Strategia nationala?

O stire din mass media de astazi ne prezinta o declaratie al lui Michael Porter, renumitul consultant de strategie de la Harvard, autor al binecunoscutei teorii a competitivitatii (cei 5 factori) ce se regaseste in toate cartile de economie. Acesta, la conferinta sustinuta saptamana trecuta in Bucuresti, a afirmat ca poate vorbi despre strategia nationala a Finlandei, Suediei si a altor tari dar nu poate spune nimic despre strategia nationala a Romaniei. Pentru ca de fapt aceasta nu exista. Se referea bineinteles la strategia nationala in plan economic, menita sa determine cresterea competitivitatii produselor si serviciilor autohtone. In rest, aceleasi avertizari ca ale tuturor institutiilor financiare internationale: risc de supra-incalzire a economiei in principal datorita cresterii economice pe seama cresterii consumului si nu din cauze de competitivitate sporita. Michael Porter ne avertizeaza de asemenea ca exista riscul pierderii de investitori pentru ca salariile sau mai bine zis pretentiile salariale nu mai reprezinta un avantaj pentru investitori iar mediul de afaceri nu este suficient de stabil si atractiv cat sa ofere altfel de avantaje care sa compenseze scumpirea fortei de munca.

Daca acum 18 ani, speram ca in viitoarele 2 decenii infrastructura se va imbunatati substantial, astazi constatam ca aceasta nu s-a imbunatatit mai deloc. Caile ferate sunt abia la inceputul modernizarii si orice canicula sau precipitatii abundente micsoreaza pana la zero viteza trenurilor aruncand in aer mersul acestora, autostrazile lipsesc cu desavarsire, exista doar un program in derulare cu viteza melcului de asfaltare si eventual largire a drumurilor nationale existente iar traficul in capitala a devenit un cosmar care descurajeaza orice investitii noi. Cu toate acestea, economia creste si, potrivit statisticilor acest avans se datoreaza, cel putin anul acesta, constructiilor. Care constructii nu sunt neaparat mai multe ci mai scumpe pentru ca creditul ipotecar si apetitul pentru castiguri ale unor fonduri straine au determinat o marire artificiala a preturilor la cumparator.

Am facut zilele trecute o excursie pe langa centura capitalei noastre. Dincolo de peisajul plin de reziduuri menajere, de asfaltul valurit, de aglomeratia infernala de camioane, betoniere, automobile, pe campurile nesfarsite se mai pot observa mici aglomerari de case/vile si un lung sir de depozite localizate adiacent soselei de centura. Toti stim ca in Romania structura economiei nu a atins inca proportia ideala intre servicii (70%), agricultura (3-5%) si industrie inclusiv constructii (25%). Dar eu nu mai inteleg in ce consta industria noastra? Ca pe langa soseaua de centura cu greu poti descoperi cateva unitati de productie. Iar in Bucuresti, evident toata industria s-a transformat in viitoare ansambluri rezidentiale. In care eu nu mai inteleg cine va locui. Pentru ca numarul de romani scade de la an la an iar preturile noilor unitati locative nu sunt accesibile salariului mediu. Si atunci cei care dispun de resurse financiare achizitioneaza noile resedinte in scopul revinderii acestora catre cei care astazi nu au bani dar vor avea maine. Asta inseamna ca, daca un individ care castiga astazi net 2500 Euro isi permite sa achizitioneze in scop investitional un apartament/casa de 200.000 Euro pentru ca peste 5-6 ani sa il poate vinde cu cel putin 300.000 Euro, acest individ trebuie sa gaseasca un nou cumparator care sa castige cel putin 3000 Euro s.a.m.d. Extrapoland aceste calcule la populatia activa a Romaniei putem ajunge la concluzia ca toti vom avea salarii de 2000 Euro in cel mult 10 ani. Adica in Romania se va trai mai bine decat in Germania sau Franta chiar in lipsa autostrazilor, canalizarii, trenurilor de mare viteza sau a unei administratii publice informatizate si eficientizate. Evident ca asa ceva nu se poate intampla ceea ce, in mod logic, inseamna ca undeva pe parcurs va avea loc o corectie.

Or tocami acesta este unul din rolurile guvernantilor. Sa genereze o strategie nationala de dezvoltare economica prin care sa anticipeze astfel de fenomene si sa stabileasca din timp masuri de corectie dar si de stimulare a investitiilor care sa conduca la o ajustare structurala in economie. Pe site-urile de profil din Cehia, Ungaria si Polonia oricine se poate informa in legatura cu sectoarele pe care guvernele respective le considera prioritare nu numai teoretic dar si practic, prin alocarea de importante resurse bugetare care sa sprijine efectiv atragerea de investitori si cresterea competitivitatii. La noi, fiecare guvern are ambitia de a reforma sectorul energetic si timp de 1-2 ani se chinuie sa proiecteze o strategie in domeniu. Care este ulterior aprobata de Executiv si atat, ramane ca referinta pentru urmatorul guvern care o ia de la capat. Pana in 2004, Banca Mondiala era de obicei forta motrice in realizarea pe hartie si uneori chiar si in implementarea practica a unei astfel de strategii. De la incheierea negocierilor de aderare, a ramas la latitudinea noastra exclusiva ce facem in toate domeniile conditia fiind respectarea directivelor comunitare. Motiv pentru care nu s-a mai gandit nimeni la vreo strategie nationala. Daca UE nu o cere iar BM si-a cam pierdut obiectul muncii in Romania (in mod normal programele promovate de BM se adreseaza tarilor in curs de dezvoltare) atunci ce sens ar mai avea pentru guvernanti un asemenea document?