La fiecare sfarsit de an sau sfarsit de iunie, incepem sa fim bombardati de stiri legate de posibilitatea scumpirii energiei electrice sau gazelor pentru consumatorii casnici. Asa se intampla si acum. Ieri s-a evocat totusi si optiunea ca pretul energiei electrice sa stea pe loc in timp ce pretul la gaze va creste cu siguranta. Daca la gaze exista un calendar al scumpirii avand in vedere ca productia interna de gaze se vinde in prezent sub pretul pietei internationale, la energie electrica se aplica regula arbitrariului.
Ca in orice alt domeniu reglementat (voi discuta tema reglementarii intr-un alt articol), pentru gaze si energie electrica exista o autoritatea deumita Autoritatea Nationala pentru Reglementare in domeniul energiei electrice si gazelor naturale. Aceasta are rolul de a stabili regulile de functionare a pietelor si de protectie a consumatorilor "captivi". Am folosit ghilimele pentru termenul de captivi pentru ca, in teorie, niciun consumator nu mai este captiv. Adica, tot in teorie, oricare dintre noi are dreptul sa discute cu orice furnizor activ pentru furnizarea de gaze sau energie electrica. In practica, situatia este cu totul alta si cel mai probabil asa va ramane cel putin pe termen mediu. Vom vedea mai departe de ce fac aceasta afirmatie.
Dar pentru a intelege ce se intampla in aceasta zona, trebuie in primul rand sa va familiarizati cu modul de formare a pretului energiei electrice (regula este valabila si pentru gaze si pentru energia termica) la consumator. Astfel, primul pret este cel al producatorului iar in Romania producatorii sunt toti de stat (ma refer la producatorii care conteaza). Al doilea pret sau mai bine zis tarif (deoarece este in totalitate reglementat adica stabilit de autoritatea in domeniu la propunerea societatii de transport energie electrica Transelectrica) este cel de transport, a treia componenta de pret este tariful de distributie si a patra este adaosul comercial al furnizorului care factureaza in final catre consumator cantitatea de energie electrica consumata de acesta, exprimata in KWh pentru gospodarii si MWh pentru societati comerciale.
Practic acest traseu al energiei electrice cuprinde 4 tipuri de entitati: producatorii, transportatorul, distribuitorii si furnizorii. Sa ii luam pe rand, incepem cu prima veriga producatorii. In Romania producatorii sunt detinuti de stat prin intermediul AVAS. Cei principali sunt: Hidroelectrica, Complexul energetic Rovinari, Complexul energetic Turceni, Complexul energetic Craiova, Electrocentrale Deva (toate patru pe carbune), Nuclearelectrica, Electrocentrale Bucuresti (pe gaz), Termoelectrica (pe gaz si carbune). Iar ecuatia energetica a Romaniei este in echilibru. Ce se produce se si consuma, nu trebuie nici sa importam si nici sa exportam. Totusi se exporta si se importa cantitati limitate datorita unor oportunitati temporare de pret care mai apar pe piata regionala. Practic nu exista concurenta la nivel de producator sau poate mai bine zis exista un fel de concurenta neloiala avand in vedere structura costurilor la fiecare producator in parte. In ordine, energia produsa de Hidroelectrica este cea mai ieftina, urmeaza Nuclearelectrica, Rovinari, Turceni, Electrocentrale Deva si Electrocentrale Bucuresti si, in sfarsit, Termoelectrica. Cum tot ce se produce se si vinde, pretul are tendinta de uniformizare si atunci concurenta neloiala deriva din costurile mai scazute pe care le au unii producatori, ceea ce le permite obtinerea unor profituri mai mari si, implicit resurse financiare semnificative care implica efectuarea de investitii pentru retehnologizare si, care la randul lor, conduc la micsorarea costurilor.
Avand in vedere ca resursele primare sunt autohtone in majoritate (carbune, apa, combustibil nuclear) cu singura exceptie gazul natural dar care intra intr-un procent foarte mic in componenta cosului energiei electrice destinata consumatorilor captivi, atunci cresterea preturlui la producator s-ar datora cresterii salariilor sau a preturilor materiilor prime. In cazul materiilor prime, redeventa nu s-a schimbat, poate eventual salariile si asa mari ale minerilor sa fi crescut si mai mult. Desi, in mod normal, numarul minerilor ar trebui sa scada ceea ce inseamna ca fondul de salarii sa ramana constant. Numai ca in Romania, preturile nu scad, ci urca mereu iar cei care ar avea dreptul si indatorirea sa verifice structura costurilor sunt cei de la autoritatea de reglementare care dau impresia, prin deciziile pe care le iau, ca doar pun stampila pe documentatiile de costuri aduse de catre reprezentantii celor trei mari componente de cost: producatori, transportator si distribuitor. (Va urma).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu