Viitorul IMM-urilor romanesti in UE

Am citit astazi o declaratie a unui presedinte de banca in legatura cu rata de supravietuire a IMM-urilor romanesti in UE. Potrivit declaratiei, numai 50% din aceste firme vor avea resursele necesare efectuarii investitiilor de conformare cu directivele europene. Astazi as vrea sa dezbat pe scurt acest subiect. Probabil ca o ancheta statistica executata cu rigoare stiintifica ar conduce catre aceeasi afirmatie. Pe care eu insa nu o consider integral corecta. Situatia actuala a IMM-urilor romanesti trebuie evaluata mai mult calitativ decat cantitativ adica din punct de vedere al resurselor financiare de care dispun acestea.

In primul rand ce intelegem prin IMM? Potrivit legislatiei romanesti, un IMM este o firma cu o cifra de afaceri mai mica de 9 milioane Euro, cu maximum 250 de angajati si care nu are ca asociati/actionari cu detineri mai mari de 25% din capitalul social, persoane juridice ce nu se incadreaza la randul lor in categoria IMM. In al doilea rand sa ne amintim cand si cum au aparut masiv IMM-urile. La inceputul anilor '90 urmare a liberalizarii comertului si serviciilor. Practic, peste noapte s-au infiintat zeci de mii de societati cu raspundere limitata cu obiect principal de activitate comert cu amanuntul si cu ridicata. Fiecare chiosc era un IMM. Cum legislatia legata de mediu, de protectia muncii, de igiena etc. la timpul respectiv ori lipsea ori era evident precara, acele IMM-uri au prosperat deoarece nu trebuiau sa efectueze investitii colaterale, de fapt neproductive dar care asigura angajatului conditii civilizate la locul de munca, protejeaza clientii vis-a-vis de produsele si serviciile de calitate necorespunzatoare si mentin un echilibru cu mediul inconjurator. Cum legislatia lipsea cu desavarsire, atunci nici intreprinzatorii nu aveau motive sa-si bugeteze in planul de afaceri aceste cheltuieli.

In februarie 2000, Romania a deschis negocierile de aderare la UE si incet dar sigur, pe parcursul celor 5 ani de negocieri (incheiate in octombrie 2004), directivele europene au fost preluate in legislatia romana unele cu efecte imediate adica incepand cu data aderarii (1 ianuarie 2007), altele cu perioade de tranzitie incluse in Tratatul de aderare. Astfel ca, pe parcursul ultimilor 7 ani, toate IMM-urile au avut posibilitatea sa afle cand si cat trebuie sa investeasca pentru a se conforma noilor reglementari. Sa presupunem ca nu 50% ci 100% din IMM-urile romanesti au suficiente resurse financiare pentru astfel de investitii. Dar oare este nevoie sa le faca? Este oare nevoie ca IMM-urile sa supravietuiasca toate in forma in care functioneaza astazi? Eu cred ca nu. Asaltul marilor retele comerciale va inchide cu siguranta si in viitor multe IMM-uri din zona comertului cu amanuntul chiar daca acestea respecta toate standardele posibile dar duc lipsa de clientela. In domeniul productiei alimentare, intr-adevar va costa mai mult sa ambalezi branza care se vinde acum direct din butoi dar oare, un consumator informat in legatura cu pericolele care ii pandesc sanatatea va mai cumpara la fel de entuziast acest tip de branza? In plus, prevederea legislativa se aplica in egala masura tuturor actorilor de pe piata asa ca aceeasi branza, in cazul in care dispune de piata, se va putea vinde la un pret superior astfel incat sa poata fi asigurata returnarea creditului contractat pentru realizarea investitiei.

Sa ne aducem aminte, ca in anii '90, in mediul rural s-au inmultit ca ciupercile, pe baza de finantari europene nerambursabile mici centre de morarit si panificatie. In conditiile in care marile centre de profil si-au format retele de distributie, nu cred ca are sens sa mai discutam de resursele financiare necesare IMM-urilor pentru conformarea cu noile reglementari. Cred ca, in primul rand, ar trebui sa ne punem intrebarea in ce masura vor rezista actualele IMM-uri asaltului marilor investitori si ce categorii de IMM-uri vor aparea in viitor. Evident aceste noi IMM-uri vor fi obligate inca de la infiintare sa respecte prevederile legale in materie. Ce sens are sa ne plangem de soarta IMM-urilor cand poate sub 50% din firmele existente in Romania in 1990 au dat faliment fara ca in locul lor sa apara investitii noi (de ex. industria de masini agricole, camioane, industria electronica si de aparate electrocasnice, mecanica fina, optica etc.). Mult mai important ar fi sa dezbatem oportunitatea sprijinirii formarii de IMM-uri competitive (noi sau vechi nu conteaza) in sectoarele unde, in tari cu traditie industriala si economii competitive, se regasesc majoritar IMM-uri. Este cunoscut faptul ca, in aceste tari, in jur de 70% din IMM-uri deservesc marile firme si sub 30% se adreseaza direct populatiei. In Romania raportul acesta este invers.

In acest context, consider ca esenta discutiei despre IMM-uri in Romania ar trebui sa fie in primul rand modificarea in sus a pregului cifrei de afaceri (de la 9 milioane catre 30 milioane Euro) si, in al doilea rand, sa ne intrebam care sunt motoarele care pot tracta acest sector, in jurul caror firme vor gravita aceste IMM-uri? Poate un IMM cu venituri de 9 milioane Euro sa comercializeze produse la scara nationala in anul 2008? Cel mai probabil ca nu. In 1990 se putea, 18 ani mai tarziu situatia este radical diferita. Iar daca se vinde doar in judetul in care se produce branza nu mai trebuie ambalata.