Pensiile private obligatorii, esec sau succes?

Aveam in intentie sa continui astazi dezbaterea despre avansul tehnologic al Romaniei. Dar cum astazi este ultima zi de aderare benevola la un fond de pensii administrat privat pentru persoanele cu varste pana la 35 de ani, as vrea sa ma opresc putin asupra acestui subiect deoasebit de important nu numai pentru persoanele vizate dar si pentru noi toti. Falimentul sistemului nou implementat afecteaza in egala masura toti cetatenii Romaniei pentru ca ar produce o revolta sociala ce nu ar putea fi stapanita decat prin intermediul platii pensiilor respective de catre bugetul public.

Evident, aflat abia la inceput de drum, nu putem inca opina asupra succesului sau insuccesului sistemului privat obligatoriu de pensii. Ma opresc insa la o analiza principiala deoarece, din punctul meu de vedere, acolo se gaseste slabiciunea acestei initiative care se doreste a fi o alternativa de succes la pensia de stat. In primul rand cele doua sisteme sunt principial diferite: cel actual de stat, plateste pensiile curente pe baza principiului solidaritatii intre generatii, ceea ce presupune prelevarea unei anumite cote din salariile angajatilor curenti si achitarea pensiilor angajatilor din trecut. Aceste contributii reprezinta un procent din salarii ce sunt actualizate permanent la inflatie, guvernul operand din cand in cand corectii ale punctului de pensie tocmai pentru ca si salariile din care acestea sunt achitate, sunt, de obicei pe baze anuale, actualizate la inflatie sau peste rata inflatiei. Cu toate acestea, oficiali guvernamentali au anuntat ca pensia medie din Romania corespunde unei cote de 40-45% din salariul mediu in timp ce media din tarile dezvoltate s-ar situa la 80%. Daca insa ne uitam in trecutul recent, constatam ca ultima indexare guvernamentala a pensiilor a fost de peste 30% ceea ce depaseste cu mult rata combinata a inflatiei ultimilor 3 ani.

Ce putem astepta de la pensiile private? Pentru inceput sa analizam situatia din piata, acum, la sfarsit de campanie de aderare. O privire rapida pe tabloul fondurilor de pensii administrate privat si autorizate de catre Comisia de Supraveghere, ne arata ca de fapt in Romania vor activa cel mult 4 fonduri care totalizeaza peste 80% din aderenti. Chiar daca anual sunt cel putin 250.000 de persoane noi, potentiale cliente pentru aceste fonduri, este putin probabil ca acestea sa se orienteze catre fondurile de la coada clasamentului. Singura alternativa ar fi ca toate fondurile de pe pozitiile 5 -17 sa vanda unuia dintre ele, inainte de a se publica primele rezultate referitoare la randamente adica la 2 ani de la inceperea activitatii. Pentru ca este evident ca, in acel moment, fondurile administrate de ING si Allianz vor conduce detasat si vor determina o hemoragie a participantilor de la celelalte fonduri catre ele.

Fonduri clasate acum, la sfarsit de campanie de aderare, pe locurile 4 - 7, sustin schimbarea regulilor jocului si anume excluderea de la repartizarea aleatoare a persoanelor indecise, a primilor 2 clasati, in scopul evitarii concentrarii. Dar concentrarea este deja creata. Trei fonduri detin 80% din piata. Chiar daca acestea sunt excluse de la repartizarea a 10% din piata, cota lor va scadea la 70% adica suficient cat sa le asigure capacitatea de a genera un randament peste medie. Insa intrebarea care se pune este la ce sunt bune aceste fonduri indiferent daca sunt 2 sau 10? Mie imi este neclar raspunsul atat timp cat legea le obliga sa asigure pensionarului, dupa 35-40 de ani de munca sumele depuse la valoarea nominala minus comisionul de administrare. Chiar si la o inflatie medie de 3%/an, dupa 40 de ani valoarea unui leu/Euro de astazi scade la o treime. Asa ca viitorul pensionar va primi in cel mai rau caz 30% din ce a depus. Iar ce a depus reprezinta un procent de 6-8% din salariul brut. Adica o suma infima la care se va adauga partea ce va fi achitata in continuare de la bugetul asigurarilor sociale. In aceste conditii exista pericolul ca pensiile private sa fie cel mult egale cu cele echivalente de stat. Nu inteleg de ce nu s-a stipulat de la inceput in lege, obligativitatea asigurarii unui randament egal cel putin cu rata inflatiei comunicata de INS sau Eurostat.Oricum pentru administratorii fondurilor de pensii cu cota mare de piata urmeaza o perioada de cel putin 20 de ani fara prea mari griji. Comisionul de administrare este suficient de generos cat sa permita plata unor salarii extrem de competitive, iar conservarea valorii nominale a depunerilor pe urmatorii 20 de ani nu este o sarcina atat de dificila. Numai prin constituirea de depozite bancare pe termen lung se poate obtine un randament cel putin egal cu inflatia!!! Altfel spus exista bani si pentru bonusuri consistente.