Agentiile de rating, bancile internationale de genul FMI sau BM (cele de sorginte americana) si bancile de investitii de pe Wall-Street dar si de la Londra si din Elvetia se intrec in a calcula valoarea pierderilor cauzate de criza creditelor din SUA. Ultima valoarea ii apartine agentiei Fitch care a stabilit=o la 400 mld. USD fara sa dea publicitatii metodologia utilizata. Dar, potrivit aceleiasi surse, exista posibilitatea ca aceasta sa ajunga la 550 mld. USD. Pe de alta parte, FMI a apreciat din start criza ca valorand 775 mld. USD in timp ce nemtii au cuantificat-o la 920 mld. USD!!! Vom afla adevarul peste cativa ani insumand din bilanturile institutiilor financiare acele pierderi derivate din criza creditelor ipotecare din SUA, pentru ca a analiza astazi dimensiunea valorica a crizei in baza unor surse si cifre ca cele mentionate anterior este o activitate inutila, valorile variind de la simplu la dublu iar comunicate noi apar in fiecare zi.
Altceva doresc insa sa subliniez. Intotdeauna m-am intrebat cum este posibil sa creasca o bursa - pe baze anuale- cu mult mai mult decat cresterea economica din perioada respectiva? Se poate daca luam din viitor sau de la altii, pentru c altfel castigurile si pierderile firmelor fac parte atat din cresterea/scaderea PIB cat si din cea a burselor. Pentru ca titlurile de valoare ale unui emitent, nu pot creste nelimitat fara fundament atunci din cand in cand se anunta noutati, fie o inovatie, fie o achizitie, fie un nou director mai bine cotat decat vel vechi, fie se intretine o incredere solida in jurul acelui titlu, sau, asa cum s-a intamplat in cazul acestei crize financiare - ipotecare, se vand produse noi goale de continut. Castiga fiecare ca intr-un joc piramidal, pentru ca in epoca globalizarii toata lumea vinde la toata lumea pe anumite piete financiare care au resursele necesare sa suporte aceste tranzactii. Asa se face ca fumul impachetat pe Wall Stree s-a propagat prin Europa pana in Asia. Dar partea trista a acestei povesti nu este ca unii nu au mai castigat pentru simplul motiv ca altii desfacand pachetele au constatat ca sunt goale si atunci piramida s-a prabusit, ci pentru ca sentimentul de incredere intr-o crestere economica solida la nivel global a disparut fiind inlocuit de o neincredere totala si de o intoarcere la valorile traditionale: petrol, aur, materii prime, cereale etc. Peste noapte acestea si-au dublat chiar triplat preturile si tot peste noapte bursele au cazut probabil ca aproape de nivelul de la care au plecat in aceasta crestere nebuneasca sfarsita tragic pentru cetateanul obisnuit care va plati cresterea de preturi datorata in principal speculantilor mutati de pe piata bursiera pe cea de marfuri.
Deunazi, intr-un interviu televizat, unul din candidatii la presedintia SUA spunea ca un prim pas pe care il va face pentru stoparea cresterii artificiale a pretului energiei va fi limitarea castigurilor speculantilor sau descurajarea acestora. Nu a explicat cum va avea loc acest proces si nu este exclus ca afirmatia sa fi fost pur electorala. Pana atunci insa pretul barirlului de petrol a ajuns la peste 125 USD in timp ce acum 4 ani el oscila in jurul valorii de 30 USD. Cred ca ar fi interesant de facut un calcul. Pe o perioada extinsa de timp, sa zicem 10 ani, sa calculam pentru o tara etalon poate chiar SUA, cresterea bursei versus cresterea economica. S-ar putea sa cnstatam ca pe perioade lungi aceste cresteri sunt cvasi e-gale iar criza financiara pe care o traversam sa fie corectia necesara pentru indicii bursieri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu