De la o vreme asistam la o efervescenta de declaratii. Pe langa cele imobiliare, domeniu in care, in fiecare zi mai aflam ca o firma sau alta va demara in scurt timp constructia unui mall eventual al celui mai mare mall a mai aparut seria de anunturi legate de energia eoliana. Deunazi am citit ca s-a vandut Dorna Lactate iar din banii obtinuti fostul proprietar doreste sa investeasca in productia de energie eoliana. Cu cateva zile inainte am lecturat, tot in presa, ca Electrica, firma de stat actionara (inca) la cele trei societati de distributie a energiei electrice neprivatizate este interesata sa contracteze studii de fezabilitate in vederea demararii unor proiecte tot in sectorul energiei eoliene. Tot rasfoind mass media constatam ca si Iberdrola (invinsa de Enel in lupta pentru preluarea distribuitorului de energie electrica Muntenia Sud) a incheiat un acord de achizitie a mai multor generatoare eoliene (neclar daca acestea exista deja sau vor fi instalate) cu puteri cumulate de sute de megawati, idem si Enel care tocmai a preluat o alta firma ce are in portofoliu niste "mori de vant" etc.
Si pe cine intrebi in ce ar investi raspunsul parca este acelasi: in imobiliare si in generatoare eoliene. Sa explicam putin interesul acesta aparent subit pentru energia din surse eoliene. In scopul conservarii energiei, UE a stabilit niste cote procentuale din totalul consumului de energie electrica la nivel de stat membru care sa fie obtinute din energii regenerabile. Prin energie regenerabila se intelege energia obtinuta din generatoare cu puteri instalate mai mici de 10 MW si care sa utilizeze surse neconventionale de energie, ne referim in principal la: eoliana, solara, biomasa, hidro. In materie de microhidrocentrale, jocurile sunt oarecum finalizate. Exista in patrimoniul Hidroelectrica sute de locatii si generatoare aflate in diferite stadii de investitii si care sunt scoase la vanzare din cand in cand in functie de interesul declarat al unor investitori preferati. In ceea ce priveste biomasa, afacerea este destul de dificil de realizat in stadiul actual de (ne)colectare selectiva a deseurilor si al absentei gropilor ecologice.
Cu potential ridicat ramane energia eoliana. Procentul asumat de Romania in perspectiva anilor 2020 este de 30%, adica acest procent ar trebui sa fie reprezentat in ansamblul productiei de energie electrica din tara noastra de catre energie din surse regenerabile. Luand in considerare tabloul prezent al producatorilor de energie, 30% din electricitate este de provenienta hidro, 14% din sursa nucleara iar restul de 56% din carbune, gaz metan si pacura. Asumand ca la orizontul anilor 2020, 30% din electricitate va proveni din surse regenerabile si presupunand ca vom avea un consum aproximativ constant de curent electric atunci rezultatul va fi mai mult decat pozitiv pentru noi avand in vedere ca vom fi in situatia avantajoasa de a avea posibilitatea renuntarii la o cota echivalenta din producatorii de electricitate pe baza de gaz si/sau carbune.
Dar care este secretul atator investitii eoliene. Pentru ca exista un secret si anume, productia de energie electrica din surse regenerabile este prioritara si se face la un pret fixat de catre autoritatea de reglementare astfel incat sa se asigure recuperarea investitiei. Bineinteles ca acest pret este superior celui practicat in sistem diferenta nefiind acoperita de la buget ci de catre furnizori prin intermediul pretului de vanzare al energiei electrice livrata catre consumatori. Discutam de fapt de o subventie incrucisata, electricitatea din surse conventionale o sprijina pe cea obtinuta din surse neconventionale. Pana aici nimic rau, ci chiar toate bune avand in vedere ca asa ne protejam mediul si ne marim independenta energetica. Numai ca energia eoliana nu este controlabila, vantul bate numai cand vrea el ceea ce inseamna ca sistemul trebuie sa dispuna de capacitati echivalente, conventionale care sa compenseze momentele fara vant. Intrebarea este cine va sustine acele generatoare? Sau altfel spus ce se va intampla daca si cand toate proiectele anuntate se vor realiza? Vom avea curent numai cand va bate vantul sau vom plati dublu pentru ca abia tunci se va descoperi ca si producatorii conventionali trebuie tinuti in functiune pentru zilele fara vant? Dar si acele capacitati conventionale aflate pentru moment in exploatare sunt limitate, eventual cumulat nici nu ating totalul proiectelor anuntate de generatoare eoliene. Normal ar fi, ca autoritatea competenta sau operatorul de sistem sa organizeze periodic licitatii pentru atribuirea licentelor de producatori de electricitate din surse regenerabile.S-ar asigura astfel transparenta dar si finalitatea investitiilor. Altfel s-ar putea sa riscam ca in anul 2020 sa ne aflam tot in stadiul de proiecte anuntate prin mass media.
miercuri, 23 aprilie 2008
marți, 22 aprilie 2008
Încălzirea centralizată – Între trecut şi Viitor
În România, încălzirea centralizată nu este (încă) o poveste de succes. Întrebarea care se pune acum este în ce măsură povestea ei se poate transforma într-un succes. Pentru a răspunde argumentat este nevoie ca, în primul rând să înţelegem cum s-a ajuns în situaţia anilor ’90 când toată lumea îşi dorea debranşarea apartamentului de la sistemul de încălzire centralizată. Totodată este important să cunoaştem şi legislaţia europeană în domeniu. Menţionez, în acest context, că, prin Tratatul de Aderare, România s-a angajat să preia, fără, derogări, orice directivă europeană în materie, ceea ce înseamnă că directivele sau deciziile Comisiei Europene legate de încălzirea centralizată sau de producerea energiei termice sunt incluse automat şi în legislaţia locală.
Exemplul Capitalei României este ilustrativ pentru ceea ce s-a întâmplat în ţara noastră în domeniul încâlzirii centralizate. Astfel, în anii urbanizării accelerate (anii ’60) s-au construit centralele de cogenerare energie electrică şi termică (abrevierea consacrată CHP derivă din limba engleză – Combined Heat and Power) şi care contribuie după cum urmează la furnizarea de energie termică pentru încălzirea celor aprox. 580.000 de apartamente din Municipiul Bucureşti şi oraşul Buftea: CET Sud - 40%, CET Vest - 20%, CET Grozăveşti 14%, CET Progresul - 17%.
Dacă în anii ’80 lipsa de căldură din apartamente se explica prin prisma penuriei de resurse energetice specifice epocii, în anii ’90, blocajul financiar şi starea tehnică precară a reţelelor coroborate cu absenţa unui management performant la toate nivelurile şi în toate sectoarele, inclusiv în administraţia locală, suprapuse peste o perioadă de criză economică profundă, marcată de scăderea drastică a veniturilor populaţiei, toate acestea la un loc au determinat o lipsă de performanţă în ceea ce priveşte serviciul de încălzire centralizată şi furnizare a apei calde menajere.
La începutul anilor ’90 toate activele energetice au fost incluse într-o singură entitate Renel, urmată la mijlocul aceluiaşi deceniu de Conel (după desprinderea activelor aferente transportului de energie electrică într-o nouă entitate denumită Transelectrica) pentru ca începând cu anul 2000, să aibă loc separarea producţiei de distribuţie. În acest mod, centralele ce funcţionează pe gaze naturale (90%) şi păcură (10%) şi care asigură producerea de energie terimică pentru sistemul centralizat de încălzire a Bucureştiului au fost transformate în filiale şi incluse juridic în cadrul Termoelectrica, entitate deţinută integral până anul trecut de către Ministerul Economiei, ulterior transferată la AVAS, înstituţie publică din subordinea Guvernului României. Pentru reglementarea sectorului s-au înfiinţat Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Electrice (ANRE) şi Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) care au funcţionat independent timp de 7 ani, fiind reunite anul trecut într-o singură entitate.
În paralel, la începutul anilor ’90, în subordinea Primăriei Capitalei s-a înfiinţat Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice care a preluat gestionarea reţelei de puncte termice şi conducte ce formează activul serviciului de încălzire centralizată.
Acest scurt istoric ne ajută să înţelegem sursa disfuncţionalităţilor majore din sistem, care au condus la avalanşa de debranşări ce au avut loc în perioada 1990 – 2004. Observăm că serviciul în sine a fost furnizat de către o entitate aflată în subordinea Primăriei Capitalei în timp ce agentul termic era livrat de către nişte producători de energie electrică coordonaţi de Guvern. Mai mult, deoarece aceştia generează şi energie electrică, potrivit legislaţiei în vigoare, preţul de vânzare atât al energiei electrice cât şi al energiei termice (mai cunoscută sub numele unităţii de măsură – gigacalorie) au fost stabilite prin negocieri între Termoelectrica, ANRE, ANRGN si Guvern, în timp ce de tariful energiei termice livrate populaţiei era răspunzătoare Primăria Capitalei. Această situaţie nu ar deranja dacă ar exista un sistem transparent de stabilire a tarifelor pentru energia electrică şi cea termică în cazul Termoelectrica. Există însă percepţia, din partea Primăriei, că se impun tarife ridicate la energia termică în scopul subvenţionării energiei electrice produsă de centralele respective. Din acest motiv Primăria Capitalei insistă pentru transferul centralelor menţionate din coordonarea Guvernului, în cea a Primăriei considerându-se că, în acest mod, chiar dacă tarifele nu vor scădea, cel puţin se vor plafona.
În acest context, trebuie menţionat, că la beneficiarul final, gigacaloria ajunge puternic subvenţionată, atât de Guvern cât şi de bugetul local. În Bucureşti, spre exemplu, la sfârşitul anului trecut, la nivel casnic, gigacaloria se plătea cu 107,5 lei în timp ce preţul aprobat de ANRE a fost de 213, 21 lei diferenţa fiind achitată de Guvern (64,36 lei) şi Primărie (41,35 lei). Pe lângă aceste sume, pentru familiile cu venit redus se acordă un ajutor de încălzire în funcţie de tipul de combustibil utilizat. Menţionez că în Bucureşti, numai 68% din spaţiile locative sunt încălzite centralizat, restul fiind împărţit între sobe (18%), centrale termice de bloc (5%), centrale termice de apartament (5%) şi centrale termice de cvartal (4%).
Sistemul descris este evident că trebuie corectat pentru o funcţionare profitabilă atât pentru cetăţeni căt şi pentru bugetul local şi pentru comunitate în general. În primul rând se observă că subvenţia se acordă tuturor gospodăriilor racordate la sistem indiferent de venitul pe familie. Dar şi gazul natural (cel folosit de populaţie în mod direct pentru încălzire) are un preţ inferior celui de piaţă existănd mari presiuni din partea UE de creştere a acestuia. Chiar s-a fixat şi un calendar în acest sens care însa nu a fost respectat de autorităţile române. În aceste condiţii este dificil de estimat cum este mai avantajos din punct de vedere financiar să încălzeşti o locuinţă în mediul urban, acolo unde este disponibil un sistem de încălzire centralizată. Debranşarea masivă operată în perioada 1990 – 2004 s-a datorat în primul rând unui serviciu de slabă calitate dar plătit foarte scump. Între timp calitatea s-a îmbunătăţit considerabil fapt dovedit de stoparea fenomenului dar rămâne deschisă problema tarifului gigacaloriei coroborat cu eliminarea subvenţiilor guvernamentale la gazul natural livrat populaţiei şi al posibilei subvenţii încrucişate din cadrul centralelor tip CHP prin transparentizarea costurilor.
Sistemele de încălzire şi răcire centralizate au căpătat o importanţă din ce în ce mai mare în ultimii ani, mai ales din perspectiva eforturilor globale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a economisirii energiei având vedere insecuritatea şi preţul ridicat al resurselor primare. Sistemele de încălzire centralizată pot fi dotate cu tehnologii flexibile ce utilizeaza tipuri variate de combustibil incluzând energia rezultată prin arderea deşeurilor menjere, a energiei regenerabile dar şi, cel mai semnificativ, aplicarea cogenerării adică producerea simultană de energie electrică şi termică. Combinaţia cogenerare şi încălzire centralizată este foarte eficientă din punct de vedere energetic. O centrală termoelectrică care produce numai energie electrică are un randament de aprox. 50%. O mare parte din energie este risipită sub formă de căldură în mediul înconjurător. O centrală care lucrează în regim de cogenerare recuperează această căldură şi poate atinge un grad de 90% ca eficienţă energetică.
Creşterea eficienţei energetice, conservarea energiei şi protecţia mediului sunt obiective majore ale politicii energetice în cadrul UE. În acest scop, Parlamentul european a adoptat Directiva 54/2003 referitoare la regulile comune pentru piaţa internă de electricitate care la Art. 22 stipulează că Statele Membre trebuie să contribuie la asigurarea securităţii furnizării de energie electrică prin construcţia de noi unităţi în cazul în care capacităţile actuale de generare nu sunt suficiente. Aceste noi capacităţi trebuie să ţină cont de diverse criterii stabilite prin directiva respectivă unul dintre acestea fiind cel de eficienţă energetică. În acest sens se menţionează distinct capacităţile de cogenerare şi cele bazate pe resurse regenerabile. Pentru punerea în aplicare a acestei directive, Comisia a adoptat ulterior Directiva 8/2004 privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piaţa internă a energiei.care stabileşte indicatori de eficienţă pentru cogenerare precum şi modalităţi de raportare pentru Statele Membre. Directiva menţionată a fost completată de către Comisie printr-o Decizie din 21 decembrie 2006 pentru stabilirea valorilor de referinţă armonizate pentru producerea de electricitate şi căldură în scopul aplicării Directivei 8/2004 a Parlamentului European. În esenţă se instituie posibilitatea ca Statele Membre să acorde stimulente pentru reabilitarea unităţilor mai vechi de cogenerare în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice, recomandându-se totodată şi asigurarea condiţiilor stabile pentru investiţii în cogenerare şi menţinerea aceloraşi valori de referinţă pentru unităţile de cogenerare pe o perioadă de 10 ani.
Dacă ne uităm la exemplul ţărilor nordice unde sistemul de încălzire centralizată acoperă cel puţin 60% din locuinţe constatăm că la baza lui au stat câteva iniţiative importante luate de Guvern:
Proiect de ansamblu la scară naţională a furnizării de căldură;
Utilizarea cogenerării pe baza proiectului menţionat;
Izolarea clădirilor;
Dezvoltarea de sisteme izolate de transport şi distribuţie a agentului termic;
Reducerea temperaturii agentului termic.
Urmare a acestor iniţiative dar şi a colaborării între autorităţile locale şi cele centrale, între sectorul public şi cel privat, în Danemarca, spre exemplu, la 30 de ani de la criza petrolului din 1974, consumul de combustibil pentru încălzire a scăzut cu 50%. În zonele rurale cu 500 de locuitori s-au pus în funcţiune sisteme CHP descentralizate. Acestea sunt în operare numai când este necesar fiind echipate cu acumulatori de căldură. Combustibilul poate fi gazul natural, rumeguş, deşeuri din lemn, biogaz etc.
Printr-o lege nouă a încălzirii adoptată în 1979 s-a stabilit ca până în anul 2000, 60% din locuinţe să fie încălzite centralizat. Autorităţile centrale au emis normele şi au aprobat planurile în timp ce municipalităţile în colaborare cu firmele de profil au exceutat lucrările. Rezultatul a fost un sistem integrat de conducte capabile să transporte agentul termic de la marile centrale electrice şi incineratoare către companiile locale de distribuţie. Pentru exemplificare, în 2003, prin arderea deşeurile menajere s-a asigurat 25% din energia termică necesară încălzirii Capitalei. Sistemul de transport al agentului termic din Copenhaga conectează 4 centrale tip CHP, 4 incineratoare pentru deşeuri şi peste 50 de boilere pentru orele de vârf.care transportă agent termic pentru peste 20 de companii de distribuţie.
Este important de reţinut că obiectivele încălzirii centralizate pot fi atinse numai dacă majoritatea populaţiei din oraşele mari este recordată la sistem. Trebuie deasemenea să existe obligativitatea conectării clădirilor la sistemele de încălzire centralizată, acordarea de stimulente pentru reabilitarea reţelelor şi pentru consumatorii care optează pentru încălzirea centralizată (izolarea clădirilor, montarea contoarelor, executarea lucrărilor necesare schimbării tipului de încălzire etc.). În România s-a adoptat un prim Plan Naţional de Acţiune în Domeniul Eficienţei Energetice 2007 – 2010 care transpune pe plan local legislaţia comunitară mai menţionată anterior. Din acest Plan fac parte măsuri precum izolarea termică a clădirilor construite în perioada 1950 – 1990 pentru care se acordă subvenţii de la bugetul central şi cel local. În acelaşi Plan este prevăzut ca în cursul anului 2008 să se adopte scheme de finanţare pentru sprijinirea cogenerării de înaltă eficienţă. Important ar fi, ca ulterior adoptării cadrului legal necesar Guvernul şi municipalităţile să realizeze un plan naţional de încălzire a localităţilor pentru cel puţin 15 – 20 ani astfel încât fiecare dintre noi să ne cunoaştem obligaţiile în cazul în care alegem să locuim într-o anumită zonă. Protecţia mediului şi conservarea energiei trebuie să devină un obiectiv pentru guvern dar şi un mod de viaţă pentru noi toţi.
Exemplul Capitalei României este ilustrativ pentru ceea ce s-a întâmplat în ţara noastră în domeniul încâlzirii centralizate. Astfel, în anii urbanizării accelerate (anii ’60) s-au construit centralele de cogenerare energie electrică şi termică (abrevierea consacrată CHP derivă din limba engleză – Combined Heat and Power) şi care contribuie după cum urmează la furnizarea de energie termică pentru încălzirea celor aprox. 580.000 de apartamente din Municipiul Bucureşti şi oraşul Buftea: CET Sud - 40%, CET Vest - 20%, CET Grozăveşti 14%, CET Progresul - 17%.
Dacă în anii ’80 lipsa de căldură din apartamente se explica prin prisma penuriei de resurse energetice specifice epocii, în anii ’90, blocajul financiar şi starea tehnică precară a reţelelor coroborate cu absenţa unui management performant la toate nivelurile şi în toate sectoarele, inclusiv în administraţia locală, suprapuse peste o perioadă de criză economică profundă, marcată de scăderea drastică a veniturilor populaţiei, toate acestea la un loc au determinat o lipsă de performanţă în ceea ce priveşte serviciul de încălzire centralizată şi furnizare a apei calde menajere.
La începutul anilor ’90 toate activele energetice au fost incluse într-o singură entitate Renel, urmată la mijlocul aceluiaşi deceniu de Conel (după desprinderea activelor aferente transportului de energie electrică într-o nouă entitate denumită Transelectrica) pentru ca începând cu anul 2000, să aibă loc separarea producţiei de distribuţie. În acest mod, centralele ce funcţionează pe gaze naturale (90%) şi păcură (10%) şi care asigură producerea de energie terimică pentru sistemul centralizat de încălzire a Bucureştiului au fost transformate în filiale şi incluse juridic în cadrul Termoelectrica, entitate deţinută integral până anul trecut de către Ministerul Economiei, ulterior transferată la AVAS, înstituţie publică din subordinea Guvernului României. Pentru reglementarea sectorului s-au înfiinţat Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Electrice (ANRE) şi Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) care au funcţionat independent timp de 7 ani, fiind reunite anul trecut într-o singură entitate.
În paralel, la începutul anilor ’90, în subordinea Primăriei Capitalei s-a înfiinţat Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice care a preluat gestionarea reţelei de puncte termice şi conducte ce formează activul serviciului de încălzire centralizată.
Acest scurt istoric ne ajută să înţelegem sursa disfuncţionalităţilor majore din sistem, care au condus la avalanşa de debranşări ce au avut loc în perioada 1990 – 2004. Observăm că serviciul în sine a fost furnizat de către o entitate aflată în subordinea Primăriei Capitalei în timp ce agentul termic era livrat de către nişte producători de energie electrică coordonaţi de Guvern. Mai mult, deoarece aceştia generează şi energie electrică, potrivit legislaţiei în vigoare, preţul de vânzare atât al energiei electrice cât şi al energiei termice (mai cunoscută sub numele unităţii de măsură – gigacalorie) au fost stabilite prin negocieri între Termoelectrica, ANRE, ANRGN si Guvern, în timp ce de tariful energiei termice livrate populaţiei era răspunzătoare Primăria Capitalei. Această situaţie nu ar deranja dacă ar exista un sistem transparent de stabilire a tarifelor pentru energia electrică şi cea termică în cazul Termoelectrica. Există însă percepţia, din partea Primăriei, că se impun tarife ridicate la energia termică în scopul subvenţionării energiei electrice produsă de centralele respective. Din acest motiv Primăria Capitalei insistă pentru transferul centralelor menţionate din coordonarea Guvernului, în cea a Primăriei considerându-se că, în acest mod, chiar dacă tarifele nu vor scădea, cel puţin se vor plafona.
În acest context, trebuie menţionat, că la beneficiarul final, gigacaloria ajunge puternic subvenţionată, atât de Guvern cât şi de bugetul local. În Bucureşti, spre exemplu, la sfârşitul anului trecut, la nivel casnic, gigacaloria se plătea cu 107,5 lei în timp ce preţul aprobat de ANRE a fost de 213, 21 lei diferenţa fiind achitată de Guvern (64,36 lei) şi Primărie (41,35 lei). Pe lângă aceste sume, pentru familiile cu venit redus se acordă un ajutor de încălzire în funcţie de tipul de combustibil utilizat. Menţionez că în Bucureşti, numai 68% din spaţiile locative sunt încălzite centralizat, restul fiind împărţit între sobe (18%), centrale termice de bloc (5%), centrale termice de apartament (5%) şi centrale termice de cvartal (4%).
Sistemul descris este evident că trebuie corectat pentru o funcţionare profitabilă atât pentru cetăţeni căt şi pentru bugetul local şi pentru comunitate în general. În primul rând se observă că subvenţia se acordă tuturor gospodăriilor racordate la sistem indiferent de venitul pe familie. Dar şi gazul natural (cel folosit de populaţie în mod direct pentru încălzire) are un preţ inferior celui de piaţă existănd mari presiuni din partea UE de creştere a acestuia. Chiar s-a fixat şi un calendar în acest sens care însa nu a fost respectat de autorităţile române. În aceste condiţii este dificil de estimat cum este mai avantajos din punct de vedere financiar să încălzeşti o locuinţă în mediul urban, acolo unde este disponibil un sistem de încălzire centralizată. Debranşarea masivă operată în perioada 1990 – 2004 s-a datorat în primul rând unui serviciu de slabă calitate dar plătit foarte scump. Între timp calitatea s-a îmbunătăţit considerabil fapt dovedit de stoparea fenomenului dar rămâne deschisă problema tarifului gigacaloriei coroborat cu eliminarea subvenţiilor guvernamentale la gazul natural livrat populaţiei şi al posibilei subvenţii încrucişate din cadrul centralelor tip CHP prin transparentizarea costurilor.
Sistemele de încălzire şi răcire centralizate au căpătat o importanţă din ce în ce mai mare în ultimii ani, mai ales din perspectiva eforturilor globale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a economisirii energiei având vedere insecuritatea şi preţul ridicat al resurselor primare. Sistemele de încălzire centralizată pot fi dotate cu tehnologii flexibile ce utilizeaza tipuri variate de combustibil incluzând energia rezultată prin arderea deşeurilor menjere, a energiei regenerabile dar şi, cel mai semnificativ, aplicarea cogenerării adică producerea simultană de energie electrică şi termică. Combinaţia cogenerare şi încălzire centralizată este foarte eficientă din punct de vedere energetic. O centrală termoelectrică care produce numai energie electrică are un randament de aprox. 50%. O mare parte din energie este risipită sub formă de căldură în mediul înconjurător. O centrală care lucrează în regim de cogenerare recuperează această căldură şi poate atinge un grad de 90% ca eficienţă energetică.
Creşterea eficienţei energetice, conservarea energiei şi protecţia mediului sunt obiective majore ale politicii energetice în cadrul UE. În acest scop, Parlamentul european a adoptat Directiva 54/2003 referitoare la regulile comune pentru piaţa internă de electricitate care la Art. 22 stipulează că Statele Membre trebuie să contribuie la asigurarea securităţii furnizării de energie electrică prin construcţia de noi unităţi în cazul în care capacităţile actuale de generare nu sunt suficiente. Aceste noi capacităţi trebuie să ţină cont de diverse criterii stabilite prin directiva respectivă unul dintre acestea fiind cel de eficienţă energetică. În acest sens se menţionează distinct capacităţile de cogenerare şi cele bazate pe resurse regenerabile. Pentru punerea în aplicare a acestei directive, Comisia a adoptat ulterior Directiva 8/2004 privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piaţa internă a energiei.care stabileşte indicatori de eficienţă pentru cogenerare precum şi modalităţi de raportare pentru Statele Membre. Directiva menţionată a fost completată de către Comisie printr-o Decizie din 21 decembrie 2006 pentru stabilirea valorilor de referinţă armonizate pentru producerea de electricitate şi căldură în scopul aplicării Directivei 8/2004 a Parlamentului European. În esenţă se instituie posibilitatea ca Statele Membre să acorde stimulente pentru reabilitarea unităţilor mai vechi de cogenerare în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice, recomandându-se totodată şi asigurarea condiţiilor stabile pentru investiţii în cogenerare şi menţinerea aceloraşi valori de referinţă pentru unităţile de cogenerare pe o perioadă de 10 ani.
Dacă ne uităm la exemplul ţărilor nordice unde sistemul de încălzire centralizată acoperă cel puţin 60% din locuinţe constatăm că la baza lui au stat câteva iniţiative importante luate de Guvern:
Proiect de ansamblu la scară naţională a furnizării de căldură;
Utilizarea cogenerării pe baza proiectului menţionat;
Izolarea clădirilor;
Dezvoltarea de sisteme izolate de transport şi distribuţie a agentului termic;
Reducerea temperaturii agentului termic.
Urmare a acestor iniţiative dar şi a colaborării între autorităţile locale şi cele centrale, între sectorul public şi cel privat, în Danemarca, spre exemplu, la 30 de ani de la criza petrolului din 1974, consumul de combustibil pentru încălzire a scăzut cu 50%. În zonele rurale cu 500 de locuitori s-au pus în funcţiune sisteme CHP descentralizate. Acestea sunt în operare numai când este necesar fiind echipate cu acumulatori de căldură. Combustibilul poate fi gazul natural, rumeguş, deşeuri din lemn, biogaz etc.
Printr-o lege nouă a încălzirii adoptată în 1979 s-a stabilit ca până în anul 2000, 60% din locuinţe să fie încălzite centralizat. Autorităţile centrale au emis normele şi au aprobat planurile în timp ce municipalităţile în colaborare cu firmele de profil au exceutat lucrările. Rezultatul a fost un sistem integrat de conducte capabile să transporte agentul termic de la marile centrale electrice şi incineratoare către companiile locale de distribuţie. Pentru exemplificare, în 2003, prin arderea deşeurile menajere s-a asigurat 25% din energia termică necesară încălzirii Capitalei. Sistemul de transport al agentului termic din Copenhaga conectează 4 centrale tip CHP, 4 incineratoare pentru deşeuri şi peste 50 de boilere pentru orele de vârf.care transportă agent termic pentru peste 20 de companii de distribuţie.
Este important de reţinut că obiectivele încălzirii centralizate pot fi atinse numai dacă majoritatea populaţiei din oraşele mari este recordată la sistem. Trebuie deasemenea să existe obligativitatea conectării clădirilor la sistemele de încălzire centralizată, acordarea de stimulente pentru reabilitarea reţelelor şi pentru consumatorii care optează pentru încălzirea centralizată (izolarea clădirilor, montarea contoarelor, executarea lucrărilor necesare schimbării tipului de încălzire etc.). În România s-a adoptat un prim Plan Naţional de Acţiune în Domeniul Eficienţei Energetice 2007 – 2010 care transpune pe plan local legislaţia comunitară mai menţionată anterior. Din acest Plan fac parte măsuri precum izolarea termică a clădirilor construite în perioada 1950 – 1990 pentru care se acordă subvenţii de la bugetul central şi cel local. În acelaşi Plan este prevăzut ca în cursul anului 2008 să se adopte scheme de finanţare pentru sprijinirea cogenerării de înaltă eficienţă. Important ar fi, ca ulterior adoptării cadrului legal necesar Guvernul şi municipalităţile să realizeze un plan naţional de încălzire a localităţilor pentru cel puţin 15 – 20 ani astfel încât fiecare dintre noi să ne cunoaştem obligaţiile în cazul în care alegem să locuim într-o anumită zonă. Protecţia mediului şi conservarea energiei trebuie să devină un obiectiv pentru guvern dar şi un mod de viaţă pentru noi toţi.
joi, 10 aprilie 2008
Prognoze
In fiecare zi auzim noi si noi prognoze. Despre aceiasi indicatori evident. Si de la aceiasi autori. De fapt nu sunt multi. Dar sunt si romani si straini. Din partea romana cei mai activi sunt Comisia Nationala de Prognoza si BNR. Dinspre partea straina merita sa ii citam pe clasicii FMI si BM, mai recent si UE dar si altii care se simt obligati ca din cand in cand, probabil ca din lipsa de alte subiecte mai palpitante sa mai emita cate un comunicat prin care de regula prezinta cat se poate de pesimist evolutia viitoare a prinicpalilor inidcatori romanesti. Si ma refer in primul rand la cresterea PIB, la deficitul extern (cel mai la moda subiect anul acesta) si la inflatie. Asa se face ca avem de ales intre multiple surse si pe cale de consecinta intre o multitudine de valori ale indicatorilorilor macroeconomici.
Sa luam pentru exemplificare nivelul deficitului extern previzionat pentru 2008. Potrivit opiniei exprimate de guvernatorul BNR, acesta se va situa la un nivel inferior fata de 2007 cand a atins 13,9% din PIB situandu-se in valoare absoluta la 16,87 mld. Euro, depasit fiind doar de Bulgaria si tarile baltice. Guvernatorul nu a aratat pe ce isi bazeaza aceasta afirmatie dar cel mai probabil pe cursul de schimb depreciat al monedei nationale care ar favoriza exporturile. In teorie pentru ca in practica discutam totusi de inceputul unei recesiuni economice pe plan mondial si de o scadere a ritmului de crestere in tarile UE (prinicpalul nostru partener comercial) ceea ce ar putea conduce din partea lor la o reducere a apetitului pentru importuri. In plus un curs marit leu/Euro determina si un pret marit al materiilor prime in special cele legate de energie (majoritar de import) ceea ce adauga o presiune suplimentara asupra costurilor produselor finite. Or este evident ca produsele romanesti sunt competitive la export nu din cauza valorii lor adaugate ci, fundamental, din cauza preturilor mai mici. Guvernatorul este sustinut si de catre Comisia Nationala de Prognoza care emite prognoze pe banda rulanta corectandu-le cel putin la 2 saptamani eventual in functie de evolutia zilnica a cursului valutar. Astfel, CNP estimeaza pentru 2008 un deficit extern de 13,5%
Despre deficitul extern, FMI are o parere opusa celei exprimate de guvernatorul BNR. In viziunea FMI, deficitul extern se va adanci in acest an la 14,5% din PIB urmand sa se reduca incepand din 2009. Insa cea mai pesimista prognoza vine din partea agentiei Fitch care dispunand de alte date de intrare (presupunand ca formulele de calcul sunt in principiu acekeasi) ajunge la concluzia ca deficitul extern va atinge 17,5% din PIB.
La toate aceste marimi relative se adauga si diverse alti jucatori de pe margine cum ar fi departamentele de cercetare din banci, agentiile de garantare a exporturilor si alte organizatii neguvernementale care toate se considera obligate de statutul lor sa mai emita din cand in cand comunicate prin care de regula prezinta, in aceasta perioada de posibila recesiune, o imagine nu tocmai roza a viitorului pe termen scurt. Anul trecut pe vremea aceasta, aceleasi organizatii se intreceau in prognoze mai mult decat pozitive pentru viitorul pe termen scurt si mediu al economiei romanesti. Doar ca atunci inca nu se declansase in mod public criza credutelor ipotecare. Oare ce s-a schimbat in economia Romaniei in acest an? Ce este diferit astazi fata de acum 1 an pentru ca prognozele sa treaca din optimiste in pesimiste. Din contra, in aceasta perioada ne-am bucurat de sosirea Nokia apoi de cea a lui Ford. Adica putem acum sa speram ca, peste 1-2 ani, produsele lor manufacturate in Romania vor fi exportate contribuind astfel la reducerea deficitului extern. Din punctul meu de vedere, prognozele de anul trecut au fost exagerat de optimiste neavand prea multe in comun cu economia reala a Romaniei, bazandu-se excesiv doar pe evolutia cursului de schimb ca indicator fundamental pentru economie. Doar ca, asa cum stim cu totii, cursul de schimb reprezinta expresia cererii si ofertei pe post de arbitru fiind BNR, o influenta suficient de mare avand-o si bancile straine care opereaza in Romania. Numai ca si accesul lor la finantare s-a ingustat semnificativ datorita crizei creditelor ipotecare.
Altfel spus, prognozele atunci cand nu sunt elaborate intr-un context global, reprezinta mai mult un exrecitiu intelectual pur teoretic. Iar investitorii trebuie sa le ia in consideratie cu multa prudenta in paralel cu realizarea unei documentari proprii. Uneori cateva zile de cercetare si lectura pot salva un intreg plan de afaceri.
Sa luam pentru exemplificare nivelul deficitului extern previzionat pentru 2008. Potrivit opiniei exprimate de guvernatorul BNR, acesta se va situa la un nivel inferior fata de 2007 cand a atins 13,9% din PIB situandu-se in valoare absoluta la 16,87 mld. Euro, depasit fiind doar de Bulgaria si tarile baltice. Guvernatorul nu a aratat pe ce isi bazeaza aceasta afirmatie dar cel mai probabil pe cursul de schimb depreciat al monedei nationale care ar favoriza exporturile. In teorie pentru ca in practica discutam totusi de inceputul unei recesiuni economice pe plan mondial si de o scadere a ritmului de crestere in tarile UE (prinicpalul nostru partener comercial) ceea ce ar putea conduce din partea lor la o reducere a apetitului pentru importuri. In plus un curs marit leu/Euro determina si un pret marit al materiilor prime in special cele legate de energie (majoritar de import) ceea ce adauga o presiune suplimentara asupra costurilor produselor finite. Or este evident ca produsele romanesti sunt competitive la export nu din cauza valorii lor adaugate ci, fundamental, din cauza preturilor mai mici. Guvernatorul este sustinut si de catre Comisia Nationala de Prognoza care emite prognoze pe banda rulanta corectandu-le cel putin la 2 saptamani eventual in functie de evolutia zilnica a cursului valutar. Astfel, CNP estimeaza pentru 2008 un deficit extern de 13,5%
Despre deficitul extern, FMI are o parere opusa celei exprimate de guvernatorul BNR. In viziunea FMI, deficitul extern se va adanci in acest an la 14,5% din PIB urmand sa se reduca incepand din 2009. Insa cea mai pesimista prognoza vine din partea agentiei Fitch care dispunand de alte date de intrare (presupunand ca formulele de calcul sunt in principiu acekeasi) ajunge la concluzia ca deficitul extern va atinge 17,5% din PIB.
La toate aceste marimi relative se adauga si diverse alti jucatori de pe margine cum ar fi departamentele de cercetare din banci, agentiile de garantare a exporturilor si alte organizatii neguvernementale care toate se considera obligate de statutul lor sa mai emita din cand in cand comunicate prin care de regula prezinta, in aceasta perioada de posibila recesiune, o imagine nu tocmai roza a viitorului pe termen scurt. Anul trecut pe vremea aceasta, aceleasi organizatii se intreceau in prognoze mai mult decat pozitive pentru viitorul pe termen scurt si mediu al economiei romanesti. Doar ca atunci inca nu se declansase in mod public criza credutelor ipotecare. Oare ce s-a schimbat in economia Romaniei in acest an? Ce este diferit astazi fata de acum 1 an pentru ca prognozele sa treaca din optimiste in pesimiste. Din contra, in aceasta perioada ne-am bucurat de sosirea Nokia apoi de cea a lui Ford. Adica putem acum sa speram ca, peste 1-2 ani, produsele lor manufacturate in Romania vor fi exportate contribuind astfel la reducerea deficitului extern. Din punctul meu de vedere, prognozele de anul trecut au fost exagerat de optimiste neavand prea multe in comun cu economia reala a Romaniei, bazandu-se excesiv doar pe evolutia cursului de schimb ca indicator fundamental pentru economie. Doar ca, asa cum stim cu totii, cursul de schimb reprezinta expresia cererii si ofertei pe post de arbitru fiind BNR, o influenta suficient de mare avand-o si bancile straine care opereaza in Romania. Numai ca si accesul lor la finantare s-a ingustat semnificativ datorita crizei creditelor ipotecare.
Altfel spus, prognozele atunci cand nu sunt elaborate intr-un context global, reprezinta mai mult un exrecitiu intelectual pur teoretic. Iar investitorii trebuie sa le ia in consideratie cu multa prudenta in paralel cu realizarea unei documentari proprii. Uneori cateva zile de cercetare si lectura pot salva un intreg plan de afaceri.
luni, 7 aprilie 2008
Strategii energetice
Pe parcursul ultimilor 18 ani, toate guvernele care s-au perindat pe la Palatul Victoria au initiat cate o strategie energetica. Fiecare ministru de resort nu s-a simtit satisfacut de prevederile strategiei initiate de predecesor asa incat s-a simtit obligat sa genereze una proprie. In final, niciuna din aceste strategii nu a avut vreo valoare autentica nefiind aplicate nici macar de initiatorii acestora deoarece au fost adoptate ori in prag de schimbare a guvernului ori erau atat de vagi incat functionarii care ar fi trebuit sa le implementeze nu au stiut incotro sa se indrepte. In plus domeniul fiind atat de important era si este nevoie de o sustinere legislativa a unei strategii energetice, sustinere ce nu a existat in primul rand datorita inexistentei unei majoritati parlamentare pe aceasta tema.
Privatizarile din domeniu nu au fost in niciun caz rezultatul aplicarii vreunui program coerent de dezvoltare a sectorului. Ele au fost generate doar de presiunile exercitate de tandemul SUA (in principal in anii '90 si UE - mai ales dupa inceperea negocierile de aderare la UE din februarie 2000. Asa s-a intamplat in cazurile Pterom, Distrigaz Sud, Distrigaz Nord, Electrica Banat, Electrica Dobrogea, Electrica Muntenia Sud. Ar mai fi fost aproape Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Craiova si Complexul Energetic Rovinari aflate pe lista BM si ultimele 3 distributii neprivatizate de pe lista UE. Intre timp a sosit momentul 1 ianuarie 2007 care ne-a adus statutul de membru cu drepturi depline in UE motiv pentru care privatizarea acestor active energetice nu a mai fost de actualitate. Daca tinem cont de dezastrul privatizarii Petrom unde CSFB a estimat in previziunile pe baza carora s-a negociat valoarea companiei, un pret pe barilul de petrol pentru perioada 2004-2014 de 30 de dolari in conditiile in care cotatia de astazi a petrolului este de 104 dolari/baril, inclin sa consider aceasta pauza de privatizari energetice binevenita. In plus sa nu uitam ca de fapt bugetul public a finantat partial privatizarea Petrom prin intermediul obligatiilor financiare privind investitiile de mediu pe care statul roman s-a angajat sa le finanteze pentru sarcinile istorice de mediu.
O analiza pertinenta a situatiei celor 3 complexuri energetice ne arata ca situatia ar fi fost extrem de gris in ceea ce priveste obligatiie de mediu. Se stie ca Romania, in scopul accelerarii procedurilor de aderare, s-a obligat ca pana in anii 2012 - 2014 sa rezolve probleme de poluare ale celor 3 complexuri ceea ce implica investitii cumulate de cel putin 500 milioane Euro care, atentie, nu sunt productive. Doar ne ajuta sa avem un mediu inconjurator mai curat. Altfel spus acesti bani nu vor contribui la scaderea costurilor de productie ci se vor regasi in pretul de vanzare al kilowattului sub forma amortizarii investiilor de mediu. Privatizarea ar fi in teorie o metoda de atragere a unor finantari mai ieftine. In practica insa, incepand cu vanzarea Romtelecom, trecand prin cea a Petrom si sfarsind cu privatizarea companiilor de distributie gaz si electricitate, constatam ca prin schimbarea proprietarului, in unele cazuri statul roman a vandut altor state si nu unor investitori privati, cetateanul consumator roman nu a obtinut nicio scadere a tarifului sau cel putin o crestere a calitatii serviciului primit in schimbul unui tarif marit.
In aceste conditii este normal sa incepem sa ne punem intrebari in legatura cu viitorul activelor energetice, cel putin al celor aflate inca in patrimoniul statului. Strategia energetica precedenta prevedea privatizarea tuturor entitatilor din domeniul energiei electrice cu exceptia Nuclearelectrica si Hidroelectrica. Recent, guvernul a anuntat ca toate entitatile din proprietatea statului vor forma o Companie Energetica Nationala asa cum inca mai exista in tari ca Franta, Italia, Cehia ale caror companii nationale au sosit in Romania pe post de investitori si au achizitionat ce a fost de vanzare Personal consider ca in actuala conjunctura globala infiintarea acestei companii este o mutare inteligenta. O mutare mai putin inteligenta a fost, dupa desfiintarea precedentei companii Conel, impartirea productiei de energie electrica in functie de combustibilul utilizat si nu de parametri tehnici si financiari. Asa s-a ajuns in situatia in care Hidroelectrica s-a umplut de bani si aranjamente avand cel mai scazut cost de productie iar Termoelectrica a sfarsit intr-o mare de datorii si de aranjamente facute in scopul supravietuirii pentru ca tehnic este nevoie si de aceasta companie in peisajul energetic romanesc.
Este asadar important sa facem acest pas, pentru ca Termoelectrica si Hidroelectrica se compenseaza si au nevoie una de cealalta avand in vedere ca exista luni secetoase cand energia hidro nu face fata contractelor incheiate dar si luni ploioase cand energia termo poate sa ia o pauza. Nuclearelectrica are nevoie tehnic de o pauza de cel putin 1 luna pe an pentru reparatii si verificari iar cele 3 complexuri energetice pe carbune trebuie sa inceapa de urgenta investitiile de mediu. Sa speram ca noul guvern care se va incepe functionarea cel mai probabil de la 1 ianuarie 2009 va respecta aceasta orientare si nu va incepe prin a desfiinta proaspat infiintata companie nationala.
Privatizarile din domeniu nu au fost in niciun caz rezultatul aplicarii vreunui program coerent de dezvoltare a sectorului. Ele au fost generate doar de presiunile exercitate de tandemul SUA (in principal in anii '90 si UE - mai ales dupa inceperea negocierile de aderare la UE din februarie 2000. Asa s-a intamplat in cazurile Pterom, Distrigaz Sud, Distrigaz Nord, Electrica Banat, Electrica Dobrogea, Electrica Muntenia Sud. Ar mai fi fost aproape Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Craiova si Complexul Energetic Rovinari aflate pe lista BM si ultimele 3 distributii neprivatizate de pe lista UE. Intre timp a sosit momentul 1 ianuarie 2007 care ne-a adus statutul de membru cu drepturi depline in UE motiv pentru care privatizarea acestor active energetice nu a mai fost de actualitate. Daca tinem cont de dezastrul privatizarii Petrom unde CSFB a estimat in previziunile pe baza carora s-a negociat valoarea companiei, un pret pe barilul de petrol pentru perioada 2004-2014 de 30 de dolari in conditiile in care cotatia de astazi a petrolului este de 104 dolari/baril, inclin sa consider aceasta pauza de privatizari energetice binevenita. In plus sa nu uitam ca de fapt bugetul public a finantat partial privatizarea Petrom prin intermediul obligatiilor financiare privind investitiile de mediu pe care statul roman s-a angajat sa le finanteze pentru sarcinile istorice de mediu.
O analiza pertinenta a situatiei celor 3 complexuri energetice ne arata ca situatia ar fi fost extrem de gris in ceea ce priveste obligatiie de mediu. Se stie ca Romania, in scopul accelerarii procedurilor de aderare, s-a obligat ca pana in anii 2012 - 2014 sa rezolve probleme de poluare ale celor 3 complexuri ceea ce implica investitii cumulate de cel putin 500 milioane Euro care, atentie, nu sunt productive. Doar ne ajuta sa avem un mediu inconjurator mai curat. Altfel spus acesti bani nu vor contribui la scaderea costurilor de productie ci se vor regasi in pretul de vanzare al kilowattului sub forma amortizarii investiilor de mediu. Privatizarea ar fi in teorie o metoda de atragere a unor finantari mai ieftine. In practica insa, incepand cu vanzarea Romtelecom, trecand prin cea a Petrom si sfarsind cu privatizarea companiilor de distributie gaz si electricitate, constatam ca prin schimbarea proprietarului, in unele cazuri statul roman a vandut altor state si nu unor investitori privati, cetateanul consumator roman nu a obtinut nicio scadere a tarifului sau cel putin o crestere a calitatii serviciului primit in schimbul unui tarif marit.
In aceste conditii este normal sa incepem sa ne punem intrebari in legatura cu viitorul activelor energetice, cel putin al celor aflate inca in patrimoniul statului. Strategia energetica precedenta prevedea privatizarea tuturor entitatilor din domeniul energiei electrice cu exceptia Nuclearelectrica si Hidroelectrica. Recent, guvernul a anuntat ca toate entitatile din proprietatea statului vor forma o Companie Energetica Nationala asa cum inca mai exista in tari ca Franta, Italia, Cehia ale caror companii nationale au sosit in Romania pe post de investitori si au achizitionat ce a fost de vanzare Personal consider ca in actuala conjunctura globala infiintarea acestei companii este o mutare inteligenta. O mutare mai putin inteligenta a fost, dupa desfiintarea precedentei companii Conel, impartirea productiei de energie electrica in functie de combustibilul utilizat si nu de parametri tehnici si financiari. Asa s-a ajuns in situatia in care Hidroelectrica s-a umplut de bani si aranjamente avand cel mai scazut cost de productie iar Termoelectrica a sfarsit intr-o mare de datorii si de aranjamente facute in scopul supravietuirii pentru ca tehnic este nevoie si de aceasta companie in peisajul energetic romanesc.
Este asadar important sa facem acest pas, pentru ca Termoelectrica si Hidroelectrica se compenseaza si au nevoie una de cealalta avand in vedere ca exista luni secetoase cand energia hidro nu face fata contractelor incheiate dar si luni ploioase cand energia termo poate sa ia o pauza. Nuclearelectrica are nevoie tehnic de o pauza de cel putin 1 luna pe an pentru reparatii si verificari iar cele 3 complexuri energetice pe carbune trebuie sa inceapa de urgenta investitiile de mediu. Sa speram ca noul guvern care se va incepe functionarea cel mai probabil de la 1 ianuarie 2009 va respecta aceasta orientare si nu va incepe prin a desfiinta proaspat infiintata companie nationala.
marți, 1 aprilie 2008
Fuziuni si Achizitii in 2007
In prima parte a anului 2007, cresterea Romaniei parea de neoprit, in orice domeniu. In fiecare zi, rasfoiam ziarele cu sentimentul ca in curand, toata populatia tarii va locui la casa cu vedere la lac sau la padure sau, in cel mai rau caz, in ansambluri rezidentiale dotate cu piscina, gradinite, mall-uri si, mai important, cu suficiente locuri de parcare. BNR tocami eliminase obligativitatea avansului la credite. Gata cu limitarile, bancile aveau liber la credite oricat de mari. Sigur, in teorie cu rate nu mai mari de 70% din venitul creditatului dar in practica, prin marirea perioadei de creditare se putea ajunge la oricat. Asa s-au contractat imprumuturi pe 30-40 de ani achitabile pana pe la 72-75 de ani cand speranta medie de viata la barbati nu depaseste 68 de ani. Mai mult, in aceasta euforie generala, cand indicii bursieri cresteau zilnic, la antipod cu cel valutar cursul euro/leu ajungand la aproape 1:3 de la 1:3,6, guvernul a renuntat la orice prudenta bugetara crescand salariile publice si pensiile cu rate nemaiauzite. Asa s-a ajuns ca salariile bugetarilor sa se claseze pe locul al doilea dupa cele ale angajatilor bancilor.
Pe acest fundal de efervescenta a creditelor de consum si imobiliare si a castigurilor bursiere, au avut loc cateva tranzactii importante care au marcat sectorul fuziunilor si achizitiilor in 2007. Pe primul loc se claseaza preluarea Rompetrol de catre o companie de stat din Kazahstan la un pret estimat de 2,5 mld. USD. Cel mai probabil aceasta tranzactie s-a derulat prin vreun paradis fiscal, sectorul financiar romanesc nereusinf sa atraga vreun comision din aceasta suma. Asa stand lucrurile nu cred ca aceasta vanzare-cumparare a avut impact asupra finantelor tarii si nici asupra cetatenilor romani. O alta tranzactie contorizata de firmele de profil a fost preluarea de catre Petrom a firmei de altfel desprinsa din Petrom cu cativa ani in urma si anume Petrom Service pentru suma de 300 milioane Euro. Nici in acest caz tranzactia nu a avut loc in Romania si, potrivit mass media, atat suma cat si oportunitatea preluarii sunt discutabile. Conform acelorasi surse, reprezentantul AVAS in CA Petrom nici nu a fost consultat, actiunea fiind pregatita si decisa de catre austriecii de la OMV.
Urmatoarea pe lista noastra de tranzactii este achizitionarea de catre firma franceza Groupama a BT Asigurari pentru 100 milioane Euro. Dintre toate tranzactiile semnificative care au avut loc anul trecut poate ca aceasta este singurul caz in care s-au achitat niste taxe si in Romania plecand de la premisa ca, actionarii romani si-au incasat banii local devenind
Dar valoarea totala a achizitiilor in 2007 (fuziuni nu au existat insa aceasta este o expresie consacrata, motiv pentru care este des intalnita si utilizata chiar daca se refera de fapt numai la achizitii) s-a situat in zona 4,5 - 5 mld. Euro. Daca eliminam tranzactiile de mai sus si mai adaugam preluarea Kandia de catre Cadbury pentru 130 milioane Euro ramanem cu 2 miliarde Euro care, potrivit unor obervatori de pe piata se concentreaza cu preponderenta in zona de real estate de care discutam in debutul articolului. Diviziile de real estate ale unor banci active si pe piata locala au cumparat sute de hectare pentru diverse viitoare proiecte rezidentiale, fonduri de investitii ca de exemplu Africa Israel au achizitionat terenurile aferente fabricilor deja inchise precum Laromet, altele gen Immoeast s-au orientat catre constructii la cheie ca in cazul Polus Center din Cluj vandut pentru 246 milioane Euro sau Armonia Shopping Center care a costat fondul austriac "numai" 150 milioane Euro. Poate ca in unele cazuri o parte din acesti bani au intrat si in Romania contribuind la imbunatatirea balantei de plati. Cert este ca, pe ansamblu, excluzand vanzarea Rompetrol valori semnificative in domeniul achizitiilor s-au inregistrat in sectorul imobiliar.
Nici la capitolul privatizari nu prea avem cu ce sa ne laudam. Din partea Guvernului nu a fost anuntata nicio intentie de privatizare semnificativa in afara de eternii candidati adica acele companii ramase inca in vechiul portofoliu AVAS printre care s-au numarat achizitionarea Electroputere Craiova de catre niste investitori arabi si vanzarea Automibile Craiova catre Ford. Cifrele nu au relevanta fiind nesemnificative si neconstituind un reper. Daca despre investitia Ford am scris cate ceva in alt articol, despre Electroputere deocamdata imaginea este neclara. Pe de o parte protofoliul de produse al fabricii este prea diversificat si trebuie redus la cele cu avantaj competitiv, pe de alta parte fabrica dispune de o suprafata insemnata care te duce cu gandul (involuntar!) la o afacere imobiliara de proportii, avand in vedere proximitatea fata de investitia Ford, dar si fata de investitia Renault din Pitesti. Voi mai aborda acest subiect in alt articol pe masura ce se contureaza intentiile investitorilor.
Pe acest fundal de efervescenta a creditelor de consum si imobiliare si a castigurilor bursiere, au avut loc cateva tranzactii importante care au marcat sectorul fuziunilor si achizitiilor in 2007. Pe primul loc se claseaza preluarea Rompetrol de catre o companie de stat din Kazahstan la un pret estimat de 2,5 mld. USD. Cel mai probabil aceasta tranzactie s-a derulat prin vreun paradis fiscal, sectorul financiar romanesc nereusinf sa atraga vreun comision din aceasta suma. Asa stand lucrurile nu cred ca aceasta vanzare-cumparare a avut impact asupra finantelor tarii si nici asupra cetatenilor romani. O alta tranzactie contorizata de firmele de profil a fost preluarea de catre Petrom a firmei de altfel desprinsa din Petrom cu cativa ani in urma si anume Petrom Service pentru suma de 300 milioane Euro. Nici in acest caz tranzactia nu a avut loc in Romania si, potrivit mass media, atat suma cat si oportunitatea preluarii sunt discutabile. Conform acelorasi surse, reprezentantul AVAS in CA Petrom nici nu a fost consultat, actiunea fiind pregatita si decisa de catre austriecii de la OMV.
Urmatoarea pe lista noastra de tranzactii este achizitionarea de catre firma franceza Groupama a BT Asigurari pentru 100 milioane Euro. Dintre toate tranzactiile semnificative care au avut loc anul trecut poate ca aceasta este singurul caz in care s-au achitat niste taxe si in Romania plecand de la premisa ca, actionarii romani si-au incasat banii local devenind
Dar valoarea totala a achizitiilor in 2007 (fuziuni nu au existat insa aceasta este o expresie consacrata, motiv pentru care este des intalnita si utilizata chiar daca se refera de fapt numai la achizitii) s-a situat in zona 4,5 - 5 mld. Euro. Daca eliminam tranzactiile de mai sus si mai adaugam preluarea Kandia de catre Cadbury pentru 130 milioane Euro ramanem cu 2 miliarde Euro care, potrivit unor obervatori de pe piata se concentreaza cu preponderenta in zona de real estate de care discutam in debutul articolului. Diviziile de real estate ale unor banci active si pe piata locala au cumparat sute de hectare pentru diverse viitoare proiecte rezidentiale, fonduri de investitii ca de exemplu Africa Israel au achizitionat terenurile aferente fabricilor deja inchise precum Laromet, altele gen Immoeast s-au orientat catre constructii la cheie ca in cazul Polus Center din Cluj vandut pentru 246 milioane Euro sau Armonia Shopping Center care a costat fondul austriac "numai" 150 milioane Euro. Poate ca in unele cazuri o parte din acesti bani au intrat si in Romania contribuind la imbunatatirea balantei de plati. Cert este ca, pe ansamblu, excluzand vanzarea Rompetrol valori semnificative in domeniul achizitiilor s-au inregistrat in sectorul imobiliar.
Nici la capitolul privatizari nu prea avem cu ce sa ne laudam. Din partea Guvernului nu a fost anuntata nicio intentie de privatizare semnificativa in afara de eternii candidati adica acele companii ramase inca in vechiul portofoliu AVAS printre care s-au numarat achizitionarea Electroputere Craiova de catre niste investitori arabi si vanzarea Automibile Craiova catre Ford. Cifrele nu au relevanta fiind nesemnificative si neconstituind un reper. Daca despre investitia Ford am scris cate ceva in alt articol, despre Electroputere deocamdata imaginea este neclara. Pe de o parte protofoliul de produse al fabricii este prea diversificat si trebuie redus la cele cu avantaj competitiv, pe de alta parte fabrica dispune de o suprafata insemnata care te duce cu gandul (involuntar!) la o afacere imobiliara de proportii, avand in vedere proximitatea fata de investitia Ford, dar si fata de investitia Renault din Pitesti. Voi mai aborda acest subiect in alt articol pe masura ce se contureaza intentiile investitorilor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)