Cifrele reci ale statisticii nu lasa loc de indoieli. Importam masiv produse hardware in valoare de 850 milioane Euro si exportam la nivel de 150 milioane Euro. In ceea ce priveste software, aici dezastrul este total. potrivit statisticii citate de Wall Street, firmele romanesti au reusit sa vanda in exterior in valoare de 0,1 milioane Euro!!! S-ar putea sa fie o eroare sau, absolventii nostri de tehnologia informatiei se multumesc daca reusesc sa puna in functiune produsele hardware importate. Cum toata tara are nevoie de informatizare incluzand aici administratia publica integral, sistemul de sanatate, sistemul de pensii dar si firmele mari si mici si de stat si private, este de asteptat ca importurile de acest gen sa creasca continuu in absenta oricaror producatori autohtoni.
Nu am inteles niciodata de ce s-a creat in Romania iluzia ca suntem buni la IT si, mai ales, ca am putea deveni exportatori semnificativi pe acest segment. Este adevarat ca statistica nu poate cuprinde si software-ul care se exporta "la negru" adica acel soft care se trimite pe e-mail sau pe care autorul lui il duce la purtator printr-o simpla excursie in strainatate. Dar nici nu ar avea sens sa ne referim la acesta pentru ca un produs este competitiv daca pentru obtinerea lui se achita toate taxele si impozitele legale. De fapt, in Romania nu este asa dificil sa generezi legende. Pentru noi este o mare realizare daca intelegem cat de cat produsele hardware care se fabrica prin lumea larga si pe care marile firme ni le vand cu placere si noua in Romania, fara a mai fi nevoie sa calatorim prin strainatate ca sa le achizitionam. Deasemenea, punerea lor in functiune reprezinta pentru noi o adevarata victorie. Parintii se uita cu admiratie la copiii lor care stiu sa creeze o pagina web. In mod normal, as zice eu ca aceste cunostinte ar trebui deprinse pana in calsa a X a. Asa cum in clasele primare se invata scrisul, cititul si tabla inmultirii, tot asa in clasele a VII -X, informatica trebuie sa devina disciplina obligatorie. Din pacate situatia este cu total alta. Nu numai ca in clasele I-VIII informatica nu figureaza in programa scolara dar nici la liceu nu este bine reprezentata si ma refer nu numai la partea de soft dar si la cea de hard. Imi este greu sa cred ca exista absolventi de electronica, automatica si cibernetica doritori sa devina profesori de liceu. Poate de la Universitate, facultatea de matematica-informatica sa produca profesori de liceu care sa impartaseasca elevilor din tainele informaticii.
In aceste conditii, un absolvent de clasa a XII a este prea putin pregatit pentru acest domeniu. Bagajul lui de cunostinte informatice se compune mai mult din ce a prins singur lucrand acasa pe calculatorul personal si in retea cu prietenii dar aceasta practica inseamna doar stiinta de a utiliza ce au produs altii si in foarte mica masura stimuleaza creativitatea. Daca discutam despre software. In termeni de hardware, situatia este mai trista deoarece piata romaneasca este insuficienta pentru a asigura o eventuala investitie in productie. In consecinta sansa oricarui producator local o reprezinta exportul. dar pentru a exporta este nevoie de o marca si de sustinerea acesteia prin retea de service, componente, marketing, publicitate etc. Si mai presus de toate de o activitate intensa de cercetare si dezvoltare care sa genereze produse noi (chiar daca in realitate multe sunt variatiuni pe aceeasi tema) la fiecare 6 luni. Asa cum explicam si in cateva articole anterioare, in Romania acest sector adica cel al echipamentelor electronice lipseste cu desavrasire in timp ce Polonia, Cehia si Ungaria exceleaza la acest capitol, prin intermediul investitiilor straine. Si ce este absolut notabil pentru aceste tari, este ca au reusit sa inregistreze un excedent compercial semnificativ pe aceasta grupa de produse.
Marea confuzie care s-a facut si se face in continuare este aceea intre a sti sa utilizezi si a sti sa produci. Asta cand discutam de hardware. Iar in materie de software, parintii se uita cu admiratie la copii pentru ca acestia din urma stiu cum sa descarce, in mod gratuit, de pe Internet cele mai noi filme produse la Hollywood si cum sa foloseasca videotelefonul si, eventual sa vorbeasca gratuit cu rudele sin Spania si Italia. Important nu este ca aceasta confuzie sa se risipeasca la nivelul parintilor ci la cel al autoritatilor de care depinde actualizarea programei scolare, dotarea scolilor elementare cu facilitatile necesare pentru ca scolarii sa deprinda abilitatile minime de programare alaturi de tabla inmultirii dar si atragerea de investitori straini in domeniul producerii de echipamente electronice dupa modelul polonez, ceh si ungar.
marți, 18 decembrie 2007
luni, 17 decembrie 2007
Washington Post: Romania tot mai aproape de o criza financiara
Acesta este unul din principalele titluri ale presei economice de astazi. Washington Post sustine in acelasi articol semnat de Fredrik Erixon ca deficitul comercial al Romaniei nu va mai fi sustinut de investitii straine ca anul trecut cand deficitul a fost de 10 mld. Euro iar investitiile de 9 miliarde Euro. Cresterea salariilor in Romania (pe primul loc la dinamica in UE si pe penultimul in valoare absoluta) si relaxarea creditelor acordate de institutiile financiare au apasat pedala importurilor care au explodat. Nu si exporturile pentru ca, asa cum am mai prezentat si in alte articole pe aceasta tema, in economie nu s-a intamplat nimic nou. Chiar anul acesta, primul dupa integrare, nu prea este nimic nou de povestit, in afara unor cresteri de venituri in sfera bugetara. S-a ajuns in situatia hilara ca salariile functionarilor bugetari sa concureze cele mai mari salarii din sectorul privat. Si pentru ca nu era suficient, au crescut la sfarsit de an si pensiile cu 40%. In aceste conditii nu mai mira pe nimeni consumul exploziv al romanilor, si nici lanturile de hypermarketuri de import care se deschid magazine concurente dar vecine in goana dupa clientii ale caror venituri s-au marit substantial.
Washington Post prevesteste, in cadrul aceluiasi articol, o criza financiara daca banca centrala nu mantine rata dobanzilor inalta pentru a descuraja creditul si incuraja economisirea, existand temerea unor banci in dificultate. In acest punct as spune eu, autorul articolului nu a luat in consideratie situatia concreta din Romania, unde sectorul bancar este dominat in proportie de 90% de banci straine care daca intra in dificultate, aceasta se datoreaza activitatii lor de prin alte tari dezvoltate de unde provin Austria, Italia, Franta si nicidecum faptului ca au imprumutat prea multor romani bani la niste dobanzi uriase de neimaginat in tarile enumerate. Dar dificultatile vor aparea prin prisma deprecierii monedei nationale care, in abesnta investitiilor straine si a exporturilor, lasata libera de catre banca centrala, isi va mentine o tendinta de depreciere.
Asa cum scriam in articolele precedente, lipsa oricarei strategii economice pe termen mediu si lung a condus la absenta investitiilor straine noi, de anvergura, care sa genereze cifre de afaceri de peste 1 miliard lei. Noi ne zbatem de 18 ani sa vindem ce a mai ramas din zestrea comunista, rezultatele acestei zbateri fiind sub-mediocre datorita unei combinatii paguboase de lacomie si prostie. Avem si un exemplu recent in privatizarea Transgaz unde nu te poti opri sa te intrebi ce se afla in spatele unei suprasubscrieri de 30 de ori: prostie adica un raport de evaluarea defectuos intocmit prin care s-a subevaluat societatea sau lacomia intermediarului care, intentionat, a redus pretul pe actiune fiind preocupat doar de o subscrierea integrala sigura pentru a-si incasa comisionul urias?
Cert este ca, in absenta investitiilor straine de anvergura, in obiective noi generatoare de bunuri exportabile, transferurile romanilor care muncesc in strainatate nu sunt suficiente pentru acoperirea deficitului comercial. Astfel ca, guvernul se va gasi in situatia de a fi obligat sa mai instraineze niste active care sa atraga volume mari de valuta si investitii ulterioare ca de exemplu: complexurile energetice, CEC, alti producatori importanti de energie electrica, companiile nationale de transport pe cale ferata, concesiuni de aeroporturi etc. Sau vom asista la o depreceiere continua a monedei nationale ceea ce ar conduce la cresterea inflatiei si implicit erodarea cresterilor salariale fara acoperire acordate in ultimii 2 ani. Ar avea loc astfel o ajustare automata, o revenire la situatia din ianuarie 2006. Avand in vedere ca 2008 este un an electoral, putem presupune ca guvernul va continua seria cheltuielilor bugetare si implicit deficitul de cont curent se va adanci si va aparea probabil si un deficit bugetar semnificativ. Astfel ca, o privatizare de anvergura pe bani straini se va impune pentru contracararea efectelor adverse ale cheltuielilor electorale.
Washington Post prevesteste, in cadrul aceluiasi articol, o criza financiara daca banca centrala nu mantine rata dobanzilor inalta pentru a descuraja creditul si incuraja economisirea, existand temerea unor banci in dificultate. In acest punct as spune eu, autorul articolului nu a luat in consideratie situatia concreta din Romania, unde sectorul bancar este dominat in proportie de 90% de banci straine care daca intra in dificultate, aceasta se datoreaza activitatii lor de prin alte tari dezvoltate de unde provin Austria, Italia, Franta si nicidecum faptului ca au imprumutat prea multor romani bani la niste dobanzi uriase de neimaginat in tarile enumerate. Dar dificultatile vor aparea prin prisma deprecierii monedei nationale care, in abesnta investitiilor straine si a exporturilor, lasata libera de catre banca centrala, isi va mentine o tendinta de depreciere.
Asa cum scriam in articolele precedente, lipsa oricarei strategii economice pe termen mediu si lung a condus la absenta investitiilor straine noi, de anvergura, care sa genereze cifre de afaceri de peste 1 miliard lei. Noi ne zbatem de 18 ani sa vindem ce a mai ramas din zestrea comunista, rezultatele acestei zbateri fiind sub-mediocre datorita unei combinatii paguboase de lacomie si prostie. Avem si un exemplu recent in privatizarea Transgaz unde nu te poti opri sa te intrebi ce se afla in spatele unei suprasubscrieri de 30 de ori: prostie adica un raport de evaluarea defectuos intocmit prin care s-a subevaluat societatea sau lacomia intermediarului care, intentionat, a redus pretul pe actiune fiind preocupat doar de o subscrierea integrala sigura pentru a-si incasa comisionul urias?
Cert este ca, in absenta investitiilor straine de anvergura, in obiective noi generatoare de bunuri exportabile, transferurile romanilor care muncesc in strainatate nu sunt suficiente pentru acoperirea deficitului comercial. Astfel ca, guvernul se va gasi in situatia de a fi obligat sa mai instraineze niste active care sa atraga volume mari de valuta si investitii ulterioare ca de exemplu: complexurile energetice, CEC, alti producatori importanti de energie electrica, companiile nationale de transport pe cale ferata, concesiuni de aeroporturi etc. Sau vom asista la o depreceiere continua a monedei nationale ceea ce ar conduce la cresterea inflatiei si implicit erodarea cresterilor salariale fara acoperire acordate in ultimii 2 ani. Ar avea loc astfel o ajustare automata, o revenire la situatia din ianuarie 2006. Avand in vedere ca 2008 este un an electoral, putem presupune ca guvernul va continua seria cheltuielilor bugetare si implicit deficitul de cont curent se va adanci si va aparea probabil si un deficit bugetar semnificativ. Astfel ca, o privatizare de anvergura pe bani straini se va impune pentru contracararea efectelor adverse ale cheltuielilor electorale.
joi, 13 decembrie 2007
Cresterea creditului de consum afecteaza averea romanilor
Acesta este unul din principalele titluri ale ziarelor de astazi, inspirat dintr-un raport al BNR dat publicitatii cu 2 zile in urma. De fapt aceasta este concluzia raportului dupa ce expertii bancii centrale au analizat structura creditelor pentru populatie acordate de bancile comerciale care activeaza in Romania. Aceiasi experti opineaza ca bunurile achizitionate se depreciaza mai rapid decat se amortizeaza creditele contractate de la institutiile financiare. Insa nu dinamica i-a ingrijorat pe functionarii BNR ci structura acestuia care releva ca din 18 miliarde Euro total credite retail la sfarsitul lui septembrie 2007, un procent de 78% este reprezentat de creditul de consum. In plus, a crescut ponderea creditelor pe termen lung, de la 62% in sep 2006 la 74,4% in sep 2007.
Evident, daca balanta comerciala a Romaniei si-ar mai fi temperat dezechilibrul in loc sa il creasca cu 2 miliarde Euro (2007 versus 2006), BNR nu ar mai fi criticat in termeni asa duri apetitul pentru consum al romanilor. Mai mult, bancile accepta din partea viitorilor consumatori de credite de consum price documente care sa ateste formal indeplinirea conditiilor de eligibilitate in ceea ce priveste veniturile. O simpla adeverinta de salariu care sa ateste un anumit nivel pe ultimele 3 luni este suficienta pentru a contracta creditul de consum dorit la o dobanda pe care banca mama din UE nu ar putea-o obtine de la creditele plasate prin Austria, Franta, Italia, sau Grecia. Probabil ca sefii sucursalelor/filialelor locale ale bancilor straine raporteaza niste profitabilitati invidiate de omologii lor din tarile dezvoltate, incasand evident bonusuri corespunzatoare.
In aceste conditii, ingrijorarile exprimate de BNR vor ramane cel mai probabil fara ecou atat la nivelul bancilor comerciale dar mai ales la nivelul consumatorului adica populatia care se va indatora din ce in ce mai mult la dobanzi in continua crestere. Toata lumea spera ca salariilor se vor mari tot cu ratele fabuloase ale ultimilor 3 ani (24%), rate nemaintalnite in Europa de vest probabil de prin anii '50. Evident ca veniturile romanilor trebuie sa le prinda din urma pe cele ale cehilor, polonezilor si ungurilor unde salariul mediu se afla in zona 700 - 1000 Euro in timp ce la noi acesta a atins 300 Euro. Dar datele economice ne arata ca salariile romanesti au luat-o inaintea maririi competitivitatii ceea ce inseamna ca vom asista in urmatoarea perioada la o aplatizare a curbei de crestere a acestora. Dar cum pentru bancile straine randamentele obtinute in Romania la plasamentele in lei sau Euro (peste 10%) reprezinta un magnet, acestea vor continua sa crediteze cu usurinta populatia in ciuda usoarei inrautatiri a climatului macroeconomic. Imaginatia lor nu are limite astfel incat banca centrala va fi pusa in situatia de a lua masuri ferme pentru limitarea creditarii.
De asemenea o modificare in structura creditelor prin marirea procentului detinut de creditele ipotecare este putin probabila pe termen scurt datorita preturilor prohibite ale locuintelor. Desi eu cred ca si indatorarea pentru o casa la pretul speculativ la care au ajuns locuintele in Romania este la fel de nesanatoasa ca si contractarea unui credit de consum pe 5 ani pentru achizitionarea unui frigider mai mare sau a unei masini de spalat cu uscator sau, eventual, a unei masini de spalat vase. Enumerarea ar putea continua si cu un automobil dintr-o clasa superioara, daca ne gandim la viteza medie de deplasare din Romania. La dobanzile de astazi, pretul achitat pentru o locuinta se dubleaza in cazul unui credit pe 10 ani. Or daca ne uitam la tarile dezvoltate este greu de imaginat ca peste 10 ani, o garsoniera din Piata Unirii va costa mai mult decat una in centrul Parisului. Pe scurt, cu o probabilitate mare, ne vom confrunta si noi, asa cum s-a intamplat si in alte tari, cu o criza a creditelor care va genera o stagnare (nu neaparat o scadere) a preturilor cel putin in materie de locuinte. Iar multi romani vor regreta ca si-au amanetat o treime din salariul pe urmatorii 5 ani pentru un moft de moment inutil si nevandabil. Pentru ca se stie, orice bun electrocasnic se depreciaza cu 25% la facturare. Dupa maximum 3 ani el nu mai are nicio valoare, de fapt mai are o mica valoare reziduala care acopera eventual transportul la o noua locatie. Insa romanii, prin creditele de consum ale caror dobanzi ajung si la 40-50% pe an, il vor achita in 5 ani la pret cel putin triplu. De fapt banca isi recupereaza costul real inca din primul an, daca romanul continua sa-si achite ratele, atunci banca isi tripleaza profitul corespunzator creditului respectiv.
Evident, daca balanta comerciala a Romaniei si-ar mai fi temperat dezechilibrul in loc sa il creasca cu 2 miliarde Euro (2007 versus 2006), BNR nu ar mai fi criticat in termeni asa duri apetitul pentru consum al romanilor. Mai mult, bancile accepta din partea viitorilor consumatori de credite de consum price documente care sa ateste formal indeplinirea conditiilor de eligibilitate in ceea ce priveste veniturile. O simpla adeverinta de salariu care sa ateste un anumit nivel pe ultimele 3 luni este suficienta pentru a contracta creditul de consum dorit la o dobanda pe care banca mama din UE nu ar putea-o obtine de la creditele plasate prin Austria, Franta, Italia, sau Grecia. Probabil ca sefii sucursalelor/filialelor locale ale bancilor straine raporteaza niste profitabilitati invidiate de omologii lor din tarile dezvoltate, incasand evident bonusuri corespunzatoare.
In aceste conditii, ingrijorarile exprimate de BNR vor ramane cel mai probabil fara ecou atat la nivelul bancilor comerciale dar mai ales la nivelul consumatorului adica populatia care se va indatora din ce in ce mai mult la dobanzi in continua crestere. Toata lumea spera ca salariilor se vor mari tot cu ratele fabuloase ale ultimilor 3 ani (24%), rate nemaintalnite in Europa de vest probabil de prin anii '50. Evident ca veniturile romanilor trebuie sa le prinda din urma pe cele ale cehilor, polonezilor si ungurilor unde salariul mediu se afla in zona 700 - 1000 Euro in timp ce la noi acesta a atins 300 Euro. Dar datele economice ne arata ca salariile romanesti au luat-o inaintea maririi competitivitatii ceea ce inseamna ca vom asista in urmatoarea perioada la o aplatizare a curbei de crestere a acestora. Dar cum pentru bancile straine randamentele obtinute in Romania la plasamentele in lei sau Euro (peste 10%) reprezinta un magnet, acestea vor continua sa crediteze cu usurinta populatia in ciuda usoarei inrautatiri a climatului macroeconomic. Imaginatia lor nu are limite astfel incat banca centrala va fi pusa in situatia de a lua masuri ferme pentru limitarea creditarii.
De asemenea o modificare in structura creditelor prin marirea procentului detinut de creditele ipotecare este putin probabila pe termen scurt datorita preturilor prohibite ale locuintelor. Desi eu cred ca si indatorarea pentru o casa la pretul speculativ la care au ajuns locuintele in Romania este la fel de nesanatoasa ca si contractarea unui credit de consum pe 5 ani pentru achizitionarea unui frigider mai mare sau a unei masini de spalat cu uscator sau, eventual, a unei masini de spalat vase. Enumerarea ar putea continua si cu un automobil dintr-o clasa superioara, daca ne gandim la viteza medie de deplasare din Romania. La dobanzile de astazi, pretul achitat pentru o locuinta se dubleaza in cazul unui credit pe 10 ani. Or daca ne uitam la tarile dezvoltate este greu de imaginat ca peste 10 ani, o garsoniera din Piata Unirii va costa mai mult decat una in centrul Parisului. Pe scurt, cu o probabilitate mare, ne vom confrunta si noi, asa cum s-a intamplat si in alte tari, cu o criza a creditelor care va genera o stagnare (nu neaparat o scadere) a preturilor cel putin in materie de locuinte. Iar multi romani vor regreta ca si-au amanetat o treime din salariul pe urmatorii 5 ani pentru un moft de moment inutil si nevandabil. Pentru ca se stie, orice bun electrocasnic se depreciaza cu 25% la facturare. Dupa maximum 3 ani el nu mai are nicio valoare, de fapt mai are o mica valoare reziduala care acopera eventual transportul la o noua locatie. Insa romanii, prin creditele de consum ale caror dobanzi ajung si la 40-50% pe an, il vor achita in 5 ani la pret cel putin triplu. De fapt banca isi recupereaza costul real inca din primul an, daca romanul continua sa-si achite ratele, atunci banca isi tripleaza profitul corespunzator creditului respectiv.
miercuri, 12 decembrie 2007
ARIS o agentie care exista doar pe hartie
ARIS (Agentia Romana pentru Investitii Straine) cred ca este o necunoscuta pentru majoritatea celor care mai urmaresc ce se intampla in economia noastra. Din cand in cand, cate un angajat cu biografie neclara convoaca o conferinta de presa in urma careia auzim diverse platitudini ca de exemplu "dupa aderare volumul investitiilor straine va continua sa creasca" fara sa ni se ofere argumente care sa sprijine afirmatiile respective. La ultima intalnire cu presa, conducerea agentiei a mentionat ca in 2008 se intentioneaza atragerea de investitori din tari non UE adica India, China, Coreea, Japonia, Israel si Turcia iar cuantumul investitiilor straine in perioada 2008 - 2013 va fi de 6 mld. Euro. Cum s-a ajuns la aceasta cifra nu s-a explicat.
Insa conducerea ARIS a omis, ca de fiecare data, sa ne informeze sau cel putin sa isi exprime propria opinie in legatura cu sectoarele catre care se doreste atragerea de investitii straine. ARIS este o institutie publica adica finantata de la bugetul public. Menirea ei este de a promova investitiile straine in general insa, in particular, ce sens ar avea spre exemplu cheltuirea banului public pentru atragerea unui investitor orientat catre domeniul imobiliar? Sau a unor investitori care doresc sa achizitioneze o distributie de energie electrica atunci cand este coada la cumparare? Si exemplele pot continua. Aceeasi conducere ARIS ne informeaza ca "domeniile privilegiate sunt sectorul energetic, sectorul constructiilor, cel farmaceutic si telecomunicatiile". Poate ca privilegiat in viziunea ARIS se poate traduce prin favorit, adica domeniile spre care se indreapta investitorii straini. Intrebarea este ce face ARIS? Aceste domenii sunt profitabile, in crestere si din pacate, nu genereaza bunuri sau servicii exportabile decat in mica masura.
Prioritatea numarul 1 a Romaniei in momentul de fata este cresterea exporturilor. Iar cresterea exporturilor in Romania nu se poate face doar pe seama cresterii competitivitatii ci, obligatoriu, trebuie sa apara actori noi care sa produca pentru export ingloband la maximum posibil manopera si subansamble de provenienta locala. Important ar fi fost ca ARIS sa ne mentioneze care sunt sectoarele prioritare unde ar trebui incurajate investitiile romane sau straine. Ce sens are sa se aloce resurse publice pentru atragerea de investitori din India, China si Turcia? Sectoarele amintite de responsabilii ARIS nu au nevoie de promovare, investitorii vin singuri atrasi de randamentele mari. Iar Japonia, este un fapt binecunoscut deja, investeste cu mare prudenta sau deloc, guvernul Japoniei in schimb, acorda cu usurinta credite cu garantia statului roman. Si singurele investitii de anvergura anuntate anul acesta au fost din partea a 2 companii din UE, Renault din Franta respectiv Nokia din Finlanda.
Cred ca mai important este sa stabilim sectoarele catre care dorim sa atragem cu prioritate investitii straine. Daca ne uitam pe site-ul agentiei similare din Cehia vom lectura imediat care sunt acestea. Nu stim care sunt ale Romaniei. In 1990 era de inteles ca se acordau stimulente fiscale pentru investitii noi in toate sectoarele. In 2007, nu mai acordam nimic, iar agentia guvernamentala responsabila de politicile in domeniul investitiilor straine se orienteaza catre investitori non UE mai precis din China, India, Turcia etc. Nu inteleg de ce non UE nu inseamna si SUA, Canada, Norvegia, Elvetia, Australia etc. tari recunoscute ca generatoare de tehnologie si cu un inalt nivel de competitivitate. Iar site-ul ARIS este ca de obicei ramas in urma cu un semestru, pe alocuri si cu 1 an. In aceste conditii ne intrebam pe ce se cheltuie banii in aceasta agentie ? Sau mai bine spus, de ce mai exista aceasta agentie?
Insa conducerea ARIS a omis, ca de fiecare data, sa ne informeze sau cel putin sa isi exprime propria opinie in legatura cu sectoarele catre care se doreste atragerea de investitii straine. ARIS este o institutie publica adica finantata de la bugetul public. Menirea ei este de a promova investitiile straine in general insa, in particular, ce sens ar avea spre exemplu cheltuirea banului public pentru atragerea unui investitor orientat catre domeniul imobiliar? Sau a unor investitori care doresc sa achizitioneze o distributie de energie electrica atunci cand este coada la cumparare? Si exemplele pot continua. Aceeasi conducere ARIS ne informeaza ca "domeniile privilegiate sunt sectorul energetic, sectorul constructiilor, cel farmaceutic si telecomunicatiile". Poate ca privilegiat in viziunea ARIS se poate traduce prin favorit, adica domeniile spre care se indreapta investitorii straini. Intrebarea este ce face ARIS? Aceste domenii sunt profitabile, in crestere si din pacate, nu genereaza bunuri sau servicii exportabile decat in mica masura.
Prioritatea numarul 1 a Romaniei in momentul de fata este cresterea exporturilor. Iar cresterea exporturilor in Romania nu se poate face doar pe seama cresterii competitivitatii ci, obligatoriu, trebuie sa apara actori noi care sa produca pentru export ingloband la maximum posibil manopera si subansamble de provenienta locala. Important ar fi fost ca ARIS sa ne mentioneze care sunt sectoarele prioritare unde ar trebui incurajate investitiile romane sau straine. Ce sens are sa se aloce resurse publice pentru atragerea de investitori din India, China si Turcia? Sectoarele amintite de responsabilii ARIS nu au nevoie de promovare, investitorii vin singuri atrasi de randamentele mari. Iar Japonia, este un fapt binecunoscut deja, investeste cu mare prudenta sau deloc, guvernul Japoniei in schimb, acorda cu usurinta credite cu garantia statului roman. Si singurele investitii de anvergura anuntate anul acesta au fost din partea a 2 companii din UE, Renault din Franta respectiv Nokia din Finlanda.
Cred ca mai important este sa stabilim sectoarele catre care dorim sa atragem cu prioritate investitii straine. Daca ne uitam pe site-ul agentiei similare din Cehia vom lectura imediat care sunt acestea. Nu stim care sunt ale Romaniei. In 1990 era de inteles ca se acordau stimulente fiscale pentru investitii noi in toate sectoarele. In 2007, nu mai acordam nimic, iar agentia guvernamentala responsabila de politicile in domeniul investitiilor straine se orienteaza catre investitori non UE mai precis din China, India, Turcia etc. Nu inteleg de ce non UE nu inseamna si SUA, Canada, Norvegia, Elvetia, Australia etc. tari recunoscute ca generatoare de tehnologie si cu un inalt nivel de competitivitate. Iar site-ul ARIS este ca de obicei ramas in urma cu un semestru, pe alocuri si cu 1 an. In aceste conditii ne intrebam pe ce se cheltuie banii in aceasta agentie ? Sau mai bine spus, de ce mai exista aceasta agentie?
marți, 11 decembrie 2007
Inflatia anuala se apropie de 7%
Aceasta este una din principalele stiri economice de astazi, alaturi de traditionala veste ca se adanceste deficitul comercial. Astfel supa primele 10 luni, acesta a depasit cu 2 miliarde Euro comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.Altfel spus viteza de crestere a importurilor a fost anul acesta mai mare decat cea a exporturilor desi, in ultimii ani ne-am bucurat de o marire a atentiei investitorilor straini tradusa printr-un volum crescut al investitiilor straine directe.
Dar asa cum am explicat in alte articole, daca analizam numai cifrele agregate fara sa coboram in structura, putem lesne ajunge la concluzii nesustinute. Cand ne uitam cu atentie peste structura acelor investitii record inregistrate in perioada 2004 - 2007, constatam ca acestea au provenit din privatizarea unor companii profitabile din domeniul serviciilor neexportabile. Iar in contractele de privatizare, investitorii cumparatori au avut grija sa includa (cu largul concurs al autoritatilor romane care s-au ocupat de privatizarile respective) clauze bine formulate si greu ajustabile, prin care acestia si-au asigurat o crestere continua a veniturilor fie prin marirea tarifelor aprobate de autoritatile de reglementare din domeniile respective, fie prin mentinerea costurilor la niveluri ridicol de mici ca in cazul redeventei petroliere pentru petrolul provenit din zacaminte autohtone. In plus, avand in vedere ca mare parte din firmele straine care au investit in ultimii ani, prin preluarea companiilor romanesti din domeniul serviciilor au, potrivit contractelor de privatizare, obligatia sa mai investeasca si in mijloace fixe sume importante, mai exista si pericolul cresterii artificiale a preturilor de import ale echipamentelor necesare modernizarilor ce vor fi realizate. Pe scurt, contributia la exporturi a acestor privatizari va fi cvasi inexistenta insa, in materie de importuri s-ar putea ca o parte din cresterea de 2 miliarde de Euro a deficitului comercial din 2007 fata de 2006, sa se datoreze si acestor investitori care insa vor incasa venituri din ce in ce mai consistente datorita contractelor de privatizare intocmite in defavoarea consumatorilor locali.
In aceste conditii nu este de mirare ca inflatia a crescut. Si daca nu era seceta severa din aceasta vara, preturile la energie electrica, gaze si telefonie ar fi crescut oricum. Si oricat s-ar jongla cu cosul de consum pe baza caruia se calculeaza inflatia, tot nu s-ar mai putea ascunde aceasta crestere vizibila a inflatiei, indiferent ca toamna aceasta dam vina pe pretul alimentelor iar la primavara vom acuza eventual inundatiile sau lipsa de precipitatii si, in mod permanent cursul leu/Euro care a devenit o necunoscuta pentru toata lumea.
Leul slab nu cred ca avantajeaza pe nimeni. Nu avem o economie competitiva astfel incat exporturile sa creasca semnificativ daca moneda nationala se depreciaza cu 10 -15%. In schimb se scumpesc imediat nu numai importurile ci majoritatea serviciilor si unele bunuri in al caror proces de productie intra o proportie semnificativa de subansamble de import. Pe de alta parte un leu puternic, ieftinind importurile, determina o crestere a consumului. Cu acelasi salariu in lei, romanii pot cumpara mai multe televizoare si frigidere de import, pot calatori in strainatate mai mult deoarece vor castiga mai multi Euro, si pot contracta credite mai multe si mai mari in Euro pentru achizitionarea unei locuinte. Evident in cazul unui leu tare, BNR are sanse mult mai mari sa mentina o inflatie scazuta care sa "dea bine in poza". Insa un leu tare, in abesnta unei economii competitive, este la mana politicilor monetare ale BNR si a romanilor care lucreaza in strainatate si trimit bani in tara. Prin dobanda de referinta tinuta la un nivel marit (mult fata de cea a BCE la Euro), se asigura investitorilor straini un randament suificient de atractiv fata de orice tara din zona Euro. Astfel BNR se asigura ca, investitorii speculativi vor acoperi o parte a deficitului comercial si, in egala masura vor contribui la mentinerea inflatiei in anumite limite.
Dar tot acest joc de glezne nu merge la infinit, poate cel mult asigura o perioada de respiro pentru ca economia sa capete un plus de competitivitate. Romaniei ii sunt necesare niste motoare in economie capabile sa genereze venituri de peste 1 miliard Euro din productie. Faptul ca marile lanturi de magazine, furnizorii de servicii de telefonie fixa si mobila, bancile sau companiile petroliere au depasit acest prag, nu ne-a ajutat cu nimic balanta comerciala, doar ne-a crescut nivelul de trai. Dar dupa cum se vede, rata cresterii nivelului de trai a depasit rata cresterii productivitatii. Aceasta diferenta de rate se oglindeste in cresterea ratei inflatiei. Chiar daca anul viitor, vom avea noroc de vreme perfecta astfel incat preturile la produsele alimentare sa scada determinand in scripte o scadere a inflatiei, sau mai bine zis o incadrare a acesteia in limite care suna bine, nu inseamna ca ne-am rezolvat problemele de competitivitate. Acestea nu vor mai exista cand vom avea un echilibru al balantei comerciale.
Dar asa cum am explicat in alte articole, daca analizam numai cifrele agregate fara sa coboram in structura, putem lesne ajunge la concluzii nesustinute. Cand ne uitam cu atentie peste structura acelor investitii record inregistrate in perioada 2004 - 2007, constatam ca acestea au provenit din privatizarea unor companii profitabile din domeniul serviciilor neexportabile. Iar in contractele de privatizare, investitorii cumparatori au avut grija sa includa (cu largul concurs al autoritatilor romane care s-au ocupat de privatizarile respective) clauze bine formulate si greu ajustabile, prin care acestia si-au asigurat o crestere continua a veniturilor fie prin marirea tarifelor aprobate de autoritatile de reglementare din domeniile respective, fie prin mentinerea costurilor la niveluri ridicol de mici ca in cazul redeventei petroliere pentru petrolul provenit din zacaminte autohtone. In plus, avand in vedere ca mare parte din firmele straine care au investit in ultimii ani, prin preluarea companiilor romanesti din domeniul serviciilor au, potrivit contractelor de privatizare, obligatia sa mai investeasca si in mijloace fixe sume importante, mai exista si pericolul cresterii artificiale a preturilor de import ale echipamentelor necesare modernizarilor ce vor fi realizate. Pe scurt, contributia la exporturi a acestor privatizari va fi cvasi inexistenta insa, in materie de importuri s-ar putea ca o parte din cresterea de 2 miliarde de Euro a deficitului comercial din 2007 fata de 2006, sa se datoreze si acestor investitori care insa vor incasa venituri din ce in ce mai consistente datorita contractelor de privatizare intocmite in defavoarea consumatorilor locali.
In aceste conditii nu este de mirare ca inflatia a crescut. Si daca nu era seceta severa din aceasta vara, preturile la energie electrica, gaze si telefonie ar fi crescut oricum. Si oricat s-ar jongla cu cosul de consum pe baza caruia se calculeaza inflatia, tot nu s-ar mai putea ascunde aceasta crestere vizibila a inflatiei, indiferent ca toamna aceasta dam vina pe pretul alimentelor iar la primavara vom acuza eventual inundatiile sau lipsa de precipitatii si, in mod permanent cursul leu/Euro care a devenit o necunoscuta pentru toata lumea.
Leul slab nu cred ca avantajeaza pe nimeni. Nu avem o economie competitiva astfel incat exporturile sa creasca semnificativ daca moneda nationala se depreciaza cu 10 -15%. In schimb se scumpesc imediat nu numai importurile ci majoritatea serviciilor si unele bunuri in al caror proces de productie intra o proportie semnificativa de subansamble de import. Pe de alta parte un leu puternic, ieftinind importurile, determina o crestere a consumului. Cu acelasi salariu in lei, romanii pot cumpara mai multe televizoare si frigidere de import, pot calatori in strainatate mai mult deoarece vor castiga mai multi Euro, si pot contracta credite mai multe si mai mari in Euro pentru achizitionarea unei locuinte. Evident in cazul unui leu tare, BNR are sanse mult mai mari sa mentina o inflatie scazuta care sa "dea bine in poza". Insa un leu tare, in abesnta unei economii competitive, este la mana politicilor monetare ale BNR si a romanilor care lucreaza in strainatate si trimit bani in tara. Prin dobanda de referinta tinuta la un nivel marit (mult fata de cea a BCE la Euro), se asigura investitorilor straini un randament suificient de atractiv fata de orice tara din zona Euro. Astfel BNR se asigura ca, investitorii speculativi vor acoperi o parte a deficitului comercial si, in egala masura vor contribui la mentinerea inflatiei in anumite limite.
Dar tot acest joc de glezne nu merge la infinit, poate cel mult asigura o perioada de respiro pentru ca economia sa capete un plus de competitivitate. Romaniei ii sunt necesare niste motoare in economie capabile sa genereze venituri de peste 1 miliard Euro din productie. Faptul ca marile lanturi de magazine, furnizorii de servicii de telefonie fixa si mobila, bancile sau companiile petroliere au depasit acest prag, nu ne-a ajutat cu nimic balanta comerciala, doar ne-a crescut nivelul de trai. Dar dupa cum se vede, rata cresterii nivelului de trai a depasit rata cresterii productivitatii. Aceasta diferenta de rate se oglindeste in cresterea ratei inflatiei. Chiar daca anul viitor, vom avea noroc de vreme perfecta astfel incat preturile la produsele alimentare sa scada determinand in scripte o scadere a inflatiei, sau mai bine zis o incadrare a acesteia in limite care suna bine, nu inseamna ca ne-am rezolvat problemele de competitivitate. Acestea nu vor mai exista cand vom avea un echilibru al balantei comerciale.
luni, 10 decembrie 2007
Subscriere record la Transgaz
Peste 1 miliard de euro s-au subscris pentru actiuni Transgaz valorand in jur de 65 milioane Euro adica de 15 ori mai mare a fost cererea de titluri de valoare comparativ cu oferta.Bineinteles, in majoritatea cazurilor, cel putin la nivel de investitori institutionali au fost emise scrisori de garantie tocmai pentru ca se anticipa un oarecare grad de suprasubscriere dar nu de dimensiunea mentionata. Unii brokeri s-au grabit sa concluzioneze ca statul ar fi obtinut sume semnificativ mai mari daca multe privatizari strategice ar fi avut loc prin vanzarea pe bursa. Nu vom sti deoarece nu putem da timpul inapoi. Ceea ce insa merita facut este o analiza calitativa a companiilor considerate cele mai atractive de la bursa.
Sa incepem cu acest Transgaz care exact ca si Transelectrica listata in iulie anul trecut cu acelasi succes, este o companie de stat. Mai important este insa caracterul de monopol nu de jure ci de facto. Este improbabil ca in viitorii cel putin 10 ani, sa existe investitori dornici sa sape tevi pentru transportul gazelor pe teritoriul Romaniei. Daca nu gandim numai la procesul de achizitie a terenurilor si orice astfel de initiativa dispare si reapare numai daca, prin implicarea statului, investitia respectiva devine de importanta strategica/nationala etc. si se trece la exproprieri. Mai departe, si Transgaz si Transelectrica, fiind monopoluri de facto, veniturile lor sunt reglementate prin lege. Chiar lecturam intr-un comentariu legat de subscrierea de la Transgaz, ca se asteapta o crestere cu 50% a pretului actiunii chiar din primele zile de tranzactionare deoarece societatea a inregistrat pe primele 9 luni profituri record. Eu personal nu inteleg prea bine ce inseamna profituri record in cazul unui monopol ce are venituri reglementate. Se poate deduce si ca autoritatea de reglementare nu si-a facut datoria, fie stabilind o rata a profitului exagerata, fie analizand superficial documentatia depusa de firma rezultand in ambele cazuri un tarif de transport artificial marit. Altfel spus, consumatorul final achita un cost mai mare decat normal la gaze care se traduce si prin acest profit record inregistrat de Transgaz. Similar este si cazul Transelectrica pe care l-am descris intr-un articol precedent.
Mai mult, discutam de fapt de o subscriere record, in conditiile in care toti ne asteptam la acest fenomen, drept urmare investitorii institutionali, dornici sa apuce o felie cat mai mare, au subscris mai mult decat si-ar fi dorit tocmai pentru a ramane cu cat si-au dorit. Daca am fi discutat de o privatizare atunci s-ar fi vandut 50-60% din actiuni adica nu 65 milioane Euro ci 650 milioane Euro si, in acest caz, subscrierea poate ca nu ar fost record ci numai de 1,5 - 2 ori mai mare. Mai ales daca ar fi avut loc dupa vanzarea a 50 -70 % din actiunile Transelectrica. Dar pentru ca nu exista istoric de privatizare prin Bursa de Valori Bucuresti este loc de supozitii. Intr-adevar privatizarea distributiilor de energie electrica si gaz natural se putea face in 2 transe pe bursa. Sunt deasemenea activitati reglementate si cu venituri sigure, de fapt in crestere avand in vedere cresterea de consum pe segmentul rezidential. Sa nu uitam ca in Romania, populatia consuma doar 20% din energia electrica de la consumatorul final in timp ce in tarile dezvoltate acest procent este de 40 - 50%. Cum in zona industriala, tariful de distributie este redus, iar cresterea plafonata daca ne gandim ca pentru unitatea de produs intern brut in Romania se consuma de 3 ori mai multa energie electrica decat media UE, atunci rezerva de crestere se gaseste pe segmentul rezidential unde tariful de distributie este exorbitant.
Este dificil de estimat retroactiv daca pe bursa s-ar fi obtinut sume mai mari pentru Petrom. Sa nu uitam ca privatizarea acestei companii a avut loc in 2004 inainte de incheierea negocierilor de aderare si acceptarea Romaniei ca membru UE de la 1 ianuarie 2007. In plus, deficienta principala a privatizarii Petrom se refera la cuantumul redeventei si proiectiile pe urmatorii 10 ani a pretului petrolului. Cand se negocia contractul de privatizare pretul era in jur de 27 USD/baril iar prognoza intocmita de o reputata banca de investitii americana, nu depasea 35 USD/baril. Intre timp respectiva banca s-a dovedit cu probleme de reputatie si deontologie profesionala in ceea ce priveste proiectele de privatizare din Romania, pretul pe baril a ajuns aproape de 100 USD. Cu toate acestea redeventa datorata statului roman, potrivit contractului de privatizare, a ramas si va ramane constanta (in cazul in care nu se va renegocia cu acordul ambelor parti) pana in 2014. Sigur, pe viitor, prin listarea la bursa, astfel de probleme ar fi evitate.
Dar de ce avem nevoie de privatizare? Primul raspuns este ca firmele de stat au nevoie de bani pentru a-si realiza programul de investitii mai ales cele de mediu, pentru care cele mai multe au obtinut perioade de tranzitie pana in anul 2012 (cele mai extinse dar exista si termene mai scurte). Dar si statul roman are nevoie de bani pentru acoperirea cheltuielilor publice in crestere accentuata. In aceste conditii, prin listarea la bursa a unui procent din actiunile existente dar si prin emiterea de noi actiuni, si statul si societatea respectiva s-ar alege in teorie cu niste sume consistente. In practica se naste intrebarea: Oare ar avea investitorii suficienta incredere in managementul companiei, pentru a ii incredinta 1 miliard Euro care sa fie investiti potrivit unui plan de afaceri bine intocmit de niste consultanti specializati? Pana acum s-au listat cu succes la bursa 10% din actiunile a 2 companii cu venit garantat prin diverse legi, de fapt 2 monopoluri naturale.
Este timpul sa listam la bursa si societati de stat mai putin favorizate de lege dar care pot avea un viitor plin de succes si ma refer la societatile de transport feroviar in special cel de calatori. In alte tari, toata lumea calatoreste cu trenul. La noi mai putin. Sa fie oare de vina numai starea sinelor de cale ferata? Sau aspectul garilor? Oricum dupa succesul listarii Transelectrica si Transgaz a devenit evident ca societati precum cele 3 distributii de energie electrica ramase in proprietatea statului trebuie privatizate la pretul corect, prin bursa. Si ma refer aici si la faptul ca, Electrica Oltenia a fost achizitionata de CEZ, companie ceha integrata pe verticala (include si producatori si distribuitori dar si furnizori) controlata de statul ceh dar listata intocmai ca Transgaz pe bursa din Praga. Altfel spus, statul roman a vandut, statul ceh a cumparat, iar pretul la consumatorul final al energiei electrice a continuat sa creasca pentru ca investitia trebuie amortizata intr-un timp cat mai scurt.
Sa incepem cu acest Transgaz care exact ca si Transelectrica listata in iulie anul trecut cu acelasi succes, este o companie de stat. Mai important este insa caracterul de monopol nu de jure ci de facto. Este improbabil ca in viitorii cel putin 10 ani, sa existe investitori dornici sa sape tevi pentru transportul gazelor pe teritoriul Romaniei. Daca nu gandim numai la procesul de achizitie a terenurilor si orice astfel de initiativa dispare si reapare numai daca, prin implicarea statului, investitia respectiva devine de importanta strategica/nationala etc. si se trece la exproprieri. Mai departe, si Transgaz si Transelectrica, fiind monopoluri de facto, veniturile lor sunt reglementate prin lege. Chiar lecturam intr-un comentariu legat de subscrierea de la Transgaz, ca se asteapta o crestere cu 50% a pretului actiunii chiar din primele zile de tranzactionare deoarece societatea a inregistrat pe primele 9 luni profituri record. Eu personal nu inteleg prea bine ce inseamna profituri record in cazul unui monopol ce are venituri reglementate. Se poate deduce si ca autoritatea de reglementare nu si-a facut datoria, fie stabilind o rata a profitului exagerata, fie analizand superficial documentatia depusa de firma rezultand in ambele cazuri un tarif de transport artificial marit. Altfel spus, consumatorul final achita un cost mai mare decat normal la gaze care se traduce si prin acest profit record inregistrat de Transgaz. Similar este si cazul Transelectrica pe care l-am descris intr-un articol precedent.
Mai mult, discutam de fapt de o subscriere record, in conditiile in care toti ne asteptam la acest fenomen, drept urmare investitorii institutionali, dornici sa apuce o felie cat mai mare, au subscris mai mult decat si-ar fi dorit tocmai pentru a ramane cu cat si-au dorit. Daca am fi discutat de o privatizare atunci s-ar fi vandut 50-60% din actiuni adica nu 65 milioane Euro ci 650 milioane Euro si, in acest caz, subscrierea poate ca nu ar fost record ci numai de 1,5 - 2 ori mai mare. Mai ales daca ar fi avut loc dupa vanzarea a 50 -70 % din actiunile Transelectrica. Dar pentru ca nu exista istoric de privatizare prin Bursa de Valori Bucuresti este loc de supozitii. Intr-adevar privatizarea distributiilor de energie electrica si gaz natural se putea face in 2 transe pe bursa. Sunt deasemenea activitati reglementate si cu venituri sigure, de fapt in crestere avand in vedere cresterea de consum pe segmentul rezidential. Sa nu uitam ca in Romania, populatia consuma doar 20% din energia electrica de la consumatorul final in timp ce in tarile dezvoltate acest procent este de 40 - 50%. Cum in zona industriala, tariful de distributie este redus, iar cresterea plafonata daca ne gandim ca pentru unitatea de produs intern brut in Romania se consuma de 3 ori mai multa energie electrica decat media UE, atunci rezerva de crestere se gaseste pe segmentul rezidential unde tariful de distributie este exorbitant.
Este dificil de estimat retroactiv daca pe bursa s-ar fi obtinut sume mai mari pentru Petrom. Sa nu uitam ca privatizarea acestei companii a avut loc in 2004 inainte de incheierea negocierilor de aderare si acceptarea Romaniei ca membru UE de la 1 ianuarie 2007. In plus, deficienta principala a privatizarii Petrom se refera la cuantumul redeventei si proiectiile pe urmatorii 10 ani a pretului petrolului. Cand se negocia contractul de privatizare pretul era in jur de 27 USD/baril iar prognoza intocmita de o reputata banca de investitii americana, nu depasea 35 USD/baril. Intre timp respectiva banca s-a dovedit cu probleme de reputatie si deontologie profesionala in ceea ce priveste proiectele de privatizare din Romania, pretul pe baril a ajuns aproape de 100 USD. Cu toate acestea redeventa datorata statului roman, potrivit contractului de privatizare, a ramas si va ramane constanta (in cazul in care nu se va renegocia cu acordul ambelor parti) pana in 2014. Sigur, pe viitor, prin listarea la bursa, astfel de probleme ar fi evitate.
Dar de ce avem nevoie de privatizare? Primul raspuns este ca firmele de stat au nevoie de bani pentru a-si realiza programul de investitii mai ales cele de mediu, pentru care cele mai multe au obtinut perioade de tranzitie pana in anul 2012 (cele mai extinse dar exista si termene mai scurte). Dar si statul roman are nevoie de bani pentru acoperirea cheltuielilor publice in crestere accentuata. In aceste conditii, prin listarea la bursa a unui procent din actiunile existente dar si prin emiterea de noi actiuni, si statul si societatea respectiva s-ar alege in teorie cu niste sume consistente. In practica se naste intrebarea: Oare ar avea investitorii suficienta incredere in managementul companiei, pentru a ii incredinta 1 miliard Euro care sa fie investiti potrivit unui plan de afaceri bine intocmit de niste consultanti specializati? Pana acum s-au listat cu succes la bursa 10% din actiunile a 2 companii cu venit garantat prin diverse legi, de fapt 2 monopoluri naturale.
Este timpul sa listam la bursa si societati de stat mai putin favorizate de lege dar care pot avea un viitor plin de succes si ma refer la societatile de transport feroviar in special cel de calatori. In alte tari, toata lumea calatoreste cu trenul. La noi mai putin. Sa fie oare de vina numai starea sinelor de cale ferata? Sau aspectul garilor? Oricum dupa succesul listarii Transelectrica si Transgaz a devenit evident ca societati precum cele 3 distributii de energie electrica ramase in proprietatea statului trebuie privatizate la pretul corect, prin bursa. Si ma refer aici si la faptul ca, Electrica Oltenia a fost achizitionata de CEZ, companie ceha integrata pe verticala (include si producatori si distribuitori dar si furnizori) controlata de statul ceh dar listata intocmai ca Transgaz pe bursa din Praga. Altfel spus, statul roman a vandut, statul ceh a cumparat, iar pretul la consumatorul final al energiei electrice a continuat sa creasca pentru ca investitia trebuie amortizata intr-un timp cat mai scurt.
vineri, 7 decembrie 2007
80% dintre romani au propria casa
Asa rezulta din diverse studii si sondaje in piata dar si din recensamantul locuintelor efectuat de INS in 2002. Este unul din cele mai mari procente daca nu cel mai mare din UE. In tarile dezvoltate, majoritatea populatiei traieste cu chirie. Cert este ca acest procent nu ne avantajeaza mai ales daca analizam geneza lui. In 1989, populatia rurala a Romaniei traia in propria casa, in schimb orasenii erau mai mult chiriasi la stat, stat care imbraca diverse forme. Dupa 1990, in mediul urban, statul a vandut locuintele construite dupa razboi la preturi modice, fara ca locatarii respectivi sa simta efortul respectivei achizitii si fara ca acestia sa inteleaga indatoririle pe care le au ca proprietari. Pentru ca, orice proprietate necesita fonduri pentru intretinere, dincolo de plata lunara a consumurilor de apa, canal si gaz. Materialele de constructie de calitate discutabila utilizate inainte de 1990 (in multe cazuri si dupa) precum si poluarea industriala au determinat inegrirea fatadelor, ce ar trebui revopsite dar nu inainte ca toate aceste blocuri sa treaca prin faza de reabilitare termica adica de aplicarea pe suprafata exterioara a unui strat de izolatie termica menit sa reduca pierderile de caldura si implicit sa conduca la conservarea energiei.
Dar cine sa organizeze si sa finanteze toate aceste activitati? Evident asociatiile de locatari care, insa, abia daca reusesc sa instaleze in fiecare apartament sisteme de masura a consumurilor de apa si energie termica. Numai ca romanii s-au vazut peste noapte proprietari de apartamente, aceleasi care au fost primite cvasi-gratis dar care dupa 15 ani au ajuns sa pretuiasca tot atat cat cele din Berlin sau alte orase europene. Romanii nu sunt obisnuiti sa investeasca in afara curtii lor, ba de multe ori chiar arunca gunoiul in strada chiar daca acesta le va ingusta accesul si la curtea lor. La fel se intampla cu apartamentele pe care acum, cu sprijinul bancilor, romanii le utileaza cu toate electrocasnicele pe care le gasesc prin magazine (obiecte de import desigur) si viseaza, potrivit unui alt sondaj ale carui rezultate au fost data astazi publicitatii ca, in urmatorii 2-3 ani sa isi achizitioneze o locuinta.
De altfel, in fiecare zi, presa economica ne asediaza cu stiri bomba imobiliare. Toata lumea se ocupa de real estate. Zilele trecute eram anuntati ca Piraeus Bank a achizitionat peste 100 hectare in Crevedia in scopul construirii unui cartier rezidential.Celebra banca Rotshild a venit in sfarsit si in Romania. dar nu pentru a finanta vreo investitie productiva ci pentru a achizitiona prin intermediul unei firme cateva proiecte de cartiere rezidentiale. Sa nu uitam si de fondul Africa Israel care a cumparat tot cea a fost de vanzare in materie de proprietati mari in Bucuresti. Si cum acestea erau doar fostele fabrici comuniste sau capitaliste atunci pe acestea le-a cumparat. Astfel fosta fabrica de motoare electrice UMEB va deveni potrivit anunutlui fondului respectiv, cel mai mare mall din Europa centrala sau din sud-estul Europei. oricum nu conteaza. Se va afla la 2 statii de tramvai distanta de alt mall deja in functiune Plaza Mall. Probabil ca in zona respectiva nimeni nu va mai munci deoarece circulatia va fi blocata total, toata lumea va sta la mall. Acelasi fond a achizitionat si fabrica Laromet unde la fel va dezvolta un alt cartier rezidential.
Generosi, toti investitori anunta ca vor construi si gradinite, scoli, sectii de politie, malluri etc. insa uita sa adauge ca, in cazul in care proiectul va fi dus la bun sfarsit, atunci toate aceste facilitati publice vor fi construite la final, eventual prin atragerea in proiect a primariei locale. Pana atunci copiii locatarilor respectivi vor invata la aceleasi scoli si licee ca si pana acum doar ca, se vor plimba numai cu autoturismul deoarece noile cartiere rezidentiale anuntate nu beneficiaza de transport in comun. De fapt ele se regasesc pe camp. Avand insa in vedere ca mai toti romanii au case si totusi, 4 milioane viseaza sa isi cumpere o casa noua, daca ne mentinem la nivel macro deductiile, fara a intra in detalii, inseamna ca se va ajunge in situatia in care romanii activi vor detine 2 case, nu neaparat in aceeasi localitate. Exista deja o tendinta de migrare catre localitati mai mari decat cea de origine. Tot prin deductie logica, va aparea un fond de apartamente ce nu isi vor gasi chiriasi la un nivel de chirie care sa asigure intretinerea proprietatii, plata taxelor si profitul proprietarului. Deocamdata pe nimeni nu deranjeaza aceasta situatie pentru ca taxele locale sunt inca foarte reduse si nu sunt corelate cu valoarea de piata a imobilului. Deasemenea cresc costurile de intretinere, apa, canal, energie electrica, incalzire, transport etc. In Occident, putini sunt cei care isi permit sa locuiasca in afara oraselor, pe camp. Si aceia nu fac parte din clasa medie. Sper sa nu asistam peste cativa ani la o revenire in interiroul cetatii a celor plecati acum pe camp
Dar cine sa organizeze si sa finanteze toate aceste activitati? Evident asociatiile de locatari care, insa, abia daca reusesc sa instaleze in fiecare apartament sisteme de masura a consumurilor de apa si energie termica. Numai ca romanii s-au vazut peste noapte proprietari de apartamente, aceleasi care au fost primite cvasi-gratis dar care dupa 15 ani au ajuns sa pretuiasca tot atat cat cele din Berlin sau alte orase europene. Romanii nu sunt obisnuiti sa investeasca in afara curtii lor, ba de multe ori chiar arunca gunoiul in strada chiar daca acesta le va ingusta accesul si la curtea lor. La fel se intampla cu apartamentele pe care acum, cu sprijinul bancilor, romanii le utileaza cu toate electrocasnicele pe care le gasesc prin magazine (obiecte de import desigur) si viseaza, potrivit unui alt sondaj ale carui rezultate au fost data astazi publicitatii ca, in urmatorii 2-3 ani sa isi achizitioneze o locuinta.
De altfel, in fiecare zi, presa economica ne asediaza cu stiri bomba imobiliare. Toata lumea se ocupa de real estate. Zilele trecute eram anuntati ca Piraeus Bank a achizitionat peste 100 hectare in Crevedia in scopul construirii unui cartier rezidential.Celebra banca Rotshild a venit in sfarsit si in Romania. dar nu pentru a finanta vreo investitie productiva ci pentru a achizitiona prin intermediul unei firme cateva proiecte de cartiere rezidentiale. Sa nu uitam si de fondul Africa Israel care a cumparat tot cea a fost de vanzare in materie de proprietati mari in Bucuresti. Si cum acestea erau doar fostele fabrici comuniste sau capitaliste atunci pe acestea le-a cumparat. Astfel fosta fabrica de motoare electrice UMEB va deveni potrivit anunutlui fondului respectiv, cel mai mare mall din Europa centrala sau din sud-estul Europei. oricum nu conteaza. Se va afla la 2 statii de tramvai distanta de alt mall deja in functiune Plaza Mall. Probabil ca in zona respectiva nimeni nu va mai munci deoarece circulatia va fi blocata total, toata lumea va sta la mall. Acelasi fond a achizitionat si fabrica Laromet unde la fel va dezvolta un alt cartier rezidential.
Generosi, toti investitori anunta ca vor construi si gradinite, scoli, sectii de politie, malluri etc. insa uita sa adauge ca, in cazul in care proiectul va fi dus la bun sfarsit, atunci toate aceste facilitati publice vor fi construite la final, eventual prin atragerea in proiect a primariei locale. Pana atunci copiii locatarilor respectivi vor invata la aceleasi scoli si licee ca si pana acum doar ca, se vor plimba numai cu autoturismul deoarece noile cartiere rezidentiale anuntate nu beneficiaza de transport in comun. De fapt ele se regasesc pe camp. Avand insa in vedere ca mai toti romanii au case si totusi, 4 milioane viseaza sa isi cumpere o casa noua, daca ne mentinem la nivel macro deductiile, fara a intra in detalii, inseamna ca se va ajunge in situatia in care romanii activi vor detine 2 case, nu neaparat in aceeasi localitate. Exista deja o tendinta de migrare catre localitati mai mari decat cea de origine. Tot prin deductie logica, va aparea un fond de apartamente ce nu isi vor gasi chiriasi la un nivel de chirie care sa asigure intretinerea proprietatii, plata taxelor si profitul proprietarului. Deocamdata pe nimeni nu deranjeaza aceasta situatie pentru ca taxele locale sunt inca foarte reduse si nu sunt corelate cu valoarea de piata a imobilului. Deasemenea cresc costurile de intretinere, apa, canal, energie electrica, incalzire, transport etc. In Occident, putini sunt cei care isi permit sa locuiasca in afara oraselor, pe camp. Si aceia nu fac parte din clasa medie. Sper sa nu asistam peste cativa ani la o revenire in interiroul cetatii a celor plecati acum pe camp
marți, 4 decembrie 2007
Romania, tara tinerilor someri
In mass media de ieri si astazi a aparut o stire prea putin comentata, statistica respectiva este doar preluata ca atare. Astfel, Eurostat a dat publicitatii un studiu statistic din care rezulta ca Romania se plaseaza pe locul al doilea in UE-27 in ceea ce priveste somajul in randul tinerilor sub 25 ani cu o rata care, in octombrie a.c. atingea 20,7% fiind devansata doar de Grecia a carei rata s-a situat la 22,9%. Pe locul al treilea era clasata Franta cu 19,3%. Am putea spune ca suntem in ton cu lumea buna daca totusi prin contrast, firmele din diferite industrii nu s-ar plange ca nu dispun de personal si ca trebuie sa importe forta de munca din tari asiatice precum China, India, Pakistan. Iar daca rasfoim anunturile de angajare constatam ca toate firmele vor doar tineri asa ca nu putem spune ca respectivele locuri de munca ar fi ocupate de persoane mai mature. Media la nivel UE-27 se cifra la 14,7%.
In aceste conditii ce se intampla in Romania? Potrivit afirmatiilor patronilor din constructii, numai in acest sector exista un deficit in jur de 250000 de persoane. Zona comerciala absoarbe deasemenea un numar ridicat de tineri (nu iti trebuie prea multa pregatire ca sa indici ca un anumit produs se afla pe cutare raft iar restul se poate invata la locul de munca). Sectorul bancar inghite anual zeci de mii de tineri absolventi de liceu iar anul acesta a inregistrat un deficit de personal. Si atunci, cine sunt acesti tineri someri?
Studiul amintit nu prezinta si o structura in functie de pregatire: 8-10 clase, 12 clase, 12 clase cu bacalaureat, studii superioare economice, tehnice, meserii liberale. Pana vom lectura si o astfel de clasificare voi incerca sa emit niste supozitii. In mod teoretic un absolvent de studii superioare are, la terminarea facultatii in medie intre 22 si 24 de ani. Si, de obicei a mai lucrat in facultate pe pozitii unde sunt necesare doar studii medii. Este greu de crezut, ca acesti tineri nu si-au gasit un loc de munca chiar daca nu neaparat la nivelul pe care l-ar considera ei potrivit cu studiile urmate. Este binecunoscut faptul ca posturile de secretara din companiile multinationale sunt ocupate de absolvente de facultate in general o facultate privata. Deasemenea si meseria de contabil se adreseaza atat absolventilor cu studii medii cat si celor cu studii superioare. Si este un fapt obsinuit ca un absolvent de studii tehnice sa se orienteze catre orice altceva dupa terminarea facultatii dovedind astfel o mare flexibilitate in ocuparea unui loc de munca. In plus, facultatile sunt de regula localizate in orase suficient de mari ce au capacitatea sa ofere de lucru absolventilor chiar daca initial pe un nivel poate inferior studiilor urmate.
Atunci in continuare ne intrebam cine sunt acei someri adica 20% dintre tinerii cu varste pana in 25 de ani? Cred ca pentru a raspunde la aceasta intrebare intr-un mod cat mai pertinent posibil, trebuie sa punem aceasta cvifra in relatie cu rata de abandon scolar care in Romania a depasit de mult cota de alarma. Si ma refer aici numai la acei copii care nu reusesc datorita abandonului scolar sa termine scoala generala adica cele 8 clase obligatorii. Am realizat odata un studiu despre stadiul dezvoltarii societatii informationale in Romania. Cu acea ocazie, din discutiile purtate cu responsabilii din Ministerul educatiei dar si din datele puse la dispozitie de catre acestia, a reiesit ca rata abandonului depaseste 10% in timp de in Cehia si Polonia abia daca atinge 2-3 %.
In aceste conditii mi se pare cel mai probabil ca acesti copii care abandoneaza scoala generala sa constituie marea parte a acelor tineri someri sub 25%. Cineva tragea concluzia ca numai cei care nu vor sa munceasca sunt someri. Eu cred ca aceasta concluzie este discutabila si, de fapt, nu isi are locul in context. pentru ca vinovat de abandonul scolar este in primul rand parintele si, in al doilea rand sau poate in egala masura societatea. Fara cele 8 clase elementare ce sanse sunt, mai ales in mediul rural sau in orasele mici, inchise unde nu exista inca investitii care sa concentreze forta de munca, sa te poti angaja? Practic niciuna. Daca abandonul s-a produs din cauza lipsei de resurse financiare ale parintilor atunci societatea poarta intreaga responsabilitate. Este rusinos pentru Romania sa se afle intr-o asemenea situatie in conditiile unei cresteri economice neintrerupte de 8 ani si bineineteles in conditiile apartenentei la UE.
Dar sa mergem mai departe cu supozitiile vis-a-vis de intrebarea cine sunt somerii sub 25 de ani? Poate ca cei care au 8 clase finalizate dar nicio alta specializare gen cel putin 2 ani de scoala profesionala care sa le dea o orientare teoretica. Daca aceasta este situatia inseamna ca ne confruntam cu o carenta a sistemului nostru educational care nu asigura posibilitatea unei pregatiri profesionale concrete si ancorate in prezent pentru tinerii cuvarste cuprinse intre 14-16 ani. Si atunci Ministerul Educatiei poarta raspunderea pentru aceasta situatie.
Si, in sfarsit, imi este greu sa cred ca, un absolvent de liceu sau scoala profesionala cu un specific racordat in economia prezentului nu isi poate gasi de lucru in decursul unui an, cu conditia de a fi flexibil in ceea ce priveste localizarea angajatorului. Este drept ca natia romana nu este prea mobila si ca schimbarea resedintei implica niste costuri greu de acoperit pentru o familie care traieste la limita subzistenteti. Poate ca in acest punct, statul prin intermediul Ministerului Muncii ar putea acorda niste prime de instalare tocmai pentru stimularea tinerilor de a accepta locuri de munca ce se afla la distante mari fata de localitatea natala. Stiu ca astfel de programe erau in derulare pentru locuitorii zonelor defavorizate. Nu stiu in ce masura sunt aplicabile la nivelul intregii tari.
In aceste conditii ce se intampla in Romania? Potrivit afirmatiilor patronilor din constructii, numai in acest sector exista un deficit in jur de 250000 de persoane. Zona comerciala absoarbe deasemenea un numar ridicat de tineri (nu iti trebuie prea multa pregatire ca sa indici ca un anumit produs se afla pe cutare raft iar restul se poate invata la locul de munca). Sectorul bancar inghite anual zeci de mii de tineri absolventi de liceu iar anul acesta a inregistrat un deficit de personal. Si atunci, cine sunt acesti tineri someri?
Studiul amintit nu prezinta si o structura in functie de pregatire: 8-10 clase, 12 clase, 12 clase cu bacalaureat, studii superioare economice, tehnice, meserii liberale. Pana vom lectura si o astfel de clasificare voi incerca sa emit niste supozitii. In mod teoretic un absolvent de studii superioare are, la terminarea facultatii in medie intre 22 si 24 de ani. Si, de obicei a mai lucrat in facultate pe pozitii unde sunt necesare doar studii medii. Este greu de crezut, ca acesti tineri nu si-au gasit un loc de munca chiar daca nu neaparat la nivelul pe care l-ar considera ei potrivit cu studiile urmate. Este binecunoscut faptul ca posturile de secretara din companiile multinationale sunt ocupate de absolvente de facultate in general o facultate privata. Deasemenea si meseria de contabil se adreseaza atat absolventilor cu studii medii cat si celor cu studii superioare. Si este un fapt obsinuit ca un absolvent de studii tehnice sa se orienteze catre orice altceva dupa terminarea facultatii dovedind astfel o mare flexibilitate in ocuparea unui loc de munca. In plus, facultatile sunt de regula localizate in orase suficient de mari ce au capacitatea sa ofere de lucru absolventilor chiar daca initial pe un nivel poate inferior studiilor urmate.
Atunci in continuare ne intrebam cine sunt acei someri adica 20% dintre tinerii cu varste pana in 25 de ani? Cred ca pentru a raspunde la aceasta intrebare intr-un mod cat mai pertinent posibil, trebuie sa punem aceasta cvifra in relatie cu rata de abandon scolar care in Romania a depasit de mult cota de alarma. Si ma refer aici numai la acei copii care nu reusesc datorita abandonului scolar sa termine scoala generala adica cele 8 clase obligatorii. Am realizat odata un studiu despre stadiul dezvoltarii societatii informationale in Romania. Cu acea ocazie, din discutiile purtate cu responsabilii din Ministerul educatiei dar si din datele puse la dispozitie de catre acestia, a reiesit ca rata abandonului depaseste 10% in timp de in Cehia si Polonia abia daca atinge 2-3 %.
In aceste conditii mi se pare cel mai probabil ca acesti copii care abandoneaza scoala generala sa constituie marea parte a acelor tineri someri sub 25%. Cineva tragea concluzia ca numai cei care nu vor sa munceasca sunt someri. Eu cred ca aceasta concluzie este discutabila si, de fapt, nu isi are locul in context. pentru ca vinovat de abandonul scolar este in primul rand parintele si, in al doilea rand sau poate in egala masura societatea. Fara cele 8 clase elementare ce sanse sunt, mai ales in mediul rural sau in orasele mici, inchise unde nu exista inca investitii care sa concentreze forta de munca, sa te poti angaja? Practic niciuna. Daca abandonul s-a produs din cauza lipsei de resurse financiare ale parintilor atunci societatea poarta intreaga responsabilitate. Este rusinos pentru Romania sa se afle intr-o asemenea situatie in conditiile unei cresteri economice neintrerupte de 8 ani si bineineteles in conditiile apartenentei la UE.
Dar sa mergem mai departe cu supozitiile vis-a-vis de intrebarea cine sunt somerii sub 25 de ani? Poate ca cei care au 8 clase finalizate dar nicio alta specializare gen cel putin 2 ani de scoala profesionala care sa le dea o orientare teoretica. Daca aceasta este situatia inseamna ca ne confruntam cu o carenta a sistemului nostru educational care nu asigura posibilitatea unei pregatiri profesionale concrete si ancorate in prezent pentru tinerii cuvarste cuprinse intre 14-16 ani. Si atunci Ministerul Educatiei poarta raspunderea pentru aceasta situatie.
Si, in sfarsit, imi este greu sa cred ca, un absolvent de liceu sau scoala profesionala cu un specific racordat in economia prezentului nu isi poate gasi de lucru in decursul unui an, cu conditia de a fi flexibil in ceea ce priveste localizarea angajatorului. Este drept ca natia romana nu este prea mobila si ca schimbarea resedintei implica niste costuri greu de acoperit pentru o familie care traieste la limita subzistenteti. Poate ca in acest punct, statul prin intermediul Ministerului Muncii ar putea acorda niste prime de instalare tocmai pentru stimularea tinerilor de a accepta locuri de munca ce se afla la distante mari fata de localitatea natala. Stiu ca astfel de programe erau in derulare pentru locuitorii zonelor defavorizate. Nu stiu in ce masura sunt aplicabile la nivelul intregii tari.
luni, 3 decembrie 2007
Strategia nationala?
O stire din mass media de astazi ne prezinta o declaratie al lui Michael Porter, renumitul consultant de strategie de la Harvard, autor al binecunoscutei teorii a competitivitatii (cei 5 factori) ce se regaseste in toate cartile de economie. Acesta, la conferinta sustinuta saptamana trecuta in Bucuresti, a afirmat ca poate vorbi despre strategia nationala a Finlandei, Suediei si a altor tari dar nu poate spune nimic despre strategia nationala a Romaniei. Pentru ca de fapt aceasta nu exista. Se referea bineinteles la strategia nationala in plan economic, menita sa determine cresterea competitivitatii produselor si serviciilor autohtone. In rest, aceleasi avertizari ca ale tuturor institutiilor financiare internationale: risc de supra-incalzire a economiei in principal datorita cresterii economice pe seama cresterii consumului si nu din cauze de competitivitate sporita. Michael Porter ne avertizeaza de asemenea ca exista riscul pierderii de investitori pentru ca salariile sau mai bine zis pretentiile salariale nu mai reprezinta un avantaj pentru investitori iar mediul de afaceri nu este suficient de stabil si atractiv cat sa ofere altfel de avantaje care sa compenseze scumpirea fortei de munca.
Daca acum 18 ani, speram ca in viitoarele 2 decenii infrastructura se va imbunatati substantial, astazi constatam ca aceasta nu s-a imbunatatit mai deloc. Caile ferate sunt abia la inceputul modernizarii si orice canicula sau precipitatii abundente micsoreaza pana la zero viteza trenurilor aruncand in aer mersul acestora, autostrazile lipsesc cu desavarsire, exista doar un program in derulare cu viteza melcului de asfaltare si eventual largire a drumurilor nationale existente iar traficul in capitala a devenit un cosmar care descurajeaza orice investitii noi. Cu toate acestea, economia creste si, potrivit statisticilor acest avans se datoreaza, cel putin anul acesta, constructiilor. Care constructii nu sunt neaparat mai multe ci mai scumpe pentru ca creditul ipotecar si apetitul pentru castiguri ale unor fonduri straine au determinat o marire artificiala a preturilor la cumparator.
Am facut zilele trecute o excursie pe langa centura capitalei noastre. Dincolo de peisajul plin de reziduuri menajere, de asfaltul valurit, de aglomeratia infernala de camioane, betoniere, automobile, pe campurile nesfarsite se mai pot observa mici aglomerari de case/vile si un lung sir de depozite localizate adiacent soselei de centura. Toti stim ca in Romania structura economiei nu a atins inca proportia ideala intre servicii (70%), agricultura (3-5%) si industrie inclusiv constructii (25%). Dar eu nu mai inteleg in ce consta industria noastra? Ca pe langa soseaua de centura cu greu poti descoperi cateva unitati de productie. Iar in Bucuresti, evident toata industria s-a transformat in viitoare ansambluri rezidentiale. In care eu nu mai inteleg cine va locui. Pentru ca numarul de romani scade de la an la an iar preturile noilor unitati locative nu sunt accesibile salariului mediu. Si atunci cei care dispun de resurse financiare achizitioneaza noile resedinte in scopul revinderii acestora catre cei care astazi nu au bani dar vor avea maine. Asta inseamna ca, daca un individ care castiga astazi net 2500 Euro isi permite sa achizitioneze in scop investitional un apartament/casa de 200.000 Euro pentru ca peste 5-6 ani sa il poate vinde cu cel putin 300.000 Euro, acest individ trebuie sa gaseasca un nou cumparator care sa castige cel putin 3000 Euro s.a.m.d. Extrapoland aceste calcule la populatia activa a Romaniei putem ajunge la concluzia ca toti vom avea salarii de 2000 Euro in cel mult 10 ani. Adica in Romania se va trai mai bine decat in Germania sau Franta chiar in lipsa autostrazilor, canalizarii, trenurilor de mare viteza sau a unei administratii publice informatizate si eficientizate. Evident ca asa ceva nu se poate intampla ceea ce, in mod logic, inseamna ca undeva pe parcurs va avea loc o corectie.
Or tocami acesta este unul din rolurile guvernantilor. Sa genereze o strategie nationala de dezvoltare economica prin care sa anticipeze astfel de fenomene si sa stabileasca din timp masuri de corectie dar si de stimulare a investitiilor care sa conduca la o ajustare structurala in economie. Pe site-urile de profil din Cehia, Ungaria si Polonia oricine se poate informa in legatura cu sectoarele pe care guvernele respective le considera prioritare nu numai teoretic dar si practic, prin alocarea de importante resurse bugetare care sa sprijine efectiv atragerea de investitori si cresterea competitivitatii. La noi, fiecare guvern are ambitia de a reforma sectorul energetic si timp de 1-2 ani se chinuie sa proiecteze o strategie in domeniu. Care este ulterior aprobata de Executiv si atat, ramane ca referinta pentru urmatorul guvern care o ia de la capat. Pana in 2004, Banca Mondiala era de obicei forta motrice in realizarea pe hartie si uneori chiar si in implementarea practica a unei astfel de strategii. De la incheierea negocierilor de aderare, a ramas la latitudinea noastra exclusiva ce facem in toate domeniile conditia fiind respectarea directivelor comunitare. Motiv pentru care nu s-a mai gandit nimeni la vreo strategie nationala. Daca UE nu o cere iar BM si-a cam pierdut obiectul muncii in Romania (in mod normal programele promovate de BM se adreseaza tarilor in curs de dezvoltare) atunci ce sens ar mai avea pentru guvernanti un asemenea document?
Daca acum 18 ani, speram ca in viitoarele 2 decenii infrastructura se va imbunatati substantial, astazi constatam ca aceasta nu s-a imbunatatit mai deloc. Caile ferate sunt abia la inceputul modernizarii si orice canicula sau precipitatii abundente micsoreaza pana la zero viteza trenurilor aruncand in aer mersul acestora, autostrazile lipsesc cu desavarsire, exista doar un program in derulare cu viteza melcului de asfaltare si eventual largire a drumurilor nationale existente iar traficul in capitala a devenit un cosmar care descurajeaza orice investitii noi. Cu toate acestea, economia creste si, potrivit statisticilor acest avans se datoreaza, cel putin anul acesta, constructiilor. Care constructii nu sunt neaparat mai multe ci mai scumpe pentru ca creditul ipotecar si apetitul pentru castiguri ale unor fonduri straine au determinat o marire artificiala a preturilor la cumparator.
Am facut zilele trecute o excursie pe langa centura capitalei noastre. Dincolo de peisajul plin de reziduuri menajere, de asfaltul valurit, de aglomeratia infernala de camioane, betoniere, automobile, pe campurile nesfarsite se mai pot observa mici aglomerari de case/vile si un lung sir de depozite localizate adiacent soselei de centura. Toti stim ca in Romania structura economiei nu a atins inca proportia ideala intre servicii (70%), agricultura (3-5%) si industrie inclusiv constructii (25%). Dar eu nu mai inteleg in ce consta industria noastra? Ca pe langa soseaua de centura cu greu poti descoperi cateva unitati de productie. Iar in Bucuresti, evident toata industria s-a transformat in viitoare ansambluri rezidentiale. In care eu nu mai inteleg cine va locui. Pentru ca numarul de romani scade de la an la an iar preturile noilor unitati locative nu sunt accesibile salariului mediu. Si atunci cei care dispun de resurse financiare achizitioneaza noile resedinte in scopul revinderii acestora catre cei care astazi nu au bani dar vor avea maine. Asta inseamna ca, daca un individ care castiga astazi net 2500 Euro isi permite sa achizitioneze in scop investitional un apartament/casa de 200.000 Euro pentru ca peste 5-6 ani sa il poate vinde cu cel putin 300.000 Euro, acest individ trebuie sa gaseasca un nou cumparator care sa castige cel putin 3000 Euro s.a.m.d. Extrapoland aceste calcule la populatia activa a Romaniei putem ajunge la concluzia ca toti vom avea salarii de 2000 Euro in cel mult 10 ani. Adica in Romania se va trai mai bine decat in Germania sau Franta chiar in lipsa autostrazilor, canalizarii, trenurilor de mare viteza sau a unei administratii publice informatizate si eficientizate. Evident ca asa ceva nu se poate intampla ceea ce, in mod logic, inseamna ca undeva pe parcurs va avea loc o corectie.
Or tocami acesta este unul din rolurile guvernantilor. Sa genereze o strategie nationala de dezvoltare economica prin care sa anticipeze astfel de fenomene si sa stabileasca din timp masuri de corectie dar si de stimulare a investitiilor care sa conduca la o ajustare structurala in economie. Pe site-urile de profil din Cehia, Ungaria si Polonia oricine se poate informa in legatura cu sectoarele pe care guvernele respective le considera prioritare nu numai teoretic dar si practic, prin alocarea de importante resurse bugetare care sa sprijine efectiv atragerea de investitori si cresterea competitivitatii. La noi, fiecare guvern are ambitia de a reforma sectorul energetic si timp de 1-2 ani se chinuie sa proiecteze o strategie in domeniu. Care este ulterior aprobata de Executiv si atat, ramane ca referinta pentru urmatorul guvern care o ia de la capat. Pana in 2004, Banca Mondiala era de obicei forta motrice in realizarea pe hartie si uneori chiar si in implementarea practica a unei astfel de strategii. De la incheierea negocierilor de aderare, a ramas la latitudinea noastra exclusiva ce facem in toate domeniile conditia fiind respectarea directivelor comunitare. Motiv pentru care nu s-a mai gandit nimeni la vreo strategie nationala. Daca UE nu o cere iar BM si-a cam pierdut obiectul muncii in Romania (in mod normal programele promovate de BM se adreseaza tarilor in curs de dezvoltare) atunci ce sens ar mai avea pentru guvernanti un asemenea document?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)