, mai poarta si datoria respectiva.

Trecand peste faptul ca toate articolele din presa care prezinta studiul respectiv sunt pline de contradictii si idei contradictorii (nu stiu cum arata de fapt studiul), sa ne oprim totusi la comparatia ponderii 90% - 10% inregistrata in Romania cu cea din UE-13 (cele 13 tari din UE care au adoptat moneda unica Euro) si care este 50% - 59%. Faptul ca in Romania, raportul este puternic dezechilibrat in favoarea valorii locuintei indica pretul exagerat de mare al apartamentelor de pe piata locala care nu are niciun fundament economic, nici macar al cererii mult mai mare ca oferta. Pentru ca la astfel de preturi si la un salariu mediu pe economie de 1000 lei/luna adica 300 Euro rezulta ca media romanilor nu poate sa isi achizitioneze o locuinta. Pentru ca un alt studiu indica valoarea de 500 Euro ca fiind venitul minim pentru obtinerea unui credit necesar achizitionarii unei garsoniere in Bucuresti.

Cum romanul mediu nu isi poate cumpara o locuinta atunci trebuie sa ne indreptam atentia catre romanii bine platiti adica cei care castiga cel putin 1000 Euro/luna.Potrivit afirmatiilor diversi oficiali de la Ministerul Finantelor numarul acestora nu depaseste la nivel de tara 100000 de persoane. Probabil ca in Bucuresti ar putea fi aprox. 50000 de persoane care sa isi permita un credit pentru o garsoniera sau un apartament de 2 camere si poate ca 20 - 30% din acestia sunt in masura sa contracteze credite cu valori ce depasesc 200000 Euro pentru a-si cumpara asa zisele apartamente de lux, luxul fiind reprezentat de fapt de o suprafata mai mare si nu neaparat de o calitate mai buna a dotarilor sau de vecinatati mai verzi si mai putin aglomerate.

Tinand cont si ca multi romani cu bani isi construiesc singuri casa atunci ma intreb din nou care este motivul cresterii preturilor? Unii opineaza ca accesul facil la finantare. dar accesul la finantare se face pe baza acceptarii de catre banci, in mod concertat a acestor preturi exagerate. Avand in vedere si ca, daca o banca imprumuta un olandez prin credit ipotecar atunci dobanda reala perceputa de aceasta nu va depasi 5-6% in timp ce in Romania este de 12%, gasim imediat si motivul pentru care bancile au inchis ochii si au acceptat si accepta in continuare preturile exagerate avansate de dezvoltatorii avizi de profituri peste noapte.

Socoteala este simpla. Chiar daca aceeasi garsoniera s-ar vinde cu 50.000 Euro in loc de 100.000 Euro, bancile nu ar beneficia de mult mai multi clienti, nu ar avea loc o dublare a numarului de clienti si implicit a veniturilor. Se repeta fenomenele anilor '90 din sectorul bunurilor de larg consum cand orice aparat electrocasnic costa dublu fata de alte tari din Europa. Pentru ca daca ar fi costat mai putin nu s-ar fi marit baza de clienti dar in schimb importatorul si-ar fi redus la jumatate castigurile.

In plus cresterea preturilor la case este alimentata si de dorinta de profit a noastra a tuturor care, confruntati cu dobanzi foarte mici la depozitele bancare, preferam sa ne investim banii in imobiliare. Practic persoanele cu bani si bancile au marit artificial preturile la imobiliare si nu cei care, in mod real, au nevoie de un spatiu de locuit. Astfel ca, daca aceste preturi vor continua sa creasca, avutia unui roman ar putea sa o depaseasca pe cea a unui italian cu deosebirea ca, toata aceasta avutie va fi reprezentata de un apartament de 40mp, aflat pe o strada plina de gropi, vechi de 30 -40 de ani si fara sanse de a fi renovat curand, ce nu respecta normele privind mediul inconjurator.

Populatia se imprumuta din ce in ce mai mult

Acesta este doar unul din titlurile presei de astazi. Ingrijorarea pare sa creasca la nivelul BNR avand in vedere adancirea deficitului de cont curent, record in 2007, peste 14 mld. Euro dar si faptul ca, peste 60% din creditele contractate de populatie sunt in valuta. Iar cursul de schimb este din ce in ce mai volatil. La aceasta se adauga si volatilitatea pietelor externe datorata crizei creditelor ipotecare din SUA. In Romania, insa, avansul creditarii pare de neoprit. Economisirea este de neconceput pentru romani. Potrivit reprezentantilor bancilor comerciale, economiile romanilor se afla la cel mai scazut nivel din Europa si anume 14% din PIB in timp ce in alte tari cota este de peste 20%. Dar oare sunt interesate bancile comerciale majoritar straine din Romania de atragerea economiilor populatiei. Cu certitudine ca nu. Este mult mai avantajos avand in vedere diferenta de rate ale dobanzilor, ca bancile straine active in Romania sa se imprumute in conditii ultra avantajoase de la bancile mama si sa plaseze banii prin intermediul creditelor de consum sau a celor ipotecare (in multiplele lor versiuni) pe piata romaneasca la dobanzi astronomice comparativ cu situatia existenta in UE-15.

In aceasta conjunctura nici populatia si nici bancile nu prea sunt interesate de economisire. De altfel tentatiile sunt mari, dupa perioada de saracire accentuata din anii '90. Toti vrem mai mult si, dupa 7 ani de crestere economica continua, am uitat ce inseamna criza economica. Bancile si marii comercianti ne imprumuta din ce in ce mai mult. Ce conteaza ca, recent, urmare a crizei financiare americane, bancile comerciale din Romania au marit dobanzile. Oricum suntem obisnuiti cu dobanzi mari asa ca 30 -50 Euro in plus pe luna nu ne afecteaza. Calculele bancilor ne arata ca rata medie la creditul ipotecar este de 500 Euro/luna mai mare aproape de 2 ori decat salariul mediu pe economie. In tarile UE-15, rata este de 1000 Euro la un salariu mediu de aproape 2 ori mai mare decat acest nivel.

Si acesta este tabloul valabil numai pentru poate o treime din populatia Romaniei, adica acea treime care domiciliaza in orase. Raman in continuare un izvor de crestere a activitatii bancare romanii din mediul rural spre care se indreapta cea mai mare parte a celor 3 miliarde Euro care sunt trimisi in tara de romanii ce lucreaza in strainatate. Or "la tara" bancile inca nu si-au deschis filiale, singura reprezentare bancara fiind asigurata de CEC. Din aceasta cauza, Romania se plaseaza in general pe ultimul loc din Europa in materie de ATM-uri sau de agentii bancare pe locuitor. Pentru exemplificare, Romania figureaza in statisticile europene cu 20 ATM-uri la 100.000 de locuitori la polul opus aflandu-se Spania cu 125. Dar daca am dispune de ATM-uri si in mediul rural atunci evident, numarul acestora ar creste cu 25% - 50%.

Altfel spus, populatia se va imprumuta din ce in ce mai mult pentru ca, in momentul de fata se imprumuta orasenii si, din acestia orasenii ale caror venituri depasesc salariul mediu pe economie. Dar acesta este in crestere, bancile relaxeaza conditiile de creditare marind perioada de contractare a creditului (s-a ajuns in cazul creditului ipotecar si la 40 de ani) astfel ca, tot mai multi romani isi vor putea permite cel putin un credit de nevoi personale. Ideal ar fi, ca in paralel cu aceasta isterie a creditarii, sa aiba loc asa cum scriam intr-unul din articolele anterioare si o modificare structurala a economiei romanesti in sensul angajarii acesteia in industrii cu o mai mare valoare adaugata si cu un mai mare potential de export. Oficialii BNR ne acuza mereu ca am ajuns sa cheltuim mai mult decat producem. Problema, asa cum am mai explicat, este ca, si daca turam la maximum motoarele tot nu reusim sa acoperim acest deficit pentru simplul motiv ca nu dispunem de suficienti actori. Ne mai trebuie un producator de autoturisme la fel ca in Polonia, Ungaria si Cehia, avem nevoie de cel putin 2 producatori de echipamente electronice si electrice, avem nevoie de un sector petrochimic puternic etc. Si avem nevoie de reluarea cercetarii si dezvoltarii astfel incat sa generam local valoare adaugata. Asta inseamna ca avem nevoie de un aflux de investitii straine directe care sa genereze investitii noi. Cu investitiile existente putem cel mult sa plafonam deficitul de cont curent dar nu sa il reducem. Daca nu vom reusi sa atragem investitii noi atunci populatia nu se va mai putea imprumuta atat de mult. Din contra, s-ar putea sa aiba probleme in a returna creditele contractate in acesti ani de crestere economica pe datorie.

Viitorul IMM-urilor romanesti in UE

Am citit astazi o declaratie a unui presedinte de banca in legatura cu rata de supravietuire a IMM-urilor romanesti in UE. Potrivit declaratiei, numai 50% din aceste firme vor avea resursele necesare efectuarii investitiilor de conformare cu directivele europene. Astazi as vrea sa dezbat pe scurt acest subiect. Probabil ca o ancheta statistica executata cu rigoare stiintifica ar conduce catre aceeasi afirmatie. Pe care eu insa nu o consider integral corecta. Situatia actuala a IMM-urilor romanesti trebuie evaluata mai mult calitativ decat cantitativ adica din punct de vedere al resurselor financiare de care dispun acestea.

In primul rand ce intelegem prin IMM? Potrivit legislatiei romanesti, un IMM este o firma cu o cifra de afaceri mai mica de 9 milioane Euro, cu maximum 250 de angajati si care nu are ca asociati/actionari cu detineri mai mari de 25% din capitalul social, persoane juridice ce nu se incadreaza la randul lor in categoria IMM. In al doilea rand sa ne amintim cand si cum au aparut masiv IMM-urile. La inceputul anilor '90 urmare a liberalizarii comertului si serviciilor. Practic, peste noapte s-au infiintat zeci de mii de societati cu raspundere limitata cu obiect principal de activitate comert cu amanuntul si cu ridicata. Fiecare chiosc era un IMM. Cum legislatia legata de mediu, de protectia muncii, de igiena etc. la timpul respectiv ori lipsea ori era evident precara, acele IMM-uri au prosperat deoarece nu trebuiau sa efectueze investitii colaterale, de fapt neproductive dar care asigura angajatului conditii civilizate la locul de munca, protejeaza clientii vis-a-vis de produsele si serviciile de calitate necorespunzatoare si mentin un echilibru cu mediul inconjurator. Cum legislatia lipsea cu desavarsire, atunci nici intreprinzatorii nu aveau motive sa-si bugeteze in planul de afaceri aceste cheltuieli.

In februarie 2000, Romania a deschis negocierile de aderare la UE si incet dar sigur, pe parcursul celor 5 ani de negocieri (incheiate in octombrie 2004), directivele europene au fost preluate in legislatia romana unele cu efecte imediate adica incepand cu data aderarii (1 ianuarie 2007), altele cu perioade de tranzitie incluse in Tratatul de aderare. Astfel ca, pe parcursul ultimilor 7 ani, toate IMM-urile au avut posibilitatea sa afle cand si cat trebuie sa investeasca pentru a se conforma noilor reglementari. Sa presupunem ca nu 50% ci 100% din IMM-urile romanesti au suficiente resurse financiare pentru astfel de investitii. Dar oare este nevoie sa le faca? Este oare nevoie ca IMM-urile sa supravietuiasca toate in forma in care functioneaza astazi? Eu cred ca nu. Asaltul marilor retele comerciale va inchide cu siguranta si in viitor multe IMM-uri din zona comertului cu amanuntul chiar daca acestea respecta toate standardele posibile dar duc lipsa de clientela. In domeniul productiei alimentare, intr-adevar va costa mai mult sa ambalezi branza care se vinde acum direct din butoi dar oare, un consumator informat in legatura cu pericolele care ii pandesc sanatatea va mai cumpara la fel de entuziast acest tip de branza? In plus, prevederea legislativa se aplica in egala masura tuturor actorilor de pe piata asa ca aceeasi branza, in cazul in care dispune de piata, se va putea vinde la un pret superior astfel incat sa poata fi asigurata returnarea creditului contractat pentru realizarea investitiei.

Sa ne aducem aminte, ca in anii '90, in mediul rural s-au inmultit ca ciupercile, pe baza de finantari europene nerambursabile mici centre de morarit si panificatie. In conditiile in care marile centre de profil si-au format retele de distributie, nu cred ca are sens sa mai discutam de resursele financiare necesare IMM-urilor pentru conformarea cu noile reglementari. Cred ca, in primul rand, ar trebui sa ne punem intrebarea in ce masura vor rezista actualele IMM-uri asaltului marilor investitori si ce categorii de IMM-uri vor aparea in viitor. Evident aceste noi IMM-uri vor fi obligate inca de la infiintare sa respecte prevederile legale in materie. Ce sens are sa ne plangem de soarta IMM-urilor cand poate sub 50% din firmele existente in Romania in 1990 au dat faliment fara ca in locul lor sa apara investitii noi (de ex. industria de masini agricole, camioane, industria electronica si de aparate electrocasnice, mecanica fina, optica etc.). Mult mai important ar fi sa dezbatem oportunitatea sprijinirii formarii de IMM-uri competitive (noi sau vechi nu conteaza) in sectoarele unde, in tari cu traditie industriala si economii competitive, se regasesc majoritar IMM-uri. Este cunoscut faptul ca, in aceste tari, in jur de 70% din IMM-uri deservesc marile firme si sub 30% se adreseaza direct populatiei. In Romania raportul acesta este invers.

In acest context, consider ca esenta discutiei despre IMM-uri in Romania ar trebui sa fie in primul rand modificarea in sus a pregului cifrei de afaceri (de la 9 milioane catre 30 milioane Euro) si, in al doilea rand, sa ne intrebam care sunt motoarele care pot tracta acest sector, in jurul caror firme vor gravita aceste IMM-uri? Poate un IMM cu venituri de 9 milioane Euro sa comercializeze produse la scara nationala in anul 2008? Cel mai probabil ca nu. In 1990 se putea, 18 ani mai tarziu situatia este radical diferita. Iar daca se vinde doar in judetul in care se produce branza nu mai trebuie ambalata.

Romania va beneficia de 2,5 mld. Euro fonduri europene in 2008

Aceasta este declaratia ministrului roman al finantelor chestionat in legatura cu proiectul de buget pentru 2008. Potrivit negocierilor de aderare, Romania va primi de la UE in perioada 2007 - 2013, aprox. 20 mld. UE avand obligatia de a contribui la randul sau la bugetul comunitar in cuantum de 1% din PIB. Rezulta astfel intrari medii de capital de 2,8 mld. Euro anual de la bugetul UE si iesiri de 1,1 mld. Euro adica o balanta pozitiva de 1,7 mld. Euro care insa va contribui intr-o mica masura la echilibrarea deficitului de cont curent avand in vedere ca, integrarea economiei romanesti in spatiul UE presupune si intensificarea comertului exterior. Care se afla in prezent la o cota de alarma comparativ cu alte state din regiune.

La inceputul anului 2007, toate publicatiile au preluat stirea potrivit careia, in 2006, PIB-ul Romaniei a depasit pentru prima oara PIB-ul Ungariei. Scorul a fost de 97 la 89 miliarde Euro dar trebuie insa mentionat ca leul romanesc s-a apreciat in 2006 iar forintul unguresc s-a depreciat. Ierarhia s-ar putea inversa din nou la sfarsitul anului 2007 pe fondul deprecierii puternice a leului care va face ca avansul de 6% al PIB-ului raportat in lei de catre statistica sa se transforme intr-o stagnare atunci cand PIB-ul ba fi exprimat in Euro printr-o simpla divizare la cursul mediu ROL/Euro inregistrat in 2007. Dar dincolo de faptul ca Ungaria are o populatie jumatate cat Romania, altfel spus PIB-ul per capita este dublu in tara vecina, ar fi interesant sa analizam cat de sunt de globalizati vecinii nostri cu alte cuvinte cat importa si cat exporta, la un PIB aproximativ egal cu cel al Romaniei.

O incursiune pe site-urile UE ne arata ca, in 2005, Romania si Ungaria inregistrau deficite comerciale snesibil egale: 6,9 mld. Euro respectiv 6 mld. Euro. Daca insa ne uitam la volumele de import/export vom constata ca Ungaria a exportat in 2005 de 64,3 mld. Euro in timp ce noi abia am reusit sa atingem 31,7 mld. Euro. Este adevarat ca balanta comerciala este mai dinamica in cazul in care piata este mai mica insa in Romania nu putem inca vorbi de 20 de milioane de consumatori ci, avand in vedere populatia rurala cat si gradul de saracie raportat prin statisticile internationale, probabil ca 10 milioane ar fi o cifra mai apropiata de realitate. In aceste conditii, diferenta de la simplu la dublu a volumelor de export indica o competitivitate superioara a bunurilor fabricate in tara vecina. De altfel in clasamentul intocmit de World Economic Forum privind indexul competitivitatii globale pentru anul 2006, Ungaria ocupa locul 41 fata de Romania locul 68. Merita in acest context, sa il citam pe Michel Didier un reputat profesor francez de economie potrivit caruia competitivitatea unei natiuni este egala cu initiativa si rigoarea conducatorilor de intreprinderi la care se adauga eficacitatea administratiei si disciplina muncitorilor. Mai mult, un studiu OECD (organizatie din care Romania inca nu face parte) arata ca 32% din exporturile ungare sunt cu un inalt grad tehnologic fata de 23% media UE-15.

In acest context ce influenta vor avea fondurile structurale adica acele 2,5 miliarde Euro asupra economiei romanesti, cel putin in 2008? Dincolo de faptul ca deficitul de cont curent a depasit 12 mld. Euro in 2007 si ca acesti bani care intra de la UE abia vor acoperi 10 - 15% din deficitul pe 2008. Cred ca singurul efect palpabil va fi ca autoritatile locale si centrale vor trebui sa investeasca in proiecte vizand asigurarea unui nivel de trai decent in toate localitatile Romaniei. Potrivit negocierilor de aderare, Romania s-a angajat ca intr-o perioada de 15 ani de la integrare, satele, comunele si orasele tarii sa dispuna de apa potabila curenta, canalizare, statii de epurare a apelor uzate etc. O parte din fondurile structurale sunt directionate catre aceste tipuri de proiecte ce vor fi co-finantate de autoritatile locale si centrale prin contractarea de imprumuturi de la diverse banci comerciale sau institutii financiare internationale. Dar sa ne pastram realisti, o buna parte din aceste fonduri se va intoarce catre tarile capabile sa produca bunurile si serviciile necesare modernizarii infrastructurii unei tari prin importuri in crestere.

Leul atinge minimul ultimelor 16 luni

Aceasta este stirea zilei. Si cel mai probabil va continua sa se deprecieze dar nu pentru ca in Romania s-ar fi intamplat ceva deosebit in aceasta perioada. De fapt si cand leul nostru se aprecia peste masura la sfarsitul lunii iunie si inceputul lunii iulie, nu aparuse vreun eveniment deosebit in economie care sa justifice tendinta respectiva. Doar increderea investitorilor si decalajul economic fata de media UE care alimentau sperantele acelorasi investitori de castiguri rapide si substantiale. Doar ca, intre timp, s-a declansat criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc din SUA iar investitorii brusc si-au amintit ca trebuie sa fie prudenti. Or prudenta inseamna sa ai o expunere cat mai mica in tarile cu stabilitate economica precara cum ar fi Romania. Astfel ca, a inceput marcarea profiturilor obtinute la Bursa iar tendinta s-a inversat, capitalurile speculative pleaca fie mai departe fie in tarile de origine.

Se adauga astfel o noua presiune asupra leului, suplimentar fata de nevoia de valuta pentru importurile in crestere. Daca ne uitam la cifrele publicate de banca nationala constatam dintr-o privire o reducere substantiala a investitiilor straine directe. La 30 septembrie 2007, stocul de FDI crescuse doar cu 5,2 mld. Euro in timp ce deficitul de cont curent se adancise cu 12,3 mld. Euro, fata de 7,3 mld. Euro in aceeasi perioada a anului trecut cand si fluxul de investitii directe la 31 decembrie 2006 se ridicase la 9 mld. Euro. Comparand cifrele, se poate constata usor ca, anul trecut deficitul de cont curent a fost integral acoperit de investitiile straine directe si subliniez directe pentru a evidentia ca si acestea chiar daca reprezinta tot o datorie cel putin sunt o datorie cu scadenta pe termen lung. Dar o datorie scumpa deoarece investitorii asteapta un randament ridicat, mai mare decat daca ar fi plasat aceleasi sume la banci.

Si atunci, din ce finantam deficitul anul acesta? O parte adica aprox. 50% din aceleasi investitii straine directe. Pentru o alta parte, ne bazam pe romanii din strainatate care trimit bani acasa. Nu trebuie sa ne asteptam la un echilibru in luna decembrie. Chiar daca romanii din strainatate vor mari transferurile, si importatorii vor fi ocupati sa importe cat mai mult avand in vedere multitudinea de oferte de finantare existente in fiecare magazin in care intram. Si, mai mult, avansul preconizat de 6% al economiei romanesti in anul 2007 este in buna parte datorat industriei constructiilor atat industriale cat si rezidentiale ceea ce indirect determina si o crestere a importurilor avand in vedere asa cum am explicat in alta analiza practic nu exista producatori de bunuri electrocasnice (cu cateva exceptii dar care nu modifica imaginea de ansamblu). Mai ramanem astfel, cu o parte a deficitului de cont curent pentru care trebuie gasita finantare. Sau daca nu se gaseste atunci leul se depreciaza. Iar daca leul se depreciaza prea mult, atunci poate interveni BNR care, poate utiliza rezerva valutara tocmai pentru a calma piata valutara.

Dar ce inseamna ca leul se depreciaza prea mult? Exista limite inferioara sau superioara pentru deprecierea monedei nationale. In declaratii recente atat guvernantii cat si guvernatorul BNR opinau ca nivelul 3,6 lei/Euro este mai sustenabil comparativ cu 3,1 lei/Euro inregistrat in iulie. Cred ca in actuala conjunctura nu putem spune ca un curs este mai bun ca celalalt si voi explica pe scurt de ce. La momentul noiembrie 2007, Romania nu este o tara atractiva pentru investitori. Calificarea fortei de munca este superficiala insa pretentiile acesteia depasesc calificarile. Altfel spus suntem in continuare mai ieftini decat media UE dar si calificarile sunt pe masura, iar pentru a ne aduce abilitatile la standardele cerute de sectoarele pe care le-am dori la noi in tara (echipamente electronice si mijloace de transport), investitorul trebuie sa efectueze cheltuieli suplimentare. Sau sa convinga statul roman sa aloce acesti bani pentru a-l convinge sa investeasca in Romania. Mai departe, singura zona mai competitiva din Romania este regiunea Bucuresti unde insa, datorita manipularii pietei, pretul la terenuri a explodat asa incat investitorii care au nevoie pentru fabricile lor de zeci de hectare de teren nu se mai pot apropia. Raman atunci in ecuatie doar zonele din vestul tarii (pentru industriile de export) unde, chiar daca infrastructura lipseste, cel putin drumul pana la granita dureaza doar 3-4 ore si nu trebuie traversate regiuni muntoase. Sau poate dura doar 1 ora daca statul roman intervine prin constructia unei autostrazi in zona. Dar un teren accesibil ca pret si suprafata poate fi gasit numai in afara zonelor urbane ceea ce face dificila gasirea fortei de munca si transportul acesteia la fabrica. Caz in care iarasi statul poate interveni si finanta constructia unei cai ferate si a unei statii in zona.

In aceste conditii de ce sa investesti in Romania? Motivatia oricarei investitii o reprezinta castigul, un castig mai mare decat in tara de origine sau in alte tari din regiunea considerata. Altfel spus, si avand in vedere situatia din Romania, nu prea are sens sa discutam de un curs sustenabil pentru simplul motiv ca Romania in prezent nu exporta. Cehia, cu 10 milioane de locuitori exporta valoric de 3 ori mai mult ca Romania, balanta comerciala fiind relativ echilibrata. Daca lohn-ul textil dispare (ca o curiozitate, Polonia, Cehia si Ungaria inregistreaza deficite comerciale pe sectorul textil!) iar petrolul continua sa se scumpeasca atunci exportul Romaniei se va plafona avand in vedere absenta unor locomotive de export.

Pana in prezent, batalia s-a dat pe privatizarea fabricilor comuniste. Cele care au supravietuit dar care si-au redus oricum productia. De acum inainte singura alternativa este ca guvernul sa se implice activ alaturi de capitalul privat pentru sprijinirea crearii de industrii cu valoarea adaugata orientate catre export si satisfacerea pietei interne. Pana atunci finantarea deficitului de cont curent se va face prin vanzarea proprietatii de stat: CEC, Electrica Transilvania Sud, Electrica Transilvania Nord, Electrica Muntenia Nord, Romgaz, Transgaz, Petrom, Romtelecom etc., din sumele trimise de romaniii care muncesc in strainatate si din imprumuturi externe. Numai ca apetitul romanilor pentru importuri este in crestere iar resursele valutare enumerate sunt limitate.

De ce se scumpeste energia electrica? (IV)

Nu sunt vesti noi astazi de pe taramul economic al Romaniei. Moneda nationala continua sa se deprecieze, pretul petrolului in schimb se apreciaza pana aproape de 100 USD/baril iar bursa noastra cade in continuare. Asa ca voi incheia scurta prezentare a pieteti de energie electrica si ma voi concentra in zilele urmatoare pe celelalte subiecte de actualitate permanenta.

Si acum sa recapitulam. Avem producatori de energie organizati in functie de combustibilul utilizat pentru producerea de energie electrica astfel: pe baza de carbune, gaz natural, hidro so energie nucleara. Pretul de vanzare a unitatii de energie electrica (de regula megawattul) variaza de la producator in functie de costurile de operare care inseamna majoritar costul combustibilului si amortizarea investitiei adica costul reprezentat de deprecierea activelor. Daca aceste componente principale de cost ar fi calculate corect iar activele energetice indiferent daca sunt din zona nucleara, termo sau hidro s-ar afla in faze oarecum similare de depreciere, atunci costul total si implicit pretul de vanzare ar fi intr-o plaja de valori destul de stransa. In sprijinul acestei afirmatii, exista cateva argumente solide si anume: in cazul energiei hidro si nucleare, costurile de constructie sunt foarte mari, implicit si valoarea deprecierii activelor va fi mare in timp ce costurile de operare sunt foarte mici. Exact invers sta situatia in cazul termocentralelor pe carbune si gaz natural. Investitia este mult mai mica dar costurile de operare semnificativ crescute.

Toata aceasta teorie isi pierde valoarea avand in vedere ca, in practica, toti producatorii romani se afla integral in proprietatea statului reprezentat in prezent de catre AVAS. In aceste conditii nu se poate vorbi de concurenta, astfel ca, din start, notiunea de piata liberalizata de energie electrica isi pierde din continut. In plus, sa presupunem ca nu ar exista contracte preferentiale de achizitie intre anumiti furnizori si anumiti producatori adica cei mai ieftini. Sa consideram 1 ianuarie 2008 un moment zero cand toti producatorii, furnizorii si consumatorii pornesc de la zero. Sa nu uitam ca in Romania, tot ce se produce in materie de energie electrica se si consuma, iar capacitatea de import/export este limitata la cca 10% din consum. In aceste conditii, evident producatorii scumpi sau ieftini ar oferi la vanzare energia electrica la pretul cel mai mare posibil adica la nivelul celei mai scumpe energii din sistem. In acest mod, evident producatorii mai ieftini ar fi avantajati iar consumatorii ar plati pretul pentru aceasta restructurare neinspirata a sistemului energetic national.

Confruntata cu aceasta situatie, autoritatea de reglementare incearca (desi piata in teorie este liberalizata pentru toti consumatorii) sa protejeze consumatorii casnici si societatile comerciale care inregistreaza consumuri reduse prin formarea unui cos care sa cuprinda energie electrica de la toti producatorii, la preturi negociate cu autoritatea in functie de costurile de productie asa cum sunt acestea raportate de catre producatori. Nu am auzit ca producatorii sa fi fost supusi vreunui audit extern al costurilor. In acest mod, total artificial pretul la consumatorii captivi este tinut oarecum sub control adica nu se afla la discretia producatorilor in prezent de stat. Cum privatizarea producatorilor este departe, cel putin 3-4 ani vom ramane cu acest sistem hibrid in care vom asista neputinciosi la o crestere continua, la fiecare 6 luni, a pretului energiei electrice. Justificarea este mereu aceeasi, trebuie facute investitii. Dar Transelectrica face investitii de cel putin 10 ani si nu se intrevede o stagnare a maririi tarifului de transport. In retelele de distributii la fel, tariful evident creste desi atat la transport cat si la distributie ne bucuram de unele din cele mai inalte tarife din UE. Producatorii afiseaza mai nou niste preturi comparabile cu cele de la bursele europene de profil fara sa fi inceput masiv investitiile pentru protectia mediului care vor aduce numai costuri suplimentare nu si castiguri de eficienta.

In concluzie, in acest domeniu, se simte nevoia asa cum s-a intamplat in telecomunicatii la nivel UE, a unei autoritati de reglementare capabila sa controleze mai bine costurile din sistem si sa impuna un actorilor principali din piata un comportament care sa genereze concurenta iar daca aceasta nu este posibila atunci trebuie recunoscuta ca atare aceasta situatie si adaptate regulile astfel incat sa nu existe jucatori favorizati asa cum se intampla in prezent.

De ce se scumpeste energia electrica?(III)

Am enumerat deja primele 2 componente ale pretului la consumator al energiei electrice si anume: pretul de vanzare al producatorului si tariful de transport in reteaua nationala, ambele fiind calculate in lei/MWh. A treia componenta este cea reprezentata de tariful de distributie. In Romania exista 8 societati de distributie a energiei electrice care cuprinde statiile de pana la 110KV si reteaua de stalpi si cabluri care este astfel proiectata incat fiecare locuinta ce face parte din asezari urbane si rurale sa poata fi racordata la reteaua de energie electrica. Celor 8 societati de distributie le-au fost arondate regiuni geografice iar 5 dintre acestea au fost deja privatizate. Astfel zona Olteniei este deservita de Electrica Oltenia aflata majoritar in proprietatea grupului CEZ, firma cotata la bursa din Praga dar in care statul ceh detine pachetul de control, zona Muntenia Sud (inclusiv Bucuresti), Banatul si Dobrogea sunt deservite de 3 societati de distributie aflata majoritar in proprietatea Enel, firma cotata pe diverse burse dar la care statul italian este deasemenea actionar semnificativ, zona Moldovei este deservita de catre Electrica Moldova detinuta de compania germana EoN. Celelalte 3 societati de distributie care asigura serviciul de distributie catre populatie a energiei electrice in Transilvania si centrul Romaniei se afla inca in proprietatea statului reprezentat de firma Electrica SA. Tot Electrica SA este actionar semnificativ si la cele 5 societati de distributie deja privatizate.

As vrea sa subliniez ca privatizarea nu a adus cu sine beneficii vizibile in acest domeniu. Si aceasta in primul rand datorita contractelor de privatizare care au prevazut un calendar de crestere continua a tarifelor de distributie, usor diferentiate pe regiunile amintite. Cresterea fiind justificata de catre investitori prin investitiile ce urmau a fi relaizate in reteaua de distributie. Care investitii poate au fost efectuate, poate nu. Acesta este un secret bine pazit de catre cei care aproba tarifele propuse de societatile de distributie. Daca in cazul Petrom, exista o comisie parlamentara care verifica contractul de privatizare, mai precis legalitatea fixarii redeventei datorate statului roman pentru petrolul de provenienta locala, in cazul societatilor de distributie nu este clar pe ce platim aproape doua treimi din pretul final al kilowattului adica distributia. Mai ales in Bucuresti unde data fiind densitatea de locuinte consumul de matriale pentru asigurarea alimentarii cu energie este mult redus comparativ cu zona rurala. Cu toate acestea, tarifele continua sa creasca ceea ce nu este de mirare daca asa a fost stipulat in contractul de privatizare. Mai ales ca la vremea respectiva s-a speculat ca Enel a achitat o suma exagerata pentru 51% din actiunile Electrica Muntenia Sud. Enel achizitionase deja 2 distributii (Electrica Banat si Electrica Oltenia) inainte de a oferta pentru Muntenia Sud asa incat eu consider ca, firma italiana avea informatii din interior legate de posibilitatile directe si indirecte de recuperare a investitiei intr-o perioada rezonabila de timp (7 - 10 ani).

A patra componenta o reprezinta adaosul comercial pentru marfa vanduta de catre furnizor consumatorului final si care se aplica pretului marfii adica energiei electrice vandute de producatori., transportul si distributia fiind tarife fixate prin negocieri cu autoritatea de reglementare. In cazul populatiei, chiar daca in teorie, piata s-a liberalizat adica orice consumator poate sa isi aleaga furnizorul (ca in cazul telefoniei fixe si mobile), in practica, datorita consumului redus si absentei contoarelor digitale cu inregistrare orara, persoanele fizice raman in continuare captive furnizorului traditional adica acelor 8 societati de distrbutie. Care, intre timp si absolut formal, au infiintat cate o firma de furnizare care se ocupa in principal de facturare pentru ca de citirea contoarelor se ocupa, prin lege, tot societatile de distributie.

De ce se scumpeste energia electrica?(II)

Vorbeam ieri despre primul cost care intra in componenta energiei electrice si anume pretul cerut de catre producatorii de energie electrica. Concurenta din import nu prea exista, in orice caz nu pe segmentul destinat populatiei. Importul este realizat de obicei de cativa furnizori care identifica pentru perioade limitate, volume de energie electrica la un pret care nu intotdeauna este inferior celui de achizitie de la producatorii interni. Motivatia in acest caz fiind de completare a cosului pe care il au deoarece nu este posibil sa cumpere de pe piata locala aceasta diferenta. Iar aceasta majorare a cerererii catre un furnizor poate aparea de la diversi consumatori aflati in portofoliul furnizorului respectiv care, pe o perioada limitata, au nevoie de un surplus de energie derivat dintr-un consum peste prognoza sau dintr-o productie suplimentara (perioade secetoase cand Hidroelectrica produce un volum mai mic, perioade foarte calduroase sau foarte friguroase cand procesele in general consuma mai mult curent electrica sau pur si simplu consumatorul respectiv isi mareste productia).

Revenind la componentele pretului final al energiei electrice, al doilea cost este cel al transportului energiei electrice prin reteaua nationala gestionata in prezent de societatea comerciala Transelectrica a carei listare la bursa in vara anului 2006 a fost un adevarat succes, oferta initiala fiind suprasubscrisa de cateva ori nu numai pe segmentul persoanelor fizice ci si pe cel al investitorilor institutionali. Si aceasta in conditiile in care veniturile Transelectrica sunt reglementate prin acte normative care indica foarte clar si care este profitul maxim pe care il poate obtine aceasta entitate. Tariful pentru transportul in reteaua nationala a unui megawatt energie electrica se stabileste sau se revizuieste la fiecare 6 luni impreuna cu autoritatea de reglementare si, in Romania, este de aprox. 10 ori mai mari decat in tarile dezvoltate. Motivatia teoretica a acestui paradox (o populatie cu putere de cumparare mai redusa plateste mai scump transportul energiei electrice) a reprezentat-o in anii '90, nevoia de investitii semnificative si de aici necesitatea rambursarii acestora pe seama consumatorilor (evident!). Cum nu sunt semne cel putin de stagnare a acestei cresteri de tarif (caci de scadere cred ca managementul Transelectrica nici nu vrea sa auda), cred ca s-ar impune o discutie si un control serios la aceasta societate dar si la autoritatea de reglementare din partea protectiei consumatorilor si a Ministerului Finantelor. Pentru un control al costurilor in principal dar si pentru stabilirea unui calendar de reducere a acestui tarif, pe masura descresterii investitiilor si a cresterii volumului de energie electrica transportata prin reteaua nationala. Este adevarat ca, la randul ei, Transelectrica aloca o parte din profit (sau din venituri) unor producatori ale caror costuri de productie depasesc media pietei. Aceasta alocare se face indirect prin achizitia de la aceste entitati a unor cantitati de energie electrica necesare acoperirii pierderilor in retea dar si functionarii statiilor proprii, la preturile respective. In conditiile unor licitatii deschise, este evident ca Transelectrica ar putea beneficia de preturi mai avantajoase din partea altor producatori.

In conditiile de reglementare prezente (nivelul anului 2007), Transelectrica joaca un rol foarte important pe piata de energie electrica, una din filialele sale fiind OPCOM (OPeratorul COMercial) prin intermediul caruia sunt operate Piata pentru Ziua Urmatoare (PZU) o piata de tip spot, Piata Centralizata a Contractelor Bilaterale (PCCB) care are un corespondent operat si de Bursa Romana de Marfuri (BRM), precum si Piata Certificatelor Verzi (PCV) si Piata Centralizata a Contractelor Futures (PCCF). Toate aceste piete se autofinanteaza prin contributia participantilor.

De ce se scumpeste energia electrica? (I)

La fiecare sfarsit de an sau sfarsit de iunie, incepem sa fim bombardati de stiri legate de posibilitatea scumpirii energiei electrice sau gazelor pentru consumatorii casnici. Asa se intampla si acum. Ieri s-a evocat totusi si optiunea ca pretul energiei electrice sa stea pe loc in timp ce pretul la gaze va creste cu siguranta. Daca la gaze exista un calendar al scumpirii avand in vedere ca productia interna de gaze se vinde in prezent sub pretul pietei internationale, la energie electrica se aplica regula arbitrariului.

Ca in orice alt domeniu reglementat (voi discuta tema reglementarii intr-un alt articol), pentru gaze si energie electrica exista o autoritatea deumita Autoritatea Nationala pentru Reglementare in domeniul energiei electrice si gazelor naturale. Aceasta are rolul de a stabili regulile de functionare a pietelor si de protectie a consumatorilor "captivi". Am folosit ghilimele pentru termenul de captivi pentru ca, in teorie, niciun consumator nu mai este captiv. Adica, tot in teorie, oricare dintre noi are dreptul sa discute cu orice furnizor activ pentru furnizarea de gaze sau energie electrica. In practica, situatia este cu totul alta si cel mai probabil asa va ramane cel putin pe termen mediu. Vom vedea mai departe de ce fac aceasta afirmatie.

Dar pentru a intelege ce se intampla in aceasta zona, trebuie in primul rand sa va familiarizati cu modul de formare a pretului energiei electrice (regula este valabila si pentru gaze si pentru energia termica) la consumator. Astfel, primul pret este cel al producatorului iar in Romania producatorii sunt toti de stat (ma refer la producatorii care conteaza). Al doilea pret sau mai bine zis tarif (deoarece este in totalitate reglementat adica stabilit de autoritatea in domeniu la propunerea societatii de transport energie electrica Transelectrica) este cel de transport, a treia componenta de pret este tariful de distributie si a patra este adaosul comercial al furnizorului care factureaza in final catre consumator cantitatea de energie electrica consumata de acesta, exprimata in KWh pentru gospodarii si MWh pentru societati comerciale.

Practic acest traseu al energiei electrice cuprinde 4 tipuri de entitati: producatorii, transportatorul, distribuitorii si furnizorii. Sa ii luam pe rand, incepem cu prima veriga producatorii. In Romania producatorii sunt detinuti de stat prin intermediul AVAS. Cei principali sunt: Hidroelectrica, Complexul energetic Rovinari, Complexul energetic Turceni, Complexul energetic Craiova, Electrocentrale Deva (toate patru pe carbune), Nuclearelectrica, Electrocentrale Bucuresti (pe gaz), Termoelectrica (pe gaz si carbune). Iar ecuatia energetica a Romaniei este in echilibru. Ce se produce se si consuma, nu trebuie nici sa importam si nici sa exportam. Totusi se exporta si se importa cantitati limitate datorita unor oportunitati temporare de pret care mai apar pe piata regionala. Practic nu exista concurenta la nivel de producator sau poate mai bine zis exista un fel de concurenta neloiala avand in vedere structura costurilor la fiecare producator in parte. In ordine, energia produsa de Hidroelectrica este cea mai ieftina, urmeaza Nuclearelectrica, Rovinari, Turceni, Electrocentrale Deva si Electrocentrale Bucuresti si, in sfarsit, Termoelectrica. Cum tot ce se produce se si vinde, pretul are tendinta de uniformizare si atunci concurenta neloiala deriva din costurile mai scazute pe care le au unii producatori, ceea ce le permite obtinerea unor profituri mai mari si, implicit resurse financiare semnificative care implica efectuarea de investitii pentru retehnologizare si, care la randul lor, conduc la micsorarea costurilor.

Avand in vedere ca resursele primare sunt autohtone in majoritate (carbune, apa, combustibil nuclear) cu singura exceptie gazul natural dar care intra intr-un procent foarte mic in componenta cosului energiei electrice destinata consumatorilor captivi, atunci cresterea preturlui la producator s-ar datora cresterii salariilor sau a preturilor materiilor prime. In cazul materiilor prime, redeventa nu s-a schimbat, poate eventual salariile si asa mari ale minerilor sa fi crescut si mai mult. Desi, in mod normal, numarul minerilor ar trebui sa scada ceea ce inseamna ca fondul de salarii sa ramana constant. Numai ca in Romania, preturile nu scad, ci urca mereu iar cei care ar avea dreptul si indatorirea sa verifice structura costurilor sunt cei de la autoritatea de reglementare care dau impresia, prin deciziile pe care le iau, ca doar pun stampila pe documentatiile de costuri aduse de catre reprezentantii celor trei mari componente de cost: producatori, transportator si distribuitor. (Va urma).

Leul continua sa se deprecieze

Leul continua sa se deprecieze fara aplauze din partea exportatorilor. Cu trei ani in urma cand a inceput aprecierea semnificativa a leului fata de moneda europeana, exportatorii cereau demisia guvernatorului BNR considerat responsabil pentru falimentul exportului romanesc. Astazi, vocile lor nu se mai fac auzite. Nu se mai bucura nimeni ca leul se depreciaza. In perioada 1990 - 2004, patronii lohn-ului textil au facut parte din categoria de privilegiati ai tranzitiei. Aduceau valuta in tara si plateau salarii numai din diferentele de curs valutar. Imi amintesc lunile ianuarie - martie 1997 cand leul se deprecia cu cate 10 - 20% pe saptamana. Cu incasari in valuta (dolarul era rege atunci) exportatorul roman era ferit de grija inflatiei de 100% pe an iar salariile de 50 dolari/luna achitate salariatilor, textilistii se bucurau de aprecierea statisticilor. Pe primul loc si la importuri si la exporturi. Dupa 10 ani, lucratorii romani si-au abandonat patronii care se plang acum de lipsa fortei de munca, si au plecat in Spania si Italia, initial la cules capsuni sau menaj, ulterior in constructii sau agenti comerciali, mici intreprinzatori etc.

Industria lohn-ului in special cel textil este in restrangere. Cand si cand, ministerul responsabil cu strategii comerciale inclusiv export mai iese la rampa si arata cu mandrie ca inregistreaza cresteri la export industria mijloacelor de transport. Dar omisiunea persista. Oare ce exportam? Ce investitii noi s-au mai realizat capabile de export? Practic doar si-au marit productia capacitatile existente. Adica acelea privatizate dar realizate inainte de 1990. In industria mijloacelor de transport, Romania nu a reusit sa atraga nicio investitie noua de anvergura considerand aceasta anvergura la minimum 100 milioane Euro/USD. Desi aceasta cifra este mica in raport cu volumul de investitii necesar unei productii de automobile sau camioane sau tractoare sau combine sau orice altceva pe roti. Si totusi Polonia, Cehia si Ungaria au cel putin 2 producatori de autovehicule din clasa medie, plus un producator de autobuze sau camioane sau masini agricole. Prin anii '90, un studiu al Ministerului Agriculturii arata ca Romania avea un necesar de 340.000 de tractoare. Pentru stimularea achizitionarii de tractoare, respectivul minister a primit alocatii bugetare pentru subventionarea la cumparator in limita a 50% din pret. Rezultatul a fost nul. Odata ca taranii nu prea dispuneau de primii 50% si, in al doilea rand, ca subventia ministerului sosea prea tarziu la fabricile care livrau acele tractoare. Intre timp fabricile au falimentat devenind tinte imobiliare iar taranii rebotezati fermieri s-au orientat catre masinile agricole de import mai scumpe dar mai fiabile si comode. Mai ales ca intre timp s-a dezvoltat pe scara larga finantarea prin leasing.

Toata lumea se agita, deficitul de cont curent adica diferenta dintre exporturi si importuri se apropie de limita nesustenabilitatii. Aceasta diferenta nu este cu mult mai mare comparativ cu anul trecut. Insa in 2006, statul roman a incasat banii din vanzarea Bancii Comerciale Romane si a altor active scoase la vanzare plus ce s-a mai adaugat de la alte investitii straine plus banii transferati de romanii din strainatate si astfel s-a finantat acest deficit comercial. Anul acesta lipsesc privatizarile, statul nu a mai vandut nicio banca, nicio distributie de energie electrica sau gaz, iar din investitiile straine directe au scazut semnificativ. Si atunci singura alternativa de franare a deficitului comercial este scumpirea importurilor prin deprecierea monedei nationale. Pentru ca de cresterea exporturilor nu poate fi vorba deoarece exportam anul acesta cam ce am exportat si anul trecut cu o crestere fireasca de productie. Doar ca deprecierea leului alimenteaza inflatia prin scumpirea spre exemplu a carburantilor, energiei electrice si gazului natural al caror consum creste in mod natural in perioadele de iarna. Iar inflatia marita si deficitul comercial nesustenabil creaza senzatia unei economii in impas, motiv pentru care agentiile care evalueaza riscul de tara pentru investitori sunt pe punctul de a ne retrograda. Ceea ce, pe termen scurt ar putea determina scumpirea creditului si o mai mare prudenta a investitorilor straini. Daca adaugam la toate acestea si faptul ce ne aflam la inceputul unui an electoral cand, de obicei, investitorii sunt reticenti, preferand sa astepte noua configuratie parlamentara si, eventual niste legi care sa le stimuleze apetitul investitional.