luni, 28 ianuarie 2008

Exista o criza a creditelor si in Romania?

Asistam in ultima perioada la o multitudine de declaratii din partea oficialilor BNR. Nu numai guvernatorul ne-a explicat intr-o maniera putin convingatoare care sunt motivele deprecierii leului si cresterii inflatiei ci, mai nou, economistul sef a fost trimis sa furnizeze cetatenilor explicatii in legatura cu aceasta brusca deteriorare a climatului economic romanesc. Deducem din declaratii ca Romania a adoptat un model daca nu eronat cel putin nesustenabil de dezvoltare economica adica crestere bazata pe consum. Iar dezechilibrul dintre consum si productie concretizat printr-un deficit comercial care a ajuns la sfarsitul anului 2007 la 20% din PIB a determinat aparitia acestor fenomene negative in economie.

De fapt toate aceste exprimari invaluite in ceata ascund ceea ce am relevat in articolele mele amterioare: o acuta lipsa de investitori. Pentru ca deficitul de productie poate fi compensat numai prin investitii productive care sunt generic vorbind publice si private. Cele publice in cazul Romaniei pot imbraca forma investitiilor in infrastructura ramasa la nivelul anilor '50 iar cele private sunt investitiile efectuate in cadrul companiilor la randul lor proprietate de stat sau privata si de catre populatie. Populatia este acuzata de catre BNR ca a investit preponderent in bunuri de larg consum disponibile pe piata locala prin intermediul importurilor. Societatile comerciale private asa cum am comentat si in alt articol nu acopera sectoare cheie cu un inalt grad de valorizare a fortei de munca si a materiilor prime si subsansamblelor cu exemplele clasice industria mijloacelor de transport si cea a echipamentelor electronice. Iar in cadrul societatilor cu capital majoritar de stat, orice investitie costa dublu fata de valoarea de piata. Dovada sunt scandalurile de coruptie de la CFR si Electrica unde directorii sunt acuzatii de prejudicii ce insumeaza peste 1 miliard Euro. In cazul investitiilor in infrastructura, comentariile sunt de prisos, in 18 ani s-au construit 100 de km noi de autostrada!

Potrivit declaratiilor BNR, anul 2007 este primul an in care raportul dintre economiile populatiei si creditele date acesteia, s-a inversat, creditele depasesc economiile. Altfel spus, in 2007, populatia a devenit net datornica vis-a-vis de sistemul bancar. Ceea ce nu constituie o surpriza in conditiile liberalizarii conditiilor de creditare si eliminarii plafoanelor impuse de BNR. Mai mult, salariul mediu pe economie a cunoscut cea mai mare crestere in 2007 in randul tarilor UE, peste 20%. Cum perioada de creditare a crescut si ea pana la 40 de ani dar si preturile la imobiliare aproape ca s-au dublat, nu este de mirare ca rata cresterii creditelor acordate populatiei a fost de 55% in 2007 fata de 40% avansul economiilor populatiei in acelasi an. Dar nu populatia este vinovata pentru aceasta situatie. Chiar si management bancii centrale s-a imprumutat in 2007 asa ca de ce n-ar face-o toti romanii, fiecare la nivelul evaluarii proprii dar si a bancii care acorda creditul. Dar nu salariatii din sectorul privat reprezinta problema cat cei din sectorul public ce au beneficiat de cresteri salariale explozive (am scris in alt articol ca suntem in postura ridicola in care salariile la stat sunt mai mari ca la privat) iar pensiile au crescut si ele pe final de 2007 cu 30%. Cu atatia bani pe piata nu este de mirare, ca, fara niciun fundament economic, comerciantii au marit peste noapte preturile iar proprietarii de apartamente si-au re-evaluat posesiunile. Cu toate acestea, am fi continuat netulburati pe acest drum daca nu ar fi aparut criza creditelor ipotecare cu grad inalt de risc din SUA care a sunat clopotul de alarma pe tot globul. La inceput in surdina iar Eurfopa credea ca a scapat. Apoi sunetul s-a facut auzit din ce in ce mai tare pe masura ce bancile americane au inceput sa raporteze pierderi uriase si sa concedieze personal. Zilele trecut a venit randul Societe Generale, a doua mare banca din Franta dar si din Romania. Chiar daca filiala locala neaga orice problema, este evident ca va urma o scumpire a creditelor care vor redeveni inaccesabile pentru multi dintre cei care le-au obtinut deja dar care vor fi obligati sa plateasca dobanzi mai mari. Cum de multe ori, populatia se imprumuta la limita maxima, orice marire de dobanda poate conduce la incapacitate de plata si la prudenta in a amai contracta alte credite. BNR a anuntat si cresterea numarului de romani aflati in incapacitate de plata fara ca inca sa fi intrat in zona rosie. Dar semnele vulnerabilitatii au aparut astfel incat, desi an electoral, guvernul este in situatia de a nu putea evita luarea unor masuri care sa contracareze politicile populiste ale anului 2007.

Niciun comentariu: