Fitch a scazut perspectiva de rating a Romaniei

Cu 6 luni in urma, analistii prevesteau un viitor luminos Romaniei. Moneda Euro atinsese un minim istoric in raport cu leul romanesc. Parca nimic nu mai statea in calea economiei romanesti si a randamentelor de peste 50% obtinute de investitorii imobiliari sustinuti de bancile straine active in Romania. Starea euforica de la mijlocul anului trecut nu avea niciun fundament economic. Economia era aceeasi din 2006 si 2005, cu mentiunea ca BCR isi schimbase proprietarul, altfel spus urma sa produca profit mai mare pentru ca investitorul sa isi recupereze investitia adica suma achitata statului roman pentru cedarea proprietatii. In rest nimic nou. Nicio fabrica de anvergura, aceeasi productie modesta in crestere cu 5 -10% dar fara diversificare si fara volume care sa conteze in comertul international. Si poate ca mirajul ar fi continuat netulburat dar a aparut, la inceput, undeva departe, criza creditelor ipotecare cu grad inalt de risc din SUA si, mai aproape, seceta catastrofala din iulie - august 2007. Aceasta din urma a determinat intr-un interval de timp extrem de scurt, cresterea substantiala a preturilor produselor agricole de baza (spre exemplu 1 litru de ulei s-a scumpit de la 3,70 lei la 5,8 lei). Pretul mereu crescator al petrolului a constituit un alt factor de presiune astfel incat incepand cu octombrie 2007 preturile tuturor produselor si serviciilor de baza au explodat ducand inflatia la sfarsit de an la 6,75% cu mult peste asa zisele prognoze ale guvernului si BNR intocmite de altfel fara nicio baza reala, probabil efectuandu-se o ajustare egala cu diferenta dintre 2006 si 2005, usor imbunatatita (evident!).

In acest tablou sumbru de sfarsit de an, criza creditelor ipotecare din SUA nu a avut o influenta vizibila asupra Romaniei sau altor tari din UE. Si totusi SUA si UE nu traiesc izolate una de cealalta, dovada ca si bancile europene acum, la inceput de an, dau semne de oboseala. Las la o parte Marea Britanie unde victimile acestui "tsunami imobiliar" au aparut la scurt timp dupa SUA. Ma refer la cazurile recente UBS si Societe Generale ca sa le numesc pe cele mai sonore. In plus, accesul la finantare pentru investitii imobiliare a devenit mai dificil adica mai scump. Asistam si in Romania la o crestere a dobanzilor atat la creditele acordate cat si la cele viitoare ceea ce va genera o presiune si mai mare asupra veniturilor popukatiei. Pentru ca cererea de active imobiliare si bunuri de larg consum va ramane aceeasi dar populatia va inventa noi surse de venituri ca sa convinga bancile sa le acorde credite. Iar bancile vor inchide ochii, in mod constient, pentru ca, dupa atatia ani de profituri imense, sefilor le este greu sa renunte la bonusuri consitente de pe urma apetentei pentru consum a romanilor la niste dobanzi exorbitante.

In acest context am retinut anuntul agentiei de evaluare Fitch care a scazut perspectiva de rating a Romaniei de la stabil la negativ, in principal datorita deficitului prea mare de cont curent. Dar acest deficit nu este o noutate si perspectiva de a-l finanta a fost incerta inca de dupa privatizarea BCR. In anul 2006 am elaborat un studiu in care am evaluat motivele pentru care Romania s-a detasat in mod negativ dpdv economic fata de Ungaria, Cehia si Polonia. Efectuand o analiza comparativa a exporturilor celor 4 tari am aratat ca Romaniei ii lipsesc sau este extrem de slab reprezentata la export in anumite sectoare de activitate. Investigand mai departe am constatat ceva ce de fapt cunosteam, ca aceste sectoare lipsesc nu numai de la export dar de fapt nu exista sau sunt prea putin reprezentate. Cum contractarea unui credit a devenit un lucru firesc pentru orice angajat indiferent de salariu (gradul de penetrare a creditelor in PIB a crescut la 60% fata de 25% cu cativa ani in urma) iar acestea in majoritate covarsitoare sunt utilizate pentru procurarea de bunuri de larg consum de provenienta din import, era de asteptat ca deficitul de cont curent sa se adanceasca fara perspectiva ca pe termen scurt , 2-4 ani, sa poata fi imbunatatit. La o emisiune economica difuzata pe unul din canalele TV de stiri, un prezentator cu pretentii de analist economic, declama plin de incantare ca daca vine si Mercedes sa produca autoturism clasa A in Romania, si daca vine si Ford atunci in mod cert balanta noastra comerciala va suferi corectii semnificative. As fi de acord cu acest punct de vedere dar cu niste amendamente. Polonia are deja de 10 ani 4 producatori de automobile dar si de camioane, tractoare etc. care nu manufactureaza doar autovehicule din zona foarte "low cost". Altfel spus, considerand ca circa 20% din valoarea unui automobil ramane in tara unde acesta se asambleaza atunci conteaza daca discutam de 20% raportat la 6000 Euro sau 20% raportat la 18000 Euro.

Pana cand vom incepe sa exportam telefoane Nokia, autoturisme Ford si Mercedes, leul va continua sa se zbata fara putere iar inflatia ameninta practic toate castigurile ultimilor 5 ani. In aceste momente numai guvernul ar avea forta, prin niste politici economice concrete de incurajare si atragere a investitiilor in productie in acele sectoare ce pot asigura un export de bunuri cu valoare adaugata, sa balanseze deficitul de incredere in economia romaneasca, care combinat cu acest an electoral ar putea sa conduca la o stagnare a investitiilor pe taote planurile.

Exista o criza a creditelor si in Romania?

Asistam in ultima perioada la o multitudine de declaratii din partea oficialilor BNR. Nu numai guvernatorul ne-a explicat intr-o maniera putin convingatoare care sunt motivele deprecierii leului si cresterii inflatiei ci, mai nou, economistul sef a fost trimis sa furnizeze cetatenilor explicatii in legatura cu aceasta brusca deteriorare a climatului economic romanesc. Deducem din declaratii ca Romania a adoptat un model daca nu eronat cel putin nesustenabil de dezvoltare economica adica crestere bazata pe consum. Iar dezechilibrul dintre consum si productie concretizat printr-un deficit comercial care a ajuns la sfarsitul anului 2007 la 20% din PIB a determinat aparitia acestor fenomene negative in economie.

De fapt toate aceste exprimari invaluite in ceata ascund ceea ce am relevat in articolele mele amterioare: o acuta lipsa de investitori. Pentru ca deficitul de productie poate fi compensat numai prin investitii productive care sunt generic vorbind publice si private. Cele publice in cazul Romaniei pot imbraca forma investitiilor in infrastructura ramasa la nivelul anilor '50 iar cele private sunt investitiile efectuate in cadrul companiilor la randul lor proprietate de stat sau privata si de catre populatie. Populatia este acuzata de catre BNR ca a investit preponderent in bunuri de larg consum disponibile pe piata locala prin intermediul importurilor. Societatile comerciale private asa cum am comentat si in alt articol nu acopera sectoare cheie cu un inalt grad de valorizare a fortei de munca si a materiilor prime si subsansamblelor cu exemplele clasice industria mijloacelor de transport si cea a echipamentelor electronice. Iar in cadrul societatilor cu capital majoritar de stat, orice investitie costa dublu fata de valoarea de piata. Dovada sunt scandalurile de coruptie de la CFR si Electrica unde directorii sunt acuzatii de prejudicii ce insumeaza peste 1 miliard Euro. In cazul investitiilor in infrastructura, comentariile sunt de prisos, in 18 ani s-au construit 100 de km noi de autostrada!

Potrivit declaratiilor BNR, anul 2007 este primul an in care raportul dintre economiile populatiei si creditele date acesteia, s-a inversat, creditele depasesc economiile. Altfel spus, in 2007, populatia a devenit net datornica vis-a-vis de sistemul bancar. Ceea ce nu constituie o surpriza in conditiile liberalizarii conditiilor de creditare si eliminarii plafoanelor impuse de BNR. Mai mult, salariul mediu pe economie a cunoscut cea mai mare crestere in 2007 in randul tarilor UE, peste 20%. Cum perioada de creditare a crescut si ea pana la 40 de ani dar si preturile la imobiliare aproape ca s-au dublat, nu este de mirare ca rata cresterii creditelor acordate populatiei a fost de 55% in 2007 fata de 40% avansul economiilor populatiei in acelasi an. Dar nu populatia este vinovata pentru aceasta situatie. Chiar si management bancii centrale s-a imprumutat in 2007 asa ca de ce n-ar face-o toti romanii, fiecare la nivelul evaluarii proprii dar si a bancii care acorda creditul. Dar nu salariatii din sectorul privat reprezinta problema cat cei din sectorul public ce au beneficiat de cresteri salariale explozive (am scris in alt articol ca suntem in postura ridicola in care salariile la stat sunt mai mari ca la privat) iar pensiile au crescut si ele pe final de 2007 cu 30%. Cu atatia bani pe piata nu este de mirare, ca, fara niciun fundament economic, comerciantii au marit peste noapte preturile iar proprietarii de apartamente si-au re-evaluat posesiunile. Cu toate acestea, am fi continuat netulburati pe acest drum daca nu ar fi aparut criza creditelor ipotecare cu grad inalt de risc din SUA care a sunat clopotul de alarma pe tot globul. La inceput in surdina iar Eurfopa credea ca a scapat. Apoi sunetul s-a facut auzit din ce in ce mai tare pe masura ce bancile americane au inceput sa raporteze pierderi uriase si sa concedieze personal. Zilele trecut a venit randul Societe Generale, a doua mare banca din Franta dar si din Romania. Chiar daca filiala locala neaga orice problema, este evident ca va urma o scumpire a creditelor care vor redeveni inaccesabile pentru multi dintre cei care le-au obtinut deja dar care vor fi obligati sa plateasca dobanzi mai mari. Cum de multe ori, populatia se imprumuta la limita maxima, orice marire de dobanda poate conduce la incapacitate de plata si la prudenta in a amai contracta alte credite. BNR a anuntat si cresterea numarului de romani aflati in incapacitate de plata fara ca inca sa fi intrat in zona rosie. Dar semnele vulnerabilitatii au aparut astfel incat, desi an electoral, guvernul este in situatia de a nu putea evita luarea unor masuri care sa contracareze politicile populiste ale anului 2007.

Leul si Bursa au scazut ieri agresiv

Titlul de fapt l-am scurtat. Cel original apartinand site-ului Wall Stree este "Soc: Leul si Bursa au scazut ieri agresiv". Nu l-am preluat integral pentru ca nu inteleg de ce aceasta scadere este un soc. Poate ar fi trebuit sa fim socati atunci cand leul se aprecia fara niciun fundament. Tot asa, la inceput de an 2007 indicii BVB cresteau ca voinicul din poveste, de fapt fara ca in economie sa se fi inregistrat vreun rezultat notabil. Doar aderarea la UE nu ne transforma economia peste noapte. Iar un exemplu concludent il constituie tara vecina Ungaria, unde de la aderarea adica de peste 4 ani, lucrurile nu mai merg deloc bine. De altfel in editia sa de astazi, Business Standard prezinta un clasament Eurostat in legatura cu inflatia pe 2007 in tarile UE. Aflam astfel ca pe primul loc, la 4 ani de la aderare se situeaza Letonia cu 14%, urmata de Bulgaria cu 11,6%, Media inflatiei in zona Euro a fost de 3,1% iar cea din zona CEE de 7,75%. Romania cu o inflatie anuala de 6,75% se situeaa pe locul 6 intre tarile UE dar se afla sub media CEE.

In aceste conditii, este dificil de inteles pe ce s-a bazat Banca Nationala a Romaniei cand a estimat pentru 2007 o inflatie de 4% plus minus un punct procentual. Pentru ca daca ne uitam in jurul nostru la tarile care au aderat la UE cu 4 ani in urma constatam ritmuri suficient de inalte de crestere economica dar si rate crescute ale inflatiei. Romania nu putea face exceptie de la regula. Daca in SUA la mijlocul lui iulie 2007 a aparut criza creditelor ipotecare care a dat semnalul corectiilor in piata, in Romania au aparut lin aceeasi perioada semnele ca, de fapt nu s-a intamplat nimic spectaculos in economie care sa justifice acea apreciere agresiva a monedei locale consemnata in iulie 2007 si evolutia in crestere a bursei.

In realitate, pe tot parcursul anului 2007, singurele noutati economice s-au referit la tranzactiile imobiliare, la transformarea fostelor fabrici din Bucuresti si alte mari orase in viitoare locatii pentru mall-uri si ansambluri rezidentiale, la cresterea nemaipomenita a achizitiilor de masini noi evident de import, la faptul ca suntem pe primul loc in UE la ritmul de crestere a salariilor dar si a constructiilor unde folosim utilizaje si materiale de import. Nimic despre vreo fabrica noua, nimic despre vreo viitoare investitie productiva cu exceptia Nokia de la Cluj dar asa cum se spune cu o floare nu se face primavara. In plus asa cum scriam si ieri, salariile la stat sunt mai mari decat in sectorul privat, chiar lecturam asatazi niste cifre, in Valea Jiului la compania miniera care es ocupa cu exploatarea huilei, salariul mediu a ajuns in 2007 la 700 Euro, aceasta companie fiind subventionata de la buget in ultimii 18 ani cu peste 1 miliard Euro. Salariul mediu la Romatsa, compania care dirijeaza traficul aerian in Romania avand evident caracter de monopol a fost in 2007 de 3000 Euro/luna.

In aceste conditii de ce am fi socati ca Leul si Bursa au scazut ieri agresiv? Poate ca daca nu era criza creditelor din SUA nu s-ar fi diminuat asa de agresiv dar tot ar fi scazut. Pentru ca orice constructie care nu se bazeaza pe piloni rezistenti la socuri se prabuseste mai devreme sau mai tarziu. Momentul nu se poate anticipa, uneori un soc mic care loveste exact punctul slab poate darama intreaga constructie mai eficient decat un soc mare aplicat in singurul punct de rezistenta. Cum bursa noastra nu poate fi considerata un barometru al economiei data fiind anvergura ei extrem de redusa existand astfel si posibilitatea manipularii acesteia, ne putem uita la moneda noastra ca sa intelegm cum stam. Stam exact ca acum 3 ani, pentru ca de atunci nu prea s-a mai intamplat nimic in afara de vanzarea Petrom cu tot cu rexervele de petrol la 25% din cat valoreaza petrolul astazi pe pietele internationale si BCR, bani care alaturi de cei ai capsunarilor au echilibrat balanta comerciala. Intre timp salariile si pensiile au crescut, implicit si consumul, de vandut nu s-a mai vandut mare lucru, banii capsunarilor au ramas aceiasi dar aritmetic, egalitatea a disparut aparand astfel un deficit de cont curent care, in absenta unei finantari, conduce la deprecierea leului.

Problema este ca aceasta depreciere isi va face simtite pentru inceput efectele negative adica va conduce la marirea preturilor avand in vedere ca totul se importa sau se pretuieste in functie de cursul Euro/Leu. Efectul pozitiv ar fi cresterea exporturilor dar noi nu mai avem productie sau mai bine zis productie exportabila. Pentru industria textila suntem deja prea scumpi iar industrie de echipamente electronice, de mecanica fina, de mijloace transport nu avem. Ne-am intors de unde am plecat in 2004. Pe termen scurt singura alternativa va fi, in cazul in care nu vom reusi sa atragem investitii straine noi, semnificative, capabile sa produca venituri de peste 300 - 400 milioane Euro, sa mai vindem cate ceva. Dar la preturi corecte.

Salariile la stat mai mari decat la privat

Multa lume in Romania continua sa creada ca salariile de la stat sunt mai mici decat la privat, realitatea fiind cu totul alta. Ne-o arata si statisticile INS dar si o scurta incursiune pe proprietatea statului.

Din ce se mai compune la nivelul anului 2007 proprietatea statului? In primul rand din companiile energetice mai putin Petrom, 5 din cele 8 distributii de energie electrica si distributiile de gaze. Altfel spus Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Conpet, Oil Terminal, Electrica Transilvania nord, Transilvania Sud si Muntenia Nord, companiile producatoare de energie electrica gen Complexurile Energetice Turceni, Rovinari, Craiova, Termoelectrica cu filialele sale, companiile miniere (nu ma refer la cele aflate in stare de faliment declarat si care au ramas strict cu personalul de intretinere) in special cele din Valea Jiului si Tg Jiu, dar si banci precum CEC si Exim Bank, cateva societati comerciale precum Antibiotice Iasi, companii de transport pe calea ferata CFR Calatori, CFR Marfa, CFR Infrastructura si altele, institute nationale de cercetare, dar si investitii imobiliare ajunse in proprietatea statului prin intermediul creditelor neperformante preluate de la defuncta Bancorex exemplul cel mai ilustrativ fiind complexul World Trade Centre. Si ma refer doar la companiile unde statul este actionar majoritar. La acestea se adauga administratia publica centrala adica ministerele, Parlamentul, institutiile subordonate Parlamentului gen SIE, SRI, Consiliul Concurentei, dar si structurile puterii judecatoresti si ai statului de drept, care traiesc exclusiv din banii de la bugetul central, puzderia de agentii care in general isi construiesc bugetele pe taxele anuale prelevate de la societatile comerciale carora le emit licente de functionare gen autoritati de reglementare pe care le regasim in absolut toate domeniile de activitate adica telecomunicatii, energie, servicii comunale, invatamant, sport, transport rutier, cale ferata, maritim, fluvial, aerian etc. Si sa nu uitam, nivelul taxelor este suficient de mare cat sa asigure un trai confortabil respectivilor functionari. In plus orice modificare a actelor constitutive trece si pe la autoritatea de reglementare de resort si nu numai pe la Registrul Comertului. Mai sunt si acele domenii girate de stat precum Loteria Nationala obiectul unui scandal recent in materie de salarizare si prime mai mult decat consistente, regii de interes national ca de exemplu Romsilva, RAPPS, Monitorul Oficial, Imprimeria Romana etc.

Avem deci, cateva categorii distincte de angajati care lucreaza "la stat": functionarii publici, functionarii agentiilor/autoritatilor de reglementare, angajati ai companiilor de stat din domenii "cheie" a caror calendar de privatizare este incert. Anul trecut, la presiunea mass media Ministerul Finantelor a dat publicitatii un tabel cu nivelul mediu salarial din administratia publica. daca imi amintesc bine pe primul loc se situa Consiliul Concurentei cu o medie de 7000 lei/luna iar pe ultimul Ministerul Finantelor cu aprox. 2000 lei. Insa acestea sunt numai salarii. La aceste sume se adauga primele si alte remuneratii gen participarea prin diferite comisii: comisii de privatizare, comisii de selectie consultanti, comisii de evaluare, comisii de recrutare etc. Iar Parlamentul, structurile puterii judecatoresti, institutii precum SRI, SIE si altele dispun de legi proprii de salarizare dar si pensionare, salariile functionarilor respectivi depasind cu mult nivelul salariului mediu.

Situatia in ceea ce priveste salarizarea este la fel de roz si in companiile energetice. Fie sub presiunes unor sindicate bine organizate, fie sub pretextul ca daca nu marim salariile "se pleaca la privat" iar Romania nu isi poate permite sa piarda super specialistii din industria energetica sau din banci, acestea s-a aliniat la maximele din piata. Asa s-a ajuns ca salariul mediu din economie sa die 1100 lei iar cel din administratia publica sau societatile de stat exact dublu. Si stim cu totii ca structurile de stat sunt supra dimensionate, ceea ce inseamna un consum imens de resurse publice in defavoarea investitiilor. Unde gasim cele mai mici salarii? In industria textila unde statul nu mai detine proprietati, in industria lemnului unde la fel prezenta statului este nesemnificativa dar si in domeniul HORECA unde s-a cam privatizat tot ce era de vanzare cu mici exceptii. Cred ca singurele salarii "de stat" compatibile cu cele din mediul privat le au profesorii de scoala generala si liceu dar si angajatii din sectorul medical. Ambele grupe isi completeaza insa veniturile cu prestatii nedeclarate la fisc astfel incat este dificil de estimat venitul lor real.

In aceste conditii nu trebuie sa mai mire pe nimeni faptul ca, in 2007 inflatia a iesit din parametri doriti de Banca Nationala. Si in 2008 va fi la fel pentru ca urmare a inflatiei marite, salariatii de la stat vor solicita o ajustare a salariilor la inflatie. Intram astfel in eternul cerc vicios in care ne invartim de atata timp. Dar cresteri de salarii in energie sau transport conduc la sporirea preturilor. Daca in acest tablou mai includem si deprecierea monedei nationale obtinem o proiectie destul de sumbra pentru evolutia inflatiei din 2008. Si, un alte efect negativ al acestui dezechilibru semnificativ intre nivelurile salariale stat/privat este ca descurajeaza tinerii sa se mai angajeze in sectorul privat. Cum, nu numai in Romania dar si pe alte meleaguri, angajarea la stat nu se face neaparat pe criterii de performanta, exista riscul sa ne dezvoltam o administratie platita occidental dar cu o prestatie submediocra. De fapt aceasta situatie a aparut deja dovada esecurile inregistrate in primul an de la aderare in relatia cu structurile comunitare.

Nokia in Romania - pentru cat timp?

M-am amuzat astazi citind prin presa, consideratiile politicienilor germani la adresa firmei Nokia care a decis, fara preaviz, sa inchida o fabrica din Germania si sa concedieze in jur de 2000 de angajati. Probabil ca, fiind inceput de an, presa germana si politicienii nemti nu au alte subiecte de dezbatere iar populismul da oricand bine la mase. Daca s-ar fi inchis o fabrica din Romania de astazi pentru a se deschide una in Ucraina, poate ca o astfel de dezbatere mai avea sens. Romania inapoiata tehnologic are nevoie pe termen lung de investitii din categoria Nokia. Dar si asa, daca fabrica s-ar inchide dupa 15 ani datorita costurilor mari de operare nici noi nu ar trebui sa ne plangem. Ar insemna ca ne-a crescut suficient nivelul de trai, daca unei firme inovatoare de talia Nokia, i se par salariile noastre prea mari.

Legat de subiectul inchiderii fabricii Nokia din Germania, intrebarea pe care mi-am pus-o initial a fost De ce a investit Nokia in Germania. Raspunsul cred ca se gaseste in nivelul taxelor vamale practicat la vremea infiintarii fabricii de la Bochum, pe cand Finlanda nu era membra UE. Pentru ca salariile nemtesti nu au fost niciodata mai mici comparativ cu cele finlandeze, iar costul vietii din Germania este evident mai mare decat cel din Finlanda. Dar germanii au si ei producatori locali de telefoane mobile care vindeau mai competitiv pe piata germana decat Nokia pe considerente de taxe vamale. Cu 21 de ani in urma, Nokia a ales Germania, dintre toate tarile UE pentru investitia in telefoane mobile. Cum la vremea respectiva tarile mai putin dezvoltate ale Europei nu erau membre UE sau erau propaspat intrate, ma refer la Spania, Portugalia, Grecia, concurenta in a atrage investitia respectiva s-a purtat intre marile piete de desfacere adica Marea Britanie, Franta, Italia si Germania nereunificata. Probabil ca primaria orasului Bochum a oferit cele mai generoase stimulente, in traducere libera, ajutoare de stat, pentru a determina Nokia sa decida in favoarea Germaniei, ceea ce s-a si intamplat. Insa regulile UE sunt clare dar si numai aplicarea regulii bunului simt ar conduce catre acelasi echilibru dintre valoarea ajutorului de stat si valoarea investitiei. In general ajutorul de stat nu trebuie sa depaseasca 40% din valoarea investitiei. Pe de alta parte, in baza planului de afaceri intocmit de investitor, administratiile locala si centrala pot previziona veniturile bugetare ce pot fi obtinute urmare a investitiei respective. Cum nemtii sunt recunoscuti ca fiind rigurosi si planificati, cred ca asemenea calcule au si fost facute si, in plus, s-a incheiat si un contract intre administratia locala si firma prin care intelegerea dintre parti sa capete valoare juridica. In acest contract se includ de obicei si compensatiile ce trebuie achitate de parti in cazul in care una dintre acestea sau amandoua nu isi indeplinesc angajamentele contractuale. Pe scurt, protestul politicienilor germani este lipsit de fundament, mai bine zis, argumentele acestora nu se sustin.

Dar ce va face Nokia in Romania? Anuntul oficial a fost ca va produce telefoane. Dar ce inseamna acest a produce? Daca ne uitam la un telefon mobil indiferent cat de inteligent si dotat este, ne lamurim imediat ca un astfel de aparat se compune dintr-o carcasa, taste, acumulator, placa de baza pe care sunt lipite cateva circuite integrate personalizate, un afisaj, camera video si alte cateva maruntisuri. Intrebarea este daca Nokia va produce sau doar asambla? Prin a produce eu inteleg ca cel putin un subansamblu din cele enumerate anterior va fi manufacturat mai mult sau mai putin de la stadiul de materie prima in fabrica de lnga Cluj. Nu este cazul pentru circuitele integrate, nici pentru afisaj, nici pentru acumulatori, nici pentru camera video. Mai ramane carcasa si tastele. Fara ironie, ar fi un castig daca acestea s-ar produce local, reprezinta o mecanica fina la care industria noastra nu a avut inca acces. Pe de alta parte salariul mediu anuntat de producatorul finlandez, circa 220 Euro, ne duce cu gandul la industria textila, adica la activitati de asamblare. Altfel spus, bugetul local si cel central vor cheltui cele aprox. 100 milioane Euro pentru amenajarea parcului industrial unde Nokia va inchiria halele necesare, pentru prelungirea autostrazii Transilvania pana la poarta fabricii, pentru realizarea unui segment de cale ferata si altele. Peste cativa ani cel mai probabil Nokia va abandona investitia de langa Cluj cu destinatia Ucraina sau alta tara mai ieftina. La momentul respectiv noi vom ramane totusi cu un plus de infrastructura, dar si cu eventuale cunostinte tehnologice mai avansate care ne-ar permite, eventual, demararea unor investitii autohtone. Daca pana atunci, febra imobiliara scade pentru a disponibiliza resursele financiare necesare unor investitii de anvergura in productie si servicii.

Pensiile private obligatorii, esec sau succes?

Aveam in intentie sa continui astazi dezbaterea despre avansul tehnologic al Romaniei. Dar cum astazi este ultima zi de aderare benevola la un fond de pensii administrat privat pentru persoanele cu varste pana la 35 de ani, as vrea sa ma opresc putin asupra acestui subiect deoasebit de important nu numai pentru persoanele vizate dar si pentru noi toti. Falimentul sistemului nou implementat afecteaza in egala masura toti cetatenii Romaniei pentru ca ar produce o revolta sociala ce nu ar putea fi stapanita decat prin intermediul platii pensiilor respective de catre bugetul public.

Evident, aflat abia la inceput de drum, nu putem inca opina asupra succesului sau insuccesului sistemului privat obligatoriu de pensii. Ma opresc insa la o analiza principiala deoarece, din punctul meu de vedere, acolo se gaseste slabiciunea acestei initiative care se doreste a fi o alternativa de succes la pensia de stat. In primul rand cele doua sisteme sunt principial diferite: cel actual de stat, plateste pensiile curente pe baza principiului solidaritatii intre generatii, ceea ce presupune prelevarea unei anumite cote din salariile angajatilor curenti si achitarea pensiilor angajatilor din trecut. Aceste contributii reprezinta un procent din salarii ce sunt actualizate permanent la inflatie, guvernul operand din cand in cand corectii ale punctului de pensie tocmai pentru ca si salariile din care acestea sunt achitate, sunt, de obicei pe baze anuale, actualizate la inflatie sau peste rata inflatiei. Cu toate acestea, oficiali guvernamentali au anuntat ca pensia medie din Romania corespunde unei cote de 40-45% din salariul mediu in timp ce media din tarile dezvoltate s-ar situa la 80%. Daca insa ne uitam in trecutul recent, constatam ca ultima indexare guvernamentala a pensiilor a fost de peste 30% ceea ce depaseste cu mult rata combinata a inflatiei ultimilor 3 ani.

Ce putem astepta de la pensiile private? Pentru inceput sa analizam situatia din piata, acum, la sfarsit de campanie de aderare. O privire rapida pe tabloul fondurilor de pensii administrate privat si autorizate de catre Comisia de Supraveghere, ne arata ca de fapt in Romania vor activa cel mult 4 fonduri care totalizeaza peste 80% din aderenti. Chiar daca anual sunt cel putin 250.000 de persoane noi, potentiale cliente pentru aceste fonduri, este putin probabil ca acestea sa se orienteze catre fondurile de la coada clasamentului. Singura alternativa ar fi ca toate fondurile de pe pozitiile 5 -17 sa vanda unuia dintre ele, inainte de a se publica primele rezultate referitoare la randamente adica la 2 ani de la inceperea activitatii. Pentru ca este evident ca, in acel moment, fondurile administrate de ING si Allianz vor conduce detasat si vor determina o hemoragie a participantilor de la celelalte fonduri catre ele.

Fonduri clasate acum, la sfarsit de campanie de aderare, pe locurile 4 - 7, sustin schimbarea regulilor jocului si anume excluderea de la repartizarea aleatoare a persoanelor indecise, a primilor 2 clasati, in scopul evitarii concentrarii. Dar concentrarea este deja creata. Trei fonduri detin 80% din piata. Chiar daca acestea sunt excluse de la repartizarea a 10% din piata, cota lor va scadea la 70% adica suficient cat sa le asigure capacitatea de a genera un randament peste medie. Insa intrebarea care se pune este la ce sunt bune aceste fonduri indiferent daca sunt 2 sau 10? Mie imi este neclar raspunsul atat timp cat legea le obliga sa asigure pensionarului, dupa 35-40 de ani de munca sumele depuse la valoarea nominala minus comisionul de administrare. Chiar si la o inflatie medie de 3%/an, dupa 40 de ani valoarea unui leu/Euro de astazi scade la o treime. Asa ca viitorul pensionar va primi in cel mai rau caz 30% din ce a depus. Iar ce a depus reprezinta un procent de 6-8% din salariul brut. Adica o suma infima la care se va adauga partea ce va fi achitata in continuare de la bugetul asigurarilor sociale. In aceste conditii exista pericolul ca pensiile private sa fie cel mult egale cu cele echivalente de stat. Nu inteleg de ce nu s-a stipulat de la inceput in lege, obligativitatea asigurarii unui randament egal cel putin cu rata inflatiei comunicata de INS sau Eurostat.Oricum pentru administratorii fondurilor de pensii cu cota mare de piata urmeaza o perioada de cel putin 20 de ani fara prea mari griji. Comisionul de administrare este suficient de generos cat sa permita plata unor salarii extrem de competitive, iar conservarea valorii nominale a depunerilor pe urmatorii 20 de ani nu este o sarcina atat de dificila. Numai prin constituirea de depozite bancare pe termen lung se poate obtine un randament cel putin egal cu inflatia!!! Altfel spus exista bani si pentru bonusuri consistente.

Romania este la jumatatea drumului in recuperarea decalajului tehnologic fata de statele dezvoltate

Asa suna un titlu din presa de astazi. Este de fapt concluzia unui studiu al Bancii Mondiale care intr-un raport recent a punctat Romania la capitolul tehnologie cu 45 de puncte in timp ce statele dezoltate tehnologic detin 100 de puncte. Nu am inteles totusi citind articolele dedicate acestui studiu si aparute in diverse publicatii de unde a izvorat concluzia autorilor ca Romania este la jumatatea drumului. Numai pentru ca i-au fost alocate acele 45 de puncte dintr-un total de 100? Cu totii cunoastem, fiecare din experienta proprie, ca 80% din rezultate provin din 20% efort sau daca privim in oglinda depunem 80% din efort pentru 20% din rezultate.

Pentru a evalua unde ne pozitionam pe drumul recuperarii decalajului tehnologic fata de tarile dezvoltate ar trebui in primul rand sa definim notiunea de tehnologie la care ne referim atunci cand discutam de decalajul tehnologic. Dar ne putem folosi si bunul simt in acest scop.Sa recapitulam cam de ce tehnologie dispune Romania in acest moment. printr-un set de intrebari si raspunsuri.

1.Produce tara noastra vreun bun de larg consum ca de exemplu: camere video, camere foto, telefoane mobile bsau fixe, televizoare clasice sau cu plasma, calculatoare de orice tip, masini de spalat automate, frigidere, aspiratoare, player-uri de orice tip, roboti de bucatarie etc.
Raspuns: Nu. Exista niste incercari la societatea Arctic pentru frigidere. In general se asambleaza anumite produse sub marci care din cand in cand apar si dispar. Dar dupa cum am observat cu totii, compresoarele - componenta principala a unui astfel de aparat - sunt de import si chiar se specifica cu mandrie pe certificatul de garantie.
2. Produce Romania vreun circuit integrat sau subansamblu electronic suficient de avansat tehnologic care sa poata fi integrat in bunurile de larg consum manufacturate de firme consacrate pe plan mondial?
Raspuns: Nu
3. Produce Romania mijloace de transport altele decat automobile? Sau subansamble cu inalt continut tehnologic pentru marci consacrate?
Raspuns: Nu si in plus la categoria automobile, trebuie subliniat ca Dacia Logan se lauda a fi cel mai ieftin automobil nou care se vinde pe piata europeana astfel incat putem realiza nivelul tehnologic al acestei masini. Spre deosebire de Cehia care produce Skoda si Peugeot/Citroen care se incadreaza in clase aflate la 2 trepte distanta de Dacia Logan, sau Ungaria care produce Audi ce apartine mai degraba de clasa lux.

Chestionarul poate continua si in sectorul constructiilor civile si industriale, sectorul considerat ca fiind in acesti ani motorul cresterii economice din Romania. Este suficient cand mergeti pe strada sa va uitati la marcile stantate pe macarale, poduri rulante, schele, escavatoare etc. Niciun astfel de echipament nu numai ca nu poarta nume romanesc dar nici nu se bazeaza pe subansamble produse in Romania. O salvare vine din partea cimentului care este produs in Romania cu capital strain. In rest, o vizita la magazine gen Bricostore, Praktiker etc. ne lamureste ca din oferta expusa poate 20% provine din Romania restul fiind produse de import.

Asa incat stau si ma intreb, fara sa fi citit raportul respectiv cum am putea totusi recupera decalajul tehnologic urias care ne desparte de tarile din prima linie? Cred, in cazul in care vom continua sa risipim resursele ca pana acum, ca este imposibil. Fara o cercetare atat fundamentala cat si aplicativa conectata la realitatile tehnologice mondiale, cu fondurile nu alocate ci aruncate pe niste proiecte de cercetare venite din istorie sau scoase de prin sertarele ministerului de resort, cu o Academie plina de indivizi ale caror merite au ramas ascunse, dar si cu responsabili guvernamentali care confunda asamblarea cu productia, confuzie ce persista de 18 ani, vom recupera strict doar acel decalaj tehnologic pe care il vor dori statele dezvoltate. Cum populatia Romaniei este in scadere iar nivelul salariile este suficient de scazut dar in crestere reprezentam de fapt o piata importanta de desfacere doar pentru produsele alimentare motiv pentru care exista deja facilitati importante de productie in acest sector. Dar pentru a intelege mai bine cat de imens este decalajul nostru tehnologic, voi reveni in alt articol cu o analiza la zi a structurii comertului nostru exterior, comparativ cu alte tari din Europa Centrala si de Est.

Unde investim in 2008?

Nu intentionez sa fiu exacta in acest articol. Voi face doar cateva comentarii calitative urmand ca intr-un articol viitor sa prezint si cateva cifre. Dar pentru a intelege cum sa ne investim banii in anul 2008, sa ne oprim putin asupra anului 2007 format din perspectiva retroactiva din 2 jumatati fara prea mare legatura intre ele. Astfel primul semestru a reprezentat doar o prelungire a entuziasmului care ne-a cuprins pe toti la sfarsit de 2006 odata cu ratificarea de catre Germania a Tratatului de integrare. Atunci a devenit o certitudine ca Romania va fi membra UE de la 1 ianuarie 2007. Entuziasmul popular s-a transmis tuturor actorilor economici dar si populatiei in egala masura. Bancile au ridicat barierele in calea ofertelor de imprumuturi catre populatie, pe Bursa de Valori toate titlurile au luat-o in sus afisand cresteri nebanuite iar cursul de schimb leu/Euro, sub influenta unei ierni blande dar si urmare a rezultatelor macroeconomice excelente inregistrate in 2006 dar anuntate in primul trimestru din 2007, a inceput o coborare abrupta pana la un minim de 3,11 lei/euro inregistrat in iulie 2007. In tot acest tablou mirific, singura problema majora o reprezenta deficitul de cont curent care, se considera in acel moment (iunie 2006) ca va fi acoperit precum in 2006 prin investitii straine si transferuri ale romanilor din strainatate.

Daca oficialii guvernului impreuna cu BNR ar fi analizat cu mai mare atentie amplitudinea deficitului in raport cu sursele de finantare ar fi realizat ca situatia nu era deloc roza si singura metoda de corectie si redresare era o depreciere abrupta a monedei locale. Daca in 2006 volumul investitiilor straine depasea 9 mld. Euro, aceasta se datora in primul rand vanzarii BCR pe 3,5 mld. Euro catre Erste. Or, in 2007 aceasta suma nu s-a mai regasit in ecuatia investitiilor straine si nicio alta privatizare de aceeasi anvergura. La aceste premise negative s-au adaugat si influentele externe, pesimismul investitorilor generat de criza creditelor ipotecare din SUA care au determinat incepand din luna septembrie corectii serioase la bursa de valori si inceputul procesului de depreciere a monedei locale. Asa se face ca, daca am fi avut la inceput de an 2007 o suma in lei pe care am fi schimbat-o in Euro si apoi din nou in lei la sfarsit de an, castigul ar fi ajuns la 7,7% exclusiv comisioane. Probabil ca deducand comisioanele ne-am fi situat la un randament de 7% pe lei adica la fel cat am fi obtinut la un depozit de lei chiar dupa deducerea impozitului. In ceea ce priveste randamentul la investitiile bursiere acesta este mai dificil de estimat pentru ca intodeauna discutam de un cos de titluri. Insa cele mai lichide 10 titluri nu ne-ar fi asigurat la nivel de an un randament cu mult superior dobanzii bancare.

In aceste conditii, ca si in ultimii 5 ani, cele mai atractive plasamenter au ramas si in 2007 tot investitiile imobiliare.Citeam intr-un ziar ca preturile apartamentelor vechi au crescut in Bucuresti, in 2007 cu cel putin 5000 Euro/luna adica 60000 Euro/an. Astfel ca, daca la inceput de an am fi investit 100000 Euro intr-un apartament de 3 camere, la sfarsit de an acelasi activ imobiliar l-am fi putut vinde cu cel putin 160,000 Euro ceea ce ne conduce, dupa plata impozitelor, comisioanelor si altor taxe la un randament de cel putin 40% si fara timpi alocati urmaririi cursului de schimb sau cotatiilor titlurilor de valoare pe bursa.

Acesta a fost anul 2007. Ce putem spune despre 2008? Cursul de schimb intrand pe un fagas extrem de volatil, devine evident ca se pot castiga sume importante pe termen scurt. Daca avem Euro achizitionati la curs mai mic, ar merita schimbati la cursul actual de 3,7, urmand ca la un curs de 3,4 lei/Euro sa efectuam conversia inapoi in Euro. Avem astfel asigurat, pentru sume medii ce nu ne permit achizitia unui bun imobiliar, un randament de 8-9% la Euro. Tot, daca dispunem de sume mici, ne putem indrepta atentia, in cazul in care aceasta suma este in lei, catre piata de capital. Tot pe termen scurt se pot castiga niste bani cu randamente de 10-15% cumparand actiuni la SIF-uri si banci, mai ales ca, incepand cu aprilie 2008 se vor efectua primele transferuri catre fondurile private de pensii ceea ce va mari presiunea pe cotatiile actiunilor cu mari sanse ca acestea sa creasca. Iar daca dispunem de sume suficient de mari, atunci achizitia unui imobil ramane in continuare investitia cu cel mai mare randament avand in vedere ca exista in continuare un dezechilibru semnificativ intre cererea si oferta de locuinte in marile orase.

Investitorii speriati de rezultatele sub asteptari ale economiei romanesti in 2007

Un inceput slab pe piata financiara din Romania. Contrar evolutiei din anii anteriroi, indicii bursieri s-au depreciat la inceput de an si, descurajator, moneda nationala s-a depreciat dramatic fata de Euro, depasind astazi 3,7 lei. Concomitent, Ministerul Finantelor ne-a indormat ca deficitul bugetar a ajuns la 31 decembrie la 2,4%, desi in octombrie ministrul de resort anticipase numai 1,7%. Motivatia consta, potrivit aceluaisi ministru, in cheltuielile marite ale administratiilor locale care capata de la an la an independenta sporita si plata subventiilor suplimentare pentru agricultori datorita secetei. Daca la acest tablou adaugam si inflatia care s-a situat anul trecut la 6,74% cu mult in afara intervalului tintit de BNR de 4% plus/minus un punct procentual, obtinem un tablou ce inspira neincredere investitorilor la acest inceput de an. Putem continua cu deficitul comercial record inregistrat in 2007 despre care am scris in alte articole dar si cu un avans al PIB sub cel prognozat la inceput de an, de doar 5,7%.

Iar 2008 se anunta un an si mai dificil decat 2007 chiar daca zapada cazuta in aceste zile ne indreptateste sa speram ca am scapat de seceta si, in consecinta, de scumpirea preturilor produselor agricole. Pericolele care ne pandesc sunt multiple si variate. Pe primul loc am putea situa cosmarul energiei. Si ma refer aici nu numai la pretul ridicat si aparent de neoprit al petrolului dar si la faptul ca, intreg sectorul energetic romanesc, aflat in continuare in proprietatea statului trebuie retehnologizat. Ce s-a facut in ultimii 18 ani le putem numi doar cosmetizari urmarea carora, dotarea tehnica a centralelor electrice a ramas aceeasi. Dar atunci nu eram membri UE si nu negociaseram includerea directivelor europene de mediu in legislatia romaneasca. Practic, potrivit acordurilor incheiate, pana in 2012 in toate centralele pe carbune trebuie realizate investitii de mediu care, asa cum stim cu totii, nu aduc spor de productivitate, ci doar spor de sanatate si, bineinteles, o scumpire a pretului kilowatului in scopul recuperarii investitiei.Ramanem in energie unde, deprecierea monedei nationale dar si cresterea planificata a accizelor vor conduce la o sporire a pretului gazelor naturale la fel ca in cazul benzinei, motorinei si a celorlalte produse ale industriei petro-chimice.

In sectorul fondurilor publice, situatia se va tensiona si mai mult. Marirea substantiala a pensiilor incepand cu 1 noiembrie 2007, concomitent cu implementarea sistemului pensiilor private obligatorii va conduce la deficit major al fondului de pensii de stat fiind astfel necesara subventionarea acestuia adica alocarea unor resurse financiare in detrimentul altor sectoare. Asta inseamna alocarea unor sume suplimentare pentru consum in detrimentul investitiilor. Potrivit declaratiilor ministrului finantelor, in 2008 subventia va fi de 1,3 miliarde lei iar in 2009 de 5,9 miliarde lei.

Mai departe, sectorul bancar va fi si el afectat de neincrederea ce a inceput sa apara in randul investitorilor dar si de criza creditelor declansata in a doua parte a anului 2007 in SUA, astfel ca imprumuturile se vor scumpi. Plus ca imprumuturile ipotecare sunt contractate in marea lor majoritate in Euro in timp ce salariile se platesc tot in marea lor majoritate in lei. Ceea ce inseamna ca aceste deprecieri accentuate ale monedei nationale vor conduce catre o marire substantiala a ratelor bancare exprimate in lei. Vom asista cel mai probabil la o crestere accentuata a creditelor neperformante. Poate doar in aceste conditii sa existe si o latura pozitiva a intregului proces si anume o calmare a preturilor pe piata imobiliara.

Ce este de facut? Ca intotdeauna in astfel de conjuncturi, trebuie temperat consumul, fenomen care s-ar putea produce mai repede decat ne-am fi asteptat nu numai pentru ca in luna ianuarie consumul este de obicei mai scazut dar si datorita deprecierii abrupte a monedei nationale care scumpeste suficient de mult importurile. Un anunt la inceput de februarie care sa ne instiinteze despre scaderea deficitului comercial comparativ cu decembrie 2007 ar mai calma spiritele printre investitori. O companie multinationala de prim rang care sa informeze lumea de afaceri ca a ales Romania pentru o investitie care sa produca venituri de peste 1 miliard Euro/USD ar oferi cu siguranta incredere in mediul de afaceri si in economia romaneasca. Pentru un asemenea anunt este nevoie in primul rand de vointa politica. Ceea ce nu am vazut pana acum iar in 2008 ne confruntam cu un an electoral ceea ce inseamna ca politicienii si guvernul nu vor mai avea timp de economie.

Inflatie anuala de 6,57% in 2007, mult peste tinta si estimarile Bancii Nationale

Anul 2007 nu a fost prielnic economiei romanesti. Integrarea in Uniunea Europeana nu ne-a adus avantajele mult-visate. Mai degraba acestea ne-au parvenit intr-o anumita masura in perioada 2001 - 2006, atunci cand ne pregateam sa devenim stat membru UE. Dar odata procesul de integrare incheiat, ne-am pierdut busola. Nu mai avem obiective asa ca vechile tare au iesit la suprafata. Nu ne-a ajutat nici timpul probabil, seceta catastrofala din 2007 scumpind la maximum alimentele. Mai mult, agitatia de pe scena politica dar si acuzele continue la adresa justitiei i-au facut pe investitorii straini mult mai pridenti in cea de-a doua jumatate a anului incheiat recent.Cum fondurile structurale nu au sosit inca datorita in parte birocratiei noastre dar si birocratiei lor, a functionarilor UE, ce mai ramane? Sa importam pentru a ne satisface apetitul de consumatori europeni avand in vedere ca salariul mediu a cunoscut o crestere de 23% in 2007 fata de 2006. Pe scurt ne puteam permite cel putin o crestere de 23% a consumului la o rata de economisire constanta.

In aceste conditii nu a fost greu pentru banci sa se hotarasca sa ne crediteze. Asa cum scriam si ieri, ratele inalte ale dobanzilor atat la lei cat si la Euro ii transforma pe bancherii straini care activeaza in Romania in milionari peste noapte avand in vedere ca bonusurile lor sunt direct proportionale cu performantele financiare ale sucursalelor bancare pe care le conduc. In plus, criza creditelor americane nu a afectat inca prestatia bancilor europene care domina piata bancara din Romania, nu inca. Asadar acestea au continuat sa-si finanteze sucursalele din Romania care, la randul lor, au contitnuat sa ii crediteze pe romani. Dar bunurile de consum, stie oricine, nu se fabrica in Romania ci oriunde altundeva ceea ce inseamna ca toate aceste credite pun presiune pe balanta comerciala. Asa se face ca, potrivit ultimilor raportari statistice, deficitul comercial a ajuns in luna noiembrie la aproape 20% din PIB, importurile avand o dinamica de doua ori mai mare ca exporturile. Cum investitii straine nu au mai venit, transferurile din strainatate ale muncitorilor romani sunt limitate, singura alternativa a fost deprecierea cursului de schimb.

Deprecierea cursului de schimb insa antreneaza scumpirea tuturor bunurilor si serviciilor ale caror cotatii pe piata romaneasca sunt facute in Euro: serviciile de comunicatii, accizele, dar si benzina, motorina, gazele naturale in componenta carora intra un procent semnificativ de energie din import. Mai mult, tot INS ne-a informat de curand ca am importat produse agricole de 4 ori mai mult decat am exportat. Nici daca era an agricol bun nu am fi exportat dar cel putin volumul importurilor era mai mic si nu marea deficitul comercial. Asa s-a ajuns ca, incepand cu luna septembrie, agricultura sa dea startul cresterii preturilor iar anunturile privind suplimentarea pensiilor dar si a salariilor bugetarilor sa produca o explozie a preturilor marfurilor si serviciilor nealimentare. Daca in prima parte a anului 2007 ne-am bucurat ca iarna era blanda si, in consecinta, consumurile de energie au fost mai mici decat normal ajutand la mentinerea unui curs valutar in favoarea leului, incepand cu luna august 2007, seceta si cresterea exploziva a cotatiei petrolului au constituit preludiul unei inflatii ce nu mai pastra nimic in comun cu prognozele optimiste ale BNR.

In acest context, ma intreb uneori sau mai bine zis, deseori, pe ce se bazeaza aceste "asa zise" prognoze intr-o tara a carei economie este departe de a fi stabila sau de a dispune de un istoric coerent. Chiar si in fata evidentei de la inceputul lunii noiembrie, banca centrala continua sa sustina ca inflatia nu va depasi 5,7%. Nu numai ca acest prag a fost depasit cu un punct procentual dar acest puseu inflationist de sfarsit de an combinat cu deprecierea accentuata a monedei nationale la acest inceput de an, va determina o mentinere a inflatiei la un nivel inalt si in primele 5-6 luni ale lui 2008. Salvarea poate veni ca de obicei de la agricultura. Poate ca zapada masiva cazuta la acest inceput de an sa prevesteasca recolte bogate. Recoltele bogate inseamna preturi mici la produsele alimentare. Preturile mici la mancare indus incredere, care incredere atrage investitorii straini. Mai avem deci de asteptat cel putin 5-6 luni pana la limpezirea apelor, iar prognozele bazate pe un aparat matematic soficsticat nu tin loc de realitate.

Randamentele fondurilor private obligatorii de pensii

Randamentele viitoare ale fondurilor private de pensii reprezinta marea necunoscuta a procesului de infiintare a acestora. Nimic nu este mai usor decat, printr-o lege, niste bani sa se transfere din contul statului in niste conturi private pe baza unor optiuni exprimate tocmai de aceia in numele carora se transfera aceste fonduri. Problema este ce se intampla mai departe cu acesti bani si mai ales, cat vor primi peste 25 de ani primii pensionari care vor beneficia de pensii private. Mai mult sau mai putin decat pensia de stat?

Este o intrebare deocamdata fara raspuns. Un raspuns partial il vom primi prin intermediul primilor pensionari, beneficiari ai pensiilor private inscrisi optional in acest proces adica acele persoane care aveau 44 de ani in 2007. Pe scurt un calcul bazat pe fapte si comparatii reale il vom putea intocmi numai prin anul 2023 cand, cel mai probabil nimeni nu isi va mai aminti cum a fost demarat procesul si cine ar fi vinovatul daca randamentele fondurilor de pensii determina o pensie mai mica decat cea echivalenta de stat.

Dar sa vedem cine sunt actorii principali in aceasta ecuatie deocamdata imposibil de rezolvat. Pe locul I in functie de adeziunile colectate pana la sfarsitul anului 2007 se situeaza ING, urmat de Allianz, Generali si Aviva. Cumulat aceste 4 fonduri de pensii reprezinta peste 80% din piata ceea ce trimite celelalte 13 fonduri de pensii autorizate de catre autoritatea de reglementare intr-o zona gris. Imi este greu sa cred ca acestea vor continua sa existe cu un numar de 50.000 - 100.000 de aderenti, cel mai probabil de pe palierul cu salarii mici. Pentru ca ar insemna ca toate contributiile sa fie epuizate pentru administrarea fondurilor respective. Deasemenea, la valori mici, nici investitiile nu pot fi prea atractive comparativ cu primii clasati astfel incat dupa primii 2 ani, adica la expirarea perioadei de interdictie la transferuri intre fonduri, vom asista la migratii catre fondurile cel mai bine clasate capabile sa genereze randamente atractive. Pe scurt, asa cum arata configuratia pietei la inceput de an 2008, in 2 ani, pe piata romaneasca vor ramane cel mult 6-7 fonduri de pensii private obligatorii ceea ce este fezabil avand in vedere ca, Polonia, la o populatie de 40 milioane de locuitori adica dubla comparativ cu populatia Romaniei, dispune in prezent de 10 fonduri de pensii private obligatorii.

Dar ce randamente ne poate oferi un astfel de fond dupa ce vom cotiza 40 de ani? Ne asteptam sa primim cel putin cat am cotizat multiplicat cu rata inflatiei pe parcursul celor 40 de ani. Or, in forma actuala, legislatia prevede ca fondurile sa fie capabile sa asigure sumele depuse la valoarea nominala minus cheltuielile de administrare. Deasemenea, nu este clae cum se va plati aceasta pensie, lunar pana la sfarsitul vietii fostului angajat chiar daca mai traieste 1 an sau 25 de ani sau fondul, calculand o suma fixa care ii revine respectivului asigurat i-o achita la sfarsitul perioadei de cotizare sau, in acord cu asiguratul, i-o plateste esalonat de-a lungul unei anumite perioade de timp.

Oricum ar fi, asiguratul nu are nicio siguranta ca va primi ceva real la pensie. Pentru ca daca, spre exemplu, inflatia sufera niste derapaje pe parcursul celor 30-40 de ani de cotizare, atunci ne putem trezi la 65 de ani in situatia ca primim valoarea nominala a depunerilor noastre dar care in realitate reprezinta, ca putere de cumparare, cel mult o treime din valoarea initiala. Asa cum arata in acest moment legislatia specifica, administratorii de fond se bucura numai de avantaje, riscul pentru acestia fiind aproape inexistent. Din moment ce nu exista o prevedere legala privind randamentul minim, iar legea dispune un anume mod de investire a fondurilor, administratorii acestora sunt un fel de functionari de stat, bine platiti, care se vor bucura de 15 ani de relaxare. Pana la prima pensie mai mica decat cea de stat. Atunci, cu siguranta vom asista la o reforma majora a sistemului de pensii. Poate in sfarsit cea coerenta si echitabila atat pentru fondurile de pensii cat si pentru asigurat.

Moneda nationala a atins miercuri cel mai scazut nivel din ultimele 18 luni

In 2006, multimea de "analisti economici" autointitulati astfel, prognoza, sub avalansa investitiilor straine ale acelui an ca, vom asista la o depreciere pe termen lung a monedei europene in raport cu moneda nationala. Iar exportatorii acuzau banca centrala de subminarea economiei nationale prin aprecierea semnificativa a leului nostru.

Nota de plata a sosit la inceput de 2008, anuntata fiind inca din trimestrul al patrulea al anului 2007. Din nou, aceiasi analisti asteptau o relaxare a cursului luand in considerare transferurile din strainatate ale muncitorilor romani, cu ocazia Sarbatorilor de iarna. Insa rationamentul lor s-a dovedit si incomplet si de fapt, eronat. Incomplet, pentru ca banii veniti din strainatate la rudele ramase in tara s-au cheltuit tot in afara tarii deoarece bunurile de consum achizitionate pe perioada Sarbatorilor provin, in majoritate din import. Si, asa cum am aflat prin intermediul statisticilor Eurostat, romanii s-au clasat pe primul loc in ceea ce priveste cresterea comertului cu amanuntul in 2007 fata de 2006 cu 13,9% urmata de Polonia cu 13,3%, in timp ce media UE s-a situat la modestul nivel de 1,9%. La polul opus s-a aflat Luxemburgul cu o scadere de 20,3%.

Aceasta crestere a consumului la nivelul populatiei nu a fost sustinuta de o imbunatatire substantiala a productivitatii muncii ci, s-a produs mai mult, sub efectul intensificarii activitatii de creditare din partea institutiilor financiare. Aminteam intr-un alt articol ca, indiferent ce masuri ar lua BNR de franare a creditului, bancile din Romania (cu exceptia CEC si Eximbank toate bancile sunt de fapt filiale/sucursale ale unor entitati straine) duc o politica agresiva de creditare cu orice pret adica nu conteaza riscul. Aceasta atitudine are cel putin 2 cauze si anume: disponibilitatea finantarii din partea bancii mama si ecartul semnificativ ce se mentine inca intre dobanda la Euro in zona Euro si dobanda la Euro si la Leu in Romania.

Si totusi anul 2007 a adus vesti proaste pentru economie. Investitiile straine s-au redus iar transferurile din strainatate ale romanilor aflati la munca in diverse tari au compensat intr-o mica proportie deficitul de cont curent. Rezultatul l-a auzit/citit/vazut toata lumea. Un deficit de cont urias care a determinat in final o depreciere accentuata a monedei nationale si care se mentine si la inceput de an. Tabloul este cu atat mai sumbru cu cat exista si o conjunctura internationala nefavorabila datorata crizei creditelor ipotecare din SUA si deprecierii accentuate a dolarului in paralel cu scumpirea fara precedent a petrolului si altor resurse energetice.

Dar daca guvernul va lasa numai banca centrala sa "lupte" cu deprecierea leului atunci vom asista la acelasi esec consemnat si la inceputul anilor 2000. Pentru ca nu limitarea creditarii prin diverse parghii finantiste va determina echilibrarea balantei de plati ci atragerea de investitii straine in domenii de inalta tehnologie si valoare adaugata semnificativa. Or in acest caz, actorul principal nu este banca centrala ci guvernul Romaniei. Dar, de 18 ani, guvernul Romaniei nu are nicvio strategie economica in afara de eternele declaratii privind cresterea productivitatii fara a oferi definitii si nici mijloace de atingere a acestui deziderat nobil. Bugetul tarii finanteaza un numar semnificativ de institute economice, exista si o Comisie de prognoza, organizatii neguvernamentale. Dar din partea acestora nu soseste nicio propunere de strategie coerenta. Doar Ministerul Economiei si Finantelor ne-a oferit in vara lui 2007 spectacolul unei strategii energetice din care a reiesit doar propunerea infiintarii unei companii nationale care sa includa toate activele neprivatizate. Adica aprox. 80% din energetica romaneasca. Nu am inteles cand se va intampla aceasta miscare si ce va urma. In rest aceleasi proiecte ca acum 5 ani. Retehnologizare activelor viabile si investitii de mediu pentru a ne conforma cu standardele UE.

Dar investitiile de mediu nu produc, ele doar ne protejeaza sanatatea noastra si a mediului inconjurator. Altfel spus nu vor aduce un spor de productivitate ci doar preturi mai mari pentru a fi rambursate. Asa ca, pe acest fundal, leul poate continua cu succes procesul de depreciere. Acest fenomen poate induce investitorilor o neincredere suficient de mare cat sa determine o stare de asteptare in randul acestora. Astept sa vad ce se intampla, mai ales intr-un an electoral. Concluzia este ca sunt sanse mari sa asistam in acest an nu doar la fluctuatii ample ale cursului de schimb dar si la deprecieri neasteptate si semnificative ale monedei locale in contextul unei cresteri nesutenabile a consumului si pe fundalul lipsei de investitii straine.