luni, 19 ianuarie 2009

Industria automobilului - Incotro?

Am scris si cu alte ocazii ca actuala criza are doar aparenta unei crize financiare ea fiind de fapt o criza economica datorata supraproductiei combinata cu o criza de incredere in sistemele de valori aflate in functiune in statele dezvoltate cu precadere in SUA. Daca institutiile financiare americane nu ar fi acordat, in goana lor dupa profit, credite oricarei persoane care doar isi exprima dorinta dar nu si demonstra sustenabilitatea cererii, probabil ca am fi ajuns in acelasi punct unde ne aflam astazi dar peste cativa ani. Si asta pentru ca oferta este aceeasi, de la automobile la mancare, de la locuinte la modalitatile de petrecere a timpului liber. Insa in continuare producatorii acestor bunuri si servicii doresc crestere in conditiile in care numarul de consumatori ramane constant, noii veniti iau locul celor iesiti din schema de consum. Si atunci de unde aceasta crestere? Fie de la falimentul concurentului, fie de la un nou consumator care daca nu exista il inventam.

Ceea ce au si facut marile banci americane dar nu direct ci prin intermediari adica acei brokeri de credite cu abilitati de vanzatori.Sau cu nicio abilitate pentru ca de fapt ce poate fi mai placut si usor decat sa vinzi pe datorie unor persoane care vor fi fost multumite ca au trait la nivelul mult visat chiar si numai 1-2 ani. Va fi fost ca un vis minunat din care cand te trezesti la realitate constati ca nu ai pierdut nimic, din contra ai castigat niste amintiri frumoase, ancora pentru mai departe in viata. La randul lor marile si ravnitele banci de investitii de pe Wall Street au colectat de la brokeri toate aceste credite, le-au impachetat in ambalaje stralucitoare, cu complicitatea agentiilor de rating le-au atribuit calificative de risc foarte scazute si le-au vandut in lumea larga asigurand plasamente considerate deseori ca avand risc zero, bancilor europene si poate in mai mica masura bancilor din Asia, acelea preferand traditional obligatiunile emise de guvernul american.

Odata cu falimentul intregului sistem descris mai sus a aparut o dubla criza, criza de incredere, un rating AAA stabilit de o agentie de rating nu mai reprezinta nicio garantie pentru banca si o criza de supraproductie deoarece industria a continuat sa functioneze cu aceeasi cadenta dar bancile, oprind creditarea consumatorilor (din lipsa de incredere, de lichiditate sau faliment), au determinat indirect disparitia unei mari parti din piata. In aceste conditii a aparut o discrepanta uriasa intre ceea ce poate produce si ceea ce poate vinde industria avand in vedere asa cum spuneam mai sus, ca gama de produse si servicii a ramas constanta in ultimii 10 ani (cel putin).

Domeniul industria vizibil cel mai afectat este sectorul constructiei de automobile poate si pentru ca actioneaza de peste 100 de ani de cand a fost inventat ca un integrator al unei palete extrem de variate de alti producatori punand in miscare industrii precum: metalurgie, chimie, electronica, mase plastice, textile dar si activitati de cercetare cu o puternica componenta inovativa. In plus, traditional, aceasta industrie angajeaza direct sau indirect sute de mii de persoane fapt ce o face sa se bucure in permanenta de atentia autoritatilor. Un ultim anunt a sosit din Franta, guvernul Frantei este dispus sa ajute financiar cei doi mari producatori in schimbul cedarii unor pachete de actiuni. Cereri similare sau oferte similare le intalnim si prin SUA, Germania etc. Intrebarea care se pune acum se refera la oportunitatea continuarii activitatii ca inainte de declansarea crizei actuale.

In Romania obisnuinta este sa punem ambuteiajele de pe sosele in sarcina absentei autostrazilor. Dar ambuteiaje, blocaje in trafic, cozi imense la intrarea pe autostrazi sau in marile orase exista si in tarile cu mii de kilometri de autostrada. Ce se va intampla daca fiecare om nu de pe planeta, ci doar din tarile Europei si Americii de Nord isi va achizitiona cate o masina? Dincolo de poluare care oricum ne va omori pe toti la un moment dat daca nu se iau masuri imediate, nu vom mai avea loc sa circulam nici cu masina si nici pe jos. Deja in Romania trotuarele sunt pline de automobile si intre vecini au loc altercatii pe seama ocuparii locului de parcare. In strainatate, tocmai pentru a contracara aparitia unor fenomene de acest gen, din ce in ce mai multe municipalitati introduc suprataxe pentru acces in oras sau, cazul Japoniei, la achizitionarea unui autoturism nou, cumparatorul este obligat sa faca dovada posesiei unui loc de parcare. Altfel spus, pe de o parte autoritatile restrictioneaza cum pot circulatia cu automobilul dar de pe de alta parte utlizeaza banii contribuabililor pentru salvarea acestei industrii in forma actuala. Cu promisiunea ca acesti producatori ar putea trece la constructia unui automobil electric ceea ce ar presupune o intreaga infrastructura diferita de cea a distributiei produselor petroliere. Nu exista insa pentru moment nicio strategie coerenta pentru viitorul acestei industrii. Probabil ca una din solutii, la indemana guvernelor tarilor puternic industrializate ar fi o consultare publica menita sa constientizeze in primul rand cetatenii planetei in legatura cu limitarile acestui mijloc de transport si, in al doilea rand printr-un efort de gandire colectiv, moderat de mediul academic, sa putem pune bazele unei strategii adaptate secolului 21 ai provocarilor pe care ni le pune planeta.

Niciun comentariu: