Acesta este unul din principalele titluri ale presei economice de astazi. Washington Post sustine in acelasi articol semnat de Fredrik Erixon ca deficitul comercial al Romaniei nu va mai fi sustinut de investitii straine ca anul trecut cand deficitul a fost de 10 mld. Euro iar investitiile de 9 miliarde Euro. Cresterea salariilor in Romania (pe primul loc la dinamica in UE si pe penultimul in valoare absoluta) si relaxarea creditelor acordate de institutiile financiare au apasat pedala importurilor care au explodat. Nu si exporturile pentru ca, asa cum am mai prezentat si in alte articole pe aceasta tema, in economie nu s-a intamplat nimic nou. Chiar anul acesta, primul dupa integrare, nu prea este nimic nou de povestit, in afara unor cresteri de venituri in sfera bugetara. S-a ajuns in situatia hilara ca salariile functionarilor bugetari sa concureze cele mai mari salarii din sectorul privat. Si pentru ca nu era suficient, au crescut la sfarsit de an si pensiile cu 40%. In aceste conditii nu mai mira pe nimeni consumul exploziv al romanilor, si nici lanturile de hypermarketuri de import care se deschid magazine concurente dar vecine in goana dupa clientii ale caror venituri s-au marit substantial.
Washington Post prevesteste, in cadrul aceluiasi articol, o criza financiara daca banca centrala nu mantine rata dobanzilor inalta pentru a descuraja creditul si incuraja economisirea, existand temerea unor banci in dificultate. In acest punct as spune eu, autorul articolului nu a luat in consideratie situatia concreta din Romania, unde sectorul bancar este dominat in proportie de 90% de banci straine care daca intra in dificultate, aceasta se datoreaza activitatii lor de prin alte tari dezvoltate de unde provin Austria, Italia, Franta si nicidecum faptului ca au imprumutat prea multor romani bani la niste dobanzi uriase de neimaginat in tarile enumerate. Dar dificultatile vor aparea prin prisma deprecierii monedei nationale care, in abesnta investitiilor straine si a exporturilor, lasata libera de catre banca centrala, isi va mentine o tendinta de depreciere.
Asa cum scriam in articolele precedente, lipsa oricarei strategii economice pe termen mediu si lung a condus la absenta investitiilor straine noi, de anvergura, care sa genereze cifre de afaceri de peste 1 miliard lei. Noi ne zbatem de 18 ani sa vindem ce a mai ramas din zestrea comunista, rezultatele acestei zbateri fiind sub-mediocre datorita unei combinatii paguboase de lacomie si prostie. Avem si un exemplu recent in privatizarea Transgaz unde nu te poti opri sa te intrebi ce se afla in spatele unei suprasubscrieri de 30 de ori: prostie adica un raport de evaluarea defectuos intocmit prin care s-a subevaluat societatea sau lacomia intermediarului care, intentionat, a redus pretul pe actiune fiind preocupat doar de o subscrierea integrala sigura pentru a-si incasa comisionul urias?
Cert este ca, in absenta investitiilor straine de anvergura, in obiective noi generatoare de bunuri exportabile, transferurile romanilor care muncesc in strainatate nu sunt suficiente pentru acoperirea deficitului comercial. Astfel ca, guvernul se va gasi in situatia de a fi obligat sa mai instraineze niste active care sa atraga volume mari de valuta si investitii ulterioare ca de exemplu: complexurile energetice, CEC, alti producatori importanti de energie electrica, companiile nationale de transport pe cale ferata, concesiuni de aeroporturi etc. Sau vom asista la o depreceiere continua a monedei nationale ceea ce ar conduce la cresterea inflatiei si implicit erodarea cresterilor salariale fara acoperire acordate in ultimii 2 ani. Ar avea loc astfel o ajustare automata, o revenire la situatia din ianuarie 2006. Avand in vedere ca 2008 este un an electoral, putem presupune ca guvernul va continua seria cheltuielilor bugetare si implicit deficitul de cont curent se va adanci si va aparea probabil si un deficit bugetar semnificativ. Astfel ca, o privatizare de anvergura pe bani straini se va impune pentru contracararea efectelor adverse ale cheltuielilor electorale.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu