De ce se scumpeste energia electrica? (IV)

Nu sunt vesti noi astazi de pe taramul economic al Romaniei. Moneda nationala continua sa se deprecieze, pretul petrolului in schimb se apreciaza pana aproape de 100 USD/baril iar bursa noastra cade in continuare. Asa ca voi incheia scurta prezentare a pieteti de energie electrica si ma voi concentra in zilele urmatoare pe celelalte subiecte de actualitate permanenta.

Si acum sa recapitulam. Avem producatori de energie organizati in functie de combustibilul utilizat pentru producerea de energie electrica astfel: pe baza de carbune, gaz natural, hidro so energie nucleara. Pretul de vanzare a unitatii de energie electrica (de regula megawattul) variaza de la producator in functie de costurile de operare care inseamna majoritar costul combustibilului si amortizarea investitiei adica costul reprezentat de deprecierea activelor. Daca aceste componente principale de cost ar fi calculate corect iar activele energetice indiferent daca sunt din zona nucleara, termo sau hidro s-ar afla in faze oarecum similare de depreciere, atunci costul total si implicit pretul de vanzare ar fi intr-o plaja de valori destul de stransa. In sprijinul acestei afirmatii, exista cateva argumente solide si anume: in cazul energiei hidro si nucleare, costurile de constructie sunt foarte mari, implicit si valoarea deprecierii activelor va fi mare in timp ce costurile de operare sunt foarte mici. Exact invers sta situatia in cazul termocentralelor pe carbune si gaz natural. Investitia este mult mai mica dar costurile de operare semnificativ crescute.

Toata aceasta teorie isi pierde valoarea avand in vedere ca, in practica, toti producatorii romani se afla integral in proprietatea statului reprezentat in prezent de catre AVAS. In aceste conditii nu se poate vorbi de concurenta, astfel ca, din start, notiunea de piata liberalizata de energie electrica isi pierde din continut. In plus, sa presupunem ca nu ar exista contracte preferentiale de achizitie intre anumiti furnizori si anumiti producatori adica cei mai ieftini. Sa consideram 1 ianuarie 2008 un moment zero cand toti producatorii, furnizorii si consumatorii pornesc de la zero. Sa nu uitam ca in Romania, tot ce se produce in materie de energie electrica se si consuma, iar capacitatea de import/export este limitata la cca 10% din consum. In aceste conditii, evident producatorii scumpi sau ieftini ar oferi la vanzare energia electrica la pretul cel mai mare posibil adica la nivelul celei mai scumpe energii din sistem. In acest mod, evident producatorii mai ieftini ar fi avantajati iar consumatorii ar plati pretul pentru aceasta restructurare neinspirata a sistemului energetic national.

Confruntata cu aceasta situatie, autoritatea de reglementare incearca (desi piata in teorie este liberalizata pentru toti consumatorii) sa protejeze consumatorii casnici si societatile comerciale care inregistreaza consumuri reduse prin formarea unui cos care sa cuprinda energie electrica de la toti producatorii, la preturi negociate cu autoritatea in functie de costurile de productie asa cum sunt acestea raportate de catre producatori. Nu am auzit ca producatorii sa fi fost supusi vreunui audit extern al costurilor. In acest mod, total artificial pretul la consumatorii captivi este tinut oarecum sub control adica nu se afla la discretia producatorilor in prezent de stat. Cum privatizarea producatorilor este departe, cel putin 3-4 ani vom ramane cu acest sistem hibrid in care vom asista neputinciosi la o crestere continua, la fiecare 6 luni, a pretului energiei electrice. Justificarea este mereu aceeasi, trebuie facute investitii. Dar Transelectrica face investitii de cel putin 10 ani si nu se intrevede o stagnare a maririi tarifului de transport. In retelele de distributii la fel, tariful evident creste desi atat la transport cat si la distributie ne bucuram de unele din cele mai inalte tarife din UE. Producatorii afiseaza mai nou niste preturi comparabile cu cele de la bursele europene de profil fara sa fi inceput masiv investitiile pentru protectia mediului care vor aduce numai costuri suplimentare nu si castiguri de eficienta.

In concluzie, in acest domeniu, se simte nevoia asa cum s-a intamplat in telecomunicatii la nivel UE, a unei autoritati de reglementare capabila sa controleze mai bine costurile din sistem si sa impuna un actorilor principali din piata un comportament care sa genereze concurenta iar daca aceasta nu este posibila atunci trebuie recunoscuta ca atare aceasta situatie si adaptate regulile astfel incat sa nu existe jucatori favorizati asa cum se intampla in prezent.