Realitatea cursului valutar

Zilele acestea, odata cu votarea noului Consiliu de Administratie al BNR, toata lumea buna a emis comentarii legate de cursul valutar. Opiniile in general se subscriu aceleiasi idei si anume: cursul trebuie sa fie intre 4 si 5 lei. Cum ecartul este enorm din moment ce in ultimele 10 luni cursul a stationat intr-un ecar de 4,1 - 4,3 lei pentru 1 Euro ma intreb si ca mine, probabil ca multi altii, ce semnificatie au aceste opinii vagi si, mai important, pe ce se bazeaza ele?
Pentru ca, in opinia mea, ele nu se bazeaza pe niste evaluari fundamentate ale potentialului de export. Pentru ca pe o piata monetara libera adica fara interventii de la BNR (singura interesata de acest curs, leul fiind o valuta neinteresanta pe plan international iar pe plan local inlocuita din ce in ce mai mult de Euro) cursul de schimb leu/Euro ar reflecta corect cererea de Euro din partea detinatorilor de lei. Dar sa o luam cronologic. Prin 2007 daca va aduceti aminte cursul mediu a fost de 3,3 lei/Euro! Se intampla acum 2 ani. Si opiniile acelorasi indivizi care astazi sustin un curs intre 4 si 5 lei, atunci considerau ce 3,3 - 3,6 lei ar fi un ecart ideal. S-a petrecut vreo schimbare majora in economia romaneasca care sa justifice noul curs? Nu, in Romania totul se intampla cu viteza melcului sau deloc. Doar guvernantii nostri au crezut ca acele intrari de capital din perioada 2006 - 2008 (cateva miliarde) vor tine la infinit si vor produce ca in piramida lui Madoff alte cateva zeci de miliarde de Euro, o parte din acestea ramanand in contul proprietarilor de teren din Romania. Socoteala de acasa insa nu s-a potrivit deloc cu cea din targ. Cei care se visau miliardari doar pentru ca devenisera peste noapte proprietari de terenuri sau de foste fabrici de stat care aveau in compunere si terenuri s-au trezit brusc deposedati de averile iluzorii prin lipsa de cumparatori de terenuri iar exportatorii care la un curs de 3,1 lei/Euro acuzau BNR de subminarea economiei nationale, acum la un curs de 4,3 lei/Euro nu mai exporta nici jumatate din volumul lui 2007!
Pe scurt intrari de capital nu mai sunt iar potentialul nostru de export este total neclar daca la un curs depreciat cu 25% noi exportam cu 50% mai putin! Numai importurile s-au dovedit elastice, un curs mai mare inseamna importuri mai mici.
Cineva scria astazi intr-un articol in dorinta de a salva onoarea BNR ca banca centrala a actionat perfect. A cumparat 10 miliarde Euro in perioada 2005 - 2007 si acum vinde din ei ca sa sustina cursul. Intrebarea este de ce a cumparat numai 10 miliarde Euro si nu 20 sau 30 in perioada 2005 - 2007 lasand leul sa se supraaprecieze, determinand astfel explozia creditelor de pe piata romaneasca? De ce nu a actionat pentru diminuarea perceptiei ca leul este o moneda asa de puternica si ca un curs de 3 lei/Euro chiar ar reflecta realitatea. Pentru ca achizitionand doar 10 mld. Euro si mentinand un curs in jurul valorii de 3,3 Lei/Euro, BNR recunostea indirect ca pe acolo ar trebui sa fie plasat. Ceea ce era complet fals. Intrarile de valuta din perioada respectiva nu erau adresata unor ramuri economice producatoare de valoare adaugata (agricultura, industrie, constructii etc.) ci erau directionate catre crearea balonului imobiliar si catre sectorul bancar pentru a fi imprumutate cu dobanzi camataresti de catre filialele bancilor straine active in Romania.
In conjunctura creata, guvernantii dar si BNR nu mai aveau timp sa se intereseze si de economia reala. Toti erau preocupati doar de aranjamente de culise si de cheltuit banii publici cu ambele maini. Inversarea brusca a fluxurilor de capital din intrari masive in iesiri masive de Euro a determinat deprecierea semnificativa a monedei nationale in perioada oct - dec 2008. Economia Romaniei nu a avut nicio contributie la aprecierea sau deprecierea leului iar angoasele bancii centrale vis-a-vis de atacuri speculative la adresa monedei nationale au sens doar pentru guvernator si cativa colegi fosti si ei pe la IEM. Doar ei s-ao fi simtit mai tari si mai mari pentru ca au dejucat respectivele atacuri. Economia Romaniei a ramas la fel de vulnerabila precum era si cu 2-3-4-5 ani in urma. Pentru ca astazi singurul exportator credibil care a mai ramas in balanta comerciala este Dacia, filiala Renault, tranzactie realizata cu 10 ani in urma. Toti ceilalti mari au scazut productia la minimum:otel, aluminiu, textile etc.
Criza financiara transformata in criza economica a fost pentru noi o salvare. Daca balonul imobiliar nu se spargea, ajungeam sa ne indatoram pe 50 de ani nu doar pe 30 de ani. Iar in privinta cursului de schimb real, cred ca singurul mod de il afla ar fi ca BNR sa se abtina de la a mai interveni in piata mai ales ca interventiile ei de pana acum nu au dat rezultatele pozitive asteptate. Cred ca am invata cu totii mai multe daca am avea ocazia sa vedem in sfarsit piata in actiune, fortele pietei lasate sa lucreze independent de vointa unui grup foarte restrans de indivizi.

Liberalizarea pietei de energie din Romania - Un esec

Au trecut deja 2 ani de la liberalizarea totala a pietei de energie adica de la momentul cand orice persoana fizica si juridica isi putea alege furnizorul de energie electrica. Dar de atunci nu s-a intamplat nimic, procesul nici macar nu a debutat pentru gospodarii iar pentru persoane juridice situatia astazi este mai putin promitatoare comparativ cu cea de acum 2 ani. Dar sa o luam pe rand explicand pe scurt care este traseul formarii pretului energiei electrice. Astfel exista ca pentru oricare alta marfa lantul producator - transportator - distribuitor. In plus mai exista si furnizorul de energie electrica deoarece distribuitorul doar asigura legatura intre transportator (Transelectrica) si consumator, furnizorul este compania care se ingrijeste de curba de consum si factura consumatorului pe scurt consumatorul comanda o anumita cantitate orara de energie electrica la un pret in teorie negociat cu furnizorul iar acesta din urma o furnizeaza in baza contractelor incheiate direct cu producatorii sau cu alti furnizori sau o cumpara de pe bursa de energie spot sau o combinatie a acestor variante. Aceasta ar fi teoria si aceasta este constructia pietei de energie. Dar orice constructie noua pentru a fi functionala si durabila are nevoie de o fundatie care in cazul pietei de energie electrica din Romania nu exista. Sa clarific, masurarea energiei electrice se face atat in Romania cat si in alte parti, orar iar pentru a efectua aceasta masuratoare orara sunt necesare contoare orare instalate exact acolo unde incepe punctul de consum. Or dupa cum bine se cunoaste, cele aproape 8 milioane de gospodarii din Romania sunt dotate cu contoare ce nu permit masurarea orara decat daca ne asezam un scaunel langa ele si la fiecare ora notam indexul. Ceea ce este evident imposibil asa ca in absenta acestor contoare sau a unui algoritm de repartizare orara a consumului lunar/anual in cazul gospodariilor si al IMM-urilor, piata este blocata. Acesta este un prim element de blocaj.
Sa luam in discutie acum consumatorii mari si cei mijlocii care si-au permis montarea de contoare cu masurare orara si la care distribuitorul local asigura transmiterea datelor astfel obtinute pentru calculul consumului real. Ce se intampla cu acestia? Pentru a beneficia de tarife mai avantajoase in comparatie cu cele oferite de agentia de reglementare care ia in consideratie un pret mediu al energiei electrice de la producator (adica amesteca ponderat in cosul de consum atat energie ieftina cat si scumpa de la Termoelectrica spre exemplu), consumatorul ar trebui sa incheie contracte de furnizare direct cu producatorii ieftini (Hidroelectrica, Nuclearelectrica si Complexul Energetic Rovinari) sau cu furnizori care la randul lor cumpara de la acesti producatori. Numai ca accesul la energia ieftina se face in functie de afinitati. Daca nu ar exista aceste afinitati si toata energia s-ar vinde pe bursa atunci s-ar produce o egalizare a preturilor avand in vedere ca balanta energetica a Romaniei este oarceum echilibrata, se consuma atat cat se produce cu exceptia unui interval de 6 ore (00 -06 noaptea) cand consumul scade dramatic si multe grupuri trebuie oprite (dar acest cost este inclus in pretul de vanzare). Evident producatorii cu costuri mici ar obtine astfel profituri uriase avand in vedere ca vand la nivelul valorii utilitatii marginale din sistem adica la valori apropiate de costurile Termoelectrica. Prin incheierea de contracte preferntiale cu unii consumatori (ex. industria aluminiu, otel, unii frunizori) s-a realizat un transfer de profituri de la producatori la acesti intermediari si consumatori, in paguba statului. Acest sistem de organizare nu poate fi numit piata avand in vedere ca toti producatorii sunt de stat. Faptul ca acum, la 2 ani de la liberalizare, Ministerul Economiei isi pune problema crearii a 2 entitati de producere a energiei electrice, cu costuri relativ egale este o dovada clara a esecului acestui proces.
Fara concurenta reala pe partea de productie a energiei dar si fara infrastructura corespunzatoare pe partea de consum liberalizarea va ramane doar pe hartie si doar o teorie. Prin 2013 sunt asteptata sa intre in functiune primele entitati private de producere a energiei electrice. In acest interval de timp, statul trebuie sa implementeze un program de stimulare a consumatorilor casnici si a celor mici de montare a contoarelor cu masurare orara si cu posibilitate de transmitere a datelor la distanta adica la distribuitorul local astfel incat, in functie de preturile orare, consumatorul sa aleaga in cunostinta de cauza. Pana atunci ramanem in continuare captivi tarifului reglementat mereu in crestere si victimele ineficientei din sistem.

Cum mai sta economia Romaniei?

Nu am mai scris vreun articol de mai bine de 2 luni pentru simplul motiv ca in economia si, in general, in societatea romaneasca nu s-a mai intamplat nimic nou. Au fost 2 luni de vacanta urmate de o mica izbucnire de orgoliu al primului ministru care a dorit sa fie si el pentru o clipa in lumina reflectoarelor, asumandu-si brusc raspunderea pe 3 proiecte de lege: cea a educatiei, cea a salariilor bugetarilor si cea de a treia legata de reorganizarea unor agentii guvernamentale.
Dar sa le luam pe rand. In primul rand Legea Educatiei Nationale careia in mod ridicol i s-au adus amendamente pana in ziua asumarii raspunderii!!! Cred ca toti vom fi de acord ca ao asemenea lege ar trebui mai intai discutata, vorbita, spusa si abia apoi adoptata de catre Parlament. ma indoiesc ca in noaptea dinaintea zilei de asumare a raspunderii a existat un cap atat de limpede la volanul legii, care sa fi reusit sa integreze cele cateva zeci de amendamente (potrivit unora) poate ca numai zece ar spune autorii ei, fara sa intre in conflict cu alte dispozitii ale aceleiasi legi asau ale altora din domeniu. Poate ca premierul a dorit ca in mod demonstrativ si electoral sa faca un pas inainte chiar daca legea are lacume sau este conflictuala etc. Asa s-a spus si la legea de salarizarea a profesorilor. Sa o votam ca gasim noi dupa aceea resursele. Nu a fost chiar asa, resursele nu s-au gasit iar profesorii au trait o iluzie. La fel se va intampla si cu aceasta lege pompos denumita a educatiei nationale, adoptata in graba fara o minima pregatire si evaluare a infrastructurii si a costurilor aplicarii ei.
Cea de a doua lege a salarizatii personalului bugetar, este hilara in contextul in care potrivit declaratiilor premierului nimeni nu va pierde la salariu. Nu sunt sigura ca el face diferenta intre salarii si venituri insa presupun ca toti bugetarii asteapta sa le fie mentinute veniturile intacte. Cum bugetul public este in faliment cred personal ca si cu pretul alocarii tuturor resurselor bugetare catre plata de salarii si pensii, tot nu vor fi bani pentru a plati acele venituri imense de care au ajuns sa se bucure bugetarii avand in vedere ca salariul mediu din sectorul privat reprezinta doar 70% din salariul mediu al unui bugetar. In aceste conditii, dupa alegerile prezidentiale bugetarii vor fi confruntati cel mai probabil cu o reducere de venituri dar cu mentinerea salariilor asa cum a promis premierul. Si oricum termenul de intrare in vigoare a acestei legi este neclar, putand fi sine die, adoptarea ei facandu-se de fapt la presiunea FMI.
Cea de a treia lege nu merita atata atentie, o ordonanta ar fi fost arhisuficienta pentru ca guvernul sa ia ce i se cuvine de la propriile agentii care ajunsesera stat in stat. Si cu toata "vointa politica", cele mai bogate au scapat semn ca sistemul are fisuri inca din faza de conceptie. BNR, CNVM si cele 2 comisii care supervizeaza asigurarile si pensiile isi pot gestiona in continuare singure veniturile uriase colectate prin perceperea unor taxe pe cifrele de afaceri ale jucatorilor din sectoarele respective. Altfel spus, bresa odata facuta s-ar putea mari considerabil prin ordonante de urgenta. ca doar la inceputuri aceleasi agentii se aflau pe palier de salarizare egal cu alti functionari publici. Cu timpul, pas cu pas, fiecare si-a"tras" propria ordonanta de urgenta, si-a impus propriile taxe si a inceput sa imparta cu darnicie salarii uriase.
Insa premierul, avand in vedere ca ne aflam intr-o perioada de acuta criza economica, nu si-a asumat raspunderea pentru niciun act normativ care sa conduca la vreo revigorare a economiei sau la impulsionarea spre exemplu a productiei agricole luand in consideratie si faptul ca Romania aspira la postul de comisar pe agricultura.
Deci ce mai face economia? Economia romaneasca este exact in acceasi stare in care se afla si anul trecut si poate si acum 2, 3 si mai multi ani. Un domn roman, sef local de filiala banca straina opina corect intr-un interviu ca Romania nu a facut altceva in acesti ultima 20 de ani decat a mimat economia de piata. Si mai adauga el, romanii au o capacitate de guvernare limitata, dovada fiind guvernul din perioada 2005 - 2008 care a avut toate resursele la indemana dar nu a reusit sa puna bazele unei economii solide. Sunt perfect de acord cu afirmatiile acestui domn, insa in calitatea pe care o are si a avut-o din 2006 ar fi trebuit sa se exprime mai demult in acest sens. Pe vremea cand creditele se acordau pe banda rulanta de catre toate bancile, isi freca bucuros mainile la gandul bonusului si se gandea mai putin la fundamentele economiei romanesti care de fapt nu existau. Acum ca bonusul s-a evaporat se poate gandi liber la economie si poate observa cruda realitate. Avem asa cum am mai afirmat de-a lungul seriei mele de articole, o economie nefunctionala cu piete care nu mai functioneaza nici macar pe hartie. Avem si cateva exemple ilustrative cum ar fi piata energiei electrice, piata financiara, piata imobiliara denumite impropriu piete. Pentru ca piata inseamna un loc unde cererea se inatlneste cu oferta, unde sunt multi actori si de o parte si de alta, unde pretul se formeaza la piata si niciun actor nu il influenteaza in mod decisiv, unde toata lumea beneficiaza de acces egal la informatie si in general totul se inatmpla in mod transparent adica la vedere. Pe piata de energie statul impune pretul fie direct la producator avand in vedere ca oti producatorii sunt 100% ai statului, fie prin intermediul ANRE cand se simuleaza existenta unei oarecare piete, pe piata financira, BNR a incremenit cursul de schimb in asteptarea renumirii guvernatorului si a alegerilor prezidentiale si a stabilit si un ecart major intre dobanda la creditele in lei si la cele in Euro astfel incat pe nimeni nu mai intereseaza vreun imprumut in lei chiar daca la un credit in euro se mai adauga si costul riscului valutar. Iar pe acest fundal mai sunt unii care sustin amanarea adoptarii Euro!!! Cred ca tocmai adoptarea monedei europene ar fi pentru Romania un colac salvator. Am mai scris si cu alte ocazii, noi nu vom indeplini criterrile de convergenta in ritmul in care ne miscam nici peste 10 ani cum nu am ideplinit nici criteriile de aderare la UE. Am avut noroc de vointa politica a unor tari din UE pentru a deveni membri. Asa se va intampla si cu Euro. Oricat am amana tot nu vom ajunge la inflatie sub 3% si deficit bugetar de 2,5%. numai compensarea deficitului curent ne va lua ani buni, ce sa mai discutam de reducerea lui. Presupunand ca mentinem cheltuielile publice la nivelul de anul acesta si cu o crestere economica anul viitor de 1-2% ajungem la un deficit de 6% iar prin 2011 daca vom inregistra iarasi crestere de doar 1-2% vom ajunge la un deficit de 4% iar apoi urmeaza din nou 2 ani electorali cu cheltuieli bugetare enorme care ne vor arunca inapoi la un deficit de 4-5%.

Deci la intrebarea Cum mai sta economia Romaniei, raspunsul este la fel cum statea si in 2004 inainte de a se declansa balonul imobiliar. Practic s-a dat reset iar 2009 a fost doar anul trezirii din euforie, un an de mahmureala chiar daca nu ar fi fost an electoral. Din 2011 romanii vor face cunostinta cu adevarata recesiune, noul guvern ce va fi instalat dupa alegerile prezidentiale avand sarcina de a restrucra din temelii sistemul economic desuet si expirat mentinut artificial in viata timp de 20 de ani.

Prima Casa - Primul Epilog

Revin la subiectul Prima Casa. De fapt revin la scris. Nu am mai postat niciun articol de peste o luna pentru simplul motiv ca nu s-a mai intamplat nimic semnificativ in economia noastra. baltim tot acolo unde eram acum o luna si acum doua si acum noua luni. Guvernul este in ceata si nicio initiativa anuntata la inceput de mandat si de criza nu s-a materializat prin vreun act normativ care sa stimuleze cresterea. Cu orice pret se incurajeaza descresterea. S-a introdus un nou impozit impozitul forfetar si pe unde s-a mai putut fara zgomot s-a mai marit cate o acciza. Inainte de termen pentru ca exista un calendar de crestere a accizelor pana prin 2012. In lipsa de bani s-a decis devansarea acestuia. Cum descresterea economica asa cum a fost calculata si anuntata de INS pentru primul trimestru a fost de peste 6,2% iar cheltuielile bugetare au ramas cel putin la nivelul din 2008 iar in domeniul salariilor se pare ca au fost mai mari, deficitul bugetar s-a adancit si s-a finantat, in absenta banilor de la UE si BM, prin imprumuturi de la bancile locale. Iar bancile locale posesoare de titluri de stat se duc la BNR unde le depun ca garantie si obtin lei, pe care din nou ii imprumuta Ministerului Finantelor s.a.m.d. Din acest cerc vicios castiga numai bancile pentru ca orice astfel de operatiune inseamna niste comisioane pentru banci. Si, in plus, acestea scapa si de grija de a mai imprumuta bani catre sectorul privat care in lipsa de finantari si de piete de desfacere are toate premisele sa nu mai prinda urmatorul ciclu de crestere economica.
Pe acest fundal, programul electoral Prima Casa a venit bancilor ca o manusa. S-au inghesuit sa depuna oferte de participare 20 de astfel de entitati la costuri chiar si cu 50% mai reduse decat cele practicate pe piata libera de aceeasi actori. Iar sumele anuntate depasesc miliardul de Euro pus la bataie de guvern. Doar ca acele sume probabil ca nici nu se afla inca in balantele bancilor pentru simplul motiv ca nu vor fi acordate niciodata. Pentru ca programul sa functioneze este nevoie de clienti care sa nu detina case si care sa dispuna de un venit net de cel putin 600 Euro disponbil pe familie. Dar fiecare roman mediu are deja contractat un credit la banca si mai are si alte cheltuieli obligatorii pentru a-si duce existenta ceea ce diminueaza valoarea finantelor disponibile pentru un nou imprumut. Daca la acest tablou mai adaugam si conditiile legate de vechimea la locul de munca, industria in care activeaza, istoricul de bun platnic, numarul de romani eligibili scade dramatic. Si avand in vedere ca soldul creditelor ipotecare pe ultimii 5 ani de boom economic si imobiliar se ridica la circa 5 mld Euro, este clar ca in urmatoarele 6 luni acest program nu va putea produce 1 miliard de Euro echivalent de imprumutati. Adica 20.000 de romani care sa se adreseze agentiilor bancare si sa devina beneficiari ai acestui program. Iar cu cat se lungeste timpul cu atat atractivitatea ofertelor bancilor se va diminua. Guvernul a impus o dobanda de 5% iar bancile au oferit Euribor + 4 % pentru ca dobanda la Euro se afla acum la cel mai scazut nivel de la introducerea monedei europene adica 1%. Odata cu semnele iesirii din recesiune, acest nivel se va modifica, spre exemplu anul trecut era de 4% ceea ce ar trimite dobanda din programul Prima Casa la o cota de 9%, dubland practic costurile fata de varianta actuala. Iar o refinantare ulterioara la dobanzi mai atractive ar determina iesirea creditului din programul Prima Casa implicand marirea gradului de risc pentru ca garantia nu ar mai fi de stat. Un risc mai mare ar compensa o eventuala reducere a dobanzii obtinuta prin mecanismul refinantarii. Va fi insa important atat pentru banci cat si pentru guvern sa atraga totusi cativa clienti in acest program. Bancile ca sa isi dovedeasca bunavointa si sa arunce vina pentru sistarea creditarii pe umerii economiei romanesti iar guvernul sa arate ca se preocupa de iesirea din criza dar si de conditiile de trai al romanilor.

Prima Casa la prima intalnire cu bancile

De 20 de ani de cand merge la banci comerciale, romanul plateste de cel putin doua ori mai mult decat alt cetatean din Europa mai bogata. Cand era criza profunda in anii '90, bancile nu acordau credite decat cunoscutilor sau celor care putea garanta cu active de cel putin 2-3 ori mai valoroase decat creditul luat, iar activele la vremea respectiva erau foarte ieftine. Drept consecinta, foarte putini romani au avut acces la credite in acea perioada. A venit si cresterea economica, inceputa cu anul 2000, riscul de tara a inceput sa descreasca si creditul sa se dezghete. Tot mai multe banci comerciale straine si-au deschis agentii in Romania si, la fata locului, au inteles cum din putin se putea face foarte mult, mizand pe dorinta normala dar reprimata decenii la rand a romanului de a se dota cu o masina de spalat automata, cu televizor color, cu automobil, cu excursii in strainatate si cu multe altele. Cu o dobanda la lei care ajungea cu tot cu comisioane pe la vreo 35% chiar si mai mult in unele cazuri, creditul a inceput sa fie acordat pe banda rulanta. Corelarea bonusului angajatilor din banci mai ales a sefilor de agentii cu volumul creditelor acordate i-a transformat pe acestia in consilieri de clientela in sensul inselarii vigilentei bancii. Daca te duceai la banca sau la un broker de credite sa soliciti un imprumut pentru o masina de spalat erai incurajat sa cumperi si un frigider, daca vroiai o casa de 75.000 Euro erai incurajat sa cauti una de 100.000 Euro sau daca nu, sa mai faci totusi un imprumut pentru amenjarea ei. Si tot asa. Staruie in amintirea noastra reclama obsedanta a creditului doar cu buletinul. Nu mai conta daca aveai sau nu carte de munca, cat de stabil erai la locul de munca, cat de solida era firma unde lucrai, cat de matura era sectorul in care activai. Creditarea se transformase intr-o cursa din care disparusera ca prin farmec toate obstacolele, important era ca fiecare banca, pe culoarul ei sa atraga cat mai multi romani la finis. Singurele obstacole fiind doar dobanda si comisioanele bancare. Daca pentru creditele de nevoi personale o dobanda de 20% poate fi de intels in anumite conditii avand in vedere ca, in caz de neplata, respectivul obiect electrocasnic cu greu mai poate fi recuperat, in cazul creditelor ipotecare o dobanda de 10% este de neconceput intr-un stat occidental. Iar aceeasi dobanda eventual redusa cu un procent atunci cand se acorda garantia statului este hilara.

Un articol pertinent este publicat astazi in Ziarul Financiar. Autorul arata ca ofertele de finantare ale bancilor pentru programul Prima Casa lansat de guvern prevad reducerea cu maximum un punct procentual a dobanzii. Adica, de la orata lunara de 450 Euro pentru un credit ipotecar contractat in valoare de 60.000 Euro contractat pe o perioada de 25 ani, se ajunge la orata de 410 - 420 Euro. La fel de imens ca si fara garantia statului avand in vedere ca salariul mediu pe economie este de 350 Euro net. Deci ogospodarie castiga net 700 Euro din care 420 Euro s-ar duce pe rata la banca. Evident, in aceste conditii programul Prima Casa va ramane pe hartie iar deblocarea mult trimbitata a pietei imobiliare nu se va realiza. In acelasi articol se precizeaza ca o dobanda de 3-4 % ca in vest ar duce rata lunara la o valoare acceptabila de 200 - 220 Euro/luna care ar avea sens luand in consideratie impartirea riscului intre banca si stat. Ce este suprinzator in aceasta oferta a bancilor o reprezinta faptul ca mare parte din proiectele rezidentiale inghetate de criza sunt finantate de acestea si o deblocare a creditelor le-ar imbunatati si lor calitatea portofoliului. Sau prin pozitia adoptata, bancile vor sa creeze o presiune asupra guvernului pentru a mari plafonul de garantare avand in vedere ca proiectele rezidentiale nu se doresc a fi valorificate cu 60.000 Euro. Cu acesti bani s-ar asigura un profit normal dar inacceptabil de mic pentru dezvoltatorii obsinuiti cu dublarea sau triplarea sumelor investite la fiecare 6-12 luni depinzand de viteza de constructie si de acordare a creditelor de catre bancile partenere. Poate daca guvernul se va indupleca si va ridica garantia la 100.000 Euro atunci si bancile vor veni cu oferte de dobanzi la valori normale pentru creditele ipotecare. Pentru ca asa isi vor salva ele investitiile. Este binecunoscut faptul ca multi bancheri locali, sefi de sucursale bancare sunt personal implicati in proiecte imobiliare de amploare. Si atunci cum sa fie bancile pe care le reprezinta interesate sa participe la programul Prima Casa in conditii avantajoase pentru marele public? Important este interesul personal nici macar al bancii.Iar interesul personal spune ca nu se pot accepta reduceri de preturi pe metrul patrat construit care sa nu asigure cel putin 40-50% profit. La un randament de 7-8% programul Prima Casa nu prea are sens. El trebuie sa salveze in primul rand dezvoltatorii care cereau cel putin 1500 Euro/mp pentru un pret de cel mult 1000 Euro/mp. Iar suprafete nou construite de numai 40 mp nu exista mai ales ca in calcul se ia suprafata bruta adica si grosimea zidurilor dar si spatiile comune. Ceea ce inseamna poate cel mult 25 mp neti adica o garsoniera. La un plafon de 100.000 Euro ne-am putea achizitiona o garsoniera intr-un ansamblu rezidential nou, fara canalizare, fara scoli sau gradinite, fara trotuare dar cu costuri mari de operare.
Sa vedem cum vor evolua discutiile dintre banci si guvern si daca se va ajunge la vreun punct de vedere comun astfel incat programul sa devina functional. Citeam intr-un studiu ca in tari precum SUA, Marea Britanie, Germani, regula de baza in stabilirea preturlui mediu a unei locuinte este ca acesta sa nu depaseasca 3 salarii medii anuale. Considerand ca in Romania salariul mediu anual este de 24.000 lei, o locuinta de 3 camere intr-un bloc vechi situat intr-un cartier rezidential obisnuit gen Militari, Berceni, rahova ar trebui sa coste 72.000 lei adica 20.000 Euro. Ceea ce inseamna ca cei 60.000 Euro ai guvernului sunt suficienti pentru a-l achizitiona. Nu si in viziunea dezvoltatorilor care construiesc blocuri de 8 etaje in Tuneri, langa soseaua de centura si calea ferata.

Programul Prima Casa

Guvernul a anunutat lansarea unui program menit sa revitalizeze sectorul imobiliar si prin aceasta si industria orizontala conexa, materiale de constructii, amenajari interioare etc. Insa obiectivul principal asa cum a fost descris de primul ministru este sprijinirea visului oricarui cetatean roman, acela de a avea propria casa. Pe scurt, prin acest program, guvernul urmeaza sa garanteze 80% din valoarea de achizitie a unei locuinte pentru orice cetatean interesat, indiferent de varsta, cu conditia sa nu mai fi beneficiat de un credit ipotecar si, la data solicitarii creditului, sa nu detina in proprietate nicio locuinta.

Cum se va derula acest proiect. Potrivit prezentarii facute la un port de televiziune de primul ministru, guvernul va aloca o prima transa de 100 milioane Euro catre Fondul pentru garantarea IMM-urilor care isi va extinde astfel obiectul de activitate. Acesta la randul lui va putea oferi garantii catre bancile care vor lua parte la acest proiect in limita maxima a 1 miliard Euro, fara ca individual ipoteca sa valoreze mai mult de 60.000 Euro. Un calcul simplu arata ce pe baza acestei garantii, se vor putea imprumuta la limita maxima aprox. 20.000 de romani. Cum avansul a fost stabilit la 5% iar gradul de indatorare este fixat in functie de veniturile pe gospodarie cel mai probabil vor beneficia de acest program tot cei care dispun de suficiente fonduri si care in mod cert detin o locuinta pe care, pentru a intra in program, o vor instraina catre persoane apropiate daca nu chiar catre sot/sotie/mama/tata/copii. Pentru ca important, asa cum a fost detaliat proiectul, este ca aplicantul sa nu detina vreun imobil in proprietate si nu sotul/sotia aplicantului sau alte rude ale acestuia. In aceste conditii, deblocarea creditului imobiliar prin preluarea riscului de catre guvern se va face pentru persoanele care isi pot permite plata unei sume de 60.000 Euro, adica cele cu venituri mult peste salariul mediu pe economie. Dar adevaratii beneficiari ai acestui program vor fi vanzatorii de imobile, care acum isi contempla investitiile perdante. Asa cum guvernul redusese TVA-ul pentru locuintele mai ieftine de 100.000 Euro si toti dezvoltatorii redusesera suprafetele apartamentelor pentru a se incadra in aceasta suma, tot asa acum, aceeasi dezvoltatori vor recompartimenta apartamentele transformandu-le eventual in garsoniere pentru a se incadra in acesti 60.000 Euro.

Mai mult, dupa ce au imprumutat pe oricine doar cu buletinul, intr-un dispret total fata de riscuri posibile (un test de stres efectuat de BNR arata ca sistemul bancar local are nevoie de cel putin 1 mld Euro capital suplimentar pentru a indeplini cerintele de solvabilitate) de data aceasta nici nu mai este nevoie de vreo evaluare elaborata a riscului aferent acestor credite ipotecare garantate de stat. Daca debitorul intra in incapacitate de plata, banca executa garantia si, in acest moment este neclar cine se va ocupa de recuperarea creantei adica a imobilului si, mai departe, de vanzarea acestuia pentru recuperarea pagubei. Sa speram ca, prin contractele ce se vor incheia intre guvern si bancile selectate sa faca parte din program, se va stipula in clar obligatia bancilor de a trata cu responsabilitate acest tip de credite. Pentru ca asa cum se cunoaste deja, programe de acest tip au fost promovate prin celebrele Fannie Mae si Freddy Mac ale SUA unde, avand in spate garantia statului, bancile au acordat credite ipotecare oricui si oriunde indiferent de capacitatea de plata a imprumutatului. Si care a fost rezultatul? Un dezastru national si ulterior global. Este adevarat, influenta unui dezastru financiar in Romania nu va avea nicio consecinta globala. Salvarea pe moment a dezvoltatorilor care nu au apucat sa isi vanda investitiile cu fabuloasele preturi de 1500 Euro/mp catre fonduri de investitii straine, va veni acum de la guvern, prin intermediul banilor publici iar guvernul va ramane cu proprietati de 500 Euro/mp dar pe care le va primi de la rau platnici cu preturi de peste 3 ori mai mari. Doar ca atunci va fi alt guvern care, poate, la randul lui, va suplimenta programul cu noi facilitati la plata ca sa ii salveze pe rau platnici de executii silite avand in vedere ca este vorba de Prima Casa. Ce poate fi mai rau decat sa fii dat afara din casa chiar daca nu este prima casa ci poate a treia sau a patra, celelalte fiind plasate pe numele parintilor sau copiilor?

Asteptam cu incredere (inca) detaiile acestui program aparent generos si social.

Solvabilitatea bancilor din Romania - secret de stat

Scriam in luna ianuarie ca in perioada urmatoare, bancile vor fi supuse unuor teste de stres pe baza carora se va stabili necesarul lor de (re)capitalizare. Atunci opinasem ca bancile mama vor fi de acord si vor finanta aceasta operatiune. Astazi am alta parere bazata pe deductie logica comportamentala. Cred ca fiecare dintre noi putem afla raspunsul daca ne punem intrebarea: Ce trebuie sa fac vazand ca portofoliul meu de credite se degradeaza rapid, ca din ce in ce mai multi romani si firme romanesti nu isi mai platesc la timp ratele la credite si ca banca a carei filiala sunt nu este interesata sa imi mai trimita bani ci, dimpotriva, doreste sa ii trimit eu bani dupa ce pentru acele sume pe care mi le-a imprumutat in perioada 2005 - 2008, eu i-am achitat o dobanda de 3-4 ori mai mare decat cea la care s-a imprumutat ea pentru acei bani?

Sa mai adaugam la aceasta intrebare si faptul ca, la presiunea UE, BNR a decis desfiintarea Rezervei Minime Obligatorii la resursele atrase in valuta pentru scadente mai mari de 2 ani ceea ce va conduce la un disponibil de valuta pe piata bancara. La care se adauga si informatia potrivit careia, in ultimele 2 luni bancile austriece si grecesti au retras din Romania aprox. 2,4 mld Euro, desi in ianuarie, la solicitarea UE si FMI, promisesera nu numai ca nu vor repatria capital ci dimpotriva, vor finanta in continuare acordarea de credite in Romania.
Promisiunea nu a fost evidenta tinuta, cu o singura exceptie, Societe Generale care beneficiaza in continuare de finantare suplimentara din partea bancii-mama probabil din ratiuni politico-strategice decat din calcule economice.

Cat priveste calculele economice si raspunsul la intrebarea retorica de mai sus, o privire atenta asupra sectorului bancar romanesc ne poate releva 2 aspecte:
1. portofoliile bancilor sunt formate preponderent din credite de consum neasigurate, unele cu garantii imobiliare si cele mai multe fara nicio garantie si din credite imobiliare garantate cu imobilul respectiv si pentru care debitorii au achitat in medie un avans de 20 -30%.
2.Recesiunea economica este un fapt implinit ceea ce va conduce in urmatoarea perioada la o reducere semnificativa a veniturilor populatiei. Deficitul public nu mai permite nici sustinerea salariilor publice la nivelul actual iar restrangerea consumului si a investitiilor determina o reducere a activitatii in sectorul privat ceea ce implica concedieri masive si crestere a somajului.

In aceste conditii, este evident ca romanii vor incepe, intr-un numar din ce in ce mai mare sa aiba probleme in a-si achita la timp ratele bancare. Daca ar trebui sa recunoasca toate creditele cu intarzieri la plata ratelor ca si credite neperformate atunci solvabilitatea fiecarei banci s-ar deteriora rapid antrenand necesitatea de recapitalizare. Dar cum bancile - mama nu intentioneaza sa mai investeasca in aceasta parte a Europei - singura alternativa ramane rescadentarea creditelor inainte ca debitorii sa inceapa sa nu isi mai achite ratele la timp. Dar ce inseamna aceasta rescadentare botezata refinantare deoarece refinantarea implica un nou credit pentru aceeasi suma ramasa de plata dar pentru o perioada de timp extinsa. Ceea ce se traduce prntr-un castig si mai mare pentru banca. Un nou comision de evaluare dosar, dobanda mai mare pentru ca si termenul de rambursare este mai mare. Altfel spus, bancile isi vor ingheta finantarea la nivelul prezent, vor acorda credite in continuare in masura in care li se achita creditele acordate deja. Daca, prin absurd, nimeni nu ar mai achita rate la credite persoane fizice pentru 1 luna atunci in acea luna nici bancile nu ar mai acorda vreo finantare.
Si pentru persoane juridice, comportamentul va fi acelasi. Inghetarea finantarii la nivelul creditelor in circulatie. Nimic mai mult pana cand cresterea economica nu se restabileste astfel incat bancherii sa fie siguri ca salariile vor creste de la an la an, la fel si preturile imobilelor. Nu am inteles afirmatia premierului Romaniei legata de supra-impozitarea profiturilor anormal de mari ale bancilor din Romania. Cum taxarea nu se poate face retroactiv, pentru viitor nu cred ca este cazul sa discutam de profituri mari. Bancile au inceput sa anunte pierderii, dar oricum nu conteaza ce anunta, pentru ca profitul nu se inregistreaza in bilantul romanesc ci numai in cel al bancii mama, intr-un mod indirect si anume prin diferenta enorma intre dobanda activa si cea pasiva. Bancile mama s-au imprumutat in perioada de glorie la niste costuri extrem de mixi si si-au plasat resursele astfel obtinute, in Romania la niste dobanzi uriase. Acelea sunt adevaratele profituri si nu cifra care apare in contul de profit si pierderi in bilantul romanesc.

Pe scurt, bancile straine din Romania vor continua sa obtina profituri uriase in Romania pe seama acelorasi bani din trecut. Cum riscul de tara a crescut si dobanda la credite va creste. Iar din extinderea perioadelor de creditare pentru sumele imprumutate in perioada 2003 - 2008 se vor obtine beneficii suplimentare nesperate avand in vedere ca banii raman aceiasi, doar ca vor fi remunerati suplimentar.

In aceste conditii ramane intrebarea Cat este solvabilitatea bancilor din Romania? Capitalul propriu este trecut in bilant insa activele ajustate cu riscul asociat reprezinta un secret de stat bine pazit de catre fiecare banca in parte. Poate si BNR sa cunoasca acest secret insa este in interesul ei sa pastreze tacerea si implicit misterul in jurul acestui subiect. Oricum urmatoarele 2 luni sunt decisive pemtru bilantul bancilor. Se incheie primul semestru iar auditorii vor trebui sa isi exprime o opinie in kegatura cu calitatea portofoliilor bancare. Voi reveni.

Noi si noi strategii energetice inutile

Am citit astazi o stire prin ziarele romanesti. Ministerul Economiei nu stie cum va arata noua strategie energetica, finalizarea ei fiind amanata. Evident nimeni nu mai este interesat de vreo strategie, de cea energetica nici atat. In 20 de ani de tranzitie catre economia de piata cred ca s-au proiectat cel putin 20 de strategii energetice. Oricum fiecare nou ministru de la industrie/economie a avut ambitia fie de a proiecta o strategie noua, fie cel putin de a o amenda pe cea existenta. Dar ulterior adoptarii strategiei nu se ma intampla nimic care sa merite atentia presei sau guvernului. Si am sa explic de ce. Pentru simplul motiv ca aceste asa numite strategii reprezinta doar un exercitiu de proza in care sunt trecute in revista istoricul fiecarei companii producatoare de energie electrica, realizarile in materie de investitii de la origini pana in prezent si apoi urmeaza schitarea unui viitor luminos, in functie de curentele care bantuie globul, Europa si/sau Romania la acel moment de timp.
Problema noastra acum este o lipsa acuta de gaze naturale ieftine dar si iluzia ca putem produce energie nucleara la modul infinit. Ceea ce in definitiv nici nu ar fi rau doar ca energie nucleara necesita o curba de consum aproximativ constanta, nu se pune problema opririi si pornirii generatoarelor dupa bunul plac al consumatorilor. Ceea ce inseamna ca pentru a avea o functionare constanta a centralelor nucleare preconizate pe hartie este necesara construirea si a unei acumulari de pompaj care sa stocheze surplusul de energie produs/neconsumat pe timpul noptii. In plus ar insemna ca energia nucleara sa aiba prioritate in cazul scaderii consumului, adica alte generatoare sa fie oprite in caz de supraoferta in sistem. In concluzie, pe langa un cost imens de investitii, energia nucleara are nevoie de fapt de o dubla investitie datorita acumularii de pompaj fara de care o a doua centrala nucleara nu poate fi construita. Si atunci ce se alege de piata de energie liberalizata pe hartie? Cam nimic, pentru ca deja prin constructia a inca doua noi reactoare la actuala centrala de la Cernavoda, dominanta producatorilor va fi definitivata prin aceea ca Nuclearelectrica, Hidroelectrica si complexurile Turceni, Craiova si Rovinari vor produce chiar 100% din energia tarii pe timp de varf de consum. Pe perioada de gol unele din aceste centrale trebuie sa isi reduca activitatea cu consecintele de rigoare asupra performantelor financiare si capacitatii de realizare de noi investitii in lucrari de mentenanta, de reabilitare grupuri si de ecologizare.
Si atunci in ce poate sa conste o strategie energetica locala? In niciun caz in incercarea de a salva o piata de enrgie care nu exista. Aceasta piata si acest concept ar putea avea sens numai la nivel european prin interconectarea tuturor retelelor de transport si distributie energie electrica si prin stabilirea unui tarif unic ipentru utilizarea acestor retele indiferent daca producatorul este in Spania, furnizorul in Marea Britanie si consumatorul in Romania. pana atunci, strategia energetica a Romaniei ar trebui sa cuprinda masuri si initiative care sa poata fi sustinute in practica adica sa poata fi finantate la pretul actual al energiei electrice si in conditiile exigentelor de mediu valabile in spatiul european. In plus structura producatorilor de energie trebuie pusa in acord cu resursele de care dispune tara noastra. Putem face abstractie de asa zisa liberalizare a pietei care reprezinta un esec din moment ce la 2 ani dupa liberalizarea totala a pietei s-a ajuns in situatia de la inceput, adica o noua firma de stat a devenit cel mai mare furnizor independent de pe piata. Iar in conditiile de criza economica, cand cei mai mari consumatori si-au redus activitatea sau chiar au inchis, furnizorii de energie electrica isi vor inceta unul cate unul activitatea. Chiar si cei care care au contracte incheiate cu Hidroelectrica si achizitioneaza energie la preturi micinu vor mai avea cui sa o vanda. Consumul national a scazut drastic si inca nu am atins varful crizei.
In aceste conditii strategia energetica a Romaniei nu va fi finalizata intr-un viitor prea apropiat. Pentru ca principiile de plecare trebuie rescrise ca o astfel de strategie sa aiba sens si sa nu fie din start la fel de inutila precum precedentele.

Criza de (re)cunoastere

La sfarsitul anului trecut autoritatile din Romania si cele vechi si cele noi erau de parere ca in Romania nu era si nici nu urma sa fie vreo criza. Financiara, economica sau de orice alta natura. Nici in ianuarie nu intelegeau de ce se agita BNR asa de tare pentru un imprumut extern. In februarie guvernatorul BNR deschidea stirile de dimineata, la pranz si seara. Stia el ce stia. Doar BNR centralizeaza datele relativ la creditele externe. Si deci guvernatorul cunostea bine ca o buna parte din datoria privata a Romaniei era pe termen scurt iar scadentele incepeau prin mai. Si, mai mult, un segment al rezervelor valutare de care banca centrala era asa de mandra includeau tocmai rezervele minime obligatorii in Euro ale bancilor, adica 40% din resursele atrase, care resurse erau formate exact din imprumuturi externe. Si cand acestea urmau sa ajunga la scadenta, daca bancile mama in cautare de capital si-ar fi extercitat optiunea de rambursare atunci BNR ar fi trebuit sa elibereze acele 40% si asa rezerva valutarea ar fi scazut cu 6-8 mld. Euro. Data fiind aceasta perspectiva total neconfortabila pentru guvernator cunoastem cu totii ce s-a intamplat intre timp. Romania a contractat cel mai mare imprumut extern din istoria sa fara ca romanul contribuabil sa inteleaga de ce si pentru ce. Cred ca nici guvernantii nu cunosc inca destinatiile acestuia. A fost aprobat de guvern pentru ca asa a dat de inteles guvernatorul BNR care conduce destinele leului romanesc de 19 ani. Cu sanse de a continua inca 8 ani. Probabil ca banca centrala nu are vreo preferinta pentru utilizarea acestor bani. Evident ar fi bine sa nu se duca in consum dar oricum nu mai conteaza, important este sa intre in tara valuta care va iesi prin rambursarea impurmuturilor ajunse la scadenta. In acest mod rezerva valutara se va mentine cel putin constanta iar onoarea guvernatorului va ramane nestirbita.

Si tot la capitolul BNR, citeam zilele trecute ca directorul supravegherii bancare din respectiva institutie considera ca bancile din Romania au transferat pierderile din trimestrul IV al anului trecut catre trimestrul I al acestui an. Si ca nu este normal si ca va face control. Eu sper ca domnul cu pricina doar glumeste si a oferit aceasta declaratie presei doar ca nijloc finut de atentionare a bancilor comerciale de a opera mai discret aceste transferuri. Si aceasta deoarece era evident ca portofoliu de credite se deteriorase inca din octombrie anul trecut. Dar in conditiile in care guvernantii nu recunosteau vreo criza atunci de ce ar fi recunoscut bancile. Pentru ca o criza in portofoiile lor ar fi insemnat zero bonus pentru conducatorii lor. Si pentru ce din moment ce anul 2009 este compromis din start. Toata lumea va inregistra pierderi asa ca este evident ca performantele vor fi reduse iar multi dintre conducatorii actuali de banci si ma refer la filialele din Romania nu se vor mai regsi si anul viitor. Ca un exemplu cu directorul general de la Societe Generale debarcat in Franta este foarte probabil ca si la alte filiale ale bancii sa se procedeze la fel in functie bineinteles de rezultatele financiare. Dar cum vor putea arata rezultatele daca bancile din Romania acceptau sa crediteze cu 100000 Euro achizitia unui apartament de 2 camere in Militari, Rahova sau Berceni?Si cu 200000 Euro acelasi apartament in zona Unirii din Bucuresti? Si cu 1 milion Euro o asa zisa vila pe un camp din Pipera care nu va avea vecinatati stabile inca 20 de ani de acum incolo?

Din pacate pentru noi romanii, recunosaterea tarzie a crizei si implicit tratarea cu si mai mare intarziere a efectelor ei va conduce la prelungirea acesteia. Spre exemplu pentru reducerea cheltuielilor bugetare s-au pierdut deja 4 luni. Abia incepand cu luna mai, guvernanti au inteles ca salariul mediu al unui bugetar nu poate fi mai mare decat al unui angajat din sectorul privat. Doar ca pentru a ajunge la aceasta intelegere, Statul roman se impurmuta zilnic la banci pentru a achita salariile bugetare si pensiile sustinute de catre taxele percepute de la sectorul privat, care sector isi reduce pe zi ce trece activitatea. Asa ca ce interes sa mai aiba bancile sa imprumute sectorul privat? Intr-o tara cea mai mare bonitate o are Statul respectiv adica daca o banca ar avea de ales intre a imprumuta cu acelasi randament o firma privata sau guvernul, ar alege guvernul. La randamente diferite incepe sa fie discutabil dar cum timpurile sunt de criza mai bine mai putin si sigur decat putin mai mult dar incert.

Pe scurt, mai bine ca guvernantii au recunoscut chiar si mai tarziu situatia delor roza a finantelor tarii dar si a economiei. Important este daca, dupa aceasta recunoastere, se va intampla ceva bun, adica se vor alinia salariile bugetare cu cele private, se vor reduce cheltuielile publice, se vor aloca fonduri catre investitii publice de lunga durata si care sa ne serveasca pe noi toti pentru o dezvoltare durabila iar banca centrala va adopta impreuna cu guvernul acele masuri necesare convergentei cat mai rapid posibil catre zona Euro.

Buy Romanian?

Am intitulat articolul Buy Romanian ca parafraza la preconizatul dar neaprobatul program american Buy American. Spun neaprobat pentru ca pe ultima suta de metri, confruntata deja cu criticile vehemente ale europenilor si japonezilor, administratia Obama a extins programul de sustinere a economiei si la producatorii/produsele ce isi au originea in aceste zone ale globului adica UE si Japonia. Evident daca SUA ar incuraja fiscal si financiar un program de genul Buy American, probabil ca pe termen scurt chiar si mediu, americanii ar fi mai bogati sau cel putin si-ar pierde cu o viteza mai mica locurile de munca. Pe termen lung insa paguba devine la fel de mare ca si pentru tarile UE sau Japonia. Americanii ar acumula o doza marita de ineficienta si in plus, lipsite de traditionalele critici de peste oceane, competitivitatea produselor manufacturate la ei acasa ar scadea simtitor. Mai mult, daca totusi europenii si japonezii trec in acest rastimp la descoperiri epocale, poate America sa lipseasca din acest proces? Raspunsul pe care incerc sa il gasesc in acest scurt articol este daca o astfel de miscare ar avea succes oriunde s-ar aplica dar mai ales in Romania.

Probabil ca daca SUA si-ar inchide granitele si ar depinde numai de importul de petrol din cateva tari ar supravietui iar locuitorii sai s-ar bucura in continuare de lumina, benzina, mancare la discretie, telefonie mobila, Internet, dar si de mancare, bautura de toate tipurile. Poate nu ar mai lansa prea multi sateliti in spatiu iar bijuteriile din aur ar deveni o raritate dar in rest americanii ar supravietui decent chiar daca nu s-ar mai plimba cu autoturisme japoneze si nici nu s-ar mai imbraca in costume Armani sau Chanel. Pe scurt fiind o tara autosuficienta in materie de manufactura si servicii, dispunand de o cultura a capitalului profund ancorata in cotidian si in economia reala, sigur s-ar gasi niste investitori dar si antreprenori care sa susbstituie spre exemplu importurile de semiconductori din Asia sau medicamente din Europa cu produse manufacturate local.

Nu acelasi lucru putem spune noi, si nu neaparat noi romanii ci in general noi europenii. Lasand in afara discutiei tematica aprovizionarii cu combustibil indiferent ca vorbim de gaz, petrol sau carbune, nicio tara europeana poate cu semiexceptia Frantei nu este autosuficienta, adica nu isi poate inchide granitele fara ca cetatenilor sai nu li se degradeze nivelul de trai. De la telecomunicatii, la medicamente, de la detergenti la materiale de constructii, de la produse alimentare la semiconductori si echipamente electronice, am devenit cu totii dependenti unii de ceilalti. Dar mai ales natiunile cu deficit comercial precum Romania reflecta aceasta dependenta prin prisma absentei unor intregi sectoare economice.

Daca ar fi sa lansam programul Buy Romanian si am incerca sa inlocuim, acolo unde exista alternativa, produsul de import cu cel romanesc, am constata ca multe pozitii vor ramane neocupate incepand cu produsele alimentare unde mai rezistam pe parcursul unui an intreg doar cu ulei, zahar si faina (de multe ori provenita din grau importat, dar sa admitem ca pe baza unei sustineri reale, agricultura noastra ar putea produce suficiente cantitati de grau astfel incat sa nu suferim de foame). In rest fructele si legumele proaspete provin intr-o majoritate covarsitoare din import. Rezistam eroic ca Dacia Logan dar ne prabusim cand vine vorba de constructii civile si industriale si transport de marfa si pasageri: niciun astfel de bum nu se mai fabrica in Romania. Poate ca ceva subsansamble se mai pot gasi in productie pe ici pe colo dar ce folos ca produsul finit nu ne apartine. De domeniul aparatelor electrocasnice nici nu ne-am atins, cu exceptia fabricii Arctic de la Gaesti unde eu nu sunt inca lamurita in legatura cu gradul de integrare. Nu stiu daca discutam de o integrare locala care depaseste 50 - 60% sau este vorba doar de o operatiune de asamblare care fenteaza taxele vamale de import in UE.

Cert este ca Buy Romanian ar produce efecte numai asupra noastra, efecte negative bineinteles, calitatea vietii s-ar deteriora, fara cercetare si inovatie, vom ramane la stadiul de astazi, folosind si peste 20 de ani aceleasi frigidere, masini de spalat, telefoane mobile, conservand ca in cazul Daciei 1300, ultimul model de Dacia Logan pana cand investitorii straini ar descinde din nou la uzina pentru a schimba modelul. Am utiliza pana la epuizare aceleasi betoniere, macarale etc. si am redeschide minele si carierele inchise pentru a incerca sa mai extragem din piatra seaca ultimele miligrame de aur, cupru si huila energetica. Si nimeni nu ne-ar simti lipsa pe glob deoarece, cu un grad de penetrare a comertului exterior in PIB de doar 35%, si cu un PIB minuscul, suntem usori de inlocuit.

Acestea fiind spuse, in aceste vremuri marcate profund de inclinatii si tentatii protectioniste, lansate bineinteles de natiuni puternice si autosuficiente. noi trebuie sa sustinem cu toata forta un regim liberal pentru comertul global. Orice miscare protectionista ne-ar aduce numai pierderi, fara ca economia noastra sa dobandeasca vreun plus de eficienta sau competitivitate.

Deficit public de 2%?

Regula de baza pe care o stim cu totii este ca daca nu ai un buget adoptat fie de Parlament in cazul bugetului unei tari, fie de consiliul de administratie in cazul unei societati comerciale, atunci functionezi pe baza bugetului din anul anterior.
Sa luam acum cazul bugetului public. Se discuta de el de la instalarea noului guvern adica de peste 6 saptamani dar inca nu este adoptat. De fapt abia s-a reuist trimiterea lui spre analiza parlamentarilor la sfarsitul saptamanii trecute. Pana la adoptare tara functioneaza in termenii bugetului pe 2008 care ne-a trimis la final intr-un deficit de 5% pe o crestere economica de 8%. In atari conditii, daca in luna ianuarie 2009 am cheltuit la fel ca si in 2008 dar am incasat ca in 2005 atunci este evident ca vom sfarsi anul cu un deficit care il va depasi cu siguranta pe cel de anul trecut.
In plus, promisiunile electorale s-au intors ca un bumerang impotriva celor care le-au propagat. Functionarii publici nu accepta nici reducerea posturilor si nici a sporurilor. Nu a reiesit exact din declaratiile guvernantilor daca totusi va fi inghetata cresterea procentului virat la fondurile private de pensii. Cert este ca pentru mentinerea unui echilibru intre pensii si bugetul de asigurari sociale va creste procentul virat de catre firme la bugetul respectiv astfel incat sa acopere deficitul creat de introducerea pilonului II. Ma intreb din nou, cui foloseste acest pilon II in afara acelor 500 - 600 de angajati directi. Probabil ca, in timp, alte tari vor realiza inutilitatea sistemului si incet - incet va disparea asa cum a aparut, prin lege cu nota de fundamentare.
Revenind la buget acesta opereaza cu 2 categorii financiare distincte venituri si cheltuieli. Cum cheltuielile dau impresia ca se vor mentine nemodificate (diminuate eventual doar de nivelul inflatiei estimata la 5%) sa ne concentram atentia asupra veniturilor care, in vremuri de stagnare daca nu chiar recesiune, se vor mentine la un nivel cel mult egal cu cel al anului precedent. Consideram ca influenta inflatiei in sensul cresterii veniturilor este compensata in sens contrar de marirea contributiilor platite de firma. Altfel spus, in cazul cel mai optimist deficitul bugetar se va situa in jurul valorii de 5%. Din pacate pentru noi, cresterea economica record de anul trecut ne-a facut mai mult rau decat bine. A instigat guvernul la cheltuieli nesabuite cu unicul scop (in afara de cel electoral) de a alimenta motorul consumului care numai in imaginatia unor necunoscatori ai economiei romanesti ar fi putut stimula productia. Pentru ca acum, cand suntem confruntati cu prima criza economica dupa cresterea artificiala la care am asistat in ultimii 8 ani, vedem cu totii ca Romania nu mai produce aproape nimic. Traditional exista sectoare care dovedesc un consum constant gen industria alimentara, numai ca si aici necesarul Romaniei este asigura intr-o proportie de peste 60% din importuri.

Si atunci de unde exuberanta unei valori de deficit bugetar de doar 2% in 2009? Pentru urechile si ochii Comisiei Europene? Sau pentru electoratul roman ce va fi chemat de doua ori la urne anul acesta? In plus este important de vazut si cu ce modificari va iesi proiectul de buget din Parlament. Si cum se va acoperi golul de peste 2%? Cu un rating dubios, Romania nu va reusi sa atraga decat finantare scumpa care va conduce la alte si alte datorii si obligatii pe termen scurt. In plus mai exista si dilema referitoare la sustinerea de care se mai bucura filialele locale ale bancilor straine. Datoria lor reprezinta peste 50% din totalul creditelor private externe care sunt contractate pe termen scurt. O eventuala repatriere a acestor bani va exercita o presiune semnificativa asupra monedei romanesti care isi va continua deprecierea neputand fi sustinuta la acest nivel de catre BNR. In astfel de conditii si conjunctura internationala singura sansa este sa fim bine vazuti de cercurile influente din UE care sa fie favorabile acordarii unui imprumut de urgenta pentru Romania.
Dar daca noi afirmam si ne angajam la un deficit utopic de 2% si dupa 6 luni realizam ca acesta va fi de cel putin 5% mai avem oare sanse de a fi luati in serios?

Cat de util ar fi un AVAS planetar?

Circula cel putin la nivel de stiri, ideea ca unele guverne ar opta pentru infiintarea de AVAB-uri adica infiintarea de agentii/institutii/organizatii (nu conteaza titulatura) care sa preia activele incerte de la banci astfel incat acestea sa isi poata relua activitatea in conditii normale. Un asemenea experiment a fost facut si in Romania la sfarsitul anilor '90. La recomandarea FMI si BM s-a infiintat Agentia de Valorificare a Activelor Bancare devenita ulterior Agentia de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) care a preluat de la Bancorex si de alte banci acele credite neperformante garantate cu garantii publice. Evident nici astazi, dupa 10 ani de la infiintare, activele preluate de la Bancorex nu au fost recuperate, exista o lista a debitorilor a caror executare este mereu amanata etc.

Or dupa cum s-au comportat bancile din toata lumea, care au neglijat total siguranta depunatorilor si au riscat banii acestora investind haotic in tot felul de instrumente financiare dubioase si dificil de explicat chiar de catre autorii lor sau finantand diverse grupuri sociale ale caror venturi incerte i-ar fi facut ineligibili pentru un credit dupa orice grila de evaluare a bonitatii, este evident ca infiintarea AVAB-uri nu ar corecta comportamentul bancilor ci, dimpotriva, le-ar incuraja sa perpetueze practici neortodoxe in acordarea creditelor sau efectuarea de plasamente.

In plus astfel de AVAB-uri ar trebui infiintate in fiecare tara pentru ca altfel pietele financiare internationale ar suferi in continuare de efectul de contagiune mai ales daca o tara cu un sistem financiar dezvoltat si sofisticat alege sa nu infiinteze o astfel de agentie. Cum Germania a adoptat transparent o decizie impotriva acestei idei lansate probabil tot de sistemul bancar dornic ai carui conducatori sunt probabil afectati de suprimarea fortuita a bonusurilor incepe sa devina incerta infiintarea unor astfel de agentii in alte tari.

Cred ca cea mai buna varianta in contextul actual este ca guvernele sa garanteze depozitele dar sa lase mecanismele pietei sa functioneze si bancile cu probleme mari ale calitatii activelor sa isi inceteze sau mai bine zis sa isi restranga activitatea. Pentru ca in mod cert exista si banci care s-au comportat corect si care pot sa achizitioneze la preturi modice filiale sau tronsoane de activitate ale bancilor cu probleme. Iar guvernele pot sprijini asemenea achizitii tocmai in scopul insanatosirii sectorului bancar dar si pentru ca o parte din vina o poarta si bancile centrale din tarile dezvoltate care au lasat buble-ul imobiliar sa se umfle peste masura. In loc sa investeasca in economie, in noi tehnologii, in productiii ecologice, bancile comerciale s-au imprumutat la dobanda aproape zero de la bancile centrale si au acordat cu o usurinta nesabuita credite pe banda rulanta sectorului imobiliar. mai mult, aceleasi banci comerciale au acceptat in toata aceasta efervescenta imobiliara drept colaterale niste valori aberante pentru imobilele constituite drept garantii. Si ca si cum nu ar fi fost destul s-au inventat si diverse portite cu largul concurs al autoritatilor de resort care au vazut dar au inchis ochii, prin care gradul de indatorare era marit artificial - gem dobanda redusa in primii 3 ani de creditare si ulterior marita suplimentar pentru recuperarea diferentei. Asa s-a creat psihoza, cumpara astazi locuinta pentru ca maine va fi mai scumpa. dar de fapt locuinta nu a fost achizitionata de cei care chiar vroiau sa locuiasca in ea ci, in cele mai multe cazuri, aceasta a fost cumparata de intermediarii angrosisti si revanduta ulterior la bucata cu un pret dublu dar acceptat de banca.

Acum ca balonul s-a spart, bancile se considera nevinovate si se uita inocente la guverne pentru a fi curatate de mizeriile adunate sub pres si pentru a reincepe caruselul creditarii. Dar guvernul nu dispune de banii proprii ci de banii contribuabililor si nu este normal ca acestia sa plateasca factura lacomiei si prostiei unei minoritati.

Solvabilitatea bancilor

Solvabilitatea este o notiune pe care multi o invoca dar putini ii cunosc cu adevarat definitia. In zona bancara ea defineste capacitatea unei banci de a acorda imprumuturi. Potrivit normelor BNR solvabilitatea unei banci in Romania trebuie sa se situeze peste 8% adica raportul intre capitalurile proprii ale institutiei de credit si activele ponderate la risc este obligatoriu sa depaseasca acest prag. Daca fondurile proprii sunt mai usor detectabile pentru ca reprezinta in termeni aproximativi ceea ce detine efectiv banca, banii adusi de acasa de actionari plus diferitele fonduri obtinute de institutie pe parcursul functionarii (profituri reinvestite, rezerve etc.), la capitolul active ponderate la risc situatia nu mai este deloc clara.

In terminologie bancara, activele sunt preponderent reprezentate de creditele acordate persoanelor fizice si juridice dar si de bunurile detinute in proprietate precum cladiri, calculatoare autovehicule s.a. Cum de regula bancile isi defsasoara activitatea in sedii inchiriate iar activele IT sunt bunuri cu depreciere rapida rezulta ca singurele active ale bancilor sunt de fapt creditele acordate pentru care banca primeste dobanzi. Numai ca pragul minim de 8% se calculeaza raportand fondurile proprii la totalul activelor ponderate la risc ceea ce lasa la latitudinea bancilor evaluarea riscului asociat fiecarui credit acordat.

Sigur, exista proceduri de incadrare pe categorii de riscuri ale activelor, in functie de serviciul datoriei, de calitatea garantiilor, de bonitatea imprumutatului in cazul persoanelor juridice. Dar peste tot exista loc de interpretare si numai daca ne referim la calitatea garantiilor. Pana la declansarea crizei financiare si ulterior a celei economice, bilanturile bancilor aratau extrem de solid. Suma totala imprumutata era mai mica decat valoarea totala a colateralelor adica in caz de neplata, prin executarea garantiilor, bancile isi recuperau integral sumele restante mai ales daca debitorii achitasera un avans de cel putin 20% pentru achizitionarea bunurilor respective si deci apelasera numai pentru 80% din valoare la un credit bancar.

Teoria aceasta functioneaza atat timp cat preturile colateralelor merg numai in sus, vorbind de cazul creditelor ipotecare. Cand tendinta se inverseaza si foecare zi in plus aduce cu sine reducerea valorii garantiilor atunci riscul asociat fiecarui activ bancar adica fiecarui credit acordat creste exponential. Altfel spus si solvabilitatea bancilor scade accentuat iar pentru corectarea acestei situatii, trebuie crescut capitalul propriu al bancii ceea ce presupune atragerea de catre actionari de noi fonduri de pe piata in cazul in care acestia nu dispun de sumele necesare. Cum de regula acestia nu dispun iar piata financiara internationala este blocata si chiar daca nu ar fi blocata cine ar mai investi intr-o banca al carei portofoliu de credite este de o calitate incerta, singura alternativa (in afara de insolventa) este un ajutor de stat.

Asa s-a intamplat in diferite tari precum SUA, Marea Britanie, Germania, Belgia, Olanda unde statul a capitalizat diverse bani primind in schimb pachete consistente de actiuni sau devenind pur si simplu actionar majoritar avand de fapt loc o nationalizare a respectivelor institutii de credit. Acest mecanism de interventie este solicitat de catre filialele bancilor straine care activeaza in tara noastra, guvernului Romaniei. Numai cei care au solicitat un astfel de ajutor au uitat ca fiecare tara si-a ajutat propriile banci iar in cazul unor institutii de credit precum Dexia si Fortis au intervenit pro rata mai multe guverne, fiecare contribuind in functie de ponderea detinuta in capitalurile proprii de catre investitorii tarilor respective.

Numai ca nici rationamentul de mai sus nu poate fi urmat pentru simplul motiv ca banci romanesti nu mai sunt (cu exceptia CEC, Eximbank care oricum sunt de stat si Carpatica si Banca Transilvania care sunt jucatori de nisa) iar cele straine au acordat credite ipotecare sau de consum intr-o maniera total netransparenta si in plus lipsita de orice prudenta in evaluarea riscului. Mai mult, dobanzile camataresti practicate sugereaza de fapt o recuperare a finantarilor acordate, numai ca cifrele se consolideaza in bilantul bancilor mama aceasta operatiune nefiind accesibila autoritatilor romane.

Din perspectiva solvabilitatii probabil ca vom asista in perioada urmatoare la suprize sau mai bine spus la un moment al adevarului daca bancile se vor decide sa isi reevalueze garantiile pretuindu-le la noile valori de piata mai mici chiar si cu 50% comparativ cu cea de la momentul acordarii creditelor. Declinul solvabilitatii unei filiale din Romania va deteriora imaginea bancii mama obligand-o pe aceasta in final sa acorde in continuare finantare filialei cu probleme. Care finantare este astazi solicitata de catre bancile austriece prezente in Romania statului austriac. La randul sau statul austriac conditioneaza acordarea acestui ajutor de o colaborare si cu pietele internationale de capital astfel incat sa aiba loc o impartire a riscului. Vom vedea in urmatoarea perioada in ce masura pietele financiare sunt dispuse sa imprumute banci ca Erste, Reiffeisen sau Volksbank pentru ca acestea la randul lor sa isi sustina operatiunile din tarile CEE.

Vesti proaste de pe toate fronturile

Parca niciodata nu am auzit atatea vesti proaste la inceput de an ca in aceasta perioada din 2009. Mi se parea in anii '90 ca mai rau nu se poate, probabil si din cauza ca toti o duceau bine in jurul nostru, ma refer la Ungaria, cehia, Polonia si tot vestul dezvoltat, numai noi parca inotam contra curentului. Orice vizita in strainatate o priveam atunci ca pe o gura de oxigen. Si, in sfarsit, din 2000 s-a intamplat si la noi minunea, s-a inversat tendinta, din descrestere accentuata si oarecum inexplicabila am basculat intr-o crestere navalnica oarecum la fel de inexplicabila sau mai bine exprimat, nesustenabila doar prin eforturile noastre. Iar astazi dupa 9 ani de crestere neintrerupta s-a rupt firul intins prea tare si am basculat din nou, adica suntem pe o panta nu de stagnare ci chiar de descrestere.
In fiecare dimineata citesc cum diversi asa zisi analisti - de prin banci de regula - isi exprima din pacate in mod public varii opinii care difera de la banca la banca si de la zi la urmatoarea zi nu in functie de vreo logica sau rationament ci exact dupa cum bate vantul, nu importa care vant. Din exprimarile lor deducem ca ne asteapta sau se apropie o catastrofa. Probabil ca nici ei nu se inteleg pe sine. Dar un prim pas spre a face ceva activ si pozitiv este sa intelegem unde ne aflam si care este realitatea.

Ori si cu privire la realitate exista dileme. Imi spunea cineva astazi ca drumul nostru nu poate fi decat in sus, in ideea ce exista in continuarea un decalaj de consum intre Romania si spatiul european asa incat criza ne va afecta doar marginal sau altfel spus tangential. Eu una nu impartasesc aceasta convingere din mai multe perspective. In primul rand exista un decalaj si pe partea de productie, nomenclatorul de bunuri si servicii pe care le produce Romania este mult mai redus decat al oricarei alte tari cu o medie de consum spre care tindem si noi. In al doilea rand fiecare natiune are o anumita cultura a consumului formata pe parcursul a zeci de generatii sau formata pur si simplu datorita unor accidente ale istoriei. Daca in tarile dezvoltate devenirea economiei s-a bazat in prima faza pe consumul local, la noi situatia a fost exact opusa, am devenit consumatori pentru producatori straini care doreau o extindere a pietei de desfacere. De aici si impresia unora ca am devenit piata de desfacere pentru straini. Statutul de consumator il avem fiecare dintre noi, daca lucram in industria alimentara sau a abunurilor de consum exista probabilitatea chiar sa consumam ceea ce producem efectiv daca nu consumam ce produc altii in tara sau strainatate. problema nu este ca am devenit consumatori pentru firmele straine ci ca prea putine firme romanesti au consumatori straini adica depasesc granitele tarii sub forma de exporturi. Din aceasta perspectiva eu am impresia iar cifrele nu fac decat sa o evidentieze ca parctic nu ne-am miscat tot pe loc din 1989, adica am gravitat in jurul aceleiasi ancore pe care nu am reusit inca sa o deplasam din punctul mort in care ne aflam la 22 decembrie 1989.

Mi se spune mereu pe post de contra-argument la expozeul de mai sus ca acum fabricam Logan-uri, Arcticul are o oferta bogata de bunuri de consum iar Electrolux fabrica frigidere la Satu-Mare. Iar eu cred mereu ca aceste afirmatii nu sunt decat o confirmare a teoriei mele. Arcticul exista si la 22 decembrie 1989 si fabrica frigiderele epocii respective si congelatoare si avea coada de asteptare, adica erau prea multi consumatori fata de capacitatea de productie, iar investitia Electrolux nu este noua ci s-a facut la fabrica Samus care exista si ea la 22 decembrie 1989 fabricand aragazele epocii. Mai mult, exista o fabrica de masini da calcat, mixere si alte aparate elctrocasnice la Tg Mures si o sectie de aspiratoare, uscatoare de par, onludlatoare etc. la Curtea de Arges. Plus ca mai produceam si ceva componente electronice tot in aceeasi zona dar si in Bucuresti la Banseasa. Problema nu este ca toate acestea au disparut ci ca nu au fost inlocuite de aparitia altor producatori. A plecat dintre noi producatorul de televizoare cu tub cinescop, nicio paguba pentru ca oricum ieseau din fabricatie, din pacate nu a aparut producatorul de televizoare LCD sau plasma. Nu mai avem calculatoare Coral si nici servere la fabrica de profil din Pipera, nicio pierdere pentru ca se schimba oricum arhitectura. Paguba este ca nicio noua generatie de tehnica de calcul nu se produce in Romania. Iar investitia Ford spre exemplu, ia locul investitiei Daewoo care a aparut de fapt pe fundalul fabricii Oltcit care exista si ea la 22 decembrie 1989 cand mai existau si 3 producatori de tractoare, unul de camioane, unul de masini de teren s.a.m.d.

Iar acum a sosit criza, despre care toata lumea vorbeste ca si cand nu ar exista decat in povesti. Guvernul se imprumuta in fiecare zi de la banci la dobanzi din ce in ce mai mari, nu pentru investitii ci pentru plata salariilor enorme ale bugetarilor iar deficitul public se mareste neincetat in timp ce incasarile bugetare descresc continuu. Moneda nationala isi continua si ea deprecierea lovind adanc in buzunarele romanilor imprumutati pentru un frigider achizitionat la pret triplu sau pentru un concediu intr-o statiune exotica pentru care vor trebui sa achite rate 10 ani. Dar cel putin o natiune intreaga a trait momentul si are ce sa isi aduca aminte daca supravietuieste decent urmatorii 2-3 ani cat este asteptata sa dureze aceasta criza nascuta dintr-o crestere fara precedent pe datorie. Poate ca aceasta criza reprezinta totusi sansa unei cresteri sanatoase si viguroase in urmatorul ciclu economic.

Industria automobilului - Incotro?

Am scris si cu alte ocazii ca actuala criza are doar aparenta unei crize financiare ea fiind de fapt o criza economica datorata supraproductiei combinata cu o criza de incredere in sistemele de valori aflate in functiune in statele dezvoltate cu precadere in SUA. Daca institutiile financiare americane nu ar fi acordat, in goana lor dupa profit, credite oricarei persoane care doar isi exprima dorinta dar nu si demonstra sustenabilitatea cererii, probabil ca am fi ajuns in acelasi punct unde ne aflam astazi dar peste cativa ani. Si asta pentru ca oferta este aceeasi, de la automobile la mancare, de la locuinte la modalitatile de petrecere a timpului liber. Insa in continuare producatorii acestor bunuri si servicii doresc crestere in conditiile in care numarul de consumatori ramane constant, noii veniti iau locul celor iesiti din schema de consum. Si atunci de unde aceasta crestere? Fie de la falimentul concurentului, fie de la un nou consumator care daca nu exista il inventam.

Ceea ce au si facut marile banci americane dar nu direct ci prin intermediari adica acei brokeri de credite cu abilitati de vanzatori.Sau cu nicio abilitate pentru ca de fapt ce poate fi mai placut si usor decat sa vinzi pe datorie unor persoane care vor fi fost multumite ca au trait la nivelul mult visat chiar si numai 1-2 ani. Va fi fost ca un vis minunat din care cand te trezesti la realitate constati ca nu ai pierdut nimic, din contra ai castigat niste amintiri frumoase, ancora pentru mai departe in viata. La randul lor marile si ravnitele banci de investitii de pe Wall Street au colectat de la brokeri toate aceste credite, le-au impachetat in ambalaje stralucitoare, cu complicitatea agentiilor de rating le-au atribuit calificative de risc foarte scazute si le-au vandut in lumea larga asigurand plasamente considerate deseori ca avand risc zero, bancilor europene si poate in mai mica masura bancilor din Asia, acelea preferand traditional obligatiunile emise de guvernul american.

Odata cu falimentul intregului sistem descris mai sus a aparut o dubla criza, criza de incredere, un rating AAA stabilit de o agentie de rating nu mai reprezinta nicio garantie pentru banca si o criza de supraproductie deoarece industria a continuat sa functioneze cu aceeasi cadenta dar bancile, oprind creditarea consumatorilor (din lipsa de incredere, de lichiditate sau faliment), au determinat indirect disparitia unei mari parti din piata. In aceste conditii a aparut o discrepanta uriasa intre ceea ce poate produce si ceea ce poate vinde industria avand in vedere asa cum spuneam mai sus, ca gama de produse si servicii a ramas constanta in ultimii 10 ani (cel putin).

Domeniul industria vizibil cel mai afectat este sectorul constructiei de automobile poate si pentru ca actioneaza de peste 100 de ani de cand a fost inventat ca un integrator al unei palete extrem de variate de alti producatori punand in miscare industrii precum: metalurgie, chimie, electronica, mase plastice, textile dar si activitati de cercetare cu o puternica componenta inovativa. In plus, traditional, aceasta industrie angajeaza direct sau indirect sute de mii de persoane fapt ce o face sa se bucure in permanenta de atentia autoritatilor. Un ultim anunt a sosit din Franta, guvernul Frantei este dispus sa ajute financiar cei doi mari producatori in schimbul cedarii unor pachete de actiuni. Cereri similare sau oferte similare le intalnim si prin SUA, Germania etc. Intrebarea care se pune acum se refera la oportunitatea continuarii activitatii ca inainte de declansarea crizei actuale.

In Romania obisnuinta este sa punem ambuteiajele de pe sosele in sarcina absentei autostrazilor. Dar ambuteiaje, blocaje in trafic, cozi imense la intrarea pe autostrazi sau in marile orase exista si in tarile cu mii de kilometri de autostrada. Ce se va intampla daca fiecare om nu de pe planeta, ci doar din tarile Europei si Americii de Nord isi va achizitiona cate o masina? Dincolo de poluare care oricum ne va omori pe toti la un moment dat daca nu se iau masuri imediate, nu vom mai avea loc sa circulam nici cu masina si nici pe jos. Deja in Romania trotuarele sunt pline de automobile si intre vecini au loc altercatii pe seama ocuparii locului de parcare. In strainatate, tocmai pentru a contracara aparitia unor fenomene de acest gen, din ce in ce mai multe municipalitati introduc suprataxe pentru acces in oras sau, cazul Japoniei, la achizitionarea unui autoturism nou, cumparatorul este obligat sa faca dovada posesiei unui loc de parcare. Altfel spus, pe de o parte autoritatile restrictioneaza cum pot circulatia cu automobilul dar de pe de alta parte utlizeaza banii contribuabililor pentru salvarea acestei industrii in forma actuala. Cu promisiunea ca acesti producatori ar putea trece la constructia unui automobil electric ceea ce ar presupune o intreaga infrastructura diferita de cea a distributiei produselor petroliere. Nu exista insa pentru moment nicio strategie coerenta pentru viitorul acestei industrii. Probabil ca una din solutii, la indemana guvernelor tarilor puternic industrializate ar fi o consultare publica menita sa constientizeze in primul rand cetatenii planetei in legatura cu limitarile acestui mijloc de transport si, in al doilea rand printr-un efort de gandire colectiv, moderat de mediul academic, sa putem pune bazele unei strategii adaptate secolului 21 ai provocarilor pe care ni le pune planeta.

Leul romanesc, incotro?

Nu am abandonat scrisul dar parca la sfarsit de an nu mai era nimic nou de spus. Dupa exuberanta campaniei electorale, cand toate partidele au promis mariri de salarii pentru toti bugetarii, mii de kilometri de autostrada si multe asemenea a urmat tragismul crudei realitati pe care fostii guvernanti o cunosteau deja inca de la inceputul lunii noiembrie. Cu speranta ramanerii la putere, s-au opus vehement cresterii salariilor profesorilor anticipand datorita accesului la informatii, dezastrul care urma sa se abata asupra Romaniei. Poate ca dezastru nu este termenul potrivit si nu prin prisma caracterului sau puternic ci mai mult prin faptul ca acesta este asociat de obicei cu un fenomen natural caruia omul nu i se poate opune. De data aceasta discutam de un dezastru provocat de mana omului mai precis de fostii guvernanti care au cheltuit bugetul public fara discernamant si fara niciun obiectiv de viitor. Dovada concreta o constituie rezultatele obtinute - doar pe hartie o crestere economica record obtinuta pe seama consumului realizat din surse imprumutate din exterior. Si care brusc au disparut si, mai mult, creditorii vor si banii inapoi. Cum bunurilor achizitionate de romani pe datorie le-a scazut valoarea deja pe la jumatate este evident ca intre creditori si debitori va aparea un blocaj. Debitorii vor intra in incapacitate de plata iar creditorii neputand sa isi recupereze decat partial paguba, nu se vor mai pacali a doua oara - cel putin pe termen scurt. Adica vor tempera creditarea pana la limita supravietuirii afacerilor lor, pentru ca totusi obiectul de activitate al oricarei banci presupune intr-o mare masura activitatea de creditare pe langa cea de intermediere financiara din care se extrag renumitele comisioane.

Este adevarat, partial si bancile poarta vina situatiei de fata. Dotate cu departamente de risc, cu proceduri menite sa testeze capacitatea de rambursare a ratelor la credite si cu evaluarea bonitatii imprumutatilor si cu o pleiada de asa zisi analisti economici grupati prin departamentele de prognoze economice, bancile au acordat de fapt haotic credite oricui cerea fie prin intermediul unor brokeri de credite platiti in functie de volumul de imprumuturi acordate mai ales credite de consum sau prin intermediul firmelor de constructii carora le finantau realizarea de ansambluri rezidentiale pe diverse campuri din jurul Bucurestiului care vor ramane la stadiul de camp inca cel putin 20 de ani.

Dar mai presus de toti, vinovate sunt toate guvernele care s-au succedat la carma Romaniei precum si partidele politice mai ales in ultimii 8 ani care s-au imbatat cu apa rece si au considerat ca avansul economic al tarii noastre poate dura la infinit in absenta unei industrii functionale la parametrii competitivi care sa reuseasca prin exporturile sale sa echilibreze balanta importurilor. Asistam zilele acestea la corectia dura a acestui dezechilibru prin singurul mod posibil pe termen scurt si anume deprecierea puternica a monedei nationale. Cu remiterile muncitorilor din strainatate reduse drastic datorita recesiunii din Italia si Spania, cu un volum al investitiilor straine directe aflat pe traiectorie descendenta si cu o banca centrala ce trebuie sa isi apere cu inversunare putina rezerva valutara de care dispune (echivalenta a 6 luni de import) numai deprecierea cursului de schimb poate determina pe termen scurt echilibrarea balantei de plati.

Va urma ca o cascada, un lant al scumpirilor atat in sectorul alimentar unde in mod normal industria romaneasca de profil ar trebui sa fie capabila sa ne furnizeze toata mancarea de care avem nevoie si unde inregistram un dezechilibru net in favoarea importurilor cat si in cel al serviciilor de tipul telecomunicatiilor unde toate cotatiile sunt in Euro, transport unde peste 50% din combustibil este importat la un curs valutar marit. Si in serviciile medicale vom asista la scumpiri. Va creste pretul la medicamente, o buna parte din acestea fiind de import, dar si la produse gen tigari la care potrivit calendarului de armonizare cu legislatia UE, creste nivelul accizei exprimate in Euro.

Intrebarea fireasca este unde se va opri crestetea cursului de schimb adica deprecierea leului. Raspunsul este simplu in teorie. Deprecierea va continua pana la echi,ibrarea balantei de plati adica pana la momentul cand exporturile plus investitile straine plus remiterile din strainatate vor egaliza importurile. Fiind inceput de an, remiteri nu prea sunt, investitiile sunt in blocaj datorita crizei internationale de fapt globale, asa ca deprecierea poate continua la pas pana pe la inceputul lunii martie cand presiune pe importuri se va mai reduce datorita reducerii achizitiilor de combustibili din import. Putem astfel asista la un curs de 4,4 - 4,5 lei/Euro. Cu o inghetare a consumului datorita atat reticentei bancilor de a mai acorda credite de consum dar si incetinirii activitatii economice la inceput de an, dar si cu putin noroc leul isi va reveni pana in iunie - iulie la un nivel de 4-4,1 lei/Euro.

In acest context, prioritatea noului guvern trebuie sa devina nu stimularea IMM-urilor asa cum am auzit niste declaratii recente, ci stimularea crearii unor industrii capabile sa satisfaca cerintele de consum locale si, in acelasi timp sa dispuna si de potential de export. La fel agricultura si industria alimentara au nevoie de programe speciale care sa le promoveze la export atat prin cresteri de volume de productie cat si prin ridicarea nivelului calitatii acesteia. Si, in sfarsit, dupa 4 ani de stagnare, guvernul trebuie sa relanseze constructia de lucrari de infrastructura dar nu prin locuinte ANL menite doar sa satsifaca o clientela politica ci prin programe de constructie de autostrazi, de impadurire, de protectie a mediului care ar conduce indirect si la cresterea incasarilor din turism