La inceput de an 2008 ploua cu cifre negre peste noi, bursa era in cadere libera, la fel si moneda nationala. In plus rezultatele bugetare tocmai fusesera date peste cap de cheltuielile ultimei luni din an iar deficitul balantei comerciale atinsese un nivel record. Agentiile internationale de evaluare a riscului de tara incepusera sa se agite pe tema modificarii perspectivei de la stabil la negativ. Pe acest fundal economic am asistat la declaratii mai putin obisnuite din partea oficialilor BNR in legatura cu sustenabilitatea cresterii economice si cu politica de cheltuire a banului public, nu tocmai inteleapta promovata de guvern. De altfel toate aceste semnale negative venite dinspre 2007 au pus pe ganduri si guvernul care cauta acum solutii de iesire din acest impas conjunctural. Una din aceste solutii o reprezinta o avalansa bine calculata de vesti bune sau de vesti reinterpretate astfel incat sa sune bine.
In acest demers as incadra publicarea in mai toate cotidienele de astazi a rezultatelor unui studiu efectuat in comun de Reuters si o banca austriaca OeKB care evidentiaza faptul ca Romania s-ar afla pe locul al treilea din punct de vedere al atractivitatii mediului de afaceri in Europa Centrala si de Est (ECE) fiind devansata numai de Rusia si Ucraina. Acest studiu, se bazeaza, potrivit autorilor, pe intervievarea a 400 de firme cu sediul in Austria care detin 1400 de subsidiare in 19 tari din ECE. Cu mici exceptii, reprezentantii acestora au indicat hotararea companiilor pe care le reprezinta de a continua investitiile in aceasta regiune subliniind ca au remarcat o imbunatatire a mediului de afaceri in Rusia, Ucraina, Romania etc. De aici urmeaza interpretarile proprii presei din Romania care puncteaza la unison, in acest context, ca Romania este din ce in ce mai atractiva pentru investitorii straini situandu-se din acest punct de vedere inaintea unor stete precum Cehia sau Ungaria unde investitorii, potrivit studiului citat, sunt reticenti in a mai investi datorita inrautatirii climatului economic.
Nimic mai fals decat acest gen de comparatii care de fapt pun alaturi mere si pere. Ungaria si Cehia se fla aproape de limita de saturatie in ceea ce priveste investitiile straine. Cehia, la o populatie de 2 ori mai mica decat a Romaniei exporta de 3 ori mai mult si, daca ne uitam la exporturi acestea sunt in majoritate covarsitoare realizate de investitori straini. Locul fruntas este ocupat de Skoda care dupa cum stim cu totii face parte din grupul Volkswagen si produce nu numai autoturisme ci multe alte componente civile si militare. Iar in materie de autoturisme gradul de integrare este aproape de 100%, masina costand pe piata de la 15.000 Euro in sus si nu de la 7500 de Euro in sus ceea ce spune multe despre zona in care opereaza si cea careia i se adreseaza. Practic noi trebuie sa exportam de 2 ori mai multe autoturisme decat cehii pentru a obtine aceelasi venituri din export. Iar venirea Ford in Romania nu va egala investitia Peugeot Citroen, in functiune in Cehia inca din 2002. Mai mult Cehia are un PIB per capita peste nivelul mediu din UE in timp ce Romania se afla abia la 30% din acest nivel.
In plus studiul de fapt evidentiaza rata de imbunatatire a mediului de afaceri si este evident ca, din acest punct de vedere, Romania este bine pozitionata macar si pentru faptul ca, incepand de la 1 ianuarie 2007 de cand suntem membri UE actele normative adoptate de Guvern si Parlament au fost pe cat posibil in consonanta cu politicile si cu directivele UE. Peste 3-4 ani de la aderare va fi destul de dificil sa identificam imbunatatiri ale legislatiei, vom asista mai degraba la aspecte pozitive in ceea ce priveste infrastructura, cu noi cai de comunicatie si cu initiative in domeniul protectiei mediului si al conservarii energiei.
Problemele Romaniei cu si fara acest studiu raman aceleasi: cresterea costurilor fortei de munca fara cresterea calitatii acesteia, avansul creditelor de consum care pe termen scurt au determinat o crestere economica, nesustenabila pe termen lung fara investitii in zona productiei orientata catre export adica a productiei de bunuri cu inalta valoare adaugata si pe scara lerga capabila sa genereze venituri substantiale din export.
Dar presa de astazi mai vine si cu alte vesti bune dinspre 2007. O crestre economica de 6% fata de prognozele pesimiste de 5,7% ale analistilor din piata insa numai cu 0,1% mai mica decat prognoza Comisiei de Prognoza de 6,1%. In ultimul trimestru din 2007 se pare ca s-a muncit peste norma si s-a recuperat ramanerea in urma fata de prognoza a celorlalte 3 trimestre. La fel si deficitul de cont curent. Nu a fost de 14% din PIB cat se calculase empiric ci de 13,7% calculat stiintific de catre INS. Doar moneda nationala inca nu vrea sa asculte de comanda INS sau CNP sau BNR sau guvern si aluneca in continuare incet in jost cu toate eforturile BNR de a o sustine prin vanzare masiva de valuta si cresterea dobanzilor la depozitele in lei.
Concluzia vine de la sine. Calea sigura de catre o crestere economica cu fundamente solide o reprezinta in acest moment investitiile in productia orientata catre export. Cum romanii care detin capacitate investitionala se orienteaza numai catre imobiliare, comert si servicii, investitorii straini sunt singurii care pot umple acest gol. Dar avand in vedere vulnerabilitatile economiei romanesti, ei isi vor asuma acest rol numai daca si guvernul roman, la randul lui, intra in parteneriat cu acestia asigurandu-le infrastructura necesara asa cum s-a intamplat in cazul Nokia si Ford.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu